Nu am timp de rugăciune!
Oriunde te-ai afla, oriunde te-ai duce esti cuprins de neincetata bataie. a ceasului. Orele trec din ce in ce mai repede, la fel si zilele. Te intrebi daca mai ai timp sa faci ceva. Fiind tanar, ai prea multe preocupari. Pe langa programul strict de zi cu zi, trebuie sa te mai si distrezi ca doar „o viata ai”. O iesire in oras cu prietenii, la o terasa, o plimbare la mall si poti spune la final: ce repede a trecut timpul!
Dupa cum stiti, timpul a fost si este cel mai mare „dusman” al omului dar poate fi si cel mai mare aliat. Un parinte spunea ca pentru cei harnici timpul parca se dilata, si au timp sa faca tot ce e nevoie, pe cand pentru cei lenesi timpul se contracta, si simt cu nu mai au timp de nimic.
Vom avea Viata Vesnica in cautarea noastra lumeasca? Noi nu avem timp de El, dar El are mereu timp de noi. Noi, în schimb, am înlocuit rugaciunea cu doar o inchinare. Liturghia duminicală e dată deoparte pentru o ieşire cu prietenii, la mall ori în orice alt loc de distracţie. Suntem mereu ocupaţi cu noi înşine, cu preocupările noastre, cu îndatoririle lumeşti, cu petrecerea timpului altfel decât cu Dumnezeu şi altundeva decât la biserică. Iata ce ne spune Parintele Calistrat de la Barnova despre timpul pentru rugaciune:In permanenta intalnesc oameni care spun: „Nu am timp”; iar raspunsul meu a fost urmatorul: „Cate minute ai creat tu in univers ca sa ti le atribui tie si sa spui ca e timpul tau? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Si asa, din tot cat ti-a dat, trebuie sa-i dai si lui macar cum spunea fariseul in Evanghelie zeciuiala, un minut la o ora, daca nu zece minute la o ora, in care sa se vada ca incerci sa concretizezi comunicarea cu Dumnezeu”.
Omul e invatat sa se inchine din rutina. E invatat sa zica din fuga „Doamne-ajuta!”, indiferent ca e la furat, la serviciu sau intr-o calatorie. El isi atribuie acea rugaciune scurta, „Doamne, ajuta-ma sa reusesc…”, si prin asta crede ca a spus tot.
Mai mult decat atat, cateheza preotului din parohie trebuie sa explice concludent omului ceea ce inseamna legatura intre om si Dumnezeu prin rugaciune, ce inseamna comunicarea cu Dumnezeu prin rugaciune. Crestinul priveste rugaciunea ca pe o obligatie, cum ar fi o norma in plus in codul penal sau in codul civil. Cum m-a intrebat odata o doamna „Dar de ce tocmai douasprezece icoase si ultimul trebuie sa-l mai repet odata?” Si i-am zis: „Daca vrei, repeta-l de doua ori!”.
Un alt lucru care sta la baza lipsei de rugaciune este obisnuinta clericilor de a comunica crestinilor acele canoane scurte si simbolice pe care noi le intalnim in bisericile de parohie, cand, pentru pacatele spovedite, preotul, in loc sa-i spuna crestinului sa citeasca o catisma din Psaltire, un numar de Tatal Nostru, un numar de Psalmul 50, un Acatist al unui sfant ajutator, un Canon de pocainta sau al Ingerului pazitor, el ii spune sa aprinda cateva lumanari, sa cumpere cateva prescuri ori ii zice: „Mergi acasa, am pus la pomenit, se rezolva, stai linistit…”
Deci avem timp de toate, numai de rugaciune nu. Insa rugaciunea este respiratia sufletului. Prin urmare, cand nu avem timp sa ne rugam, atunci nu avem timp sa respiram, nu avem timp sa traim duhovniceste.
Respiratia trupului o facem usor, fara sa uitam de ea, pentru ca o avem in reflex. Insa reflexul pe care l-am pierdut prin caderea in pacat, este reflexul de a trai duhovniceste. Iar pentru a fi vii sufleteste, reflexul acesta trebuie sa-l recapatam: rugaciunea.
(Georgiana)
Sorin M.
decembrie 27, 2009 @ 8:51 pm
Rugăciune la olaltă
„Un guvernator din Africa întreba odată pe negrii săi, creştini, de ce se roagă ei întodeauna laolaltă: ar putea doar să se roage şi fiecare singur la o parte.
El era tocmai în faţa unui foc de cărbuni şi o negresă îi răspune:
Dragă domnule, aşezaţi de o parte câte unul din aceşti cărbuni şi veţi vedea că se vor stinge numaidecât; dar iată ce foc bun fac aceşti cărbuni când sunt toţi împreună!
Rugăciunea laolaltă a celor credincioşi este o mare putere şi binecuvântare.
Rugăciunea fiecăruia în parte este un fir de păr al lui Samson; rugăciunea laolaltă sunt ca cele şapte fire de capul eroului. Dumnezeu se facă aşa încât să nu i se taie niciodată bisericii părul rugăciunii, căci în aceasta stă putera ei cea mare şi frumuseţea ei.
Rugăciunea a doi credincioşi care se unesc între ei este o mare putere; în faţa ei foarte puţine piedici mai pot ţine piept; şi dacă ea ajunge să fie rugăciunea unei cete mari, atunci toţi fierarii din Ierusalim nu pot să facă un zăvor pentru uşă sau lanţiri pentru mâni, care să fie destul de tari şi să ţină mai departe pe Petru în închisoare.
Vino deci la ora de rugăciune, căci aici este putera fericirii şi aici este părul lui Samson.”
Rugăciunea în familie
Un vestit credincios spune: Am fost crescut într-o familie în care era următoarea regulă aspră cu privire la altarul căminului: dacă în vreo împrejurare trebuia să fie înlăturată ori ora de rugăciune ori mâncarea de dimineaţă, era înlăturată mâncarea de dimineaţă, însă niciodată ora de rugăciune. Sunt sigur că, dacă am face din aceasta o regulă a vieţii noastre, nicidată n-am rămânea fără mâncarea de dimineaţă.
Un alt mare credincios ( din Franţa ) spune despre rugăciune şi Biblie: ” Sănătatea sufletului e cu neputinţă fără rugăciunea zilnică serioasă şi fără citirea zilnică serioasă a Cuvântului Lui Dumnezeu. Aceste fouă lucruri sunt tot atât de necesare pentru viaţa lăuntrică, ca şi mâncarea şi mişcarea pentru viaţa trupească.
Rugăciunea la necaz
Se spune că filosoful Schopenhauer se îmbolnăvi şi avea dureri cumplite. În boala lui el striga de mute ori aşa cum de altfel strigă fiecare om, ajuns în dureri: ” O, Doamne, Dumnezeul meu!” Medicul său, auzind aceasta, îl întrebă: ” Oare mai există un Dumnezeu pentru filosofia dumitale?” Bolnavul răspune: ” Filosofia în dureri nu ajută cu nimic, fără Dumnezeu. Altcum are să fie, când mă voi face iarăşi sănătos.” Nevoile, lipsurile şi durerile învaţă să ne rugăm. Dar Iisus spune: ” Nu oricine Îmi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri ( Matei 7, 21 )
Dar eu alerg la rugăciune
În mijlocul luptelor şi încercărilor de tot felul, la cine ne vom duce?
Unde vom alerga?
Ca şi Moise şi Aron care în mijlocul neânţelegerilor poporului au alergat prin rugăciune la Tine, tot aşa şi noi venim la Tine, în nevoia şi necazul nostru. „Doamne, dă-ne şi nouă curaj, pentruca să putem mărturisii cu tărie Numele tău arătând încrederea noastră în Tine, oricând ni-se va cere socoteală. Scoate din sufletul meu, Doamne, orice fel de teamă, ca să nu mă înfric de nici o împotrivire omenească, atunci când e vorba de aţi sluji Ţie.
Învredniceşte-mă să trăiesc neâncetat înaintea ta, fiindcă sunt încredinţat, că atunci nu mă voi teme de nici o putere şi de nici o ameninţare. Mă ajută, Doamne, ca întodeauna, în orice împrejurare şi oricând să ascult mai mult de Tine, decât de oameni.””
( articol publicat în Almanahul anului 1946, editat de Oastea Domnului, autor: colectiv )
Puterea rugaciunii
Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:
– Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare „Tatal nostru” si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.
Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand „Amin!”, intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:
– Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: „Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe.”