,,Nu aud, nu vorbesc, dar mă hrănesc cu Tine…”

7

,,La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul…”

Prin Cuvânt au fost zidite cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute. Tot prin Cuvânt, a fost zidit omul- deşi uneori ne e greu să credem, omul este cel mai de seamă dintre toate creaturile, fiind coroana creatiei lui Dumnezeu de pe acest pământ.

Insa, de multe ori când vedem oameni infirmi, cu defecte fizice si psihicie din nastere sau dobandite, îi etichetăm drept ,,handicapaţi”, batjocorandu-i cumplit şi umilindu-i. Nu îi înţelegem, nu putem comunica cu dânşii, necunoscând că aceştia sunt în permanentă şi strânsă legătură, comuniune cu Domnul Hristos. În împrejurimile vieţii, atunci când îi întâlnim pe stradă sau în diferite lăcaşuri, îi socotim greşit tratându-i în totalitate cu ocară sau cu indiferenţă. Nepăsarea, neimportanţa şi răceala de care dăm dovadă, nu sunt decât spini crescuti in urma unor firi neinduhovnicite, secătuite, insalbaticite; răni desprinse din inimi pângărite şi lipsite de Pâinea şi de Apa Vieţii.

 

 

Astfel, surdo-muţii sunt oameni care doresc să trăiască la fel ca orice om normal, sunt oameni care doresc să îl cunoască pe Dumnezeu, şi nu în ultimul rând, oameni care doresc dobândirea Vieţii celei Vesnice. Desi nu aud si nu vorbesc, genunchii le sunt plecati neincetat la rugă,  fiind chemati de dulcele Sau glas ascuns in adancul inimilor. Sunt oameni ca şi noi, zidiţi de acelaşi Dumnezeu, spre fapte bune; ucenici şi slujitori ai lui Hristos, dar totuşi diferiţi prin ,,ceva”. Acel ceva creează graniţa dintre două lumi: lumea vorbitorilor, şi lumea surdo-muţilor.

,,Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă…”

Nu trebuie să uităm că în faţa Tatălui, toţi suntem egali şi plămădiţi după chipul şi asemănarea Lui. Nu trebuie să uităm că a-ţi iubi aproapele nu înseamnă a-l iubi doar pe cel sănătos, fără probleme. Ci pentru a împlini porunca Domnului cu adevărat, trebuie să învăţăm să îi iubim şi pe cei cu dizabilităţi. Să ne gândim că  sunt mii de tineri surdo-muţi, care au nevoie de ajutor, au nevoie de sprijinire şi asistenţă religioasă. Au nevoie de un prieten mai presus de toate, de o mângâiere pe calea ce duce spre Mântuire.

,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. „

În timpul Sfintei Liturghii, mă gândeam cum poate o astfel de persoană să se bucure de preaminunatele cântări liturgice, neauzindu-le…Însă am inteles ca aceştia au o cântare diferită de cea a noastră, o cântare lăuntrică înălţată în taină spre nedesluşita Împărăţie a Cerurilor. O cântare de laudă pentru care noi nu avem urechi, un strigăt pentru care noi nu avem glas. Un Cuvânt pe care, deşi vorbitori, nu ştim să îl mărturisim

Cat mi-as dori sa propovaduiesc Cuvantul Domnului celor care nu aud si nu vorbesc! Domnul mi-a dat sansa sa ii cunosc pe acesti oameni de cateva zile, sa inteleg ca iubirea pentru aproapele nu se rezuma doar la iubirea pentru cel sanatos, ci si pentru cel bolnav, aflat in suferinta. Fara dragoste, nu putem patrunde in adancul sufletelor acestor persoane, nu putem depasi granita, nu putem sfarama zidul dintre noi.

Sa staruim in rugaciune alaturi de acestia, cu rabdare si nadejde. Sa ne hranim sufletele gustand din Cuvantul Tatalui, din Paharul Vietii celei Vesnice, si astfel, să ne iubim aproapele ca pe noi insine, mărturisind impreuna pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin 

(Georgiana)

(Visited 7 times, 1 visits today)