Nu încerca să fii altfel decât eşti!

Acum câtva timp mi-am amintit un citat al lui Dostoievsky: „Frumuseţea va mântui lumea„. Cred că autorul avea mare dreptate în cuvintele sale. Dacă stăm să ne gândim puţin, Hristos, ce a adus odată cu venirea Sa pe lume? A adus credinţă, a adus speranţă pentru omenire,  a dus o nouă şansă pentru toţi oamenii, a adus viaţă. Ce poate fi mai frumos decât viaţa? Viaţa cu toate plusurile şi minusurile ei. Ce poate fi mai frumos decât să trăieşti? Să cunoşti oameni minunaţi, oameni pe care să-i ajuţi, care să te ajute, să iubeşti, să fii iubit, să speri, să crezi, să vezi că faci ceva pentru ceilalţi, ceva ce va dăinui în urma ta, să te bucuri, chiar dacă pe lângă acestea se strecoară şi mici sau mari suferinţe, dezamăgiri, deziluzii, momente în care chiar simţi că nu mai poţi şi te pui jos şi aştepţi să se termine totul.

Aştepţi… şi vezi că nu se întâmplă nimic, că viaţa merge mai departe şi că încetul cu încetul apare o mică scânteie în sufletul tău, ceva ce-ţi spune „Poţi! Trebuie să poţi!” şi te ridici şi mergi mai departe pentru ca mai apoi să vezi că la un alt capăt de stradă se află un om care suferă de „n” ori mult ca tine şi care are nevoie de tine. Frumuseţea este în toată creația doar că nu de fiecare dată o vedem.

Dacă nu am suferi nu am putea să apreciem cu adevărat momentele frumoase, binele şi frumosul din viaţa noastră, dacă nu am suferi nu am încerca să ne luptăm cât mai mult pentru a ajunge la fericire.  Fericirea este atunci când vezi frumuseţea aşa cum este ea, căci frumuseţea adevărată nu e pompoasă, opulenta, sclipitoare ci este simplă, pură, gingaşa şi pare mică dacă o vezi cu ochii. În schimb dacă o vezi cu inima pare imensă încât tu ca om nu poţi decât să o admiri şi să-ţi simţi inundat sufletul de această frumuseţe care se găseşte în credinţă, speranţă, bunătate, bucurie. Frumuseţea creaţiei este întunecată de multe ori de greşelile şi păcatele noastre, de felul îngust în care privim lumea.

Fiecare perioadă din viaţa noastră este frumoasă, este încărcată de frumuseţe. Însă copilăria, minunată prin inocență, gingăşia, şi nevinovăţia ei, adolescenţa care combină inocenţa cu visurile şi aspiraţiile ce iau contur tot mai mult în sufletul nostru, sunt cele mai frumoase şi cei care îşi distrug adolescenţa din cauza faptului că înţeleg greşit ideea de „a-ţi trăi viaţa” de fapt ucid frumosul din ei.

Poate că tu ca şi adolescent, ca şi tânăr ai o concepţie anume despre ce înseamnă a-ţi trăi viaţa. Să-ţi trăieşti cu adevărat viaţa înseamnă să ţi-o trăieşti în aşa fel încât la final să nu regreţi cum ţi-ai trăit-o. Să ai amintiri frumoase, nu amintiri înecate-n fum de ţigară sau ambigue datorită excesului de băutură, nu amintiri care să-ţi redea non-stop în suflet starea aceea de însingurare ce o aveai în timp ce erai la colţul unei discoteci, muzica asurzitoare fiind mult prea înceată pentru gândurile care te măcinau, nu amintiri care să-ţi redea nopţile ce le pierdeai dansând și încercând să ignori suferinţa care strigă în tine, nopţile în care făceai tot ce-i ”interzis” şi te simţeai atât de liber, dar de fapt erai atât de trist, încât sufletul tău era închistat în tristeţe şi suferinţă. Să ai amintiri frumoase, nu să priveşti poze în care machiajul este în prim plan iar ochii tăi sunt stinşi, ascunşi.

Poate că acum nopţile pierdute în cluburi, dimineţile pline de mahmureală, când te trezeşti cu un gol de neumplut în stomac şi în suflet ce urmează după nopţi de beţie, ţigările fumate pe ascuns împreună cu gaşca, limbajul obscen, glumele proaste, hainele şi comportamentul indecent, prima relaţie intimă încă din adolescenţă, toate acestea pot părea cool, distractiv, ceva nou ce „trebuie încercat tocmai pentru că e interzis”, dar vei vedea că frumuseţea lipseşte. Frumuseţea lipseşte cu desăvârşire acolo unde este urâtul, vulgarul, imoralul.

Sigur vei spune „nu există distracţie fără prieteni”, da, dar prietenii ţi-i alegi tu. Nu trebuie să te schimbi tu ca să ai prieteni, ci prin simplu fapt că eşti tu însuţi/însăţi oamenii care se simt asemenea ca tine, care au aceeaşi viziune despre viaţă vor veni la tine. Fiecare om este unic, tu însuţi eşti unic prin felul tău de a fi, dar în momentul în care te laşi condus de „spiritul de turmă” îţi pierzi încetul cu încetul din personalitatea ta, şi vei ajunge să te întrebi: „ce mă mai reprezintă?” sau vei spune „eu nu eram aşa”,  „eu nu aş fi făcut aşa ceva” şi totuşi acum faci, faci tot ceea ce credeai că n-ai fi făcut şi te pierzi pe tine.

Alegi să-i urmezi pe prietenii tăi în tot ceea ce ei fac deoarece crezi că aşa puteţi fi uniţi, deoarece aşa crezi că nu te mai simţi singur, doar că va veni un moment în care vei gândi diferit de ei, vei avea altă părere şi vei vedea că nimeni nu te susţine iar atunci va trebui să te ridici din acel grup şi să spui „Nu!” şi vei spune singur, dar atunci te vei regăsi iarăşi pe tine, vei fi mulţumit, vei simţi că trăieşti. Pentru că poţi să fii înconjurat de sute de oameni, să îi urmezi în tot crezând că astfel le arăţi loialitatea, prietenia,  încrederea şi să te simţi mai singur ca niciodată, pentru că în timp observi că se pierde totul, deoarece nu primeşti nimic înapoi.

Îţi spune toate acestea o adolescentă care a trecut prin acestea, care a crezut că dacă-şi schimbă complet modul de a gândi pentru a se purta, a se îmbrăca și a fi ca şi ceilalţi, ceilalţi o vor aprecia, o vor admira, îi vor acorda o fărâmă de atenţie, dar nu… nu s-a întâmplat, m-am simţit mai singură, mai dezamăgită şi mai subapreciata ca niciodată pentru că erau două suferinţe mari: prima era aceea că încercam să mă părăsesc pe „eu” cea care eram cu adevărat şi încercam să fiu un gen de om care nu era sub niciun fel compatibil cu mine în esență, care de fapt nu există şi a doua suferință era faptul că ceilalţi nu mă apreciau pentru efortul meu de a fi ca şi ei, pentru că vedeau că nu pot, că în fond sunt aceeaşi, doar eu mă minţeam.

Am crezut că aşa am să găsesc fericirea şi nu am găsit-o, pentru că o căutam într-un mod greşit şi într-un loc nepotrivit.

Îmi amintesc prima dată când am mers la discotecă (sper să rămână şi ultima dată), credeam că mă voi simţi fericită, că mă voi distra cu prietenele mele, că am să-mi amintesc cu plăcere toată viaţa noaptea aceea, dar nu a fost aşa și am plecat rece, indiferentă, fără nimic şi în afară de faptul că am fost intoxicata cu fum de ţigară, că totul era anost şi că nu există comunicare, nu-mi mai amintesc nimic din acea seară.

Îi vezi pe prietenii tăi care înjură, glumele cu aluzie sexuală fiind nelipsite şi te întrebi: eu de ce să nu fac aşa? pentru că în viaţă vei da peste oameni cu bun simţ, cu un limbaj adecvat, care se exprimă frumos, care au respect şi vei vedea persoane care îi apreciază şi îi respectă pe acei oameni şi te vei simţi rău, chiar umilit că ai pierdut ani cu prietenii tăi care azi poate nu te mai salută, făcând glume urâte în continuare şi folosind cuvinte nepotrivite.

Oare oamenii care vorbesc frumos, care nu înjura, care au respect, oare ei nu se distrează, oare ei nu au simţul umorului? Ba da, deoarece există umor decent care nu e vulgar şi banal şi care să nu-ţi provoacă repulsie.

Oare oamenii care nu se gândesc doar la relaţii sexuale nu iubesc? Oare acei oameni nu se îndrăgostesc? Oare oamenii aceia nu au un/o iubit/a? Ba da, bineînţeles că au, doar că acei oameni pun mai presus sufletul, viaţa spirituală decât viaţa fizică.

Oamenii trebuie să-şi descopere frumuseţea sufletului, să o scoată la iveală, nu să o ascundă. În momentul în care încercăm să ne descoperim frumseţea interioară atunci vom căuta mai bine frumuseţea în ceilalţi, în cei de lângă noi, în loc să le vedem la prima vedere defectele şi să ne mulţumim cu acest lucru.

Iisus a crezut în frumuseţea sufletelor în ciuda tuturor păcatelor pe care le aveau oamenii, a crezut şi a încercat să caute în colţişoarele cele mai ascunse din noi acea frumuseţe și să o desăvârșească.

(Lili)