Nu întunericul este periculos, ci percepţia ta despre ceea ce înseamnă întunericul

Scena peretelui opac se trezeşte, brusc, la viaţă. O scenetă unică îşi anunţa prezenţa. Apare un iepuraş care, într-o fracţiune de secundă, se transformă într-un câine…sau într-o imagine asemănătoare unui câine.

Din celălat capăt al scenei se creează o imagine. Ce să fie? O floare, un om, sau ce anume? Degeţelele micuţe se mişcă agitate, neştiind ce formă să creeze. Of, un lup vine cu repeziciune şi cuprinde degeţelele micuţe, cele două mâini formând, acum, o imagine înduioşătoare; mâna tatălui îmbrăţişează mâna copilaşului.

M-ai învins. Spuse zglobiul copilaş, în timp ce un zâmbet larg îi lumina chipul.

Tatăl începe să râdă.

Vino aici! Cuprinzându-l în braţele sale puternice şi, totodată, protectoare, îl sărută pe frunte.

Un tunet puternic face ca micuţa inimă să tresară. Lumini puternice îmbracă cerul, alungând întunericul nopţii, iar tunetele vestesc taina ce se vrea descoperită. Furtuna provoacă o pană de curent.

Uniţi în îmbrăţişare, cele două personaje privesc în tăcere sceneta fulgerelor a cărui regizor este însuşi Dumnezeu, doar inimile lor comunicând în limbajul sentimentelor. Furtuna dispare la fel de brusc precum apăruse….nu însă şi pana de curent.

După câteva minute, doar simfonia stropilor de ploaie stătea mărturie a vijeliei ce trecuse, întunericul îndrăznind iarăşi să domine peste întreaga natură.

Tăticule….e prea întuneric

Nu trebuie să îţi fie frică de întuneric. El este neputincios…când apare o scânteie, dispare îndată.

Dar….

Copilul simţea cum braţele tatălui nu îi mai cuprind trupuşorul fraged; un fior rece îl încearcă.

Tăticule! Strigă copilaşul.

Dintr-un colţ al camerei, o lumină lină aduce mângâierea. Tatăl aprinsese o lumânare care, în simplitatea ei, avea puterea de a înlătura întunericul.

Ne este teamă de ceea ce nu vedem, ne este teamă de lipsa siguranţei, dar este atât de uşor să înlături această temere…

În privirea copilaşului se citea dragostea amestecată cu admiraţia, cuvintele tatălui fiind pentru el adevărate nestemate pe care încerca să le păstreze în comoara sufletului său. Punând lumânarea pe măsuţa din apropiere, tatăl îşi cuprinde iarăşi copilul în braţe.

Nu întunericul este periculos, ci percepţia ta despre ceea ce înseamnă întuneric. Umbra însăşi se naşte din lipsa luminii, dar nu îţi este frică de umbră, nu fugi de aceasta.

Umbra…..

Palida lumină a lumânării permitea ca spectacolul umbrelor să continue; tatăl, din degetele sale, formează o inimă.

…îţi oferă posibilitatea să creezi ceea ce simţi tu, iar ceea ce creezi este dictat de inima ta. Faptele tale arată ce fel de om eşti. Poţi realiza ceva frumos, ce te înalţă sau, din contră, ceva înspăimântător, însă nu uita niciodată: Ceea ce faci te caracterizează, te influenţează şi pe tine, dar şi pe ceilalţi. De ce să naşti întristare, când poţi aduce bucurie?

Din mâinile sale, tatăl realizează imaginea unei păsări.

De ce să cazi, când poţi să zbori? Şi nu uita niciodată: nu vei putea zbura de unul singur. Cele două aripi ce te vor putea ajuta să zbori sunt credinţa şi iubirea, iar dacă o aripă îţi lipseşte, căderea va fi inevitabilă.

Crede în tine şi în ceilalţi. Crede în Dumnezeu, iar atunci vei cunoaşte şi iubirea. Fără aripi, suntem doar nişte biete creaturi ce nu ajung la adevăratul scop al vieţii, complăcându-ne în situaţia actuală. Iubeşte fără a aştepta ceva în schimb, fiindcă iubirea nu este afacere:oferi pentru a primi. Nu, iubirea este trăire.

Crede în ceilalţi, pentru că şi tu îţi doreşti ca ceilalţi să îţi ofere încredere şi, fără încredere, nu se întemeiază o relaţie trainică. Crede chiar şi atunci când ceilalţi te dezamăgesc, având mereu în minte că oamenii nu au un suflet rău, ci doar un suflet rănit care caută vindecare, dar nu ştiu unde să o caute. Oamenii te dezamăgesc, de multe ori, dar şi tu ai dezamăgit, la rândul tău….nu-i judeca pentru asta.

Copilul surâde suav, strângându-şi, în semn de mulţumire, tatăl în braţe.

Băiatul meu drag… viaţa este formată din deciziile tale împletite cu voia lui Dumnezeu. Ai grijă ce decizii iei în viaţă! De acestea depinde sănătatea sufletului tău şi, uneori, chiar şi a sufletelor celor din jurul tău.

Tatăl îşi deschide palma, iar copilaşul îşi lipeşte palma sa micuţă de cea a tatălui.

Iubirea şi credinţa să-ţi fie, de-a pururi, aripile sufletului tău!

(Mihaela Gligan – Spectacolul umbrelor)