Nu-l subestima!
Pe cine? Pe rivalul tău, pe vrăjmaşul tău. El ori merge de-a-mboulea toată ziua ori ticluieşte cu grijă ce să-ţi facă. Pentru că de aceea merge, ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită. Nu caută numai să muşte, ci să înghită. Ferocitatea vrăjmaşului se vede în ferocitatea şi în teribilismul celor care simpatizează cu el.
Există demoni parşivi, demoni ai prostiei, ai enervării, ai superbiei. Cei care vor să te ducă unde vor ei îţi promit fericiri perisabile. Demonii prostiei te fac să crezi că nu eşti destul de penibil dacă dai toată ziua în gropi. Există un fel de a te îmbrobodi al Satanei care te face o unealtă uşor manipulabilă în mâna sa.
Demonii enervării vin cu precădere la oamenii blânzi şi care nu vor să se enerveze nicidecum. Ei sunt demonii care stau pe şurub şi nu poţi să rezolvi priza din perete, care dau drumul la muzica vecinului când tu te rogi, care îţi strică computerul când tu studiezi…Iar demonii superbiei vin de fiecare dată când ai făcut şi tu ceva mai de seamă, ca să îţi strice recunoştinţa faţă de Dumnezeu.
Demonii lenei sunt fraţi buni cu cei ai desfrânării. De ce vorbim de toate acestea? Pentru că trebuie să deosebim duhurile cu atenţie, să conştientizăm ce ne paşte, ce ne solicită, ce ne pisează la nervi.
M-a invitat un baptist la casa lor de rugăciune ca să-i văd cum se roagă şi cum primesc mesaje de la Dumnezeu. Însă în el vedeam un duh răutăcios, duhul, demonul invidiei şi al înşelării, care nu suporta că în taina inimii mele mă rugam cu necruţătoarea rugăciune a lui Iisus. El nu ştia mental asta dar simţea, pentru că nu avea nicio linişte şi se foia de mama focului.
Nu cunoaşteţi oameni care atunci când vorbesc cu dv. fac tot felul de gesturi ciudate? Sunt neliniştiţi, dau din mâini, strâmbă din nas aiurea, se schimbă la faţă din senin?…Mai ţineţi minte pe cea care a leşinat la Mădălin Ionescu şi pe care ei au caracterizat-o ca pe o persoană leşinată din lipsă de calciu? Era o femeie prostituată care avea semne evidente de satanizare.
A se vedea mai bine…
https://www.youtube.com/watch?v=qqPRfoLP3tI
Pentru că cel satanizat, demonizat, pare un om normal tot timpul, mai ales când face rele sau când te împinge la rele, dar când intră în spaţiul Bisericii sau în contact cu Sfintele Taine ale Bisericii demonii din el devin recalcitranţi, pentru că nu suportă harul lui Dumnezeu care îi arde, care îi izgoneşte.
Însă şi în spaţiul particular, când atingi unele subiecte, cei demonizaţi se isterizează la maximum din nimic. Un coleg preot îmi spunea odată, că în tinereţe sa a trebuit să se interneze într-un spital şi avea cruce la gât. Un satanist declarat a fost internat împreună cu el în acelaşi salon. Când a intrat în salon i-a spus viitorului preot, colegul meu, că are cruce la gât şi el nu îl suportă pentru acest lucru. Crucea nu se vedea, era pe dedesubt…dar demonii ştiau cine este cel care poartă crucea la gât.
Am narate într-o carte a noastră cazuri multiple de posesie satanică, alături de diferite minuni contemporane. Viaţa noastră nu e deparazitată de demoni şi nici golită de orice minune.
Satanizarea însă nu ocoleşte pe nimeni care face rele în ascuns sau care s-au dat demonilor pentru anumite avantaje. La vrăjitoare, femeile se duc cel mai adesea ca să se căsătorească sau să se despartă de cineva sau să facă rău vreunui bărbat din viaţa lor. Celor mai multe dintre ele li se impune să facă acasă anumite ritualuri prin care sunt chemaţi, mai pe faţă sau mai pe ascuns, demonii în viaţa lor. Iar cum dracul vine şi când nu îl vrei, ce să mai spunem că face în viaţa ta, atunci când îl şi cauţi?
Vă rog să analizaţi privirea oamenilor înfumuraţi sau desfrânaţi, a celor care se cred buricul pământului şi care au un mare dispreţ de alţii! Priviţi-l în ochi pe un homosexual, pe un ucigaş plătit, pe un criminal în serie, pe un vrăjitor, pe o prostituată de profesie, pe un evanghelizator de ocazie. Însă nu două clipe şi nu pozele lorfermecătoare. Ci fiţi atenţi la detalii.
Un tânăr scriitor îmi spunea ce făcea el în tinereţe ca să aibăîncredere în el. Se privea în oglindă cu răutate, îşi propunea să fie rău şi necruţător cu toţi şi prin asta îşi umplea inima de demonii urii, ai mândriei luciferice. Am văzut de câteva ori scânteind luciferism din ochii domnului Cristian Popescu, ai domnului Traian Băsescu, ai domnului Florin Călinescu… în anumite alocuţiuni televizate. Sunt sclipiri care ne spun cine sunt cei care stau şi ne joacă mintea la ţambal. Nu ne discriminează prin aceste priviri? Nu ne manipulează? Nu ne ofensează?
Şi cum ar putea să fie un om neînduhovnicit un om care să aibă o privire…frumoasă? Dacă un om care se luptă cu demonii şi cu patimile sale toată ziua e un om păcătos, cum să fie un om vertical , unul care nu are habar de ce e în el şi de cine vine în el?
Luaţi aminte, ca să nu vă fure mintea cineva cu false filosofii şi cu închinări pervertite la îngeri, idei, la materie şi patimi! Faţă în faţă cu furia leului din Iad nu avem decât crucea lui Hristos, care e puterea noastră, a ortodocşilor şi de care se tem ereticii şi necredincioşii şi prezenţa Treimii în noi.
În faţa unui discurs ortodox, ca cel de faţă, vine secularizatul şi spune că bat monedă pe nişte realităţi învechite. Adică dracii s-au perimat… Însă dracii, oricât i-am scoate noi din calcul, sunt mai prezenţi decât ne-am închipui sau am sesiza. Fiecare rugăciune ortodoxă are în vizor lauda adusă lui Dumnezeu şi lupta cu demonii şi cu patimile noastre. Noi nu ne subestimăm niciodată vrăjmaşul! Nu ne credem mântuiţi, Sfinţi, Îngeri! Pentru că el ştie să ne pună mereu capcane, ca la iepuri, şi să cădem în ele.
Există demonii băşcăliei, ai necuviinţei, ai rispirii, ai indiferenţei, ai insensibilităţii, ai confuziei mentale: care produc toate acestea în noi, cu acordul nostru. Există demonii indispoziţiei, ai certurilor de cuvinte, ai despicării firului în patru, ai necredinţei, ai hulei, ai imposturii, ai fariseismului, ai ereziei…Sfântul Ambrozie cel Mare are o rugăciune de exorcizare pe care am tradus-o din latină şi care spune despre Satana că: tu eşti inventatorul tuturor scârnăviilor, al ereziilor, al faptelor de ruşine… Rugăciunea sa are multe în comun cu clasicile exorcisme ale Sfântului Vasile şi ale Sfântului Ioan.
Demonii fac parte din mărturisirile de credinţă ortodoxe, pentru că prin ei s-a împins la păcat în Paradis, ei au robit neamul omenesc până la Hristos, Hristos a învins pe diavol şi l-a zdrobit, el ne atacă mereu şi el va fi osândit la Iad împreună cu îngerii lui, la Judecata Sa. Noi nu putem să ne dezicem de nişte fiinţe spirituale, negativiste şi rele, care nu pot muri, pentru că sunt duhuri! Demonii au devenit demoni prin răutatea lor, pentru că ei au fost creaţi la început ca Îngeri buni de către Dumnezeu. Căderea Satanei şi a îngerilor lui nu ţine de Dumnezeu ci de voia lor rea. La fel a fost şi căderea noastră: ne-a aparţinut în întregime.
În mijlocul Sfintei Liturghii, cel mai adesea, pe preoţii lui Dumnezeu demonii îi atacă cu tot felul de hule şi cu necredinţă în Sfintele Taine. Apar gânduri în mintea noastră din senin, de la demonii care se lipesc în mod simţit de mintea noastră. Un Sfânt Părinte contemporan nouă îmi spunea pe când era în viaţă, că în rugăciunile sale a fost chinuit zile întregi de doi demoni care i se arătau ca un corb şi ca un şobolan care stăteau pe mintea lui, pe capul său şi nu se putea dezlipi de ei.
Aseară la DDTV, domnul Iuga, crezând că face bomba serii, a dat imagini cu un preot ortodox care slujea un Sfânt Botez şi care din neatenţie sau din cine mai ştie ce motiv, în loc să zică: “Te lepezi de Satana?”, a întrebat pe naşă: “Te lepezi de Hristos?”. Nu a conştientizat deloc ce spune, deşi se vedea că a continuat Botezul ortodox şi nu era niciun fel de satanist, ci un om neatent când o cameră de filmare vrea senzaţionalul. De atâtea griji şi ispite poţi să greşeşti sau să uiţi tot ce ştii cel mai bine. De aceea e bine să ai cartea de slujbă în mână şi să nu te bazezi pe ţinerea ta de mine, oricât de genială ar fi.
Există, că de aceea am adus exemplu de mai sus, demoni care te fac să greşeşti când te rogi, adică să te facă să spui o hulă în loc de rugăciune, din neatenţie. Există demoni ai fricii, ai grijilor deşarte, ai ranchiunii, demoni care te fac să tremuri din senin sau îţi fac trupul să miroase urât deşi el e spălat cu toate şampoanele. Am intrat într-o casă unde simţeam demonii în aer şi unde era un miros irespirabil produs de asemenea demoni. Dar cei de acolo nu aveau nimic. Ei nu simţeau nimic. E ca în cazul cu cel care fumează: tu nu poţi să îl suporţi iar el se miră de ce nu îl agreezi.
În exorcismele Sfântului Vasile apar demonii de la amiază şi cei de la mijlocul nopţii, care aduc, primii: lenea iar cei de al doilea tip: desfrânarea. Există demoni care locuiesc în casele de rugăciune sectare şi în biserici eterodoxe şi inspiră la râvnă pentru erezie, demonii de la bordel, demonii de la spitalul unde se omoară copii, demonii din cimitirele nesfinţite, demonii din hoteluri şi cazinouri, pe care nu îi vede omul, dar pe care tu îi simţi în cei care merg acolo. Demonii năpustesc peste tot în Bisericile noastre, în casele noastre, în fiinţele noastre. Sunt ca roiul de lăcuste care mănâncă culturile israelienilor periodic.
Există guri ale Iadului în locuri unde oamenii sunt în mod sistematic dezbrăcaţi de har sau oameni ai Satanei care se bucură să facă rău. Poţi să discriminezi pe om, dacă vrea să îţi facă rău? Dacă îi vine omului să te bată, să te agaseze, să te streze, să îldiscriminezi nelăsându-l să te linşeze? Iar dacă vrea să te evanghelizeze sau să te facă gay, poţi să te opui cumva unor asemenea oameni de bine? După cum vedeţi la noi minoritarii discriminează pe majoritari şi nu invers.
Există mulţi demoni, pe care îi înţelege numai omul care este fiu smerit şi credincios Bisericii Ortodoxe şi care se luptă cu ei toată ziua. Studiile reale de demonologie le pot face cei care se bat cu ei cot la cot, care primesc răni de la ei, dar care îi şi biruie zilnic. Tot aceştia pot face studii de anghelologie sau de sanctologie atâta timp cât acestea sunt realităţi ale Bisericii şi nu ale Academiei.
Şi dacă vreţi să vă convingeţi cum arată demonii, citiţi cu asiduitate vieţile Sfinţilor ortodocşi şi veţi găsi detalii mult prea semnificative şi perplexante, ca să mai interpretaţi lucrurile vieţii dv. drept simple întâmplări. Nimic nu e întâmplător în viaţa noastră. Absolut nimic.
(Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş) – Bastrix
Adina
iulie 17, 2009 @ 10:29 am
Ma uimeste de-a dreptul articolul acesta!In cate feluri pot fi acesti demoni!Habar nu avem cat ne lupta ei pe noi, sa ne castige sufletul..
ionutz
iulie 17, 2009 @ 10:40 am
cred ca acest articol lezeaza usor imaginea celor numiti mai sus….si e fara drept la replica totusi….eu asa cred!In rest mi se pare interesant!:-)
Saurian
iulie 17, 2009 @ 3:37 pm
Cum spunea şi duhovnicul meu: „Noi ne aflăm neîncetat într-un război”.
D
iulie 17, 2009 @ 8:24 pm
Am citit si eu. Ce pot spune e ca putin probabil sa descoperim noi ,contemporanii, ceva in plus in legatura cu vrajmasul, fata de ce au descoperit de ex. Sf.Nicodim Aghioritul sau ceilalti Parinti ai Bisericii.
Am remarcat o afirmatie (pe langa altele cam sugubete, de ex. – „sunt demoni care stau pe surub si nu poti rezolva priza din perete” – asta suna mai degraba a ironie la adresa lor) si anume: „satanizarea nu ocoleste pe nimeni care face rele in ascuns”. Cred ca este mai mult decat exagerata. Daca ar fi asa, lumea ar fi un iad la propriu, mare parte dintre oameni (inclusiv subsemnatul) intrunind aceasta conditie.
In plus, ne-am cam invatat sa dam vina pe diavol, cand de fapt, la stadiul in care am ajuns, nici nu mai e asa mare nevoie de imboldirea lui pt. a face raul. Atat ne-am obisnuit cu el, ca il facem noi de buna voie.
Pr. Dorin Picioruş
iulie 17, 2009 @ 9:12 pm
Îţi mulţumesc frumos, Claudiu, pentru preluarea articolului meu şi…fii tare, pentru că nu se poate altfel!
Vor mai fi, din păcate, şi alţii care vor vrea să te demoralizeze. Şi nu puţini…
…………
Demonii care stau pe şurub ca să nu poţi să introduci un nenorocit de şurub în lemn e o realitate…şi nu o ironie.
Tot la fel de reali sunt demonii care îi fac pe prietenii tăi să te suspecteze de tot felul de lucruri din senin sau să îţi dea foc la casă, să îţi fărâme computerul sau…să te facă să pierzi un examen, un tren sau o afacere…
Eu vorbesc de realităţi simţite cu toată fiinţă, dragul meu!
anonim
iulie 17, 2009 @ 9:17 pm
felicitari pentru articol… dupa ce l-am citit parca am gasit un potential raspuns la framantarile mele. ma infricosez numai la gandul ca probabil ce mi se intampla e de la diavol. o sa va povestesc si voua ca sa va patiti, sa nu patiti ca mine. mi se intampla uneori(acum mai rar) ca atunci cand ma rog sau cand incep si incerc sa ma rog, si nu doar la timpul rugaciunii ci si asa… din senin, sa imi vina in minte ganduri spurcate cum ar fi: injuraturi spurcate rau de tot adresate celor sfinte si nu numai, vorbe si ganduri de hula catre Dumnezeu si Maica Domnului, sau imagini spurcate in minte.e cumplit, mai ales ca eu , chiar asa pacatos si vai de capul meu cum sunt,respect cele sfinte, si niciodata n-as gandi asa ceva de buna voi, niciodata n-as spune sau face ceva impotriva celor sfinte, si niciodata n-as vrea sa fac pacatea de neiertat in fata Lui Dumnezeu, intrucat sper cu toata fiinta mea ca intr-o zi sa reusesc sa ma curat de patimi si spurcaciuni si sa fiu demn de a ma numi copilul lui Dumnezeu, si sa stau daca nu langa El , macar in apropierea Lui. si totusi atunci cand patesc asa ceva, parca nu mai am control pe mintea mea, parca ar mai fi cinev in mintea mea care isi bate joc de mine. 🙁 si e groaznic. la inceput eram foarte speriat cand pateam asta, mi-era groaza si mai ales ma gandeam ca nu mai am iertare de la Dumnezeu si ma framanta cum de am ajuns in halul asta. apoi am inceput sa spun rugaciunea Lui Iisus, si o spuneam din toata inima, infricosat si cu disperare sa treaca momentul ala… si acum patesc asta mult mai rar. cred ca tot ce mai lipseste ca sa ma vindec e sa spovedesc acest lucru. mai ales ca mi-am dat seama de unde si pana unde mi se intampla mie asa ceva… acum ceva timp, ma indeletnicisem cu pacatul masturbarii, m-a pacalit diavolul(desi trebuie sa recunosc ca m-am lasat pacalit) si o faceam uneori si fara a-mi dau seama de ce fac.ma uitam la tot felul de materiale pornografice si mai ales ma atrageau cele sado-maso(BSDM- stiu ca voi sunteti mai curati pe aici si probabil multi n-ati auzit de denumirea asta, dar o spun ca sa va feriti de ea,mai ales cei foarte tineri copii de 12- 18 ani , va spun din experienta proprie e incredibil de vatamator acest lucru, fugiti de pornografie si de pacatul masturbarii ca sa nu-i dati putere diavolului sa se joace cu mintile voastre).si pe masura ce vizionam(desi stiam ca nu e bine, intrucat crescusem intr-o familie cat de cat religioasa) vroiam sa fac si mai mult. si am facut… suficient de mult incat prin lipirea mea de pacat i-am dat diavolului permisiunea sa faca ce vrea cu mintea mea. nici nu stiti cat regret! sa nu faceti ca mine! acum vreau sa-l alung pe diavol din preajma mea dar e tare greu. si mi-e frica, si e greu mai ales ca nu am inca un duhovnic stabil(desi Dumnezeu mi-a scos in cale destui oameni buni, deci e doar vina mea pt asta). dar sper… am nadejde ca prin dragostea si mila nemarginita a UNICULUI nostru DUMNEZEU sa reusesc sa scap si intr-o zi sa ajung demn de-a ma numi copilul Lui. feriti-va de capcanile diavolului in orice fel puteti , ca daca ii lasati permisiunea prin pacat sa vina in viata voastra, greu mai pleaca , chiar daca veti vrea sa-l goniti. cautati sa fiti cat puteti langa Dumnezeu, ca e minunat Dumnezeu si e singura adevarata sursa a bucuriei si implinirii omenesti. ma iertati pt cele spuse aici si sper ca patania mea sa ajute si pe altii aflati in situatii asemanatoare. Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Carmen
iulie 17, 2009 @ 9:23 pm
Doamne ajuta!
E foarte bun acest articol.Mai multe despre acest subiect sunt si in antologia „Demonii si lucrarile lor” de la editura Egumenita.
D
iulie 17, 2009 @ 9:23 pm
Ma iertati,parinte; doar ca ,asa cum spuneam, oare nu ar trebui sa aratam cu degetul mai mult spre noi insine decat spre ei ? In definitiv, noi le dam toata puterea pe care o au ,noi le dam drepturi asupra noastra.
none
iulie 17, 2009 @ 10:13 pm
perfect adevarat acest articol.fiecare din noi cred ca regasim o situatie relatata aici.Chiar nu m-am gandit vreodata ca asa este. Ce ravna au ei sa ne castige.Noi trecem cu vederea peste lucruri esentiale si ei ne dau de furca cu un surub.Cu aceiasi perseverenta ar trebui sa avem si noi trezvia….. dar putem??
un luptator
iulie 17, 2009 @ 10:58 pm
Si mie mi s-a intimplat de N ori sa imi vina in gand tot felu de scenarii si secvente urate la adresa lu Dumnezeu si a Maicii Domnului si tot noianu din categoria asta de ganduri. Si cu injuratu la fel. Ce vom face? Vom merge inainte, nu abandonam.
admin
iulie 18, 2009 @ 12:01 am
Cu mare drag Părinte Dorin!
Eu sunt de părere că orice patima de a noastră e o fereastră prin care intra demonii în noi. Orice păcat înseamnă o aruncare voită în mâinile celui rău. Diavolul nu are putere decât cât îi dăm noi să aibă. El e ca un câine legat care latră şi puterea lui e exact cât se-ntinde lanţul. Păcatele ne aruncă în perimetru de acţiune al diavolului şi ne fac şi mai vulnerabili la atacurile viitoare.
Saurian
iulie 18, 2009 @ 8:56 am
@D: să îţi explic ceva ce nu crezi că realizezi. Înţeleg că tu vrei să eviţi această obişnuinţă de a da vina pe altul. Faptul că noi nu trecem de ispite e păcatul nostru care nu va fi trecut cu vederea dar de la asta la a spune că noi facem rău de la noi înşine e distanţă mare. De ce? Pentru că în momentul în care eu fac rău din propria mea voinţă ajung la măsura demonilor care nu mai pot fi mântuiţi. Una e să fac un păcat din cauză că am fost înşelat şi credeam că în acel păcat Îl găsesc pe Hristos ( chiar dacă nu conştientizez asta ) şi alta e să fac un rău pur şi simplu. În situaţia a doua înseamnă că deja noi suntem pervertiţi în rău într-un mod imposibil de revenire la bine. E vorba de teologie înaltă aici în care e periculos să ne băgăm păcătoşi aşa cum suntem noi.
un luptator
iulie 18, 2009 @ 12:40 pm
Intr-o intimplare, Dumnezeu i-a descoperit lu Sf. Antonie ca si demonii s-ar putea mantui daca ar vrea, dar ei nu vor. Asta arata cat de bun e Dumnezeu, ca ar primi si un demnon de ar avea pocainta.
D
iulie 18, 2009 @ 1:09 pm
@Saurian – ceea ce spui tu e adevarat. Tot ce doream eu sa subliniez e ca riscam sa dam de multe ori vina pe el, cand vinovati suntem de fapt noi. Nici pe departe sa neg influenta lui nefasta, dar asa cum am gasit la un parinte (din pacate nu mai retin la cine), diavolul nu e vinovat chiar de tot ce ii punem noi in carca; multe ni le facem „cu mana noastra”.
Si pana la urma chiar daca ne-am invinovati pe noi pt. ceva ce vine de fapt de la el, crezi ca ne va fi spre paguba, sau spre folos ?
camelia
iulie 18, 2009 @ 3:06 pm
iertare pentru ca intervin in discutia voastra,dar:
@D:In toate trebuie sa existe acea masura care confera lucrurilor echilibru,altfel putem transforma steagul pacii intr-o floreta.Printr-o prea multa si prea deasa invinovatire de sine se aluneca incet dar sigur spre dezamagire,neincredere in sine,si,de ce nu,deznadejde.
@Saurian:nu de o teologie inalta este vorba aici,ci doar despre slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui tau;este cea mai mare provocare,crede-ma.
D
iulie 18, 2009 @ 4:26 pm
@Camelia – acea masura o subintelesesem 🙂 Altfel intr-adevar, exista riscul sa dam dintr-una intr-alta.
Oricum, daca e sa fim sinceri, in ziua de azi mai degraba suntem predispusi sa nu ne consideram vinovati, decat sa ne invinovatim intr-atat incat sa mergem pana la deznadejde.
(vorbesc la modul general; desigur,un om nu seamana cu altul … )
Adina
iulie 20, 2009 @ 10:12 am
Va rog daca se poate a-si dori sa-l contactez pe parintele Octavian Piciorus. Se poate sa-i dati adresa mea de e-mail? Cat se poate de urgent.Va multumesc.
dan
iulie 20, 2009 @ 10:45 am
Adina, pe parintele Octavian Piciorus il gasesti la http://bastrix.wordpress.com/. Pr. este deschis fata de oricine, asa ca sigur iti va raspunde promt daca ii scrii ceva acolo.
soim
iulie 20, 2009 @ 5:50 pm
E trist sa se intimple cuiva faza asta, e chiar naspa. Puneti-va in locu ei si ganditi-va cum va-ti simti. 😐
nyky
octombrie 17, 2009 @ 10:52 pm
SUNT CU TOATE DE ACORD DAR NU TREBUIE SA SUSTINA CINEVA CA DACA CINEVA VREA SA I SPUNA CEVA DIN EVANGHELIA LUI HRISTOS SA NU L ASCULTI. POATE PERSOANA RESPECTIVA VREA SA IMPARTASEASCA CU TINE CUVINTUL LUI DUMNEZEU , DACA CINEVA SE CREDE MAI LUMINAT SI ARE CUVINTUL IN INIMA LUI NU CRED CA TREBUIE SA I FIE TEAMA SA VORBEASCA CU CINEVA DESPRE HRISTOS. EU PERSONAL VRAU SA IMPLINESC CUVINTUL LUI DUMNEZEU SPRE MINTUIREA SUFLETULUI MEU ,DAR NU POT SA SPUN CA RELIGIA MEA MA POATE MINTUI. CRED INSA CA PRIN HRISTOS POATE FI MINTUIT OSICINE ORSICE CONFESIUNE AR AVEA. DUMNEZEU SA NE LUMINEZE PE TOTI.