Nu mă lasa (poezie)

Nu mă lăsa să pier acum,
Nu mă lăsa uitării,
Căci viaţa toată e un scrum
Picat, pe malul mării…

Şi valuri tulburi se abat,
Adânc cutremurându-l
Pe cel ce e pierdut în larg
Cu barca, plin de gânduri.

Nu mă lăsa, Iubite-al meu,
Să cad iar pradă mării…
Dă-mi vâsle de la Dumnezeu,
Nu mă lăsa pierzării!

Eu ştiu că totu-i trecător,
Şi moartea o să-mi vină…
Dar nu mă da, că-s muritor,
Făcut din praf, din tină!

Deşi-al meu cuget Te îngroapă,
Te răstigneşte ceas de ceas,
Tu dă-mi putere, Tu dă-mi apă,
Nu-mi da oţetul ce-a rămas!

Iubite-al meu, dă-mi mângâiere
Să mă împac cu tot ce-i Sfânt,
Să nu mai cuget la durere,
Cât voi trăi pe-acest pământ!

Să-mi fie fericirea-ntreagă
Când te-oi vedea c-ai să-mi surâzi…
Ploaia de lacrimi să îmi şteargă
Haina… Tu, suflete, să râzi,

Să nu mai vicleneşti atât,
Să nu mai cerţi, să nu fii trist,
Ci să te bucuri că-n mormânt
Vei merge trâmbiţând a vis…

Căci somnul tău de veci… va fi frumos:
Cu ramuri rugătoare la fereastră,
Cu smălţuiri de trandafiri pe jos
Şi… cu plăcute amintiri în glastră.

Deşi Te răstignesc mereu,
Nu mă lăsa, Iubite-al meu!
Nu mă lăsa, Iubite-al meu!
Şi crede-mă că-mi este greu…

Dă-mi Crucea Ta, Iisuse Bun,
S-o duc cu-a Ta putere,
Nu mă lăsa să cad în drum,
Dă-mi pace, mângâiere,

Căci numai Tu le ştii pe toate,
Tu ştii ce-mi este de folos,
Ridică-mă-n genunchi şi-n coate,
Nu mă lăsa să zac pe jos!

(Rusu Denisa Felicia)

(Visited 8 times, 1 visits today)