Nu putem merge înainte fără iertare. Avem nevoie de iertare ca de aer!

Avem nevoie de iertare ca de aer! În ambele sensuri: și să iertăm și să fim iertați.
Relațiile dintre oameni n-au fost și nu vor fi niciodată perfecte și de aceea vor exista mereu conflicte mai mici sau mai mari între noi. Faptul că suntem atât de diferiți unii de alții ne face să vedem lucrurile diferit și să nu fim în același gând cu ceilalți. Păcatele noastre rănesc pe ceilalți și păcatele altora ne rănesc pe noi și asta iarăși ne pune în conflict cu ei.
Aproape la fiecare „colț” de relație umană există fricțiuni, mai mici sau mai mari, și ca să ne înțelegem între noi și să conviețuim, avem nevoie să fim îngăduitori unii cu alții. Avem nevoie să ne iertăm. Uneori avem nevoie să iertăm fără să punem nicio condiție, fără să cerem nimic celuilalt, pur și simplu să-l acceptăm așa cum e.
Dacă am cauta „dreptatea” noastră cu fiecare om și am încerca mereu să ne judecăm cu el, punând argumentele pe masă și analizând cine e de vină, viața noastră ar deveni un calvar. Viața noastră ar deveni un șir nesfârșit de „procese” neoficiale pe care ni le facem unii cu alții, cu sau fără martori ca să ne îndreptățim unii pe alții că avem dreptate. Acesta e o stare de iad.
Creștinul este prin definiție un om al iertării. Dumnezeul nostru și-a ales drept simbol a întregii Sale Biserici și a întregii Sale lucrări de mântuire: Crucea pe care a fost răstignit. O cruce pe care Iisus Hristos a zis către Tatăl:
„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23, 34)
Crucea = Iertare nesfârșită
În fața celei mai grave fapte din istorie, omorârea lui Dumnezeu, Domnul le găsește ucigașilor Lui circumstanțe atenunte. E ca și cum ar spune: „Dacă ar fi știut pe cine omoară, dacă ar fi înțeles cu adevărat că Eu sunt Dumnezeu, poate nu m-ar mai fi omorât. Păcatul din ei le-a întunecat mintea, Diavolul cu care au acceptat să lucreze, i-a îndepărtat de adevăr.”
Ce Dumnezeu bun și blând avem! După Înviere i-a chemat pe toți oamenii să se boteze prin apostoli, ca să dea tuturor iertarea, chiar și ucigașilor Lui.
Ce frumoasă e viața când iertăm! Ce repede se descâlcesc relațiile atunci când suntem îngăduitori. Ce senini suntem atunci când nu avem inima împovărată cu supărările.
Iertarea este în viață ca semnele de circulație în trafic, fără ele n-ar mai fi reguli, ne-am ciocni unii de alții, ne-am răni permanent, ne-am lupta, ne-am feri, ne-ar fi frică. Iertarea fluidizează enorm „traficul” vieții și face ca societatea să meargă mult mai bine.
Iertarea e ca apa în care peștii se mișcă și trăiesc.
Iertarea e ca lumina fără de care nu putem face nimic, căci nici să ne mișcăm n-am ști cum în întuneric.
Iertarea e un dat al firii umane.
Sunt atât de convins de asta încât m-aș apuca să vă demonstrez că iertarea aduce mari beneficii economice, adică scutește enorm de mulți bani, stres și boală.
Soții care nu se iartă și nu se îngăduie ajung în certuri mari, la divorț, la procese de tot felul, ajung la probleme de sănătate, la depresie, la un randament în muncă mult mai scăzut și la multe altele Toate astea înseamnă mulți bani cheltuiți pe avocați, pe medicamente, pe psihologi, pe terapii, pe case diferite, pe mașini diferite, pe obiecte diferite pe care nu le mai au în comun. Soții care nu se iartă aduc dezbinare într-un anume fel, la un nivel mic, în întreaga societate. Știu o familie divorțată în care soțul și soția au între ei 23 de dosare penale. Câtă risipă de viață, de energie, de bani, de toate… pentru că nu putem ierta.
La fel se întâmplă și cu părinții care se ceartă cu copiii și cu frații care se ceartă între ei. La fel și cu prietenii care se ceartă, și cu vecinii care se sfădesc de la te miri ce. Și tot așa.
Neiertarea este un consum imens de energie și putere, și nu aduce nimic bun niciunei părți. Iertarea este viață din Dumnezeu, este eliberare, este pace, este bună înțelegere, este o mare binecuvântare peste întreaga societate.
Iertați mult, oricât de mult! Iertați mereu, chiar și când sunteți nedreptățiți! Iertați și lumea în jurul vostru va simți lucrarea iertării. Iertați și Harul Domnului vă va umple viața de daruri pentru gestul iertării.
Părintele stareț Nectarie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei a povestit la o predică cum un om a venit la dânsul și i-a spus așa: „Părinte eu știu toată Sfânta Scriptură pe de rost.” Părintele nu l-a crezut bine înțeles și a început să vorbească cu el și apoi l-a pus la test. La îndreptat din Vechiul Testament care e mai mare și mai stufos, și mai rar citit în slujbe, și omul știa orice verset îl întreba. Părintele a rămas uimit și l-a întrebat cum de a ajuns să știe pe de rost Biblia. Omul i-a răspuns că Dumnezeu i-a dat la un moment dat acest dar. Părintele l-a întrebat când anume a primit acest dar. Din discuții părintele a aflat că acel om fiind la un moment dat al vieții lui a fost nedreptățit puternic de familia lui, și el i-a iertat. Nu a reacționat, nu s-a răzbunat. Pentru această atitudine dumnezeiască a lui, Domnul i-a dat în dar puterea de a ști Scriptura pe de rost.
Când nu ierți, inima se îngreuiază, și porți o povară. Când nu ierți te ferești să te întâlnești cu acel om, fugi de el. Când nu ierți continui permanent să te îndreptățești în fața altora și duci un efort constant de îndreptățire, dar care are în el păcatul judecării aproapelui și a mândriei.
O neiertarea atrage altă faptă de neiertare. Așa se face că neiertând azi pe un om, mâine vei avea „temei” să nu-l ierți pe altul și tot așa. Și te trezești că intri în conflict cu mulți și din mândrie nu accepți niciodată că ai greșit, crezi mereu că vină e la celălalt. Neiertările te împovărează de la zi la zi, și se pun între tine și oameni, între tine și Dumnezeu. Lumina sufletului tău devine întuneric și astfel de la zi la zi ești mai nefericit. Neiertarea după ani de zile ajunge să se somatizeze, adică să dea semne de boală în trup, căci toată această stare sufletească întunecată și acest psihic posomorât va scădea imunitatea și va atrage probleme de sănătate, uneori grave. Iertați și veți fi sănătoși!
Domnul ne iartă permanent și în relația cu noi niciodată nu ține minte răul și nu e răzbunător. Domnul dă iertarea tuturor celor ce i-o cer. Domnul nu judecă pe nimeni din ce ce vin la El și-și cer iertare. În relația cu Dumnezeu iertarea este implicită, este prin definiția iubirii Lui. Înaintea lui Dumnezeu ești iertat înainte să-ți ceri iertare, dar Domnul vrea să vii la El și să intri în relație personală cu El și să-i ceri iertare. Domnul vrea să-i cunoaștem bunătatea și dărnicia!
Iertați, iertați, iertați! și veți fi iertați!
Cu cât ierți mai mult cu atât ești mai liber și mai bucuros. Cu cât ierți cu atât primești putere de la Dumnezeu să să ierți și mai mult. Cu cât ierți cu atât oamenii se vor apropia mai mult de tine. Cui i se iartă mult, mult iubește.
Iertați necondiționat! Iertați fără să puneți reguli, fără să cereți socoteală, fără să faceți calcule!
Iertați de dragul lui Dumnezeu! Iertați pentru că El ne iartă! Iertați de dragul împărăției cerurilor pe care Domnul o aduce între noi, și vrea ca toți să fim una.
Iertați și veți vedea minuni în viața voastră!
Iertați și iar iertați! De câte ori! De sute de ori, de mii de ori… fără sfârșit…
Asemănați-vă Celui ce a iertat toate!
Iertați și primiți iertarea când vi se acordă. Iertați și veți primi Împărăția și pe Dumnezeu în inima voastră!
Iertarea e smerenie și dragoste! Iertarea e împlinire a Evangheliei! Iertarea e lumină și viață! Iertarea e bucurie în veșnicie!
Toată Scriptură vorbește de iertare, aș putea să vă las aici zeci de versete despre iertare, dar n-o s-o fac, credeți-mă pe cuvânt. Închei cu cuvântul părintelui Gheorghe Calciu care a iertat atât de mult trecând prin închisorile Piteşti, Gherla, Jilava, Aiud, București și Galați.
„În închisoare, fără Dumnezeu, fără rugăciune și fără iertare nu puteai să supraviețuiești.”
„Credeți-mă, că dacă n-aș fi suferit atât de mult, n-aș fi putut să iubesc atât de mult, n-aș fi putut să iubesc cu atâta ușurință.” (Pr. Gheorghe Calciu)
Autor: Claudiu Balan