„Nu trebuie ca suferinţa să devină un paravan opac” (Interviu cu Pr. Florin Chiosa)
Interviu cu Părintele Chiosa Florin, preot slujitor la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Georgiana T.: Părinte, găsim în Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan un verset cât se poate de zguduitor dacă îl pot numi astfel, şi anume: ,,Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el.” Consider că este un îndemn zguduitor, deoarece în lumea aceasta ne lovim de anumite mângâieri, plăceri – care deşi sunt trecătoare – ne atrag într-o oarecare măsură, mai ales în adolescenţă sau în tinereţe. Aşadar, ce ar trebui să înţeleagă, de fapt, cei tineri prin cuvintele Sfântului Apostol Ioan?
Pr. Florin Chiosa: Întâia Epistolă sobornicească a Sf. Ap. Ioan are ca scop combaterea anumitor erezii ce au apărut în primul veac creştin, mai bine zis, la sfârşitul acestuia. Erau oameni care nu credeau în dumnezeirea Mântuitorului Hristos iar alţii credeau că Domnul Hristos a avut un trup aparent. Aşadar, Sfântul Apostol Ioan se vede nevoit să ia atitudine şi să combată ereziile respective prin întâia sa epistolă are se adresează tuturor creştinilor din Efes şi zona Asiei creştine. Este bine să citim şi contextul textului pe care îl analizăm. Acesta face parte din capitolul 2, versetul 15.
„V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”
Georgiana T.: Multe persoane se vor spovedi în acest Post şi se vor împărtăşi. Referitor la Împărtăşanie, cum ar trebui să o percepem? Avem cuvântul Mântuitorului: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică”. De ce veşnicia se află în strânsă legătură cu Taina Sfintei Împărtăşanii?
Pr. Florin Chiosa: Împărtăşania este comuniunea directă cu Hristos, este „hrana” duhovnicească fără de care nu putem să avem viaţă veşnică. Sub forma vazută a pâinii şi a vinului, Mântuitorul Hristos a dat Apostolilor să guste din Trupul şi Sângele Său. Spune Hristos: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” Iată importanţa Împărtăşaniei pentru viaţa veşnică! Pentru a ne împărtăşi avem datoria să ne curăţim sufletele prin Spovedania, împlinirea canonului şi faptele bune. Împărtăşania nu este doar un „premiu” pentru cei care nu au păcate, pentru că nimeni nu este fără de păcat, ci este „medicament” pentru veşnicie dar şi „foc care arde spinii patimilor”.
Pr. Florin Chiosa: Suntem condiţionaţi în a ne spovedi şi a primi dezlegare de la duhovnic pentru a ne împărtăşi. Aşadar, Împărtăşania sau Euharistia ni se oferă în „dar” în măsura în care şi noi ne aducem „darul” nostru la picioarele lui Hristos şi să-l lăsăm acolo (mă refer la păcatele noastre ce trebuie lăsate deoparte prin Spovedanie). Putem lua ca exemple de mărturisitori pe Sfinţii Brâncoveni pentru statornicie în credinţă şi dragostea faţă de Biserica străbună. Nu şi-au lepădat credinţă, chiar dacă au pierdut această viaţă trecătoare. Pentru ei, bunul cel mai de preţ era Hristos. S-au împărtăşit direct de Hristos prin mucenicie. Dar, pentru a ajunge la mucenicie a fost necesară buna vieţuire a lor, adică trăirea după Evanghelie şi împlinirea Evangheliei. Sf. Ioan Evanghelistul zice: 1 Ioan 4:15 Cine mărturiseştecă Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Aşa şi Sfinţii Brâncoveni, L-au mărturisit pe Hristos şi au dobândit viaţa veşnică şi unirea cu Dumnezeu.
Georgiana T.: În tinereţe întâmpinăm fel şi fel de greutăţi şi diverse probleme, cum ar fi: certurile cu părinţii, discuţiile aprinse cu prietenii sau colegii, părerile diferite ale celor din jur, jigniri la adresa noastră şi multe altele. Toate acestea aduc o suferinţă colosală în interiorul inimii. Care credeţi că este scopul suferinţei, al durerii? Am întâlnit tineri care şi-au pus întrebarea: ,,Dumnezeu este iubire; dacă Dumnezeu mă iubeşte, de ce trebuie să sufăr?”. Ce le puteţi răspunde acestor persoane? De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?
Pr. Florin Chiosa: Sigur, suferinţele există în oameni de la momentul pierderii comuniunii cu Dumnezeu (Adam şi Eva au pierdut comuniunea prin neascultare). Suferinţa cea mai apăsătoare este cea în care „doare” dorul de Dumnezeu sau după Dumnezeu. Se întâmplă să avem la tinereţe multe stări de suferinţă, aparentă suferinţă, mai bine-zis, lovire sau rănire a propriului orgoliu. Jignirile şi reproşurie ce ni se aduc pe drept sau nedrept trebuie apreciate ca fiind moduri sau metode de smerire a noastră. Îl avem in minte pururea pe Hristos care a suferit astfel de jigniri, batjocură şi hulă pe nedrept, El fiind Dumnezeu adevărat.
Pr. Florin Chiosa: Dacă jignirile vin din certuri sau din discuţii aprinse, înseamnă că avem şi noi partea de vină pentru că nu deţinem destulă „ştiinţă” pentru a aplana situaţiile conflictuale. Avem nevoie de rugăciune şi smerenie pentru a depăşi suferinţele. Suferinţa ne aduce bucurie nesfârşită doar în situaţia în care ne smerim. Fără smerenie nu putem face nimic bun. Dumnezeu îngăduie suferinţa pentru a ne putea purifica noi sufletele. Ne gândim la suferinţa bolnavilor care se transformă în „cale” către Dumnezeu pentru omul credincios. Cel care nu cârteşte şi îşi asumă suferinţa bolii primeşte răsplata vindecării sufleteşti, în primul rând, apoi a vindecării trupeşti. Importantă este raportarea la suferinţă: dacă ne plasăm în partea celor deznădăjduiţi (sau victimizaţi) sau în latura celor plini de nădejde.
Şi totuşi Dumnezeu are puterea de a întoarce orice întristare, orice stare de suferinţă în bucurie. Cum ar trebui să se bucure un tânăr şi mai ales unde ar trebui să caute adevărata bucurie?
Pr. Florin Chiosa: Găsim la Ioan 16:20: ,,Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastrăse va preface în bucurie.” Pornind de la acest verset, ne dăm seamă că trebuie să privim dincolo de imaginea suferinţei. Nu trebuie ca suferinţa să devină un paravan opac. Avem exemplu pe Hristos înviat. A suferit toate pentru că ştia că urmează Învierea. Tocmai de aceea trebuie să ne pregătim sufleteşte pentru a accepta şi a îndura suferinţa numai în condiţiile în care credem cu adevărat în înviere. Viaţa veşnică trebuie să ne fie ţelul sau scopul vieţii noastre. Fără credinţa în viaţa veşnică toate ne sunt zadarnice. Tânărul se poate bucura de toate darurile vieţii, însă nu toate sunt folositoare. Trebuie să aleagă precum alege albina nectarul din flori. Bucuria trebuie să izvorască din înţelegerea lucrurilor fundamentale. Stările euforice nu se pot confunda sau nu trebuie confundate cu bucuriile adevărate. Mântuitorul Hristos îndeamnă la bucurie, după învierea Sa: ,,Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.” Întristarea se transformă în bucurie. Aşa trebuie să ne gândim cu toţii.
Pr. Florin Chiosa: Bucuria adevărată trebuie căutată înlăuntrul nostru. Doar noi înşine putem şti când şi cum ne putem bucura. Trebuie să evităm întristarea excesivă care vine de la diavolull tocmai pentru a ne duce în deznădejde şi la pierzare. Întristarea trebuie să o avem doar pentru păcatele făcute.
Pr. Florin Chiosa: Bucuria o aflăm atunci când vom fi liberi de păcate!!! Să ne ajute Hristos Domnul să ne curăţim de păcate prin Spovedanie în acest Mare Post şi să ne apropiem mai mult de El prin Împărtăşanie. Post binecuvântat şi fără de întristare!
(Interviu realizat de Georgiana T.)
