Nu vrem păstori de suflete cu păcate strigătoare la cer!
Dragilor în ultimele săptămâni în sânul Bisericii noastre Ortodoxe Române s-au întâmplat câteva evenimente care au adus tulburare între noi creștinii. Am preferat să nu scriem nimic ca să nu mărim și mai mult sminteala apărută de pe urma unor astfel de fapte, precum cele ale clericilor demascați public cu păcate grave. Dar ne doare tot ce se întămplă și într-un fel pătimim sufletește cu cei care auzind astfel de fapte blameaza Biserica și pe Dumnezeu Însuși, și care își i-au acestea ca argumente pentru a trăi în continuare în păcatele lor. Ne mâhnim și pentru acei preoți, episcopi sau monahi care chiar și vădiți de păcatele lor în fața unei lumi întregi nu se pocăiesc, nu își recunosc greșeala. Acesta e poate cel mai grav lucru, căci Domnul e bun și iubitor de oameni și iartă și cele „de neiertat”, odihnind cu mila Sa sufletul mâhnit și întristat de propriile lui greșeli.
La mijlocul lunii iunie două icoane au plâns cu lacrimi și au înmuiat inimile a mii de creștini, icoana Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Paraschiva la Târgoviște și icoana Maicii Domnului Prodromița de la Schitul Romănesc Prodromu din Muntele Athos. Cred că prin aceste două icoane Dumnezeu prevestește o perioadă grea în viața țării noastre și a Bisericii, arătând prin lacrimile sfinților multă milă.
Totuși trebuie să vorbim, suntem mădulare vii ale Bisericii și e de datoria noastră să reacționăm, să punem umărul într-un fel la alungarea germenilor corupției morale din aluatul duhovnicesc al Bisericii.
Eu sunt de 15 ani în Biserică, și vorbe despre slujitori cu astfel de apucături am auzit de mult și am și văzut. Ierarhii, preoții și monahii cred că noi mirenii nu știm nimic despre ei și că ceea ce se întâmplă între ei rămâne în taină. Știm multe, am auzit multe, am văzut multe dar tăcem. Ne este rușine de rușinea lor. Îi îngăduim și îi acceptăm așa, lăsându-i la judecata lui Dumnezeu, poate-poate într-o zi se vor schimba. „Dacă Dumnezeu îi rabdă, atunci de ce să-i judecăm noi?” zice un părinte în Pateric. Și răbdarea lui Dumnezeu și îngăduința lui cu astfel de slujitori nevrednici să se atingă de Sfântul Potir sau să intre în sfântul altar, arată marea Lui iubire, și e un îndemn permanent la schimbare, la pocăință. Dar când se vor schimba? Pocăința pentru slujitorii altarului căzuți în păcate grele se face de pe treapta de jos, adică de la simplu creștin sau monah. Nimeni nu trebuie îngăduit să slujească la altar cu păcate de moarte, și cu atât mai mult se împune aceasta clericilor cu păcate strigătoare la cer precum homosexualitatea!
Dar poate chiar pe aceste gânduri își bazează ei neschimbarea sufletului: „Dumnezeu ne iartă și oamenii ne îngăduie. Dumnezeu ne mai îndură așa cum suntem și oamenii ne acceptă așa. Dumnezeu are nevoie de slujitori… căci cine să-i slujească? iar oamenii n-au putere sau curaj să facă ceva.”
Și noi, cei mai puțin bolnavi sufletește, suntem de vină pentru îngăduirea lor. Preoții consilieri și angajații administrațiilor eparhiale știu multe despre unii ierarhi cu apucături strigătoare la cer dar îi îngăduie așa. Mirenii știu multe despre unii preoți nevrednici din parohiile lor dar îi îngăduie așa. Cântăreții bisericești văd și știu multe despre preoții lor slujitori dar tac și îi îngăduie așa. În mănăstiri se știu multe despre unii monahi sau stareți dar sunt îngăduiți așa. La nivel oficial toți tăcem dar neoficial, toată lumea vorbește și vede adevărul. Așteptăm presa să dea în vileag tot răul pe care tot îl ascundem sub preș.
Acuzațiile care se aduc astăzi unor ierarhi ai Bisericii sunt de ani de zile, unele de zeci de ani. De Dumnezeu nu le este frică și de oameni nu se rușinează. Sfântul Sinod nu are curaj să-și facă curat în propria ogradă decât atunci când urâciunea urâciunilor este dată în prime-time la ora 19.00 în fața întregii țări. Ce să facem? Mai așteptăm câteva filmulețe ca să facem curat în propria ogradă? Mai așteptăm articole cu dezvăluiri până când se vor retrage din scaun?
Așteptând spectacolul să se desfășoare în public pierdem sufletele a mii și mii de oameni care vor fi din ce în ce mai dezamăgiți de Biserică și slujitorii ei. Punem un zid între ei și dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare om în parte. Unul din motivele pentru care bisericile creștine s-au golit în occident este pleiada de scandaluri sexuale cu acuzații de pedofilie ale unor slujitori ai altarelor. Cu cât amânăm mai mult rezolvarea problemelor din curtea noastră cu atât se vor pustii mai repede bisericile de creștini.
„Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Matei 18, 6-7)
De ce îi îngăduim cu păcate strigătoare la cer? De ce le sărutăm mâna unor oameni care au căzut din har prin păcatele lor? De ce luam binecuvântare de la niște oameni în care lucrează multe duhuri rele? Cât o să mai credem că Harul lui Dumnezeu lucrează și prin slujitori caterisiți de însăși păcatele lor! Cât o să mai credem că cei care trăiesc în minciună prin toată viața lor ne pot conduce la Adevăr?
Un ierarh corupt adună și formează lângă el preoți și consilieri corupți moral. Preoții imorali depărtează și smintesc creștinii, și cu atât mai mult nu-i câștigă la Hristos pe oamenii rupți de El.
Îngăduim păcatele în loc să-l scoatem pe cel desfrânat în afara comunității așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, și astfel izolându-l să-i dăm șansa să se pocăiască și să fie sincer cu el însuși. Îngăduindu-le păcatele le spunem de fapt: Nu e așa de grav, merge și așa!
Câți elevi seminariști și tineri teologi s-au smintit văzând faptele unor clerici imorali! Câți dintre ei au căzut în deznădejde și au lepădat acest drum sau mai rău, au mers spre preoție dezamăgiți fiind de tot ce văd în jurul lor! Câți preoți slujesc formal lui Dumnezeu și oamenilor, fără râvnă, fără focul arzând al inimii căutătoare de Dumnezeu?! Cine a răcit inimile slujitorilor noștri?
Din câte știu, în istoria autocefală a Bisericii Ortodoxe Române nu a existat niciun ierarh caterisit. Oare toți au fost fără păcate grave? Sau pentru că sunt în vârful ierarhiei se îngăduie unii pe alții și o mână spală pe alta? Vremurile s-au schimbat, astăzi adevărul se poate afla mai ușor, informația circula foarte rapid, și oamenii din toate colțurile lumii se consultă și pun cap la cap informații verificându-le adevărul.
„Cea mai cumplită persecuție împotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori” spune Părintele Benedict Ghiuș, mărturisitor în temnițele comuniste. Degeaba se fac programe misionare, degeaba filantropie lăudată obsesiv în mass-media, degeaba o falsă imagine impecabilă pe care și-o autocreează unii pe site-uri, pe facebook, prin radio și televiziuni, atât timp cât faptele lor vorbesc și le arată sufletul împovărat de păcate. Degeaba luptăm împotriva homosexualității și facem un referendum pentru apărarea familiei de asaltul coruperii sexuale, dacă în același timp nu ne facem curat în propria curte.
Vrem păstori de suflete blânzi, care au dragoste de oameni, nevicleni, nebătăuși, nerâvnitori de câștig urăt, nu bețivi, nu desfrânați, nu șlefuitori ai minciunii! Nu cerem sfinți, dar măcar oameni care trăiesc firesc, nu împotriva firii. Măcar monahi care își păstrează voturile fecioriei și ale sărăciei.
A venit vremea să le spunem față-n față (nu trâmbițându-le în presă neputințele) unora dintre cei care slujesc altarelor că nu mai pot continua așa, că nu-i mai acceptăm să ne fie păstori cu astfel de apucături. Își fac lor înșiși rău și celor pe care-i păstoresc.
Hristos Domnul este batjocorit din cauza faptelor lor. Și credința celor tari uneori scade și se răcește văzând astfel de fapte smintitoare!
Și ce simplu ar fi să se retragă în liniște, să nu mai creeze sminteală, să lasă loc altor oameni mai buni, cu suflet curat.
Problema episcopului de la Huși aduce în sânul Sfântului Sinod cea mai gravă problemă din istoria Bisericii Ortodoxe Române. Consecințele pot fi grave și foarte grave pe termen lung. Lucrurile se pot rezolva ușor dacă cei vinovați se smeresc, își recunosc păcatul și se retrag, dar dacă țin cu dinții de scaunele lor va fi greu pentru toți.
Să ne rugăm zilele acestea până pe 17 august când se va întru Sfântul Sinod, ca Maica Domnului și Domnul Hristos să le dea gând bun și multă înțelepciune ierarhilor noștri ca să stârpească păcatele strigătoare la cer din sânul Bisericii.
Iertare dacă am supărat și smintit pe cineva. Nu-mi doresc pedepse și condamnări revanșarde pentru astfel de oameni, nici blamări publice sau show-uri mediatice, vreau doar să aibă bunul simț să se retragă, să-și recunoască păcatele strigătoare la cer și să lase loc altor slujitori cu frică de Dumnezeu și rușine de oameni, ca să ajute la mântuirea tuturor.
Aș vrea ca toți să-L cunoaștem pe Dumnezeu și nemărginita lui iubire de oameni!
(Claudiu Balan)
sdaniel
august 13, 2017 @ 3:37 pm
Putin cam tarziu, dar e binevenit acest articol curajos. Primul pas in rezolvarea unei probleme este sa recunosti ca o ai!
Cunosc destul de multi preoti, si majoritatea (sau chiar toti pe care ii cunosc) au har si isi fac bine treaba. Din pacate genul acesta de evenimente/pacate arunca o imagine negativa si asupra celor care isi iubesc aceasta meserie.
Poate ca aceste „scandaluri” sunt o oportunitate data de Dumnezeu, sa ne smerim si sa ne curatam (ca institutie).
Doamne ajuta!
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
august 18, 2017 @ 6:51 pm
„Probabil ca cei care sunt cei mai inversunati pe sexualitatea altora nu si-o pot accepta in primul rand pe a lor”
Inainte de a bana acest comentariu sa stiti ca vine din gura omului de rand. Am avut norocul sa calatoresc mult pe tren in perioada asta si asta era principala idee (pe langa multe, multe bancuri) cu care am ramas de la oameni.
Eu vad un pericol mare aici, daca oamenii ajung sa nu mai creada in vocatia preotilor. Ganditi-va la imaginea bisericii catolice dupa incidentele de pedofilie.
Tot oamenii obisnuiti au mai spus ca biserica nu trebuia sa se implice niciodata politic in coalitia pentru familie. Dati cezarului ce-i al cezarului. Mai mult, se zice despre coalitie ca e o incercare a Rusiei de a construi un electorat conservator in Romania ca si in tarile din Vest. Numai ca la noi imigratia nu este o tema, asa ca au venit cu asta.
Omul obisnuit nu e asa de prost si manipulabil pe cat se zice.
Lavinia
august 21, 2017 @ 4:33 pm
Un articol reusit si oportun.
Claudiu, pozitia ta in chestiunea asta mi se pare corecta si indreptatita.
De folos pentru toata lumea, atat pentru clericii cazuti cat si pentru restul Bisericii, ar fi sa renunte la functiile lor si sa faca pocainta undeva in retragere.
Trebuie sa ne gandim la binele tuturor si adevarul este ca majoritatea credinciosilor se sminteste.
Nu mai zic de cei necredinciosi sau nepracticanti pe care astfel de caderi nu fac decat sa ii convinga sa stea in continuare departe de Biserica.
„A venit vremea să le spunem față-n față (nu trâmbițându-le în presă neputințele) unora dintre cei care slujesc altarelor că nu mai pot continua așa, că nu-i mai acceptăm să ne fie păstori cu astfel de apucături.” – o solutie binevenita, dar oare e o solutie realista? Sunt de acord cu ea, dar cum facem concret acest lucru? Noi, ca simpli credinciosi, ne permitem sa luam pozitie fata de un preot/ierarh cazut? Nu mai zic ca interesele sunt pe primul loc si e o adevarata panza de paianjen la toate nivelurile.
„În mănăstiri se știu multe despre unii monahi sau stareți dar sunt îngăduiți așa.” – asa este, situatia din manastiri e dezastruoasa. Nici nu stiu unde e mai rau, in manastirile de maici sau in cele de calugari, cert e ca e nevoie de o curatare profunda peste tot.
Cunosc chiar in Bucuresti intr-o manastire din centrul orasului un caz de preot-calugar care ma face sa ma minunez de bunatatea si rabdarea lui Dumnezeu: cum ii mai ingaduie Hristos sa se apropie de Sfanta Masa, de Sfintele Taine?! Cum ii mai ingaduie sfintii acestui ins sa le atinga sfintele moaste?!
Si totusi, ce pot face eu, de exemplu, o simpla crestina? Nu am nicio autoritate in fata lui. Iar restul oamenilor, care il cunosc doar la suprafata, o suprafata pe care el si-o prezinta cat mai frumos si comercial posibil ca sa „dea bine” in fata lor, il cred mare cuvios si il cinstesc si il respecta ca pe un mare duhovnic. Inclusiv pe episcop l-a dus de nas facand frumos in fata lui si acesta il crede un fel de ingeras.
Sigur, eu ma rog pentru el, dar e corect pentru ceilalti sa fie… pacaliti, pana la urma? Sa nu stie cu cine au de-a face?
Cred ca tot de la nivel inalt trebuie sa porneasca aceasta curatare: in primul rand exarhii sa isi delege din indatoririle de birou incat sa isi poata petrece 90% din timp „pe teren”, adica in manastiri.
Sa stea de vorba cu fiecare vietuitor, de la cel mai recent sosit pana la cel mai vechi, sa se faca disponibil la orice ora pentru oricine are nevoie sa isi spuna pasul sau sa ii raporteze o problema din manastire.
Sa cerceteze bine viata din fiecare manastire, sa se asigure ca staretii/ele isi indeplinesc indatorirea duhovniceasca in primul rand, nu pe cea administrativa.
Sa se cerceteze mai ales duhovnicii daca mai sunt vrednici de aceasta slujire, daca nu au cazut in vreun fel, daca nu fac mai mult rau decat bine din cauza unor favoritisme sau influente mirenesti (de gen feminin, doar sunt si ei oameni), daca mai au integritatea psihica pentru asa ceva (in timpul scurs de la momentul hirotesiei pot aparea tulburari psihice pe care cine le verifica? Nimeni. Singura evaluare psihologica se face la hirotonie si aia sumara).
La fel, episcopii si asa mai departe, fiecare la nivelul lui sa isi faca treaba, sa nu mai inchida ochii.
Dar ne lovim de aceeasi intrebare ca in toate problemele acestei tari: cum sa se produca aceasta schimbare? Avem noi vreo putere? As zice ca rugaciunea e singura cale si singura noastra putere.