„Numai Dumnezeu are voie să mă trezească.” Recenzie de carte – “Oscar și Tanti Roz”
Care este ultima carte pe care ați citit-o? E o intrebare pe care adeseori o adresăm prietenilor sau pe care profesorii o adresează elevilor, după caz. Ei bine, spre rușinea mea, eu nu prea mai am timp să citesc, dar printre altele, îmi mai “pică” câte o carte în mână, iar ultima dată am fost foarte norocoasă. Am pus mâna pe Oscar și Tanti Roz al cărei autor este Eric-Emmanuel Schmitt.
Cartea pe care vreau să vă o aduc în atenție este o carte ușoară, subțire (am citit-o într-o oră), haioasă, deși conținutul este în esență trist. Concepută sub forma unor scrisori, Oscar şi Tanti Roz reflectă rătăcirea lumii de azi care trăieşte în iluzia veșnicei căutări a fericirii pământeşti şi care nu vrea să mai accepte şi să înţeleagă moartea.
Scenariul cărții se desfășoară într-un spital unde stă internat un copil bolnav de leucemie (Oscar), căruia mediciul nu îi mai dă nicio șansă, mai mult de atât, se așteaptă ca oricînd să moară. Cel mai dureros pentru personajul protagonist e că, înţelegându-şi profund boala şi moartea sa iminentă, el nu primeşte ajutor nici măcar de la proprii părinţi, care se tem să-l privească sau să-i vorbească. Singura lui aliată e Tanti Roz (numită așa după culoarea halatului) , un soi de asistent social de-al lor, expert în lucrul cu copiii, desconsiderată de ceilalţi şi cam „expirată”.
În cele 12 zile câte i se mai dau de trăit, Tanti Roz îi propune copilului să le trăiască ca fiind fiecare 10 ani de viaţă, scriindu-I lui Dumnezeu despre tot ceea ce simte și gândește. Oscar trăieşte aceste zile intens şi frumos, parcurgând cu plăcere şi curiozitate toate vârstele omului. Aşa ajunge să iubească, să se lupte pentru dragoste, să se căsătorească şi să fie în prag de divorţ, să cunoască gustul rânced al vârstei a doua şi frumuseţea vieții împlinite. Dialogul cu Dumnezeu pe mine m-a mişcat profund, iar modul cum el îşi imaginează lucrurile parcurgând în 12 zile viaţa unui om este minunat şi uneori greu de înţeles. Am să vă relatez “începutul” relației lui Oscar cu Dumnezeu – Adevăratul doctor de care copilul avea nevoie:
“Dragă Dumnezeu,
Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii; …(……..)aş fi putut la fel de bine să spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“. Dar dacă ţi-aş fi scris aşa, nu numai că dădea nasol, dar nici n-ai fi catadixit să te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-aş avea nevoie să te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii.
Te pup. Pe mâine, Oscar. P.S. Nu-ţi ştiu adresa, ce fac?”
Micul Oscar, cel supus unei suferinţe peste puterea lui, ne dă tuturor o magistrală lecţie de viaţă, de încredere și de iubire. Finalul cărţii, singura scrisoare care nu-i aparţine băieţelului, ci asistentei , e cea mai elocventă și ne îndeamnă la lecturarea integrală a acestei impresionantei cărţi:
“ Dragă Dumnezeu,
Băieţelul a murit. Voi rămâne întotdeauna o doamnă roz, dar Tanti Roz n-am să mai fiu niciodată. Am fost numai pentru Oscar (…) Va trebui până diseară să-mi înghit lacrimile, nu vreau să-mi compar durerea cu aceea, de neîndurat, a părinţilor lui. Îţi mulţumesc că mi-ai îngăduit să-l cunosc pe Oscar. Graţie lui am reuşit să devin hazlie, năstruşnică (…), ba chiar să mă pricep la wrestling. Graţie lui am râs şi am cunoscut bucuria. Tot el m-a ajutat şi să cred în Tine. Sunt plină de iubire, Doamne, parcă mă arde pe dinăuntru, mi-a dăruit atâta, încât să-mi ajungă pentru toţi anii de-acum încolo.
Pe curând, Tanti Roz
P.S. În decursul ultimelor trei zile pe care le-a mai trăit, Oscar pusese la căpătâiul patului o pancartă. Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: «Numai Dumnezeu are voie să mă trezească.»
Oscar şi Tanti Roz este cartea care îţi rămâne în suflet, dar care te și pune pe gânduri. Este incredibil cu cât de mult optimism te încarcă după ce o citeşti! Este cel mai bun remediu pentru o stare proastă, pentru melancolii sau tristeţi. Oricare dintre noi poate fi un Oscar cu ceva mai multe zile dăruite…
(Gabriela Tudor)
.
omp
mai 28, 2010 @ 9:48 am
Tanti Roz: „Sunt plină de iubire, Doamne, parcă mă arde pe dinăuntru, mi-a dăruit (Oscar) atâta, încât să-mi ajungă pentru toţi anii de-acum încolo.” Superb!!!
ionutz
mai 28, 2010 @ 2:39 pm
Vai si eu am citit-o!!!
adriana
mai 28, 2010 @ 3:18 pm
Imi voi cumpara si eu cartea si sper ca toti cei care o vor citi sa isi indrepte pasii si rugaciunile si spre copiii bolnavi de cancer din spitalele noastre, pentru ca ei si parintii lor sunt adevarati mucenici.
«Numai Dumnezeu are voie să mă trezească.»…m-au trecut fiorii.
Cosmina Paun, adolescenta care a plecat la Domnul in data 26 ianuarie, avea si ea un motto tinut la vedere:
“Eu si Domnul meu, nedespartiti pentru vesnicie”.
O doamna inimoasa, Olga, presedintele Asociatiei P.A.V.E.L., impreuna cu colaboratorii, incearca de 14 ani sa aduca o raza de soare pentru acesti copii internati la Fundeni si Budimex.
Daca doriti sa ii intindeti o mana de ajutor, o puteti suna la nr. 0735.526.962
Cum am vazut-o eu pe Cosmina in ultimele 9 luni, puteti afla de pe blogul:
COSMINA, PARTE SI DIN VIATA MEA
Crengu
mai 28, 2010 @ 3:31 pm
Ce frumos, asta-i piesa in care joaca Oana Pellea, la teatrul Bulandra! Pacat ca nu am ajuns inca sa o vad!…
RDF
mai 28, 2010 @ 3:31 pm
Impresionant articol! Asadar, suntem datori a ne da seama „cat de scurt este timpul acestei vieti si cat de nemarginita este vesnicia!”(din Rugaciune pentru mantuire)…Trebuie sa traim astazi ca si cand am muri maine…iar Dumnezeu sa ne fie mereu alaturi! Fiti binecuvantati!
daniela
mai 29, 2010 @ 8:01 am
e minunata cartea,noua ne-a citit-o profesorul de religie la ora!
gabriela
mai 29, 2010 @ 4:47 pm
Multumesc pentru comentarii! Sper sa o citeasca cat mai multe persoane si sa fie de folos. P.S: Daniela, inveti intr-un liceu din Brasov?
daniela
iunie 2, 2010 @ 8:39 am
da:D…am invatat
gabriela
iunie 2, 2010 @ 5:15 pm
La ce liceu si cine ti-a fost profesor? Daca nu sunt prea indiscreta..
adriana
iunie 2, 2010 @ 6:54 pm
Un alt fragment:
Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari întotdeauna plini de voie bună şi care vorbesc în gura mare, cu mormane de jucării şi multe tanti roz care nu aşteaptă decât să se joace cu copiii, şi unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn îţi sunt în orice clipă la îndemână. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur.
Or, eu nu le mai fac plăcere. De când cu grefa de măduvă văd eu bine că nu mai fac plăcere nimănui. Dimineaţa când mă examinează, doctorul Düsseldorf pare să n-aibă nici cea mai mică tragere de inimă, se vede că-i decepţionat. Se uită la mine fără să zică o vorbă, de parcă i-aş fi greşit cu ceva. Or, trebuie să ştii, dragă Dumnezeu, că eu mi-am dat toată silinţa la operaţie; am fost cât se poate de cuminte, i- am lăsat să mă adoarmă, mi-am luat toate doctoriile şi nici măcar n-am ţipat când m-a durut. Sunt zile când mai-mai i-aş zice de la obraz că la urma urmei poate el, doctorul Düsseldorf, cu sprâncenele alea negre ale lui, e de vină că n-a reuşit operaţia. Dar, când mă uit la mutra lui amărâtă, parcă nu-mi mai vine şi toate ocările mi se opresc în gât. Ba chiar cu cât doctorul Düsseldorf tace, privindu-mă cu ochii lui de câine bătut, cu atât mă simt mai vinovat. Îmi dau seama că nu sunt un bolnav cum trebuie, ci unul din ăia care-i împiedică pe oameni să creadă că medicina e o chestie formidabilă.
daniela
iunie 2, 2010 @ 7:18 pm
Andrei Muresanu. prof Tudor Adrian:-) de ce?
gabriela
iunie 10, 2010 @ 7:12 pm
pentru Daniela…..
IL cunosc pe profesorul tau; E sotul meu.:D Ne bucuram foarte mult ca iti mai amintesti de aceasta carte!
daniela
iunie 12, 2010 @ 3:33 pm
ce frumooooos 😀 nu ma asteptam la asta. chiar mi-a placut mult cartea si foarte buna ideea de a ne-o citi la ora…sper ca le-o citeste sau macar le-o recomanda si celorlalti elevi. Doamne ajuta si numai bine!