„Numai în Biblie afli oameni sfinţi, asemenea lor”

La 3 decembrie 1989 am sosit la Paris, cu soţia mea Liana Ivanciu, inginer constructor, pentru control şi începe­rea unei noi serii de tratament cu citostatice, la spitalul Paul Brousse din Villejuif, contra unui cancer ce-l avusese la sân.

Aveam întoarcerea în România fixată la 23 decem­brie 1989, când de la aeroportul Orly ni s-a comunicat că nu pleacă nici un avion, deoarece în aeroportul Otopeni sunt lupte.

Disperarea noastră era foarte mare, căci nu mai aveam nici un franc, iar plecarea nu se ştia când ar fi putut avea loc.

Nişte prieteni transfugi, care ne-au ajutat şi ei, dar care nu aveau o situaţie materială prea bună, ne-au spus că au aflat o familie de români creştini, care ajută pe toţi nă­păstuiţii. Aşa am cunoscut minunata familie Coleta şi Sergiu Grossu, care ne-a ajutat să ieşim din impas. Ne-am bucurat împreună cu familia Grossu, plini de entuziasm şi speranţe în viitor, când invitaţi la masă la dânşii în ajunul Crăciunului şi după Crăciun, priveam împreună la televizor, care transmitea în direct aşa-zisa Revoluţie (în fapt, lovitură de stat KGB).

Pentru că nu am putut reveni în ţară decât pe data de 13 ianuarie 1990, familia Grossu ne-a ajutat enorm: ne-a dat franci la un curs mic, ne-a cumpărat medicamente, ne-a in­vitat la masă de mai multe ori şi la plecare ne-a dat cadouri pentru copii.

După doi ani, soţia mea, operându-se şi la celălalt sân în ţară, a trebuit să se ducă din nou la Paris, de această dată însoţită de fiul nostru, atunci student. Societatea de aju­tor pe care o conducea D-na Grossu se desfiinţase, dar ea continua să ajute pe cei necăjiţi, din micile pensii ale familiei sale. Astfel, după ce le-a plătit hotelul primelor două nopţi, soţia mea şi băiatul au fost lăsaţi să locuiască în apartamentul dumnealor, exact pe perioada cât au plecat la tratament (adică o lună de zile).

În decembrie 1994, soţiei mele i s-a declanşat me­tastaza. Atunci am telefonat, din disperare, D-nei Coleta Grossu, cerând ajutor. Această familie biblică (fiindcă numai în Biblie afli oameni sfinţi, asemenea lor) a făcut mai mult decât le-a stat în putinţă. Din puţinii bani pe care pot să-i aibă nişte pensionari, chiar şi în Franţa, nu ne-au lăsat şi, având în vedere urgenţa situaţiei, primele două serii de citostatice ni le-a cumpărat D-na Grossu şi ni le-a trimis urgent în ţară. Aţi mai auzit pe cineva făcând asemenea fapte? Desigur numai în Biblie mai găseşti cazuri similare. De aceea pentru noi, D- na Coleta şi Dl. Sergiu Grossu au rămas în sufletul şi în con­ştiinţa noastră ca persoane biblice.

Dar noi n-am fost o excepţie. Pe cine n-a ajutat această familie biblică? Vă spun cu convingere că a ajutat chiar şi pe duşmani!

Dispariţia D-nei Coleta mi-a produs un gol imens în suflet. Pe 19 ianuarie 1996, la înmormântarea ei, am plâns ca lângă cosciugul minunatei mele soţii, cu care făcusem o sin­gură fiinţă, aşa cum era şi familia Grossu.

Eu cred că D-na Coleta a fost trimisă de Dumnezeu pe pământ ca, împreună cu soţul ei, pe care tot El i l-a trimis, să-L reprezinte. Fără asemenea oameni biblici, pe care-i în­tâlneşti o dată în viaţă, dacă ai noroc, pământul ar pieri…

(Mărturia domnului Mircea Ivanciuc, București – Nicole Valery-Grossu. O lumină în bezna exilului românesc, ediție îngrijită de Cicerone Ionițoiu, Editura Fundației Culturale Memoria, București, 1997, pp. 152-154 | Fericiticeiprigoniti.net)