Numele poartă mai departe virtuțile noastre

Prima dată când am început să mă gândesc mai profund la semnificaţia numelor pe care le purtam a fost la naşterea fetiţelor noastre. Cu câteva luni înainte, ştiind deja că bebeluşul din burtica Iuliei va fi fetiță, am început să alegem nume care ne-ar plăcea. Mie îmi plăceau unele, soţiei altele. Pentru Iulia numele de Adina era un nume frumos asociindu-l cu una din colegele ei de muncă cu care se împrietenise, pe când mie îmi reamintea de o fostă colega de generală de care nu eram aşa apropiat. Discutând am ajuns la concluzia că numele pe care le îndrăgim au în spate persoane care ne-au fost dragi… de prezenţa cărora ne-am bucurat în viaţă… persoane de care ne reamintim cu zâmbetul pe buze, având un colţişor aparte în inimile noastre.

Până la urmă am ales ca nume: Sofia după numele fetiţei Danei Nălbaru, fosta cântăreaţă de la Trupa HiQ. Analizând acum la rece, după 4 ani, motivele alegerii au fost mai multe. Dana e o femeie frumoasă, liniştită, o fire sociabilă. Pe mine Sofia mă ducea şi cu gândul la Sofia Vicoveanca, renumita cântăreaţă de muzica populară, o femeie demnă, o fire talentată, pe cât de vesela pe atât de serioasă. Pe Sofia Vicoveanca o ştiam din copilărie când părinţii mei urmăreau spectacole de muzica populară la televizor. Numele Sofia mă mai ducea cu gândul şi la una dintre cele mai mari catedrale din lumea ortodoxă: Sfânta Sofia de la Constantinopol, actualul Istanbul. Aceasta catedrală e un simbol al creştinismului ortodox, fiind construită de Sfântul Împărat Constantin odată cu mutarea capitalei imperiului la Bizanţ.

Un alt aspect care m-a influenţat în alegerea acestui nume a fost înţelesul lui din limba greacă: înţelepciune, care îmi dădea nădejde că îi va fi imbold Sofiei, când va fi mare, să-şi urmeze „vocaţia”. Deasemenea ştiam şi de Sfânta muceniţă Sofia, mama a trei fete: Elpis (nădejde), Pistis (credinţa) şi Agapis (iubire) care poartă numele celor trei virtuţi creştine… toate murind ca mucenițe pentru credinţa în Hristos.

În concluzie pentru mine numele Sofia aduna în el virtuţi ale unor persoane pe care le-am cunoscut indirect: fumuseţea şi sociabilitatea Danei Nălbaru, demnitatea şi seriozitatea Sofiei Vicoveanca, credinţa şi dăruirea Sf. Împărat Constantin şi iubirea de Dumnezeu a Sfintei Sofia şi celor trei fetiţe ale ei.

Îmi doresc şi astăzi ca fetiţa noastră să crească şi să devină o femeie înţeleaptă, şi uşor uşor să dobândească toate virtuţile înaintaşelor ei.

Exista o modă aşa de vreo câţiva ani printre români, de a pune nume creştine, după ce în primii 15 ani de la revoluţie am împrumutat tot felul de denumiri din occident. Aşa se face ca astăzi copiii poartă din ce în ce mai des nume ca: Matei, Luca, David, Iustin, Pavel, Petru, Maria, Moise, Nicolae, Irina, Constantin, Ioan, şi aşa mai departe, iar asta nu face decât să mă bucure. Sunt şi unele persoane care aleg nume pentru copiii lor după ureche… dacă sună frumos… dacă se potrivește cu numele de familie, dar sunt și unii care atunci când aleg numele de Pavel, sunt foarte conștienți de încărcătura pe care o poartă acest nume, plin de faptele, credința și râvna celui mai mare apostol al lui Dumnezeu din toate vremurile.
Sunt fascinat de câte de multe persoane aleg numele lui David pentru fii lor. La o scurtă căutare în Sfânta Scriptură aflăm cu surprindere că numele Împăratului David apare de 1167 de ori în 1003 versete. În comparație, gândiți-vă că numele Mântuitorului: Iisus, apare de 953 de ori în 995 de versete, deci de mai puține ori decât numele lui David. Asta nu înseamnă că numele lui David este mai presus decât numele Fiului lui Dumnezeu, nicidecum!, ci arată doar cât de mult a însemnat David în istoria poporului lui Israel. Este considerat cel mai mare dintre împărații israeliți, și asta datorită credinței lui în Dumnezeu, vitejiei și înțelepciunii sale. Pe de altă parte David este și autorul Psalmilor, una dintre cele mai îndrăgite cărți ale Sfintei Scripturi. David a ajuns un nume universal, care sună și se scrie la fel în multe limbi ale pământului. Cei care își numesc copiii cu acest nume sunt conștienți de greutatea și simbolistica lui, măcar în parte.
Un alt lucru foarte interesant pe care l-am observat este că noi românii ortodocși nu punem numele Mântuitorului copiilor noștri. Spre deosebire lumea catolică unde copiii poartă numele lui Iisus (Jesús, Gesu, Jesus) sau de lumea greacă unde unii băieți poartă numele de Hristos, noi românii avem așa o teamă în privința această. În primul rând pentru faptul că e greu să te ridici cu viața la înălțimea unui astfel de nume, și e foarte posibil să dezamăgești oamenii, care te vor striga Iisus iar tu vei trăi în tot felul de păcate. În al doilea rând numele lui Iisus are și o puternică încărcătură politică, care uneori poate deranja. La fel numele lui Iisus este așa de puternic încât doar pomenirea lui mustră și trezește conștiințele, și din acest motiv unii se simt deranjați de astfel de oameni care pomenesc sau poartă numele Mântuitorului. Astfel un copil cu numele Iisus are toate șansele să fie uneori luat în râs, marginalizat, discriminat, agresat, etc. așa cum a fost și Domnul Iisus.

Iisus este fără doar și poate, numele cel mai puternic și mai bogat în virtuți. În numele lui Iisus e cuprinsă toată viața Fiului lui Dumnezeu, toată opera lui de mântuire. Domnul Iisus Hristos, tot ce a spus a și făcut, și prin urmare numele de Iisus poartă în sine împlinirea tuturor faptelor bune, sălășluirea tuturor virtuților, apropierea maximă de Dumnezeu, sfințenia cea mai presus de sfințenie. Iisus este de departe cel mai faimos și mai incomod nume în același timp, pentru o lumea care iubește mai mult păcatul decât apropierea de Dumnezeu. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre numele Domnului:

„Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; Că întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.” (Filipeni 2, 9-11)

Nu uitați niciodată, numele lui Iisus este cel mai puternic nume de pe acest pământ, și rostirea lui în minte sau cu voce tare influențează pe cel ce-l rostește și pe cei din jur, în funcție de credința lor. Iată de ce rugăciunea inimii are în centrul ei pomenirea numelui lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”), în numele căruia tot răul va fi stârpit, toți diavolii vor fi alungați din sufletele oamenilor, și creștinii botezați se vor mântui.

Deși omul moare și trece în viața veșnică, numele lui rămâne în conștiința celor care l-au cunoscut. Ba mai mult, dacă a fost un om virtuos, duhovnicesc, un om care a iubit și s-a dăruit mult, numele lui va fi purtat în continuare de alți copii, ai căror părinți își doresc să-i urmeze viața și faptele. Iată cum deși suntem 20 de milioane de oameni în țara aceasta, purtăm doar câteva sute de nume… nume ale unor oameni care au lăsat ceva în urma lor, au schimbat societatea în bine.

Unul din prietenii noștri, Cosmin, a pus numele băiețelului lui: Alexandru, după un prieten foarte bun care a murit la 20 și ceva de ani. Fiul lui Cosmin are un nume care aduce aminte de prietenia frumoasă între doi oameni.

Niciun părinte sănătos la minte nu-și va da nume copiilor după conducători tirani, după ucigători, hoți, desfrânați, politicieni corupți, sau alte categorii de oameni care fac rău lumii. Iată cum în veșnicie doar numele celor cu viață curată și sfânta vor fi trecute în „cartea vieții”, și vor moșteni împărăția cerurilor.

Virtuțile noastre dăinuiesc prin nume și merg mai departe fiind profesori de viață urmașilor noștri. Păcatele noastre în schimb, schimonosesc și întunecă denumirile noastre, depărtând pe alții de folosirea lor.

E plin calendarul de sfinți, mii de oameni care au dat valoare unor nume care nu însemnau mai nimic.

(Claudiu)