O lume plină de cerşetori

10

cersetorIntr-o zi, in timp ce ma plimbam prin oras cu oarecare treburi, am zarit la poarta unei biserici un cersetor, stand ghemuit si tragand dintr-o punga cu aurolac. Am trecut mai departe, gandind ce mult se mai chinuie unii oameni pe pamant in timp ce noi stam si belferim mereu cu de toate. Insa, tot mergand inainte,  constiinta a inceput sa ma mustre ca trec fara sa fac nimic „unuia dintre acesti prea mici” ai lui Hristos. De aceea m-am intors din drumul meu ca sa-l ajut macar cu o vorba buna. Cand m-am apropriat de acel cersetor am sesizat ca nu mai tragea din punga de aurolac ci dintr-o tigara proaspat aprinsa. Am intrat in vorba cu el si in timp ce discutam mi-a ramas intiparita in minte infatisarea lui jalnica.

Era imbracat decent dar murdar de tot, incaltamintea ii era roasa,  unghiile de la maini lungi, parul neingrijit si fata nespalata. Trupul il avea slabanogit iar privirea ii era mai mult pierduta in aer. Intr-un cuvant exprima mila. Mi-a spus ca are o infectie mare de la brau in jos, ce se intinde pana la talpi, si daca doresc poate sa-mi arate ca asa este, dar nu acolo pe strada ca-i este rusine sa se dezbrace in vazul celorlalti oameni, ci undeva mai retras. Iar de spital nu are bani ca sa se mai ingrijeasca.

L-am incurajat sa-si puna toata nadejdea la Domnul si i-am zis sa nu mai fumeze si sa nu mai traga din aurolac ca-si face mai mult rau. El mi-a raspuns intristat ca fumeaza de suparare. I-am spus ca il inteleg, caci nu este ajutat de aproape nimeni, dar sa se roage mereu la Dumnezeu si va primi ajutor. S-a insemnat sarmanul cu semnul sfintei cruci zicand „Doamne ajuta, Doamne ajuta…” iar eu mi-am vazut mai departe de drum.

Acum, dand deoparte aparentele vietii care ne plac atat de mult, si uitandu-ne mai bine la noi, oare nu suntem si noi cei sanatosi si cu de toate, niste cersetori sarmani la fel ca cel de care va spuneam mai devreme? Nu suntem noi cei care stam ghemuiti cu haina botezului patata si murdarita de multele noastre faradeleti si fapte de ocara in fata lui Dumnezeu? Nu avem si noi sufletele infectate si scarbosite in mare parte cu patimi? Nu suferim noi sufleteste mai ales de la brau in jos, prin desfranare si lacomia pantecelui?

Asa cum era cersetorul acela care tragea din aurolac si fuma de suparare, nu suntem si noi astfel cand cheltuim aiurea, in fiecare zi, purtarea de grija si rabdarea Domnului pe tot felul de lucruri fara folos, la fel cum acel sarman poate a cheltuit din milostenia primita pe tigari si aurolac? Nu cheltuim noi nepretuitul timp de mantuire pe desartaciuni, si sanatatea nu o dam spre fapte rele?

Nu suntem noi de multe ori deznadajduiti si risipiti sufleteste din pricina patimilor ce ne doboara asa cum si sarmanul acela era deznadajduit si cu privirea mai mult pierduta din pricina stramtorarilor si necazurilor vietii?

Si nu suntem noi cei care nu avem cu ce sa platim mila Domnului ca sa ne vindece de bolile noastre sufletesti, asa cum era si nevoiasul acela suferind cu trupul si fara putinta de plata spre ingrijire? Nu ca Dumnezeu ar avea nevoie de vreo plata de la noi, dar nici nu am avea ce sa dam bun din noi daca ne-ar cere, datori fiind mereu inaintea Sa.

Si nu noi suntem cei care cersim in fiecare seara Domnului la rugaciune, sa ne ierte greselile dupa cum spune si rugaciunea de umilinta pentru recunoasterea pacatelor: ”Doamne mult-milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubești numai binele și urăști tot răul, rogu-Te, nu Te uita la mulțimea păcatelor mele, ci privește la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită, care îmi recunosc vina mea și vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit și rușinat, cerșind iertare”.

Nu noi suntem cei care promitem mereu sa nu mai facem pacatele dar le savarsim din nou, asa cum si cersetorul acela  poate a cersit de multe ori de la oameni pomana gandindu-se ca se lasa de cele rele ale sale, ca sa duca o viata mai chibzuita?

Noi sunte cu siguranta. Noi suntem cei care cersim ziua si noaptea mila lui Dumnezeu desi nu o meritam si tot timpul irosim rabdarea Sa cu nepasarea noastra. Si daca noi suntem atat de jalnici si neispraviti inaintea lui Dumnezeu, atunci de ce-i judecam pe cei multi dintre „acesti prea mici” ai lui Hristos? De ce ii osandim mereu ca sunt depravati, ca sunt lenesi, ca nu au nici un rost pe lume, ca ne sacaie cu milogeala lor, cand noi suntem mai rai decat ei inaintea lui Dumnezeu?

Dar Dumnezeu, mult-milostivul, ne-avand pe cineva de pierdut, asa se straduieste sa ne dascaleasca pentru Imparatia Cerurilor prin sarmanii de pe strada, ca toti sa dobandim mantuirea unii prin altii. Unii prin rabdare si altii prin ajutorare. Ca toti suntem sarmanii lumii, unii mai mult la trup altii mai mult la suflet, unii mai bolnavi trupeste altii mai mult sufleteste, dar toti cersind si cautand odihna sufletului nostru.

Astfel, stiind ca toti atarnam de mila, asa sa ne ajutam si sa ne induram unii pe altii, asa cum am vrea ca si Dumnezeu sa ne ajute si sa se indure de noi.

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.”

(Ev. Ioan 13:34)

(Claudiu)

(Visited 106 times, 1 visits today)