O noapte în gară, cu Sfântul Nicolae

Dintre Sfintii lui Dumnezeu, primul cu care am facut cunostinta, copil mic fiind, a fost Sfantul Nicolae. In casa bunicilor aveam o icoana mare cu acest Sfant, chiar deasupra patului meu. Si-l priveam seara, inainte de a adormi crezand cu tarie ca e Dumnezeu acolo. Ma intrebam uneori de ce oare are Domnul Hristos barba alba in icoana mea. Mai tarziu am aflat ca Dumnezeu are prieteni buni, Sfintii, si ca acel chip pe care il credeam a fi al lui Doamne Doamne, era de fapt chipul Sfantului Nicolae.

Apoi, cand am aflat ca Sfantul este ocrotitor al copiilor, l-am rugat tare sa fie si al meu aparator. Si cu mintea mea de copil, am cerut sa-mi dea Sfantul si un semn daca e de acord sa ma primeasca si pe mine in grija lui. Nu-mi mai amintesc ce semn am cerut, dar stiu ca m-am bucurat tare cand Sfantul mi-a raspuns, dupa conventia pe care o facusem cu el, ca „da”, vrea sa fie si aparatorul meu.

Acum nu mai sunt un copil, am crescut si a crescut si nevrednicia mea, dar Sfantul Nicolae, bland si bun, inca ma pazeste, si vine cu milostivire in ajutorul meu cand il chem, chiar daca de multe ori am uitat de el.

Si aseara l-am chemat. Urma sa merg in gara, in timpul noptii, sa astept un pachet care venea de acasa. Pentru ca prima data cand a trecut autocarul prin orasul unde locuiesc, am ratat ocazia de a-mi lua pachetul, pentru ca masina trecuse. Asa ca am hotarat aseara sa plec pe la ora 1, si sa stau pana ajunge autocarul in gara. Soferul imi spusese ca poate ajunge la 1:30 dar la fel de bine poate fi in gara si la ora 4. Mi-era teama sa merg singura, stiam ca in timpul noptii ies multi baieti cu masinile si striga pe strazi daca vad o fata si apoi urma sa trec print-o parte a orasului unde stau prostituate (bietele fete) asteptand clientii. L-am rugat deci pe Sfantul Nicolae sa nu ma lase, sa vina cu mine si mi-am luat in buzunarul hainei o iconita cu Sfantul aparator.

Drumul pana la gara a fost linistit. Pana am ajuns am repetat intruna: „Sfinte Nicolae, ajuta-ma!” Era foarte, foarte frig, si nu iesise mai nimeni pe strada. In fata garii… liniste de asemenea. Gara…inchisa. M-am asezat pe o borna de ciment. Voiam sa fiu atenta la zgomotele din jurul meu, dar vantul puternic suiera printre frunzele platanilor din fata garii acoperind chiar si zomotul motorului unei masini.

Am luat iconita Sfantului in maini si il rugam sa fie langa mine. Timp de cateva clipe am stat cu privirea in jos. Cand am ridicat fruntea, inaintea mea la 3 metri erau doi tineri, imbracati in negru, care se apropiau de mine. S-au oprit in fata mea. Gluga neagra le acoperea capul si eu le vedeam doar fetele. M-au intrebat daca locuiesc in oras si daca stiu unde ar putea ei sa mearga sa bea un pahar. Le-am raspuns ca da sunt din oras, si ca nu este nici un bar deschis la ora asta. M-am temut sa nu-si dea seama dupa accent ca sunt straina. Dar m-a scapat Sfantul Nicolae si dupa cateva clipe, tinerii au plecat.

M-am ghemuit intr-un colt al garii. Eram oarecum mai la adapost decat atunci cand stateam pe borna. Asta insa imi reducea mult din raza de vizibilitate. Dupa vreo 20 minute de la plecarea celor doi tineri, alti doi barbati s-au ivit de dupa un colt si s-au apropiat de mine. Erau beti… abia vorbeau. S-au asezat in fata mea astfel incat sa nu am pe unde sa trec. M-a intarit tare Sfantul Nicolae in acea clipa si am trecut printre ei. Simteam in inima mea siguranta ca nu ma va lasa Sfantul lui Hristos. Si m-am indreptat inspre o parcare. Am stat catva timp ascunsa acolo dupa un copac, pana cand am vazut ca cei doi se indreptau si ei inspre parcare. Am alergat printre masini dar am observat la un moment dat ca parcarea era inconjurata de zid si nu mai aveam unde sa fug. Singura sansa de a iesi din infundatura era sa trec chiar prin fata lor, la o distanta de vreo 15 metri. Si acea portiune nu era ocupata de masini. Am strigat la Sfantul Nicolae si l-am rugat sa le acopere ochii sa nu ma vada. Oh… si nu m-au vazut.

Mi-am reluat locul din coltul garii, asteptand. In scurt timp s-a deschis gara si au venit oameni la tren. Cand a ajuns autocarul, uf…m-am bucurat tare sa-i vad pe acei oameni. M-au primit in autocar sa ma incalzesc si m-au dus cu masina cam o treime din drumul spre casa. Apoi, cu gandul la Sfantul Nicolae am pornit iar pe jos si am ajuns teafara acasa.

Am vrut sa va povestesc acestea ca sa nu ascund ajutorul pe care il da Sfantul Nicolae celor care il cheama pe el. Si eu eram nevrednica ca demult nu ma mai rugasem lui, dar Sfantul a avut mila de mine.

Multumesc tie, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni, si prin tine multumire aduc lui Dumnezeu si Maicii Sale.

(Talita)