O scrisoare a fericitului Valeriu Gafencu catre mama si surorile sale (octombrie 1945)
S
cumpă mamă,
Mult iubitele mele surioare, dragii mei,
Mă găsesc într-o stare de continuă bucurie sufletească. Mi s-au revărsat în suflet valuri de iubire. Numai cine a trăit astfel de momente le poate înţelege.
Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită.
Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia sa ?!
Doamne! Ce bine am făcut eu în această viaţă de mi-ai dăruit asemenea bucurii, de mi-ai dăruit iubirea şi grija Ta, care nu m-au părăsit nici o clipă ?!
Scumpii mei, trăiesc o viaţă cu totul deosebită de aceea pe care obişnuit o trăieşte lumea. Cu alte preocupări, alte gânduri, alte bucurii.
Cât aş fi de fericit ca bucuriile sufletului meu să ajungă până în inimile voastre!
Vreau să vă ştiu curate, bune la suflet, blânde, iubitoare, senine, fericite, cuminţi, ascultătoare, credincioase, pline de nădejde, – şi modeste – şi sănătoase.
Să trăiţi o viaţă simplă, cât mai simplă. Participaţi cu viaţa voastră la simplitatea şi frumuseţea naturii. Îmbrăcaţi-vă modest şi curat. Rochiţele întotdeauna să vi le faceţi lungi, până mai jos de genunchi. Pantofii să aibă tocurile cât mai joase cu putinţă. Să nu vă fardaţi. Cât de frumos şade unor fete în ţinuta lor naturală… Sub nici un motiv să nu vă boiţi buzele sau obrajii!
Păstraţi-vă curate aşa cum Dumnezeu v-a lăsat, căci curăţenia-naturaleţea este adevărata frumuseţe şi podoabă… Nu vă duceţi pe la baluri. Vă cer mult deodată… În realitate, nu vă cer nimic altceva decât să fiţi sfinţi model de cuminţenie şi desăvârşire creştină.
Feriţi-vă de prieteniile rele, căci păcatul se transmite pe nesimţite. Cu tot sufletul vă îndemn la o viaţă creştină! gândiţi-vă că nimeni din această lume nu v-ar putea dori mai mult bine decât acela pe care vi-l doresc eu.
Scumpa şi buna mea mamă, te rog din inimă ai grijă de sufletul fetiţelor mele scumpe! Şi îndeamnă-le şi matale la o viaţă creştină, aşa după cum Dumnezeu o doreşte.
Mă rog întotdeauna pentru voi. Aştept senin ziua fericită când voi fi din nou în mijlocul vostru. În viaţa de închisoare am luat hotărâri mari, de viaţă curată şi de totală dăruire. Vreau să nu mai trăiesc pentru mine…
Aş fi tare fericit dacă de Crăciun aţi veni toate patru, mama, Valentina, Norica, Zunea la mine. Ar fi minunat. Eu sunt cu voi şi vă sărut,
Valeriu…
g
iulie 20, 2010 @ 9:27 am
:love: Eu nu gasesc cuvinte vrednice de marire Sfantului Valeriu, ci o sa-l las pe Virgil Maxim, un prieten al Sau drag, sa-l cinsteasca:
[quote]L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins
Purificându-i duhul, înadins,
Să fie-asemeni lor, chip şi măsură!…
Un înger a făcut un semn în cer!…
El vede Faţa lumii Nevăzute…,
Cuvintele aude…, nenăscute,
Cu inima topeşte vămi de ger!… [/quote]
este doar 1 strofa din poezia inchinata Sfantului Inchisorilor,[i]Ardere de tot[/i]
:love:
Sfinte Mucenice Valeriu, icoana a iubirii nefatarnice, pentru marea ta iubire pt Dumnezeu si oameni, si precum oarecand ti-ai dorit, fii in mijlocul nostru si cu rugaciunile tale lamureste-ne in calea cea inalta a Vietii. Patrunde, Sfinte Valeriu, in intimitatea sufletelor noastre si deschide-ne larg portile iubirii ce viseaza si asteapta sa se reverse in valuri, asa cum oarecand Hristos Domnul a lucrat in sufletul tau. Ajuta-ne sfinte Valeriu caci s-a racit dragostea noastra, ca sa facem cele placute Domnului si tie, sa izbucnim in lacrimi de fericire ingenuchiati inaintea icoanei lui Hristos, marturisindu-ne pacatele si multumind. Amin!
Iertare pt rugaciune..poate nu e asa de coerenta..
Doamne ajuta! va iubesc :love: in Domnul Hristos!!!!
omp
iulie 20, 2010 @ 12:27 pm
intr-adevar un sfant deosebit… foarte mult m-a impresionat si urmatorul fragment de scrisoare nedatata trimisa de Valeriu Gafencu de la Galda (1946-1948)…
[i][color=navy]”Când eram copil iubeam mult porumbeii, dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu. Şi înţeleg că iubirea lui Dumnezeu nu mă va părăsi niciodată. Şi El va interveni in viaţa mea ori de câte ori îmi voi lega sufletul de vreo bucurie sau dragoste omenească. Şi fie mă va ajuta să mă smulg din ea, fie mi-o va răpi El, pentru a-mi dărui în schimb libertatea sufletului, care este cel mai mare bun.”[/color[/i]] (Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Buc, 2006, p.238-239)
Laura-optimista
iulie 20, 2010 @ 3:21 pm
Hristos, Bucuria mucenicilor
Citind aceste cuvinte ale mucenicului lui Hristos Valeriu Gafencu, cred că ar trebui să medităm cu multă seriozitate la faptul că martirii, care L-au preferat pe Hristos oricărei satisfacţii sau bucurii efemere din această lume, se bucurau întru El, simţind căldura iubirii Sale milostive, cu ajutorul căreia depăşeau orice suferinţă, dându-se pe ei înşişi în întregime Aceluia, Care S-a jertfit pentru noi. Unica bucurie a martirilor era Domnul Iisus Hristos, iar trăirea comuniunii cu El covârşea greutatea suferinţei şi teama de moarte. Departe de a simţi revoltă şi desconsiderare faţă de prigonitorii lor, mucenicii creşteau duhovniceşte, rămâneau statornici în bucuria vieţii întru Hristos. În schimb, noi, creştinii de astăzi, care, datorită eroismului acestor martiri, am dobândit libertatea religioasă şi nu mai suntem prigoniţi pentru Hristos, ne întristăm pentru orice pricină, nesocotind darurile minunate şi mai presus de înţelegere, pe care Domnul le-a pus în fiinţa noastră. Hristos ni S-a dăruit pe Sine întreg şi ni Se dăruieşte până la sfârşitul veacurilor, în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, iar noi, bucurându-ne prea puţin de această supremă dovadă de iubire, ne lăsăm sufletele copleşite de tristeţe, pentru pricini banale, pe care sfinţii nu le-ar fi luat nicio clipă în considerare. Păcătuim zilnic împotriva poruncilor dumnezeieşti, dar ne temem grozav nu pentru că L-am întristat pe Duhul Sfânt, ci fiindcă atitudinea noastră incorectă a fost surprinsă de către semenii noştri, în faţa cărora am fi vrut să ne păstrăm o imagine nepătată. Uităm să comunicăm cu Dumnezeu în rugăciune, dar ne-am întrista foarte puternic, dacă, pentru câteva zile, am pierde accesul la internet. Suntem dependenţi de bunurile lumii acesteia, dar ignorăm chemarea discretă şi plină de iubire a Stăpânului, Care aşteaptă la uşa sufletelor noastre, rugându-ne(El pe noi) să-I îngăduim să ne dăruiască adevărata fericire.
Constatând această stare duhovnicească, în care se află mulţi dintre noi, cu tristeţe îmi pun întrebarea: semenii noştri, pentru care Hristos era şi este Totul, ce gândesc despre noi? 🙁
Pentru rugăciunile tuturor acelora, care au pătimit pentru credinţă, Mântuitorul nostru Cel prea iubit să ne învrednicească de dobândirea virtuţilor, pentru a putea cultiva în sufletele noastre bucuria cea duhovnicească şi veşnică!
Hristos în mijlocul nostru!
g
iulie 22, 2010 @ 8:58 am
Ma intristeaza ca mai nimeni nu da comm la acest text… 🙁