Seara zilei de 8 decembrie nu o voi putea uita prea curând!…
8 decembrie 2011. O seară obișnuită pentru unii, o seară obișnuită pentru alții. Dar pentru noi, cei câțiva studenți de la tutoriatul preacucernicului Părinte Daniel Benga (care am umplut, până la refuz, biserica ”Cuibul cu Barză” din sectorul 6 al Capitalei), a fost o seară specială. Specială, datorită întâlnirii dăruite de părintele tutore nouă, în prag de prăznuire a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, a Întrupării Sale spre salvarea și mântuirea neamului omenesc. O seară deosebită, în care am învățat că noi, tinerii din ziua de astăzi, trebuie să căutăm modele și să ne propunem, cât mai curând posibil, ”idealuri imposibil de atins”.
Și – cel mai important! – să nu uităm de Rugăciune, să ne ridicăm mereu inima către Cel de Sus, pentru că numai Ea, Rugăciunea, te salvează. De la ce? De la orice! De la orice rău! Ca și în cazul deosebiților invitați, domnii Marcel Petrișor si Demostene Andronescu, cărți vii ale istoriei țării noastre, oameni cu un suflet senin și cu o memorie extraordinară, degrab’ iertători, care răspândeau, în juru-le, lumină, animând orice suflet răvășit. Și – vă spun sincer! -, deși cu toții obosiți, tot mai aveam puterea să ascultăm, să învățăm.
Parcă ne învăluia o vrajă, pe care nu doream să o rupem, deși timpul alerga…, alerga…, înainta…
Am învățat multe de la distinșii domni invitați, am învățat că trebuie să ne acordăm și libertate, să nu ne sufocăm unul pe altul cu prezența, cu insistența noastră, în toate cele, am învățat ce înseamnă Prietenia: să-ți dai viața, până la urmă, să te aduci jertfă pentru cel aflat lângă tine, în suferință. Căci, oare, cum poate fi calficat gestul preacucernicului Părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la care a recurs, pentru salvarea colegilor de celulă? Unul dintre ei fiind chiar domnul Marcel Petrișor…
Am învățat, apoi, că omul, fiind om, are căderile lui, însă, din punct de vedere moral, nu trebuie să-i judecăm noi aceste căderi. Trebuie să-l înțelegem, să ne rugăm pentru el. Iar dacă se întâmplă, totuși, ca noi să cădem, trebuie să ne ridicăm prin căință și fapte bune, prin smerenie și curățirea inimii prin gânduri frumosase.
Seara zilei de 8 decembrie 2011? O seară pe care, cu siguranță, nu o voi putea uita prea curând!!!…
Îi mulțumesc, în încheiere, și pe această cale, părintelui meu tutore, Daniel Benga, pentru această întâlnire pe care ne-a oferit-o cu drag. De fapt, numai părintele putea să ne facă o astfel de surpriză! Plăcută, evident!!!
Vă sărut Dreapta, părinte, cu smerenie, și vă mulțumesc încă o dată!
P.S. Îndrăznesc să citez, aici, câteva din versurile semnate de domnul Demostene Andronescu:
PREFACEREA
Am cerșit un timp lumină
Pe la uși străine,
Neștiind că luna plină
Prinsă-i toată-n mine.
La răspântiile vieții
Stam cu mâna-ntinsă
Și mă miluiau drumeții
Cu lumina stinsă.
Când și când, câte-o scânteie
De-un nebun zvârlită,
Îmi părea calea lactee
Mie dăruită.
Și treceam așa prin viață,
Miluit de lume,
Ca și ea cătând prin ceață,
Nu știu ce anume.
Dar, odată, pe-nserate,
Obosit de vise,
Am găsit la lume toate
Porțile închise.
Și rămas în noapte-afară
Fără lumânare,
Am privit așa-ntr-o doară-n
Mine ca în zare.
Și am tresărit deodată,
Căci văzui că-n mine
Bezna-i ciuruită toată
Și mijesc lumine.
Am dat zgura la o parte
Cu înfrigurare
Și-n străfundurile-mi moarte
S-a iscat cântare.
Iar prin rana-mi sângerandă,
Ca printr-o spărtură,
A tâșnit o rază blândă
De lumină pură,
Ce-nvelindu-mă în toate,
Mătăsoasă, moale,
A dat vieții mele plate
Sensuri verticale.
De atunci fără-ncetare
Luminez întruna,
Nu fălos ca mândru soare,
Ci sfios ca luna.
Iar când malul se adună
Și-mi astupă vrana,
Mă sleiesc ca pe-o fântână,
Adâncindu-mi rana.
NEBUNUL
(Din volumul de versuri din închisoare Peisaj lăuntric (Ed. Puncte Cardinale, Sibiu, 1995),
(dedicat “Generației mele de Don Quijoți striviți de prea marele lor vis”)
”I
Treceam prin viață-așa ca orice om
Și fremătând și eu ca orice pom
Visam să înfloresc, să leg apoi,
Și să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al omului de rând
Ce crește pe oriunde și oricând
Și care zdrențuit de vânt și ploi
Își trage seva numai din noroi.
Dar într-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tărâmul celălalt,
Roti deasupra mea în zbor înalt
Și poposind în ramurile-mi ciunte
Își smulse-o pană și-ncepu să cânte.
Și cântecul ei sfânt, din alte sfere,
Ecou îndepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
O dată numai, dar a fost de-ajuns.
De-atunci un dor înalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine inainte,
Îmi stăruie ca un blestem în sânge,
Sufletu-l cântă, inima îl plânge
Și scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă îndârjesc să-mi fac din frunze stele,
Să înfloresc luceferi și să am
Câte un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de îngeri care
Să scoată pui și-apoi spre cer să zboare
II
Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit și am întors-o-n sus
S-o-nfig adânc în boltă ca pe-un fus
Și seva pentru rodul ce-l frământ
S-o trag de sus din cer nu din pământ.
Dar ramurile mele învățate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii și, pe rând,
Au prins a se usca, iar eu plângând
Am strâns tot verdele pe care-l am
Și l-am îngrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el și frunze și petale
Și-așa, cu celelalte ramuri goale
Îmi pregătesc în trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
În jurul meu, stufoși, ceilalți fârtați
Peste zăplazuri mă privesc mirați,
Dar de-nțeles nu mă-nțelege unul
Și zic foșnind în sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc și mierla și lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.
III
Și vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-și doinească dorul
Și-a destrămat prin crengi uscate fumul
Și-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.
Și prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăși nelipsiți de drum
Au dat din cap și, unul câte unul,
M-au părăsit zicând incet: nebunul.
Și când, mișcându-mi singurul meu ram,
Foșnesc din frunzele ce le mai am
Și-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-și coate, zic: nebubul cântă.
IV
Iar când omida îndoielii moale
Și duhul deznădejdii-mi dau târcoale,
Foșnesc uscat și sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ți s-ar usca și ramuri și tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Și-ai fi de tot comună si banală
Căci cei cuminți n-ar face rod niciunii
De n-ar muri în locul lor nebunii.”
Informații despre cei doi distinși invitați puteți afla accesând site-urile următoare:
– http://corortodox.blogspot.com/2010/12/nascut-la-3-decembrie-1927-in-com.html;
– http://www.rostonline.org/rost/apr2007/petrisor-jilava.shtml.
Vă doresc lectură plăcută și… un An Nou în care Bunul Dumnezeu să-Și reverse binecuvântarea cea dulce peste sufletele voastre! 2012 să vă aducă multă-multă pace în suflete și sănătate!
Nicoleta ENCULESCU, anul III – Teologie Ortodoxă DIDACTICĂ
Laura Stifter
ianuarie 11, 2012 @ 7:47 pm
Dragi fraţi întru Hristos,
Colega mea Nicoleta, autoarea acestui articol, este internată în spital şi va fi operată mâine la picior… 🙁
S-o pomenim în rugăciunile noastre! 🙁
Am vorbit cu ea în seara aceasta şi era foarte emoţionată… Îşi doreşte mult să ştie că ne rugăm pentru ea.
Doamne ajută!
Albinuta
ianuarie 12, 2012 @ 6:01 am
Dumnezeu sa-ti ajute Nicoleta sa teci cu bine prin incercarea pe care o ai ,sanatate grabnica sa reusesti sa ne scrii articole la fel de frumoase si folositoare .
Laura Stifter
ianuarie 13, 2012 @ 8:40 pm
Din mila lui Dumnezeu, Nicoleta se simte destul de bine, iar medicii i-au spus că operaţia a reuşit şi, în câteva luni, va putea merge din nou la facultate.
Din păcate, ea nu are acces la internet zilele acestea, fiind internată în spital, dar i-am transmis mesajul Albinuţei şi s-a bucurat foarte mult. 🙂 De asemenea, a bucurat-o în mod deosebit vestea că articolul scris de ea înainte de a se interna în spital („Oameni, locuri şi întâmplări…”) a fost publicat pe site. 🙂
Să ne rugăm în continuare ca Tatăl nostru ceresc să-i dăruiască multă sănătate, pace sufletească şi mântuire!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Laura Stifter
octombrie 9, 2012 @ 9:18 pm
Dragii mei,
Nicoleta Enculescu, autoarea acestui articol, are mare nevoie de ajutorul nostru!
Pentru cei care nu ştiu, Nicoleta este profesoară de Limba română şi franceză, precum şi absolventă de Teologie (a promovat cu succes examenul de licenţă vara aceasta, în ciuda experienţelor foarte triste prin care a trecut în ultima perioadă). Este o persoană deosebit de credincioasă, sensibilă şi inteligentă, dornică de studiu şi cu o mare dorinţă de a-i putea învăţa pe copii despre Dumnezeu (de aceea a urmat şi Teologia, deşi era deja profesoară de română şi franceză). A compus şi un volum de poezii, intitulat „Flacăra arzând”.
Din cauza unui accident petrecut acum câţiva ani, Nicoleta s-a operat de mai multe ori la picior (nu ştiu să vă spun exact diagnosticul). După cum vă puteţi da seama citindcomentariile anterioare de la acest articol, colega mea a suferit o operaţie destul de grea iarna trecută, exact în perioada de sesiune, o operaţie despre care ea a crezut că va fi ultima din viaţa ei… dar n-a fost aşa.
La doar câteva săptămâni după ce sora noastră întru credinţă a fost externată din spital, tatăl ei a plecat dintre noi în mod neaşteptat. Era destul de bolnav, dar nu atât de grav încât să moară.
După ce şi-a revenit aproape complet (putea merge singură la facultate), Nicoleta s-a accidentat pe scări exact la piciorul bolnav, astfel încât, înainte cu doar câteva zile de licenţă, a trebuit să se opereze din nou. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a luat licenţa cu o lucrare despre asceza în familia creştină (nu ştiu titlul exact).
Pe scurt, situaţia actuală a Nicoletei este foarte dificilă atât din punct de vedere medical, cât şi financiar. Ea este imobilizată la pat după ultima operaţie din vară şi, din acest motiv, nu-şi mai poate lua ore de Limba română şi franceză sau de Religie. Rămasă fără salariu şi obligată să dea casei de pensii o parte din pensia ei de handicap (din cauza unei probleme de birocraţie…), Nicoleta se află în situaţia de a trăi doar din pensia mamei ei (bolnavă de diabet şi dependentă de insulină) +aprox. jumătate din pensia ei de handicap. Aceşti bani nu-i sunt suficienţi pentru procurarea medicamentelor necesare, pentru lemne (locuieşte la curte) şi… nici chiar pentru curentul electric.
În afară de aceste grave probleme materiale, prietena mea trăieşte şi tristeţea de a nu se fi putut înscrie la masteratul de Teologie, din cauza aceloraşi neajunsuri financiare, astfel încât este acum nevoită să rămână acasă, fără niciun fel de activitate… dar cu nădejdea că, în ciuda acestor încercări ivite în viaţa ei, Dumnezeu o va ajuta să-şi îndeplinească visul de a deveni profesoară de Religie şi de a putea promova credinţa în rândul copiilor.
Dragii mei, avem prilejul de a ajuta o persoană foarte credincioasă, aflată într-o situaţie dificilă, o persoană care, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, va fi, cu ajutorul Domnului, profesoară de Religie. Avem ocazia minunată de a ne exersa dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos ajutând-o pe o soră de-a noastră întru credinţă, din comunitatea noastră O T, o creştină a cărei principală dorinţă în viaţă este aceea de a-L putea mărturisi pe Domnul ca profesoară de Religie.
Ştiu că, în această perioadă de criză economică, toţi (sau cei mai mulţi dintre noi) ne confruntăm cu probleme financiare, dar dacă fiecare va contribui cu puţin, după putinţă, va fi minunat, pentru Nicoleta va conta enorm. Suntem atât de mulţi cititori credincioşi ai acestui site, încât este suficient să punem fiecare câte puţin pentru a strânge o sumă destul de mare, măcar atât cât Nicoleta să-şi poată cumpăra medicamentele de care are nevoie. Fiecare dintre noi, singur, poate face puţin, dar împreună putem enorm de mult! Şi tuturor ne este cunoscut faptul că ceea ce facem pentru fraţii mai mici ai lui Hristos, Lui ÎNsuşi Îi facem (cf. Matei 25).
Dumnezeu să fie cu noi şi să ne dăruiască dorinţa şi putinţa de a pune în practică întotdeauna poruncile Sale!
Cu drag şi încredere,
Laura Stifter
P. S. 1. În comentariul următor, voi posta şi datele de contact ale Nicoletei.
P. S. 2. Îmi cer scuze pentru eventualele greşeli de scriere, nu mai stau să le corectez la ora aceasta.
Doamne ajută!
Laura Stifter
octombrie 9, 2012 @ 9:37 pm
Adresa de mail: enculescunicoleta@yahoo.com
Numărul de telefon: 0746.398.753
Enculescu Nicoleta
octombrie 10, 2012 @ 4:47 am
Doamne-ajută!
Îți mulțumesc, din suflet, Laura, pentru zbaterea și efortul pe care îl depui în vedeea găsirii unei soluții de a mă ajuta.
Într-adevăr, așa cum a menționat foarte buna mea colegă și prietenă de facultate și de specializare, din 2010 am fost înștiințată de către Casa de Pensii că am o datorie de 123.770.000 lei vechi, pentru faptul că, având gradul II de invaliditate, am lucrat (am predat, ca profesor calificat, limba română și limba franceză, în unități școlare de stat, întrucât, pe certificatele de încadrare în grad de invaliditate, la rubrica ”recomandări profesionale”, nu mai scria, ca până în 2006, inclusiv, ”nicio muncă”. Nu scria NIMIC!!! Lucru care m-a făcut să cred că… am dreptul să muncesc.
Pe lângă acești 123.770.000 lei vechi, pentru anul 2011 (lunile octombrie, noiembrie și decembrie), mi s-au mai adăugat 12.000.000 lei vechi, deși am respectat precizările: grad III de invaliditate și jumătate de normă. Am avut 10 ore / săptămână, numai că cei de la Casa de Pensii mă au înregistrată cu normă întreagă… Nu știu ce să fac, în acest caz. Desigur, am adeverință de la școala la care am predat, din care rezultă acest număr de 10 ore / săptămână.
Pe 12 ianuarie anul acesta am fost operată de triplă artrodeză supraastragaliană și subastragaliană (îndreptarea și fixarea gleznei membrului inferior stâng cu șuruburi), iar pe 1 iunie 2012, în urma unei lovituri (deloc dureroase, nici nu știu când m-am lovit) la același picior operat la începutul anului, am fost operată de triplă artrodeză și fractură de astragal. Pe 11 septembrie mi-a fost scos aparatul gipsat, însă tot nu pot să merg, astfel încât să am un serviciu. Am voie să pășesc cu ajutorul unei orteze – care m-a costat 600 de lei… -, dar să nu forțez. Mai am de purtat această orteză încă 2 luni de-acum înainte…
Enculescu Nicoleta
octombrie 10, 2012 @ 4:48 am
Deși am susținut concursul de titularizare (pentru cei ce doresc să predea în învățământul preunivesitar de stat) și am obținut o notă bunicică, nu m-am prezentat la repartizare, întrucât, nu exista nicio școală apropiată care să aibă loc vacant pentru acest an școlar. În consecință, am renunțat, gândindu-mă că nu are rost să dau salariul de jumătate de normă (care, anul trecut, era de 490 RON) pe deplasarea cu taxiul. Mai ales că în București, un drum (dus) m-a costat, anul trecut, de la școală și până acasă, 25 Ron sau chiar 30…
Acum, după ce a murit și tatăl meu la doar două săptămâni după prima intervenție chirurgicală pe care am suferit-o la începutul anului, ne este foarte-foarte greu…
Aș fi vrut, pentru moralul meu, și pentru a putea preda religia, în completarea limbii române, într-o școală generală sau liceu, să urmez cursurile unui masterat, însă acest vis nu s-a putut materializa, întrucât, în anul 2001-2002, am urmat cursuri postuniversitare bugetate, finalizate cu diplomă de disertație, iar pentru masterul de la teologie, de acum, ar fi trebuit să plătesc taxă de școlarizare. Care e de 31 de milioane de lei vechi. Ori, eu am doar o pensie de 282 de lei. Din care nu-mi pot cumpăra nici măcar ghetele speciale, ortopedice, ce mi-au fost recomandate, nu-mi pot cumpăra ochelari, medicamentele costă, pe lună, în jur de 600 de lei… De unde să strâng 31 de milioane pentru taxă? Cum voi putea strânge suma necesară pentru taxa de anul viitor? Nu știu… Mi-au mai rămas puține lucruri: rugăciunea și speranța că Doamne-Doamne și Măicuța Domnului se vor milostivi de noi, ne vor întări în credință, ne vor dărui sănătate și putere de a trece peste greutățile vieții de zi cu zi…
Enculescu Nicoleta
octombrie 10, 2012 @ 4:49 am
Pentru că stau acasă și banii nu-mi ajung, sunt dispusă să dau meditații la română (pentru clasele a IV-a – a XII-a, bacalaureat, admitere în facultate) și franceză (clasele a II-a – a X-a). De fapt, meditațiile m-ar ajuta să-mi mai procur din cele necesare. De aceea, vă rog, din suflet, dacă auziți de astfel de doritori, să le vorbiți și de mine. Am o experiență de 9 ani în învățământ și rezultate foarte frumoase obținute cu elevii mei la diferite olimpiade și concursuri școlare și extrașcolare.
În încheiere (dar nu în ultimul rând), îi mulțumesc și domnului redactor Răzvan Bucuroiu, care mi-a publicat, luna aceasta, anunțul de ajutor umanitar, în revista ce o conduce.
Mai multe, despre mine, puteți afla citindu-mi blogul personal, http://www.flacaraarzand.blogspot.com.
Cu sinceritate,
Nicoleta Enculescu
Boitos
octombrie 10, 2012 @ 5:34 am
Draga Nicoleta, imi pare rau de situatia ta, nu stiu daca vei citi ce iti scriu dar eu sper ca da.
Ai spus ca:
,,Am avut 10 ore / săptămână, numai că cei de la Casa de Pensii mă au înregistrată cu normă întreagă… Nu știu ce să fac, în acest caz. Desigur, am adeverință de la școala la care am predat, din care rezultă acest număr de 10 ore / săptămână.”
Cei de la Casa de Pensii au facut inregistratile pe baza celor trimise de la scoala de unde ai predat.
Mai exact eu spun ( s-ar putea sa ma insel , dar nu cred) ca cei de la scoala au gresit in programul de salarii cand te-au inregistrat, ca nu au completat bine niste declaratii catre Casa de Pensii.Adeverinta nu prea foloseste la nimic la Casa de Pensii.Ceea ce au ei in program la Casa de Pensii este trimis direct de la scoala.Fara intermediari.
In primul rand dute pana la Casa de Pensii si spunele ce ti-am spus eu acuma, si ce sfat sa iti dea.Dupa aceea te duci la scoala si stai de ei pana vezi unde, ce au gresit.
Daca scoala e de vina , dute in audienta la directoare, la inspectorat, fa cereri .
Daca e de vina Casa de Pensii atunci dute in audienta la directorul de acolo.
Nu te lasa sa te prosteasca , pt ca vor arunca vina unii pe altii.
Pt ca destul de greu vor recunoaste ca au gresit cu ceva.
Iti doresc succes si doamne ajuta.
Enculescu Nicoleta
octombrie 10, 2012 @ 11:13 am
Doamne-ajută!
Îți mulțumesc mult de tot, Simona, pentru sfat. Da, voi merge la Casa de Pensii. Mai greu până la școală (acum, dacă nici nu mai predau la ei – postul a fost pentru anul trecut -, nici nu mă pot deplasa / nu pot merge…, nu știu cum o să ajung acolo. Sper ca acea adeverință să fie îndeajuns, totuși), e foart e-foarte departe…
Mulțumesc frumos!
Bucurii!
Boitos
octombrie 10, 2012 @ 11:34 am
Daca mergi la Casa de Pensii , sa faci bine sa ceri si un act prin care cei de la scoala au gresit.Mai exact o dovada.
Si poti sa mergi in audienta si la directorul de la Casa de Pensii sa ii spui problema ta.Poate ca va putea face ceva.
Totusi daca au gresit cei de la scoala, se pot reface acele declaratii, ca totul sa fie bine.
Succes!
Laura Stifter
decembrie 6, 2012 @ 5:02 pm
Draga noastra,
La multi ani cu ocazia zilei tale onomastice!
Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti daruiasca, pentru rugaciunile Sfantului Ierarh al carui nume il porti, sanatate, sarbatori binecuvantate si, in primul rand, cat mai multe bucurii duhovnicesti!
Domnul sa fie cu tine!
Cu mult drag si pretuire,
Laura