De ce nu rânduiește Dumnezeu oameni credincioși și cinstiți ca să ne conducă țara?

12

Mâine dimineață sunt alegeri parlamentare în România. Pe scena politică aceleași fețe, cu mici excepții. În sufletele românilor aceleași frustrări și indiferență față de politicieni. De ce oare?

Știm prea bine… nu vedem pe scena politică oameni în care să ne regăsim valorile proprii, valorile neamului nostru. Nu-i simțim pe cei care candidează că ar face acest lucru pentru binele neamului nostru ci pentru ei înșiși, pentru business-urile lor, pentru familia lor.

Petre Țuțea spunea să nu-i votăm pe cei care nu-și iubesc țara. Dacă am face acest lucru ar trebui votăm o mână de oameni cu îngăduință, și nici pe aceia.

Totuși haideți să ne gândim puțin: dacă noi creștinii, cei care participăm activ la viața Bisericii, împreună cu episcopii, preoții, monahii și monhiile din mănăstiri, ne rugăm la Sfânta Liturghie pentru „binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste” de ce totuși după 23 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 n-avem încă politicieni credincioși, morali, cinstiți și iubitori de neam, așa cum ne-am dori cu toții?

Logic ar fi fost ca după atâția ani de stăruință în rugăciune, Dumnezeu să fi scos cel puțin un conducător adevărat, și să fim bucuroși de el, să ne regăsim toate idealurile noastre în felul lui de a fi. N-aude Dumnezeu oare rugăciunile noastre? Nu vrea El să împlinească un lucru așa de bun? Își doreșe El să fim conduși de oameni necinstiți și de profitori? Cu siguranță, nu. Atunci unde este problema?

Pentru a vă da răspunsul găsit de mine… poate mai sunt și altele… vă voi da un exemplu:

Să presupunem că în fața scării unii bloc se află doi oameni ai străzii, care trăiesc din mila trecătorilor, dorm noaptea în frig, au hainele murdare și jerpelite, și li se citește suferința pe fața lor. Zilnic ei trăiesc din ceea ce trecătorii le oferă: un covrig, un bănuț, o sticlă cu apă, o pătură…

După ceva vreme locatarii blocului în fața căruia cei doi oameni ai străzii stau, se întâlnesc într-o ședință de scară și hotărăsc că trebuie să facă ceva pentru acești oameni… trebuie să-i ajute într-un fel. S-au hotărăt ca toți să se roage lui Dumnezeu pentru ei, și să ajute fiecare cum poate. În schimb nu a sărit nimeni să propună să-i ia în casă, să le ofere un acoperiș deasupra capului, să le ofere o baie fierbinte, o masă caldă, sau măcar să le spele hainele din când în când. După ședință, zi după zi, oamenii din acel bloc trec pe lângă cei doi săraci, îi salută, le mai oferă ceva de-ale gurii, și trec mai departe. Trec zilele, lunile și anii, și nimic nu se schimbă.

Întrebarea firească e următoarea: „Dacă toți s-au rugat sincer la Dumnezeu pentru ajutorarea acelor doi oameni săraci, de ce totuși El nu le-a împlinit rugăciunea?”

Răspunsul e simplu: pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni, vrând să facă bine aproapelui meu prin mine. Dumnezeu așteaptă ca până la urmă unul din acei locatari să-și ia inima în dinți și să-i ia în casă pe cei doi săraci, măcar câteva zile. Apoi, văzând fapta lui cea bună ar fi contribuit și El dublând ajutorul.

Ne rugăm de Dumnezeu să aibă grijă de săraci, de cei bolnavi, de ce-i singuri, de toți oamenii în suferință, dar uităm că El așteaptă ca noi să fim primii care trebuie să-i ajutăm. Amintiți-vă de samarineanului milostiv, care n-a trecut indiferent pe lângă cel bătut de hoți și lăsat în drum, ci l-a luat, l-a îngrijit și l-a dus la un han să doarmă și să se refacă. Iar această pilda a dat-o Domnul Hristos tocmai ca urmare a întrebării: „Cine este aproapele meu?”

Aproapele nostru este orice om din lumea aceasta.

Prin urmare, ne plângem că n-aveam oameni buni la Președenția României, în Parlament, în Guvern, în ministere, în justiție, în primării și prefecturi, dar v-ați pus vreodată problema că și noi creștinii ar trebui să ne implicăm.

De ce nu intră creștinii în politică? Dacă îți iubești neamul și țara atunci intri și încerci să faci ceva. Îți aduni oameni buni în jurul tău, ești cinstit, corect, devotat și faci lucruri mari, așa cum atâția mari domnitori ai României au făcut.

Știu, sunt multe piedici, multe interese, multă mafie, multă hoție, mulți bani la mijloc… te poți compromite ușor… dar oare e cineva mai puternic decât Dumnezeul nostru? Noi creștinii îl avem pe Dumnezeu. Cei răi, care vor să pună bețe în roate, îl au pe diavol și banii lor. Deci cum vi se pare lupta? Mie îmi pare inechitabilă, noi avem mult mai mult decât ei!

Gândiți-vă ce a însemnat Sfântul Împărat Constantin cel Mare pentru întreaga istorie a omenirii? Un împărat creștin-ortodox care a schimbat istoria întregii lumi, pentru că prin El a lucrat Hristos!

Cine crede că un creștin e doar omul rugăciunii se înșeală amarnic. Uitați-vă la filmul Mihai Viteazul să-l vedeți pe preot în fruntea oștilor cu marele voievod luptând împotriva dușmanilor țării. Acesta e creștinul adevărat, nu cel care stă la căldurică, ascunzându-și lenea și frica de suferință, sub haina falsă a smeritei rugăciuni.

Dragilor, creștinul adevărat sare în foc după celălalt și-l salvează, nu stă și doar se roagă pentru el! Cere ajutor ca Dumnezeu să-l păzească și pe el și pe celălalt, dar sare după el, nu face calcule.

Dacă noi creștinii, cei formați în Biserică, vom sta rugându-ne, asistând la distrugerea țării noastre, atunci neimplicarea noastră va aduce multă suferința întregului neam: nouă în primul rând, părinților noștri, copiilor noștri și celor care vor veni după noi.

Creștinul trebuie să se implice în politică nu pentru bani, nu pentru interes propriu ci din milă și iubire față de cei care suferă în poporul său.

Nu infuziile de capital străin vor salva România, așa cum poetic ne-o spun manualele de macroeconomie, ci credința noastră în Dumnezeu, moralitatea noastră, cinstea, sinceritatea, iertarea, mila, îngăduința, inteligența, cultura, tradiția neamului nostru, și tot ce are un om mai bun în el.

Degeaba intră sute de milioane de euro în țară dacă ele ajung fraudulos tot în conturile bogaților, iar cei de jos trăiesc din fărâmituri.

Nu cred într-un rai pe pământ, într-o țară numai cu lapte și miere, într-un rai capitalist, așa ceva nu poate fi posibil atât timp cât avem păcatul în noi. Totuși cred că lucrurile se pot îmbunătăți, și putem schimba ceva în țara noastră.

A intra în politică bineînțeles că nu este pentru toți, dar sunt creștini care au talantul acesta de la Dumnezeu: sunt bine pregătiți profesional, își iubesc țara, își cunosc istoria, își știu neamul, își cunosc credința și pot face lucruri mari în țară.

Gândiți-vă foarte serios la acest lucru! Și creștinii trebuie să participe la conducerea țării! E nevoie de luciditatea și cinstea lor.

Nu vă temeți! Dumnezeu ne dă putere să facem binele!

Dar fiți gata și de suferință! Vor apărea mulți dușmani, pe drept sau pe nedrept, vor fi oameni deranjați de mărturisirea adevărului, de mărturisirea existenței lui Dumnezeu… vor fi oameni care ne vor ataca mai mult sau mai puțin fățiș, dar gândiți-vă: Dacă l-au lovit pe Hristos și pe noi ne vor lovi.

A intra în politică nu e nicidecum comod sau dulce, este la fel cu a merge la război… totuși dacă-L iubești pe Dumnezeu și-ți iubești țara, atunci toate celelalte vor părea detalii în drumul spre a-i ajuta pe oameni.

Sunt multe de spus. Mă opresc aici.

Dumnezeu să ne ajute să facem ceva bun pentru țara noastră!

Nu uitați niciodată, indiferent cât de multe ispite ar fi azi: La baza neamului nostru românesc stă credința în Dumnezeu. Ăsta e românul! Restul sunt detalii.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)

 

(Visited 18 times, 1 visits today)