Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari
Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni, (Ps. 54:25) spune psalmistul.
Dar Domnul Mântuitorul nostru a vrut să-i slobozească pe cei ce urmează Lui mai ales de grijile de prisos. De aceea i-a şi învăţat: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru ce veţi îmbrăca. (…) Priviţi la pasările cerului, că nici samănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc hrăneşte pre dânsele. (…) Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc; (…) că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâiu împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Mat. 6:25-33)
Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sânt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sânt roşi de griji. Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlăturăţinta şi ţelul lor.
Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sânt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m’au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s’a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniței, pagina 206-207)
Laura Stifter
aprilie 18, 2013 @ 5:02 pm
Este a nu ştiu câta oară când mi se întâmplă ca Bunul Dumnezeu să rânduiască lucrurile în aşa fel încât să găsesc răspuns pentru întrebările şi situaţiile neaşteptate care mă frământă.
De foarte multe ori, atunci când caut un răspuns, când am o nelămurire, o tristeţe, când mă frământă ceva etc, „întâmplător” (de fapt, prin lucrarea lui Dumnezeu), nu ştiu cum se face că găsesc într-o carte, într-o predică… în cuvintele unei persoane pe care o întâlnesc o idee care mă luminează şi-mi readuce liniştea în suflet.
Astăzi eram puţin îngrijorată şi răvăşită sufleteşte (nimic grav, doar că mă simt foarte obosită şi abia mă mai încadrez în timp cu tot ce am de făcut…) şi, gândindu-mă cum să mă organizez şi cum să gestionez lucrurile, am intrat pe site şi am găsit acest minunat text al Sfântului Nicolae Velimirovici.
Să mai spună cineva că există coincidenţe şi întâmplări… Or fi existând, dar de ce atât de multe persoane (mi-au spus şi unii colegi că trăiesc acest gen de experienţe) au parte în mod frecvent de „întâmplări” şi „coincidenţe” fericite, exact în clipele în care caută o soluţie pentru problemele lor?… 🙂
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Şi, într-adevăr, să-I lăsăm Lui toată grija noastră, căci El are grijă de noi, aşa cum ne îndeamnă, inspirat fiind de Duhul Sfânt, Apostolul Petru.
Domnul ne este neîncetat alături, aşteptând doar ca noi să-L chemăm într-ajutor: „Tată”!
Doamne ajută!
P. S. 1. L-am amuzat grozav pe un coleg, când i-am spus că Dumnezeu, după cum am impresia, tot caută pretexte pentru a ne mântui. De fapt, o spuneam mai mult serios decât în glumă. Tâlharului de pe cruce i-a dăruit raiul doar pentru un cuvânt de rugăciune rostit într-o stare de agonie; sutaşul care L-a răstignit a primit iertarea doar pentru faptul de a fi rostit (de frică, poate): „cu adevărat, Omul Acesta drept a fost” (sau, în varianta Evangheliei după Matei: „Cu adevărat, Fiul lui DUmnezeu a fost Acesta”)… Şi exemplele pot continua.
P. S. 2. Mai trist este faptul că, uneori, chiar şi unii credincioşi se descurajează, îşi pierd nădejdea. În ultimele luni, am auzit mai mult de 3 cazuri în care tineri foarte credincioşi şi-au pierdut nădejdea, au căzut psihic destul de grav. Desigur, ei îşi vor reveni mult mai uşor decât o persoană lipsită de credinţă, dar bine este să nu ajungem în asemenea situaţii, ci să ne încredinţăm lui Hristos, să ne abandonăm cu încredere în mâinile Sale!!! 🙂
Claudiu Balan
aprilie 18, 2013 @ 7:54 pm
Salut Laura,
Nu există coincidențe, ci totul are o cauza, iar la baza întâmplărilor vieții stau oamenii, Dumnezeu și diavolul.
Dumnezeu ne surprinde adesea dându-ne întâmplări ale vieții care se leagă așa de bine cu ce era în sufletul nostru. Aici se vede cât de ne-întâmplătoare sunt lucrurile.
Laura Stifter
aprilie 18, 2013 @ 9:01 pm
Exact aşa cred şi eu, Claudiu.
Pr. C. Galeriu: „Nimic nu este întâmplător, ci totul e proniator”. 🙂
Îţi mulţumesc mult pentru răspuns.
Doamne ajută!
Ana
aprilie 21, 2013 @ 7:28 pm
Astazi o prietena pe care nu am mai intalnit-o de ceva timp, mi-a spus ca dupa ce termina cu catastrofa din casa ei inundata, pana la sfarsitul vietii ei, companiile de asigurari vor fi cei mai buni prieteni.
In urma cu vreo 6 luni s-a fisurat o conducta de apa si apa scursa din ea s-a infiltrat treptat in peretii casei. Mi-a spus ca toata casa trebuie renovata din nou, mobilierul din bucatarie inlocuit, parchetul, gresia .. tot.
Casa lor nu mai putea sa fie locuita si compania de asigurari le-a dat un apartament in care sa locuiasca pana se termina reparatiile la casa. Compania plateste tot, inclusiv chiria la apartament.
Mi-a spus ca daca nu ar fi avut asigurare, nu ar fi putut niciodata sa faca fata la platile mari survenite in urma inundatiei.
Imi dadeam seama de durerea ei, asa ca nu i-am spus nimic. Ea insa m-a intrebat ce parere am despre asigurari. Trebuie sa fac o precizare legat de asigurari si anume ca in afara tarii se fac asigurari ptr tot ce-ti poate trece prin cap, si ptr tot ce nu-ti trece. Unele familii au cel putin asigurare ptr sanatate, ptr masina, casa, calatorie.
Pana la urma i-am spus prietenei ca eu ma las in grija Domnului. Ea mi-a raspuns ca si ea crede in Dumnezeu, insa daca ai o teava veche in instalatia casei, Dumnezeu nu are cum sa ti-o repare. Si cand teava buseste, tu trebuie sa repari stricaciunile. Nu i-am mai spus nimic. Nu mai aveam ce sa-i spun.
Voi cum vedeti asta?
Boitos
aprilie 22, 2013 @ 7:18 am
In mintea mea grijile = responsabilitate.
Fata de cea ce ai ( familie, bunuri, parte sufleteasca si material ).
Este destul de usor sa spui ca nu trebuie sa ai grija , dar cand vezi ca patesti una si alta , atunci te cam apuca grija.
Mie mi-i se pare normal sa aiba asigurare la casa.
,,Ea mi-a raspuns ca si ea crede in Dumnezeu, insa daca ai o teava veche in instalatia casei, Dumnezeu nu are cum sa ti-o repare. Si cand teava buseste, tu trebuie sa repari stricaciunile. „
Intr-un fel asa gandesc si eu.
Trebuie sa fim prevazatori, nu numai atunci cand este o problema sa ne gandim cum ar fi mai bine.
E ca si cum un om ar conduce masina cu 100km/ora in marea parte a timpului.
Sunt de acord ca Dumnezeu il fereste pe el, dar si pe altii de el, numai ca trebuie sa fie si el constient ca nu asa se conduce.Deci trebuie sa aiba grija de el, de bunul lui ( masina) si de altii.
Ati face grija intr-o problema nu este nimic grav, inseamna ca te preocupa acea problema, ca iti pui mintea la contributie, ca vei gasi o solutie, ca nu treci prin viata fara sa iti pese, ca vei invata sa fi prevazator.
Problema apare cand iti faci grija peste masura, si faci din asta un scop in viata care iti afecteaza relatia cu Dumnezeu, cu semenii, sanatatea ta si a altora.