Oamenii care trăiesc în ger şi foame
Mă duceam să cumpăr pâine, afară ningea şi era foarte frig. Vântul bătea puternic şi viscolea zăpada, eram îmbrăcat gros din cap până-n picioare. Mintea-mi zbura de la una la alta şi fiind într-o perioadă mai grea a vieţii mă gândeam: „de ce nu-mi ascultă Dumnezeu rugăciunile?”, „de ce întârzie să mă ajute?”, „oare m-a uitat complet?”, „oare aşa de mult am greşit încât să nu mă mai ajute?”.
Cu astfel de gânduri „mă-ndulcesc” tot timpul şi ajung să mă supăr, să mă enervez, mă chinui şi nu înţeleg ce se întâmplă.
Deodată la colţul unui bloc văd un băiat îmbrăcat sărăcacios, care inspira dintr-o pungă de aurolac. Avea o haină pe el, dar la ce frig era afară nu cred că-i era chiar bine. Părea trist şi abătut, se juca încet cu piciorul în zăpădă. Era singur. El nu are pe nimeni. Nu aştepta nimic.
Eu mă grăbeam să ajung la pâine şi să mă-ntorc cât mai repede acasă, la căldurică, soţia şi fetiţa mă aşteptau cu mâncarea caldă.
Pe el nu-l aşteaptă nimeni acasă, pentru că n-are unde sta. Nu-l aşteaptă cei dragi cu masa caldă pentru că probabil cei dragi l-au părăsit la casa de copii când era mic. El avea să stea în frig în continuare fără să spere măcar că se va pute încălzi undeva. Pentru el o baie caldă şi câteva hăine moi şi călduroase sunt un vis.
Oricât de multe gânduri mi-am făcut şi oricât de mult aş fi supărat, nădejde tot mai am, cei dragi mă-ncurajează, şi încă mai sper.
Acelui băiat îi lipsea orice urmă de speranţă de pe chip; el n-avea la ce să spere, n-avea la ce să se gândească. Acest om era prea sărac şi umilit ca să mai poată crede că se poate întâmpla ceva frumos în viaţa lui.
Şi mă gândeam în acele clipe: „Şi mie mi se pare că eu am probleme!”. Alţii trăieasc într-o sărăcie cruntă, fără să aibă nici măcar minumul de a exista ca persoană umană, fără un pahar cu apă, fără o toaletă, fără mâncare, fără casă, fără căldură, fără părinţi, fără prieteni… iar mie mi se pare că Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunile.
Dacă eu, care am de toate şi nu-mi lipsteşte nimic, sunt supărat pe Dumnezeu, acest băiat care trăieşte pe stradă oare ce să mai zică?
Nu e vina lui că a ajuns pe stradă, e vina părinţilor că l-au abandonat şi vina statului român că-i aruncă pe tinerii de la orfelinate, care au împlinit 18 ani, în stradă. Oare acest baiat ce simţea? ce gândea ? oare el ce i-ar fi zis lui Dumnezeu?
Noi ne gândim ce haine să mai cumpărăm, ce locuri să mai vizităm, pe la ce restaurante să mai mâncăm, pe unde să mai ieşim în oraş, cum să ne schimbăm maşina, sau cum să facem mai mulţi bani. Sunt oameni care trăiesc printre noi şi dorm la -10 grade în scara blocului si in canalizare, care mor de foame zilnic şi noi totuşi suntem nemulţumiţi cu ce avem.
Din cauza lăcomiei noastre stau ei pe stradă, pentru că unii au 3-4 case iar alţii deloc, pentru că unii au foarte mulţi bani si se gandesc numai la ei. Noi avem şifonierele pline iar alţi oameni degeră în stradă.
Mi se făcuse aşa milă de el, îmi părea aşa de rău când îl vedeam, mă simţeam aşa de vinovat. Of Doamne! cum rezistă ei oare? Mai ies noaptea la balcon şi când văd cât e de frig imediat îmi fuge la gândul la oamenii care degeră în stradă.
N-am curajul să-l învit în casă, dar o haină i-aş fi dat, un pacheţel de mâncare, ceva bani, o vorbă bună aş fi găsit.
Nu treceţi indiferenţi pe lângă cei de pe stradă, ajutaţi-i pentru că suferă mai mult decât călugării, au viaţă de mucenic, ba încă mai greu. Mucenii suportau durerea câteva ore în timpul chinurilor, dar aceşti oameni suportă atâtea necazuri şi dureri ani în şir.
Ce-mi pare şi mai rău este că ei sunt la marginea societăţii, noi îi marginalizăm puternic, îi evităm în mod constant. Dacă aţi şti ce oameni simpli şi ce inimi curate au! Da, au şi ei păcate, şi ei fumează, înjură, dar câte chinuri îndură? Pentru suferinţa lor le va da Dumnezeu împărăţia cerurilor.
Fiţi milostivi cu astfel de oameni şi veţi vedea că şi Dumnezeu se va milostivi de chinurile şi durerile noastre!
(Claudiu)
Dan
ianuarie 21, 2010 @ 10:58 am
Acum vreo 2 luni, intr-o seara tarzie (in jur de 11 noaptea), pe cand am venit cu sotia de la cumparaturi, am parcat masina in in fata blocului si chiar cand ne pregateam sa plecam de langa masina auzim niste zgomote ciundate. Sotia se sperie, iar eu incetez sa mai fosnesc sacosele pline cu mancare si imi dau seama, in linistea noptii, ca defapt acele zgomote erau sforaitul unui om. Ma uit mai atent si vad ca parcasem masina langa o gura de canalizare descoperita. De acolo se auzea acel sforait. Tot atunci deslusisem si misterul pentru care capacul la acea canalizare era tot timpul deschis, desi au fost destui care l-au pus la loc. Un suflet de om traia acolo si noi habar nu aveam de atata timp.
In acea noaptea mi-am dat seama cat de nemultumitori suntem fata de Dumnezeu, cum ne purtam adesea ca niste rasfatati fata de El, cum suntem atat de egoisti si nepasatori fata de ceilalti semeni, si cum ne facem milioane de griji desarte!
Eu am sifonierele pline cu haine acasa, am o casa in care sa stau, am un serviciu, sunt sanatos, am parinti care-mi poarta de grija, si mai mult decat atat, am o sotie cu care sa impart toate acestea si care sa-mi fie sprijin si ajutor in orice moment. Dar pentru atatia si-atatia oameni, asta este un vis prea frumos ca sa devina realitate.
Acel suflet de om, din acea noapte, statea in frigul cumplit al iernii, in mirosul infect de canalizare, in umezeala si mizeria de acolo, in timp ce eu ma duceam linistit in casuta la caldurica cu papica buna si pe saturate, si cu tot traiul bun al bogatului din Evanghelie. Cu adevarat eu eram bogatul acela nepasator iar sufletul acela din canalizare era saracul Lazar. Restul cuvintelor sunt de prisos.
adriana
ianuarie 21, 2010 @ 11:58 am
am primit acest mesaj pe mail…poate reusim sa ajutam
Va prezint povestea unei familii, care cel putin pe mine m-a impresionat, in speranta ca poate si inimile si sufletele altor semeni vor reactiona si se vor indemna sa ajute, cat de putin, o alta fiinta, care ne-ar putea fi un „frate”.
Pana ieri, pe Elena Hutan o cunosteam doar din vedere. O vedeam din cand in cand pe Dealul Patriarhiei, impreuna cu o fetita de 4-5 ani si un alt copilas mai mic in carucior, cersind bunavointa credinciosilor care treceau pe acolo. Tinuta saracacioasa si privirea trista iti confirma faptul ca nevoia o impingea sa recurga la acest gest. Cu toata amaraciunea mamei, fetita in nevinovatia ei pare un adevarat ingeras pe care greutatile si necazurile obisnuite ale acestei vieti nu pareau ca ar putea sa o afecteze. Cu ochi senini si stralucitori te priveste in ochi si suflet si daca ceva in fiinta ei rezoneaza te urmeaza ca un mic catelus jucaus rugandu-te ca data viitoare cand mai treci pe acolo sa nu o uiti si sa-i aduci si ei o hainuta sau ceva de mancare.
De cand a venit vremea rece, pe Elena Hutan si copii ei nu i-am mai vazut in zona. Aseara, insa am vazut-o pe Elena Hutan, singura. La un moment dat s-a apropiat de mine si m-a rugat, daca pot, sa o ajut cu un ban pentru fiul ei care are un handicap de gradul I (parapareza spastica) si care trebuie sa faca tratament recuperatoriu, dupa o scurta pauza adaugand ca in plus ii mai trebuie niste bani si pentru plata chiriei.
Si uite asa m-am trezit intreband-o la randul meu cati ani are baiatul, stiind ca eu o mai vazusem inainte cu doi copii mici. Mi-a zis ca baiatul cel bolnav are 17 ani si are acest handicap de la varsta de un an si periodic trebuie sa faca acel tratament recuperatoriu.
I-am spus ca am mai vazut-o pe acolo, insa cu niste copii mai mici. A oftat si mi-a spus ca de fapt are sase copii, din care cel mai mare (o fata) s-a casatorit, insa trebuie sa mai aba grija in continuare de ceilalti cinci, din care cel mai mic are un an si jumatate. Fetita cea mica are cinci ani si anul acesta ar trebui sa mearga la scoala.
Am aflat ca locuieste cu chirie intr-o casa de pe str. Brazilor nr. 9, langa Complexul Salaj. Singurul care aduce un salariu in casa este sotul ei, insa acesta este necalificat si castiga, la negru, doar sase milioane (600)/luna, din care trei trebuie sa-i dea pe chirie.
Era disperata fiindca nu stia cum faca rost de banii necesari pentru plata chiriei, fiindca sotul ei s-a imbolnavit de tuberculoza si se afla in prezent la sanatoriu la Busteni, impreuna cu ceilalti doi copii pentru un tratament preventiv impotriva TBC.
Plecase de acasa la cersit cu inima indoita fiindca nu avea cu cine sa-si copilasii cei mici, acestia ramanand doar cu fratele mai mare handicapat. In plus, proprietarul o amenintase ca daca mai intarzie cu plata chiriei o va da afara din casa.
Intreband-o cat a reusit sa stranga pana in prezent mi-a raspuns ca doar 15 lei.
Am indemnat-o sa se roage lui Dumnezeu si sa spere ca intr-un fel acest moment dificil va fi depasit, promitandu-i ca o sa incerc sa-i fac cunoscut cazul ei si altor oameni in speranta ca poate Dumnezeu va indemna inimile cititorilor sa contribuie cu un cat de mic ajutor, dar atat de necesar pentru Elena Hutan.
Cine doreste sa o ajute pe Elena Hutan o poate contacta la telefon 0726827766 sau la adresa str. Brazilor nr. 9, langa Complexul Salaj, pe linia autobuzului 117.
ADINA
ianuarie 22, 2010 @ 8:33 am
Buna ziua!Vreau sa va intreb pot sa trimit bani cu mandat de recomandare pe numele acestei femei? I-mi puteti da o adresa cat mai exacta?
Necunoscut
ianuarie 22, 2010 @ 11:05 am
Claudiule am doar 12 ani am casa masa familie tot ce vreau cand m-am uitat uitat la comentariul tau si ai foarte mare dreptatre
adriana
ianuarie 22, 2010 @ 12:05 pm
Adina, vazand mesajul tau, am sunat la numarul 072682766 si am aflat adresa unde poti trimite mandatul postal : str. Orzari. nr.64 sector 2(d-na mi-a spus ca aceasta este adresa din buletin; acolo unde locuieste cu chirie nu are mutatie)
adriana
ianuarie 22, 2010 @ 12:20 pm
Adina, te roaga sa o anunti la telefon cand ii trimiti mandatul.
ADINA
ianuarie 22, 2010 @ 12:55 pm
Adriana, am sa o anunt. Multumesc, am sa-i dau o mana de ajutor.
ADINA
ianuarie 22, 2010 @ 1:01 pm
Ma gandesc ca e din Bucuresti?
nyky
ianuarie 22, 2010 @ 2:28 pm
pt claudiu : CLAUDIU TE AS INTREBA DACA TOTUSI AI FACUT CEVA PENTRU PERSOANA RESPECTIVA ,DACA NU AR TREBUI SA O CAUTI SA O AJUTI CUMVA . CITEODATA VAD SI EU CITE O PERSOANA AMARITA SI PE MOMENT NU REACTIONEZ CUM TREBUIE , TOTUSI LA URMA IMI PARE RAU CA NU AM AJUTATO IN VREUN FEL . UITE CE NE INVATA SCRIPTURA ; IACOV 2;14-15´´DACA UN FRATE SAU O SORA SUNT GOI SI LIPSITI DE HRANA DE TOATE ZILELE SI UNUL DINTRE VOI LE ZICE :´´DUCETIVA IN PACE ,INCALZITI-VA SI SATURATI-VA´´!FARA SA LE DEA CELE TREBUINCIOASE TRUPULUI, LA CE I-AR FOLOSI ? TOT ASA SI CREDINTA: DACA N-ARE FAPTE ESTE MOARTA IN EA INSASI. SA NE AJUTE DUMNEZEU SA FACEM FAPTE BUNE.
adriana
ianuarie 22, 2010 @ 10:10 pm
Bucuresti, sector 2, str. Orzari. nr.64
admin
ianuarie 23, 2010 @ 10:25 am
Da Nyky, am avut intentia sa-i ofer ceva dupa ce o sa cumpar de la magazin, dar cand m-am intors nu mai era…si n-am avut puterea sa ma duc sa-l caut.
Valentin
ianuarie 31, 2010 @ 3:28 am
eu nu-mi amintesc de asemenea persoane
trec ca si cum n-ar fi pe langa ele
imi pare rau
imi este si frica sa constientiezez starea in care se afla cand le vad si ma prefac ca stiu eu ca Domnul este cu ei si n-am de ce sa – mi fac griji.
asa e, El este cu ei, dar eu nu voi lua plata cu o astfel de atitudine.
da-ti-mi un sfat – de unde sa pornesc !
admin
ianuarie 31, 2010 @ 12:07 pm
Salut Valentin,
Poti sa-ncepi daruindu-le o paine, un sandviş cald, o sticla cu apa, un banut… si usor usor ai sa te deprinzi sa daruiesti din ce in ce mai mult.
Dana
ianuarie 31, 2010 @ 6:01 pm
Am patit si eu o chestie interesanta. Mama mea pleca cu niste colege la manastire la moastele Sf. Parascheva si imi aducea pe tren un pachet cu mancare de acasa. Eu plecasem la gara cam flamanda asa ca in timp ce asteptam trenul m-am gandit sa imi iau o punga de pufuleti. Am desfacut punga si am inceput sa infulec la pufuleti asa hamesita cum eram si tam-nesam cum ma plimbam eu cu punga de pufuleti in mana vad de la vreo 10-15 metri o femeie la vreo 50 de ani care se uita cu o privire extrem de patrunzatoare la mine … parca taman in sufletul meu s-a uitat si eu in gandul meu, furioasa:”ah, taman acu’ a trebuit sa apara si asta ca sa imi stea mie mancarea in gat! :sad:”. Totusi femeia nu a venit la mine sa cerseasca sau ceva de genul dar privirea aia fixata pe punga mea de pufuleti spunea mai mult decat o mie de cuvinte.
Asa ca am mai stat un pic, m-am gandit si mi-am amintit, (spre rusinea mea!:sad: )ca de fapt in 5-10 min eu urma sa primesc ditamai pachetul cu mancare de acasa si ma zgarceam la o amarata de punga de pufuleti ce costa 5 bani; asa ca am alergat dupa ea si am ajuns-o (am observat ca tinea in spate o punga cu paine, probabil ceva mancare primita), am batut-o pe umar si am intrebat-o daca vrea pufuletii si cu o privire f recunoscatoare mi-a zis ca da (atunci am observat ca biata de ea nu prea mai avea dinti in gura – eu am o obsesie cu faptul ca am sa raman fara dinti pt. ca am mereu probleme.) Si dupa asta m-am dus si am mai cumparat o punga de pufuleti ca sa ii dau daca tot e acolo, dar nu am mai gasit-o. Cand a venit mama si mi-a dat pachetul i-am povestit intamplarea si ea la randul ei a mai povestit-o la cateva persoane si i-au spus ca e posibil sa fi fost chiar Sfanta care m-a testat.
Stiu ca nu e bine sa povestesti astfel de intamplari, dar am dorit sa impartasesc aceasta poveste cu voi si sa punctez faptul ca aceste intalniri aparent intamplatoare cu cersetori pot avea o semnificatie mai adanca. (Citisem ca parintele Arsenie Boca a povestit ca pe tren a vazut un om tremurand de fring si cand se pregatea sa ii dea caciula lui acesta a disparut, sau ca alta data dupa ce a hranit un cersetor in el l-a vazut pe Domnul Iisus Hristos! Ceea ce mi-a amintit de acest citat din Matei cap. 25
„33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.”)
admin
ianuarie 31, 2010 @ 9:39 pm
Foarte frumos Dana!
Dana
februarie 3, 2010 @ 8:12 pm
@admin, multumesc:-)
Doamne ajuta la toata lumea!
Diana
mai 4, 2010 @ 8:46 am
Mama mea , mergand pe strada a observat un om al strazii mergand legnat,murdar,cu plase dupa el. La un moment dat sa oprit in fata unei vile, la poarta vilei a venit cainele stapanului iar omul strazii a scos un corn si la dat cainelui dupa care a plecat leganat mai departe.