Și cei mai puternici oameni deznădăjduiesc. Și marii noștri sfinți au avut momente de necredință în viața lor.

Există de multe ori pericolul să ne facem o concepție greșită despre viața duhovnicească, despre viața alături de Dumnezeu, și asta din cauza celor citite de noi în cărțile Bisericii, dar netrăite. Așa se face că de multe ori în viețile sfinților vom găsi un accent mai mare pus pe partea pozitivă a vieții decât pe defectele și slăbiciunile lor. E firesc să fie așa, într-o anumită măsură. Cei care le-au consemnat viețile au încercat să ne ofere doar nectarul, doar ce-i mai frumos și ziditor din trăirile lor, iar ce-i urât să fie dat uitării.

Eu recunosc că adesea, anumite aspecte din viața creștinilor în Biserică m-au surprins negativ și m-au dezamăgit, dar asta pentru că îmi făcusem o părere greșită, extrasă din carți, o impresie virtuală asupra Bisericii. Experiența m-a învățat că noi oamenii aducem în Biserică păcatele noastre și simțim toți consecințele acestor păcate, dar Dumnezeu m-a învățat să văd mereu ceea ce este important: pe Iisus Hristos ca model de viață, ca țintă a vieții mele, pe Maica Domnului și pe sfinți ca prieteni pe această cale.

Astăzi vreau să discutăm despre un pasaj din Sfânta Evanghelie după Luca în care Sfântul Ioan Botezătorul cade în deznădejde și necredință.

În capitolul 7 al Evangheliei după Luca se relatează cum Mântuitorul Hristos întâmpină o femeie văduvă care își ducea unicul său copil la groapă. Domnul îl înviază pe acest tânăr și-l redă mamei sale. Această minune i-a surprins strașnic pe oameni încât evanghelistul relatează:

„Şi frică i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Mare profet S’a ridicat între noi şi Dumnezeu Şi-a cercetat poporul“. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în tot ţinutul dimprejur.” (Lc. 7, 16-17)

Pe acest fond al înțelegerii puterii extraordinare pe care o are Iisus Hristos, ucenicii lui Ioan, fiind și ei parte din mulțimea care a participat la învierea tânărului din Nain, merg și-i povestesc despre aceste mari fapte Sfântului Ioan Botezătorul:

„Şi despre toate acestea i-au dat de veste lui Ioan ucenicii lui.” (Luca 7, 18)

Auzind despre acestea Ioan Botezătorul cheamă doi ucenici la el și-i trimite către Mântuitorul Iisus Hristos cu următoarea întrebare: „Tu eşti Cel ce va să vină, sau pe altul să aşteptăm?“ (Luca 7, 19)

Va să zică: Ioan, Înaintemergătorul Domnului, cel care a deschis inimile poporului pentru primirea lui Mesia, așteptat de sute de ani de întreaga lume și de poporul Israel, îl întreabă pe Hristos: „Tu ești Mesia sau așteptăm pe altul?”

Adică trimisul Împăratului, care urmează să anunțe marea venire a Celui Preaputernic, se îndoiește de Mesia, pe Care L-a vestit poporului cu atâta putere.

La începutul propovăduirii sale, Sfântul Ioan Botezătorul era așa de tare în cuvânt, așa de puternic în vestirea mântuirii lui Dumnezeu încât oamenii au crezut că el este Mesia:

„Iar cum tot poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul?“” (Luca 3, 15)

Dar Ioan le-a răspuns ferm că nu el este Mesia, ci Cel ce v-a veni după El, Cel pe care el tocmai Îl propovăduiește:

„Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins.” (Luca 3, 16-17)

Sfântul Ioan Botezătorul a văzut la botezul Mântuitorului Hristos în Iordan pe Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel și a auzit glasul Tatălui din ceruri. Sfântul Ioan Botezătorul a fost în acel moment martor al dezvăluirii Sfintei Treimi, Dumnezeu în toată plenitudinea Sa.

Și totuși, după ceva vreme de când Domnul Iisus începe să propovăduiască, el este nedumerit dacă Acesta e într-adevăr Mesia. De ce oare?

Mitropolitul Bartolomeu Anania dă un răspuns acestei întrebări, într-o notă de subsol a Sfintei Scripturi diortosită chiar de el:

„Întrebarea exprimă nedumerirea lui Ioan că faptele lui Iisus Îl arată numai pe Mielul anunţat la Iordan, nu şi pe Justiţiarul Care ţine în mână securea şi lopata pedepsitoare. Într’adevăr, răspunsul lui Iisus Îl atestă numai ca Miel, Cel ce a venit să mântuiască lumea, nu s’o judece (In 3, 17). Judecătorul va veni şi El, dar la sfârşitul veacurilor.”

Poate Ioan Botezătorul se aștepta la un Mesia puternic, la un Mesia politic care să ia frâiele Israelului și să-l scoată de sub robie și apoi să conducă întreaga lume. Poate se aștepta la un Mântuitor aspru, care „taie în carne vie”.

Ce credeți că face Mântuitorul Hristos când îi vede pe ucenicii lui Ioan că-l întreabă acest lucru?

Chiar în acel moment (“și în ceasul acela”) începe să facă vindecări mari în fața acelor ucenici, ca să le arate puterea lui Dumnezeu:

„Şi în ceasul acela El pe mulţi i-a vindecat de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.” (Luca 7, 21)

Şi apoi ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, care nu-i judecă pe cei păcătoși ci vrea îndreptarea fiecăruia spune:

„Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan cele ce-aţi văzut şi-aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte; şi fericit este acela care nu se va poticni întru Mine“.(Luca 7, 22-23)

Dar observați cum la urmă precizează că a nu crede că Iisus Hristos este Mesia este o poticnire duhovnicească, un act de necredință.

Ucenicii pleacă la Ioan și-i transmit răspunsul Domnului, iar Domnul rămâne cu mulțumile și înloc să-l judece pe Ioan, înloc să-i dea pe față neputința, El îl lauda în fața tuturor considerându-l, chiar și așa, cel mai mare om născut din femeie vreodată.

Nu m-aș fi așteptat la așa ceva: cel mai puternic om în credință, Ioan, marele profet al lui Dumnezeu, să arate necredință față de Cel pe care-L propovăduiește.

Omul este slab și supus greșelii, și chiar de-ar fi el cel mai mare om născut din femeie, tot nimic este fără Dumnezeu

A deznădăjduit Ioan, dar Dumnezeu ne îndeamnă să nu avem așteptări mari de la noi, căci singuri nu putem nimic, iar împreună cu El le putem pe toate. Dacă slăbește Dumnezeu puțin ajutorul pe care ni-l acordă zilnic atunci să vedeți ce repede scade și credința noastră în El.

Această slăbiciune a Sfântului Ioan Botezătorul, stă mărturie pe paginile Evangheliei în fața tuturor celor care se încred în puterile lor. Oricât de multe ai făcut în viața ta, oricât de bine ești văzut, oricât de credincios, puternic, bogat, înțelept, sau smerit ești, sau orice altă virtute de ai avea, dacă Dumnezeu și-a retras ajutorul și te-a lăsat singur, atunci te vezi pe tine cu adevărat necredincios, sărac, prost, mândru și plin de păcate.

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim. Munţi sunt împrejurul lui şi Domnul împrejurul poporului Său, de acum şi până în veac.” (Psamul 124, 1-2)

Și cel mai mare om născut din femeie este slab. Și sfinții au deznădăjduit, și sfinții au avut păcate. Dar și-au regăsit puterea în Dumnezeu.

Și eu deznădăjduiesc uneori și-mi dau seama că sunt copleșit de îndatoririle zilnice, în familie sau în viața profesională, și atunci strig la Dumnezu să mă ajute că nu mai pot. Nu pot să le duc singur. E prea greu. Mi se pare imposibil. Uneori mă gândesc să mai renunț.

La Dumnezeu toate sunt cu putință. Acum. Pe loc. Le poate schimba pe toate imediat. Toate sunt accesibile lui Dumnezeu într-o clipită. Nu-i lipsește nimic. Are toată puterea.

Când deznădăjduiți, uitați-vă ca nu cumva să vă fi pus toată nădejdea fericirii în voi înșivă. Când sunteți supărați, gândiți-vă că viitorul este în mâna lui Dumnezeu și nu a oamenilor.

Amintiți-vă cum Dumnezeu a pus în fața slăbiciunii lui Ioan măreția puterii Lui arătată prin vindecări și minuni mari.

Când ești slab amintește-ți că Dumnezeu este puternic și-ți va oferi cu drag ajutorul!

Sfinte Ioane Botezătorule, roagă-te pentru întărirea noastră în credință!

(Claudiu Balan)