Oana: „Când îl am pe EL în gândul meu, am şi o părticică de calm, de linişte, de VIAŢĂ în sufletul meu! „
Cred în EL pentru că este căldură, este, calm, este linişte, este frumos, este strălucitor!
Când îl am pe EL în gândul meu, am şi o părticică de calm, de linişte, de VIAŢĂ în sufletul meu! Şi Doamne ce bine e să mă simt aşa, mereu şi mereu! M-a acoperit cu bunătatea Lui atunci când am fost în necazuri şi durere! Mi-a fost Îndrumătorul meu, atunci când nimeni nu ştia să mă îndrume! A fost ajutorul meu atunci când nu mai aveam nicio portiţă de ieşire!
Este minunea care se întâmplă tot timpul lângă mine: când am un necaz mă rog Domnului şi El ştie ce face cu rugăciunile mele! Oare vine cineva în ajutor, mai repede decât Bunul meu Dumnezeu?
Da, Cred în Tine Doamne cu tot sufleţelul meu!
Frumoasa mea familie pe care o am, este îngăduită de Tine, Doamne! Viaţa pe care o avem liniştită şi plină de minuni, tot Tu Doamne, ai grijă să fie aşa! Puterea pe care o am să trec peste orice răutate, nu vine de la altcineva, decât de la Tine!
Am puterea să-mi recunosc greşelile, doar după ce mă rog Lui! Cine oare să-mi dea puterea asta? Am învăţat că nu El mi-a trimis necazuri! Păcatele mele le-au atras ! Am învăţat că nu El este cel care ne face rău! Relele ni le facem singuri! Păcatele! Păcătuim singuri fără să ne oblige nimeni! Este alegerea noastră Şi ce ne mai place!
Dar oare câţi alegem să ne reîntoarcem la El? Câţi suntem dispuşi să urmăm calea Lui cea dreaptă?
Eu am ales! Să fiu tot timpul cu gândul la Dumnezeu! Atât cât pot! Atât cât ştiu! Şi aşa vreau să fie şi familia mea – cu credinţa şi cu frică de Dumnezeu!
„- Mami hai să spunem Tatăl nostru! (eu către fetiţa mea de 2 ani jumătate), iar ea, privindu-mă cu ochişorii ei mari şi plini de viaţă, deja ia poziţia de rugăciune.
Mi se umple sufletul de fericire şi ochii de lacrimi, atunci când mergem la sfânta Liturghie, iar micuţa, fericită şi în acelaşi timp plină de entuziasm, îmi spune: mami, pup Doamne Doamne?
Asta este fericirea! Asta e credinţa mea în Dumnezeu! Asta este Dumnezeul nostru! Cel care ne ascultă rugăciunile curate şi cel care ne ajută atunci când îi cerem Lui!
(Oana Savin)
Tu de ce crezi în Dumnezeu? Așteptăm mărturia ta pe contact@ortodoxiatinerilor.ro