Oare suntem constienti ca Dumnezeu este permanent cu noi?

Sfintii spun ca Adam era atras permanent si nesaturat de Dumnezeu in Rai. El statea fata catre fata cu Dumnezeu, si fiecare clipa o simtea ca bucurie vesnica. Dar dupa cadere, omul a pierdut aceasta legatura permanenta cu Dumnezeu. Astfel ghearele pacatului au scurt-circuitat legatura cu Creatorul data dintru inceput. Acum omul isi aduce aminte de Dumnezeu doar cand are un necaz, o suparare mare, si arareori cand ii este bine. Omul fara constientizarea prezentei lui Dumnezeu este ca un orfan ratacit in lumea larga.

Chiar tineri fiind, avem multe momente in viata noastra cand ne simtim singuri, parasiti si neintelesi de nimeni. Din aceasta se vede clar ca noi ne gasim implinirea doar atunci cand stam ancorati mereu cu inima si mintea in Dumnezeu. Sfantul Ioan de Kronstadt, desi traia in lume inconjurat mereu de oameni, cu toate necazurile si neputintele lor, nu-si pierdea niciodata constiinta prezentei lui Dumnezeu, era mereu bland si impacat, tocmai pentru ca nu rupea legatura dintre el, Dumnezeu si semeni. Ar trebui ca si noi sa ne gandim sa refacem aceasta legatura, sa o facem permanenta, bine-nteles tot cu ajutorul Domnului.

Neavand experienta duhovniceasca, mi-am pus in plan sa vad care sunt activitatile si obiceiurile mele ce determina disparitia simtamantului prezentei permanente a lui Dumnezeu in viata mea. Am constatat ca statul la calculator imi atrage foarte mult atentia, fiind atat de concentrat uneori, incat chiar si atunci cand intra cineva in camera sa ma intreabe ceva, sunt nevoit sa cer repetarea intrebarii. Va dati seama ca in astfel de momente mi-am pierdut cu totul constiinta prezentei lui Dumnezeu.

Alt factor care duce la ruperea acestei legaturi este vorba desarta. De cate ori am intrat in tot felul de discutii lumesti si galagioase, am pierdut rugaciunea si orice farama de prezenta a lui Dumnezeu in mine, iar gura a inceput sa-mi debiteze prostii. Nu in ultimul rand, inbuibarea si pofta mancarurilor pe alese m-au facut sa uit de Dumnezeu, mintea mea fiind complet atrasa de simturile trupesti. Uneori chiar si la rugaciune, desi mintea mea spunea vorbe frumoase, cu inima il simteam departe pe Dumnezeu. Si acum te intreb: „In timp ce ai citit ce am scris pana acum ai fost constient(a) ca Dumnezeu te vede, te aude si este alaturi de tine?”

Insa nu de putine ori l-am simtit atat de puternic pe Dumnezeu langa mine atunci cand mi-am cerut iertare pentru nesimtirea de care dau dovada zilnic, incat era exact ca si cum as sta langa mama, tata sau o persoana draga mie.

Seara, inainte de culcare, cand citesc o carte duhovniceasca, mintea mea incepe sa se curete de gandurile lumesti si ma  atrage catre rugaciune, catre Dumnezeu. Incep sa vorbesc cu Dumnezeu despre viata sfantul pe care il citesc si realizez ca Dumnezeu este langa mine atunci, ca si sfantul respectiv ma vede si ma aude in Duhul Sfant. Astfel ma linistesc foarte mult si imi gasesc pacea de care am atata nevoie in timpul zilei.

Cand ma rog pentru aproapele, chiar necunoscut fiind, simt ca sunt alaturi de inima lui, si ca Dumnezeu imi aude chiar atunci rugaciunea. Dar nu numai prezenta lui Dumnezeu o simt in astfel de momente, ci mintea mea isi revine in fire si realizeaza ca si Maicuta Domnului este langa mine atunci si asteapa sa-mi culeaga rugaciunile si sa oblojeasca durerile noastre, ingerii si sfintii din ceruri sunt si ei deopotriva alaturi de noi gata sa mijloceasca pentru mantuirea noastra. Insa recunosc, uit de foarte multe ori ca ingerul meu pazitor este alaturi permanent de mine desi, un adevarat crestin se comporta, dupa cum invata Sfantul Ioan de Kronstad, ”se inchipuie pe sine mereu in prezenta lui Dumnezeu, a ingerilor, a tuturor sfintilor si nu scapa din vedere ca odata si odata ei vor da marturie despre gandurile, cuvintele si faptele sale.”

Intotdeauna simtamantul prezentei lui Dumnezeu si a tuturor sfintilor m-a ferit de pacat, pentru ca nu pot sa injur, sa ma maniez pe aproapele, sau sa mint, atunci cand stiu ca Dumnezeu este mereu langa mine. Intotdeauna cand mi-a fost greu, prezenta lui Dumnezeu mi-a facut povara usoara si m-a facut sa vad lucrurile dincolo de moment, dincolo de aparente, dincolo de toate neputintele mele. Daca noi am avea constiinta prezentei permanente a lui Dumnezeu in viata noastra, cu siguranta s-ar vindeca si boala singuratatii si a deznadejdii, de care multi dintre noi s-au saturat.

„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. Ioan, 3: 20)