Alexandra: „La noi în familie este un aşa zis obicei, ca femeia/fata să rămână fecioară până la căsătorie”

Bună! Mă numesc Alexandra şi aş vrea să vă povestesc o parte din darul preţios al unui tânăr! Într-adevăr la numai 15 ani, sunt foarte foarte tânăra pentru a-mi începe viaţa sexuală, însă, „prietenele” mele şi-au început-o de la o vârstă mai mică! Să ştiţi că nu este o modă să-ţi piezi acest dar preţios, pentru a fi în rând cu lumea. Ispitele sunt mari şi mai ales anturajul, însă cu puterea lui Dumnezeu putem trece peste aceste păcate: prin rugăciune şi credinţă!

La o vârstă atât de fragilă am cunoscut şi eu lumea cu adevărat (o lume plină de ispită şi răutate, dar am cunoscut și oameni buni). Eu mi-am pierdut foarte mulţi prieteni din cauză că nu am vrut să intru în anturajul lor plin de ispite şi păcate, însă am realizat că mai bine pot sta în preajma familiei decât în preajma prietenilor. Într-adevăr este bine să ai şi prieteni dar prieteni cu frică de Dumnezeu! Eu sunt fecioară şi îmi doresc să nu cad în ispita de a-mi pierde virginitatea. La noi în familie este un obicei, că femeia/fata să rămână fecioară până la căsătorie! Cei din familia mea şi-au păstrat acest dar preţios până la căsătorie, şi au avut parte numai de lucruri frumoase în căsnicie!

Apreciez faptul că încă mai există tineri care au frică de Dumnezeu şi îşi păstrează virginitatea până la căsătorie! Poate mă credeţi mai mult matură, însă eu cred că acest subiect este foarte important pentru orice adolescent.

Dacă am spus ceva greşit îmi pare rău, iar cu privinţă la acest subiect am vrut să vă povestesc puţin despre feciorie pentru că majoritatea fetelor şi băieţilor iau în joacă acest subiect, şi mă judecă că încă mai sunt virgină! Voi face Seminarul Teologic, iar acolo sper să am parte de multe sfaturi bune din partea colegilor, dar şi a profesorilor!

Doamne ajută!

(Alexandra, 15 ani)

(Visited 3 times, 1 visits today)