Ocupă-te și studiază lucrurile acestei lumi, dar nu le privi decat cu un ochi. Celălat ochi să-ți fie mereu fixat asupra lumii eterne!

”Ocupă-te și studiază lucrurile acestei lumi, dar nu le privi decât cu un ochi. Celălat ochi să-ți fie mereu fixat asupra lumii eterne! Ascultă pe savanți, dar nu asculta decât cu o ureche; cealaltă să fie gata a primi accentele dulci ale glasului Amicului tău ceresc! Nu scrie decât cu o mână. Cu cealaltă ține-te strâns de haina lui Dumnezeu, așa cum un copil se ține legat de haina părintelui său. Fără această precauțiune, negreșit te vei lovi de primejdii”  (Andre-Marie Ampere, fizician francez)

Ni se întâmplă tuturor, sub impresia unei cărți sau a unui film, sau pur și simplu datorită unei strări bune de spirit, să facem analogii sau să dezvoltăm „filosofii de viață” plecând de la o cântare, de la o imagine sau de la cuvintele rostite de cineva. Găsind din întâmplare imaginea de mai sus privirea mi-a zăbovit pe ea. Este o simplă fotografie, dar această fotografie stârnește cugetări. Această bufniță privește lumea cu un singur ochi. Pe celălalt nu-l vedem. Probabil îl ține deschis și privește în interiorul ascunzătorii. Sau poate, ca-n povești, ochiul acela este deschis spre o altă realitate.

Îmi aduc pe loc aminte de toate promisiunile pe care mi le-am făcut, de toate planurile eșuate. Când voi reuși și eu să mă preocup mai mult de cele dinlăuntru decât de cele dinafară? Am o stare de nemulțumire față de mine. Ce bine ne-ar fi nouă oamenilor să avem un ochi deschis înspre lume şi pe celălalt, închis pentru lumea aceasta, dar deschis spre lumea interioară, spre universul spiritual, nevăzut.

Dacã ochiul deschis spre lumea aceasta e prea „holbat”, uimit de ce se petrece prin ea, riscăm să pierdem atenția cu care privim cu celălalt ochi, să diminuăm capacitatea de a căuta și privi spre dincolo, spre Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune creștinilor din vremea lui, că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.

Pentru ca ochiul ce vede cele nevăzute să își facă treaba bine, ochiul dinspre lume va rămâne întredeschis, primindu-le pe toate cele trecătoare cu precauția și înțelepciunea necesară.

Bine este ca, ochiul dinspre lume să fie un ochi de veghe, un ochi serios, liniştit, care din când în când zâmbeşte cald, nimeni ştiind dacă pricina bucuriei vine din ce-a văzut cu ochiul ăsta sau… din ce-a văzut cu celălalt.

(Pr. Nicodim Petre)