Omul este un altar

Privit din perspective diferite, omului i se atribuie, de fiecare data, noi semnificatii…Astfel, daca l-ai intreba pe un medic “Ce este omul?”, acesta ti-ar raspunde simplu ca e o simpla masa formata din mai multe sisteme, dintre care cel mai important este cel nervos, la nivelul caruia au loc toate procesele esentiale existentei, de aici reglandu-se activitatile organelor interne, dintre care si inima, motorul vietii pamantesti, care la fiecare pulsatie, ravarsa in corp aproximativ 10 litri de sange. Apoi, sistemele osos si muscular se afla intr-o stransa legatura, cu ajutorul lor realizandu-se locomotia…sistemul respirator e si el foarte important, la fel ca toate celelalte…

Daca unui chimist i s-ar adresa aceesi intrebare, raspunsul lui ar fi asemanator cu: “Omul este ca un pahar Berzelius care contine atata grasime incat ai putea face vreo zece sapunuri, apa incat ar putea bea o vita insetata de o saptamana, atatea minerale incat ai putea obtine var sa vopsesti 2-3 metri patrati…si nisip…si substante chimice precum magneziu, fosfor etc. ”

Un raspuns diferit am putea primi si din partea unui citolog, care ar afirma faptul ca omul e alcatuit din mici diviziuni, camarute, numite celule, apoi ar mai zice ca e format din globule albe, rosii si trombocite, …care circula prin sange si activeaza metabolismul corpului uman…

Dar se pare ca toate stiintele umane, legate de om, nu au putinta de a pune in evidenta adevarata semnificatie a raspunsului corespunzator intrebarii “Ce este omul?”…

Omul…Omul este o binecuvantare a lui Dumnezeu, un fiu al Lui, el este trup si suflet…Iar trupul…este impreuna lucrator cu sufletul in drumul spre mantuire…Sfantul Ioan Gura de Aur spune simplu…ca “Omul este un altar”!

Probabil ca nu ne dam seama, dar viata trece pe langa noi, sau…mai bine zis, noi trecem prin viata extrem de repede…vor veni clipe in care vom simti nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, clipe in care vom tine cu dintii de credinta nostra, nelepadand-o…dar acum, din pacate, traim clipe in care noi ne comportam ca niste antihristi, neluand in seama ce e bun si ce e rau.

Acum probabil ca nu lucram ceva in calea noastra spre mantuire…Probabil ca nu ne impodobim cararea spre Imparatie cu virtuti…Dar e sigur ca vor veni clipe in care ne vom dori sa nu fi lenevit acum, ne vom dori ca acum sa nu ne lasam prada tuturor ispitelor, tuturor placerilor vietii desarte…

Daaa! Unii vor zice ca e mai simplu sa stai, ca e mai simplu sa nu faci nimic, ca e mai simplu sa faci ce iti place, ca e mai simplu sa te uiti la TV sau sa rasfoiesti o revista…Dar noua ce ne place?  Iar …daca totul merge dupa astfel de “placeri”, cu siguranta ca in aceasta viata pamanteasca vom alege mai degraba pacatul …pacatul care ne va conduce, categoric si pe nesimtite, spre genunea Iadului.

Dar oare de ce pe nesimtite? Oare nu cumva vom fi prea prinsi in aceasta hora a savarsirii pacatelor, nu vom fi prea ispititi incat sa ne dam seama care e adevarata cale pe care ar trebui sa umblam? Degeaba bate Hristos la usile inimilor noastre…Degeaba vine in fiecare clipa cand ne vede mai indepartati de cele lumesti…In zadar ne viziteaza sufletul pe patul de moarte, cand suntem cu totul cazuti in pacat…De ce in zadar? De ce? Pentru ca NOI, stapaniti de “razboiul carpelor”(Maica Siluana) si de al fardurilor, al masinilor “bengoase”, al banilor multi in seifurile din spatele tablourilor, al revistelor cu mesaje nu tocmai cuvioase, al emisiunilor televizate , al scandalurilor, NOI, nu suntem in stare sa-L primim, NU VREM…Nu vrem! Asta e adevarul! NOI NU VREM! De ce nu ne rugam: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! sau Doamne, VREAU, ajuta-ma sa POT ! De ce nu vrem sa simtim prezenta Sa harica in viata noastra?

Mereu ne revoltam ! Mereu ne place sa fim “la moda”, sa avem cele mai multe averi lumesti, dar oare nu Insusi Mantuitorul ne spune: “Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, si unde nici furii nu le sapa si nu le fura. Caci acolo unde este comoara ta, va fi si inima ta. ”(Matei VI, 19-21)?

Dar de ce acceptam partea lumeasca asa cum e, de ce nu ne revoltam contra ei? De ce ne revoltam mereu impotriva Bisericii, a preotilor, a celor care ne duc SIGUR spre mantuire?

De ce sa lepadam bucuriile sufletesti si sa le inlocuim cu tristetea pedepsei pe care nu o putem primi ca niste adevarati crestini, ducandu-ne crucea pana la capat?

Tot ce facem in viata aceasta scurta, pe Pamant, ne va fi rasplatit in viata viitoare…Drept aceea, Sfintii se sarbatoresc in ziua mortii lor, caci atunci Ei au trecut la viata vesnica…Sa le urmam exemplul!

Tot aici apar multe intrebari de importanta vitala, sufleteasca, pe care cred ca ar trebui sa si le puna fiecare…Dar daca nu suntem capabili sa cautam in adancul sufletului nostru, in “altarul” nostru, atunci sa cerem ajutor…Iar daca nu cerem ajutorul de care avem atata nevoie…atunci suntem pierduti…Iar de vom fi pierduti, …nu ne vom putea bucura cu dreptii in Imparatia lui Dumnezeu , Caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea:Tatalui si Fiului si Sfantului Duh acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Denisa Felicia Rusu