Orice mi-am dorit mi-a dăruit Dumnezeu
Până acum, Dumnezeu a binevoit să întâlnesc doar oameni buni, care m-au ajutat. Nu exagerez. Ştiu că există rău în lume, dar… personal n-am cunoscut oameni răi sau, mai bine zis, nu mi-a făcut nimeni rău. Oare acest fapt nu dovedeşte purtarea de grijă a Domnului faţă de mine? Cu siguranţă că da. De aceea, Îi mulţumesc Domnului şi Mântuitorului meu pentru toţi oamenii, pe care i-am cunoscut: părinţi, profesori, colegi, vecini etc. Am cunoscut şi câţiva oameni necredincioşi, dar şi de la aceia am putut învăţa, pentru că sunt persoane deschise, care acceptă să comunice, deşi sunt lipsiţi de credinţă. Nu mi-a fost dat să întâlnesc oameni violenţi, periculoşi, care să mă urască sau să mă persecute.
Am convingerea că Dumnezeu va vrea ca în continuare să fiu înconjurată de astfel de persoane, care să-mi fie de folos în viaţă. De asemenea, am nădejdea că Dumnezeu îmi va dărui şi ocazii de a ajuta pe alţii, fiindcă până acum… mai mult am primit decât am dăruit. În rest, ce să spun? Orice mi-am dorit (de la aspectele esenţiale ale vieţii, până la cele mai banale) am primit de la Domnul. Mi-am dorit să fiu iubită şi să rămân statornică în credinţă, iar Domnul a binevoit să fie aşa; am vrut să ajung la un anumit liceu, iar Dumnezeu mi-a îndeplinit dorinţa, deşi nu părea ceva atât de important; mi-am dorit să-ntâlnesc oameni credincioşi, cărora să le pot împărtăşi problemele mele duhovniceşti, iar Dumnezeu, în ultimii doi ani, mă învredniceşte să cunosc din ce în ce mai mulţi creştini autentici, iubitori de Hristos, dornici de a mă povăţui în viaţa duhovnicească; mi-am dorit să obţin o anumită medie la examenul de bacalaureat, iar Dumnezeu mi-a dăruit mai mult decât nădăjduiam; am dorit să pot intra la Facultatea de Teologie, iar Dumnezeul nostru Cel adevărat m-a învrednicit şi de acest dar.
Deci, orice mi-am dorit Dumnezeu mi-a dăruit şi, deşi am o mulţime de greşeli în portofoliu… El n-a trecut niciodată cu vederea rugăciunile mele şi nici măcar dorinţele pe care, din trândăvie, nu I le-am mărturisit. Chiar şi în situaţiile cele mai banale(de pildă, atunci când trebuia să dau un test la liceu), am simţit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care a lucrat în aşa fel, încât am reuşit ceea ce îmi doream. Ştiu, mi s-ar putea replica faptul că este neimportant şi chiar necuviincios să-L implic pe Dumnezeu în fapte banale, precum obţinerea unei note bune la un examen, sau câştigarea unei competiţii şcolare. Aşa o fi… dar tocmai faptul că Dumnezeu mă călăuzeşte şi în aceste probleme cotidiene şi nesemnificative reprezintă o dovadă a iubirii Sale smerite faţă de mine.
Dumnezeu nu-mi arată minuni senzaţionale, pentru a nu-mi îngrădi libertatea, nedorind să mă constrângă să cred în El. Dumnezeu doreşte din partea noastră o credinţă liberă, care să nu se bazeze pe „semne şi minuni” şi, din acest motiv, ne sprijină în mod discret, respectându-ne libertatea şi ajutându-ne să-I simţim prezenţa în fiecare clipă a vieţii. De aceea, cred că nu este necuviincios sau exagerat să mărturisesc ajutorul primit din partea lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii, atât în momentele importante şi în problemele esenţiale, cât şi în situaţiile cele mai obişnuite. Mai adaug faptul că Dumnezeu, în nemărginita Sa înţelepciune, a hotărât să am parte şi de o încercare… prefer să nu dau prea multe amănunte, dar modul în care mă ajută să depăşesc această problemă în viaţa mea este o altă dovadă(dacă mai era necesar) a puterii şi iubirii Sale. Î
mi demonstrează iubirea Sa, tocmai prin faptul că-mi dăruieşte capacitatea de a-mi învinge problema şi de a o depăşi cu atâta uşurinţă, încât toţi cei care mă cunosc rămân nedumeriţi. De aceea, cred că, în locul proverbului popular „încurcate sunt căile Domnului”, ar fi mai potrivită formularea „nebănuite sunt căile Domnului”, sau „desăvârşite şi inaccesibile raţiunii noastre sunt căile Domnului”.
(Laura)
Laura-optimista
octombrie 12, 2010 @ 4:03 pm
Dragi admini, mă bucur mult şi vă mulţumesc, pentru că aţi postat chiar pe prima pagină a site-ului acest text scris de mine. 🙂 🙂 Nu mă aşteptam să-l publicaţi sub formă de articol, pentru că, iniţial, aceasta a fost o parte din comentariul meu la articolul „De ce sunt încurcate căile Domnului?”. Mi-aţi făcut o mare bucurie. 🙂 Vă mulţumesc mult! Dumnezeu să fie cu dvs.
Doamne ajută!
Claudiu
octombrie 12, 2010 @ 4:12 pm
Doamne ajuta! Laura
Tie iti place mai degraba sa scrii comentarii decat articole. Asa ca atunci cand vedem un comentariu care poate fi un artiol, il publicam.
Cu multa placere.
Doamne ajuta!
Laura-optimista
octombrie 12, 2010 @ 4:18 pm
🙂 Mă bucur foarte mult, pentru că-mi apreciaţi atât de mult ideile. Este a doua oară când publicaţi un comentariu de-al meu sub formă de articol. 🙂
Este o încurajare pentru mine faptul că mă apreciaţi şi mă stimulaţi să scriu despre Dumnezeu.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
PS. De acum înainte, mă voi strădui să-mi formulez ideile într-un mod mai coerent şi cu mai multă atenţie, deoarece, chiar şi atunci când scriu comentarii, este posibil ca dvs. să le publicaţi sub formă de articole. 🙂 🙂 Deci, voi fi mai atentă în exprimare, fiindcă observ că de data aceasta, neştiind că veţi posta textul pe prima pagină, am formulat aşa, destul de neîngrijit. 🙂
Încă o dată, vă mulţumesc mult pentru surpriza plăcută pe care mi-aţi făcut-o şi nădăjduiesc din tot sufletul ca aceste câteva rânduri, în care am încercat să mărturisesc „cât bine mi-a făcut mie Domnul şi cum m-a miluit”(Sf. Scriptură), să le fie de folos cât mai multor tineri cititori ai site-ului.
O seară binecuvântată tuturor!
Doamne ajută!
Laura-optimista
octombrie 12, 2010 @ 4:23 pm
Da, cam aşa este, îmi place mai mult să scriu comentarii. 🙂 Aţi observat corect. Voi scrie în continuare cu drag. Este un site deosebit.
Dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce doriţi să realizaţi. Aţi creat acest site spre slava Sa şi, fiindcă scriaţi la un moment dat că doriţi să fiţi şi preot, nădăjduiesc ca Domnul să vă învrednicească şi de acest dar minunat.
Doamne ajută!
Laura-optimista
octombrie 12, 2010 @ 5:06 pm
Aş dori să completez ceea ce am scris în acest articol cu o idee foarte interesantă a părintelui Dumitru Stăniloae. Astfel, părintele afirma, în lucrările sale, faptul că pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte şi „din împrejurările concrete ale vieţii”. 🙂 Exact aşa este. Cred că fiecare dintre noi, chiar şi cei mai puţin credincioşi, a simţit, în anumite momente ale vieţii, ajutorul divin, iubirea necondiţionată a Dumnezeului nostru.
Slăvit să fie Domnul!
RDF
octombrie 12, 2010 @ 5:56 pm
Fericirea vine cand nu o mai cauti, bucuria vine cand nu o astepti…uite, draga Laura, cred ca ai fost multumita sufleteste cand ai vazut aceasta „surpriza”…Domnul sa va binecuvanteze pe toti in tot lucrul cel bun!
Eu , de pilda, am avut azi parte de o mare bucurie!!!Am dat un test la biologie pentru care aveam destul de mult de invatat, dar la partea de eseu a cazut un subiect despre care nu mi-am amintit sgur ce trebuia sa scriu, pentru ca nu l-am dezbatut amplu la ore…:sad:Si am zis in minte o rugaciune…scurtaaaaaaa…Si , prin minune! Domnul mi-a aratat , mi-a descoperit ce am de scris! Sia m scris bine! Slava Lui pentru toate! Si asta e un exemplu banal…nici sa nu mai vorbesc de TOT ce imi daruieste zilnic…si aici ma refer la prieteni de suflet, la bucurii si impliniri duhovnicesti, la puterea de a duce la bun sfarsit un lucru inceput, la binecuvantarea pe care o primim prin rugaciune… :love:
Laura-optimista
octombrie 12, 2010 @ 6:24 pm
Dragă Denisa, îţi mulţumesc mult pentru aceste cuvinte frumoase, pe care mi le-ai adresat. :love:
Dumnezeu să fie cu tine!
gabriela
octombrie 13, 2010 @ 8:36 am
foarte frumos ai scris Laura!
S.
octombrie 13, 2010 @ 9:11 am
am recitit inca o data articolul. foarte frumos Laura. Sa incercam sa ne molipsim toti din energia si optimismul Laurei
niculina
octombrie 13, 2010 @ 1:33 pm
foarte frumos ceea ce ai scris Laura,cu siguranta faci parte dintr-o familie foarte credincioasa cineva sa rugat mult la Dumnezeu ptr a te proteja dak nu ai avut parte de nimic rau,DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE.
Laura-optimista
octombrie 13, 2010 @ 3:18 pm
Doamne ajută!
Vă mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase, pe care mi le-aţi scris. 🙂
Dumnezeu să fie cu voi!
niculina
octombrie 13, 2010 @ 7:16 pm
daca stam bine si ne gandim DUMNEZEU ne darueste in tot timpul si-n tot ceasul,suntem noi nerecunoscatori stim sa cerem tot timpul de la DOMNUL dar noi ce-i dam?????????????????NIMIC in ziua de astazi sunt doarte putini care frecventeaza BISERICILE nu constientizam ca de fapt ar trebui sa-l slujim pe DOMNUL sai daruim tot timpul asa cum ne daruieste si el noua in primul rand SANATATE,DOAMNE AJUTA.
Laura-optimista
octombrie 14, 2010 @ 9:59 am
Să învăţăm să dăruim
Aşa este, Niculina… 🙁
Bunica mea, care este o persoană deosebit de credincioasă, a remarcat faptul că, în timpul sfintelor slujbe, se rostesc de foarte multe ori cuvintele „de la Domnul să cerem” şi „dă, Doamne” şi Domnul ne tot dă, dar… noi nu-I dăruim aproape nimic în schimb. Desigur, niciodată nu-I vom putea răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă, precum spune Psalmistul, dar Îi putem dărui viaţa noastră, inimile noastre, fiecare clipă a vieţii noastre pământeşti. „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” Oare punem în practică aceste cuvinte liturgice? Evident… întrebarea este retorică. 🙁 🙁
Doamne, ajută-ne să-Ţi slujim cu adevărat!
andreea
octombrie 14, 2010 @ 11:21 am
Atat de graior articolul Laura..mi-a adus aminte, mai ales, de perioada liceului. Toate mi le-a dat si mie Dumnezeu asa cum Ii ceream, cu sinceritate…sa intru la liceul la care visam, unde cu emotii si munca multa, am avut surprinderea sa fiu, cap de lista…sa pot fi indrumata pe specializarea mea, intregul liceu, de o profesoara extraordinara, care nu ne forma pe toti doar la un nivel de pregatire deja universitar, ci predandu-ne in acelasi timp adevarate lectii de viata…sa pot intelege si implini exigentele cerute de specializare, si se limpezeau toate noutatile incat nu intampinam dificultati de intelegere niciodata, cu toate ca ma stiam slab pregatita fata de lucrurile noi…ni se cerea munca multa, lucrand pe desen si pictura, de multe ori abordam o tehnica neintalnita mai mult intuitiv…vedeam lucrarile celor din clase mai mari, si ma rugam sa reusesc macar de rusine sa nu fiu mai prejos de cerintele normale..vara, in vacanta, fiind in grupa cea mai tocilara si cu multe teme, ma chinuiam teribil cu cheful delasarii…dar, iar, cu rusinea sa nu dezamagesc prin lipsa de coloana vertebrala, asa cum batea profa mereu apropoul cu nevertebratele, plangeam si lucram, si iar, lucram si plangeam…pana se termina teancul de planse, pe care, cu toata sinceritatea marturisesc ca ma minunez si acum cum s-au putut realiza atat de bine din prima…la scoala, iarasi, pana la ultimul banal examen, ma rugam sa pot trece cu bine, sau sa scapam de el, cand nu reuseam sa fiu pregatita…multa slabiciune pe asa niste simple note, pentru ascultari la profesorii carora nu-ti vine intotdeauna sa raspunzi, dar Dumnezeu intotdeauna facea minuni, si se implineau…m-am rugat sa pot descopei minunatele carti cu vieti de Sfinti si sihastri, despre care auzeam arareori, din franturi de discutii, si prima a fost chiar cea cu Staretul Zosima al Siberiei, dupa care au urmat Pr.Cleopa, Paisie Aghioritul, am cerut sa pot cumpara cartile duhovnicesti pe care le intalneam…m-am rugat sa am colegi, prieteni, profesori asa cum ma odihneau, si s-a implinit…am cerut sa pot intalni oameni duhovnicesti, sa gasesc o biserica, si un duhovnic de la care sa primesc cu adevarat un exemplu, si s-a implinit, cum nici nu mi-as fi inchipuit…am cerut sa imi treaca si o mica durere fizica, daca o aveam de la vreo raceala, sau oboseala, si treceau..ma rugasem sa nu ma mai certe mama pentru cartile cumparate, si s-a implinit, minunea fiind ca a inceput sa citeasca si ea de prin ele…am vrut sa pot invata, pentru moment, macar un an la Teologie, lucru imposibil de acceptat de ai mei, dar care s-a implinit…m-am rugat enorm ca sora mea mai mica sa nu plece in alt oras la facultate, pentru ca voia sa aleaga, dupa cum si eu luasem brusc hotararea sa ma mut unde ma tunase, si s-a implint, si ne-a tinut Dumnezeu impreuna pana acum, in ciuda unor dificultati materiale…si multe si adevarate alte lectii de viata printre acestea, o minune cu adevart incredibila, legata de „nebanuite sunt caile Domnului”, fiind aceea ca toate evenimentele, persoanele, locurile intalnite erau intretetsute intre ele, incepand de la Sf Nectarie de care auzisem in copilarie, prieteni, profesori, pana la simplul „Buna ziua!”…acele lucruri care nu mi s-au implinit, au fost nu in momentul cand eram mai pactoasa ca de obicei, ci in momentul cand nu mai voiam sa cer, nu mai credeam ca pot sa primesc de la Dumnezeu lucrul pe care il voiam…delasarea, nerecunostinta si neseriozitatea fata de realitatea lucrurilor, au fost si sunt piedicile pentru care primesc atentionari precum o rugaciune neascultata..cred din toata inima ca fiecare om are parte numai de bucurii, daca priveste la adevarata situatie a faptelor..Dumnezeu e alaturi chiar si langa cea mai lasa fire, daca I se cere! Bucurie si ajutor mult! 🙂 (iertare pentru multele vorbe)
andreea
octombrie 14, 2010 @ 12:19 pm
as mai spune, ca sa nu intristez sau supar pe cineva cu atata lauda, ca toate aceste drauri sunt puse in proba de foc…asa cum au fost primite, asa sa poata fi si lasate…in momentul in care m-am legat prea tare de un lucru, sau o persoana, singura rugaciune de implinit mai ramanea indreptarea…durerile au fost uneori groaznice, tot timpul, pe cat de frumoase au fost urcusurile, tot atat au urmat coborarile…sa fii indepartat de Dumnezeu din necesitate de cele pe care ti le-a daruit, sa ti se retraga din talantii pe care ii aveai deja ca mostenire ereditara, sa fii mai slab decat cel de care ai ras cel mai mult…dar, din prea multa bunatate, Domnezeu a fost la fiecare moment de fata…si adevarat, toate parabolele Noului Testament arata ca Dumnezeu prefera sa mustre numai in ascuns, prea necesara mustrarea ca sa o faca vadit…cu siguranta, cei care sufera mai mult, primesc si inteleg mult mai multe inca de pe acum…asta am invatat-o din insesi spusesele Marilor Parinti, ca nu si-ar da intreaga osteneala si suferinta, nici cat o clipa pentru putina liniste a unui necunoscator sau simplu incepator…pace si bucurie sa avem cu totii, pentru ele sunt si supararile si bucuriile!
Laura-optimista
octombrie 14, 2010 @ 6:16 pm
Andreea, ai scris atât de frumos! Mi-ai umplut sufletul de bucurie! :love: 🙂
Comentariile tale sunt deosebit de impresionante şi de educative. Mă bucur din tot sufletul, pentru că Dumnezeu te ajută atât de mult. De fapt, El vrea să ne călăuzească pe toţi cu iubire, să fie în permanenţă alături de noi, dar… din păcate, unii dintre semenii noştri Îi refuză ajutorul. Dacă-ţi vei păstra această încredere statornică în Dumnezeu, te vei bucura veşnic de El. 🙂
Dumnezeu să fie cu tine întotdeauna şi să te binecuvânteze!
Doamne ajută!
Laura-optimista
octombrie 22, 2010 @ 6:25 pm
„A fi crestin, e bine sa nu pierdem din vedere realitatea aceasta, este o fericire, o taina dulce, un minunat secret. Sa stii ca Iisus e Fiul lui Dumnezeu si al Omului, statornicul nostru Însotitor, ca Îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredinta Lui, a-L avea drept exemplu, a simti ca fata de El suntem raspunzatori de cele ce facem ori nu facem, ca nu-L putem trada si batjocori prin faptele noastre urâte si gândurile noastre rele fara a ne rusina în adâncul sinei noastre, ca nu suntem singuri si la bunul plac al determinismului sau hazardului ce fericire mai acuta poate fi în clipele noastre de restriste, descumpanire, ispite si frustrare ori de liniste si bucurie?”(părintele Nicolae Steinhardt)