Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău
Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău nu fiindcă e în firea lui să fie aşa, ci fiindcă diavolul s-a străduit din răsputeri să-l facă aşa. Observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi-i şi pe alţii atunci când devin irascibili şi răi, când voi înşivă şi ei aţi fi fost în stare să faceţi una cu pământul pe cineva care vă duşmăneşte în mod real sau numai vi s-a părut că o face.
Comparaţi această stare cu liniştea care vă cuprinde şi îi cuprinde şi pe alţii (uneori foarte repede, prin lucrarea îngerului păzitor), blândeţea, bunătatea de caracter care reapar la propria voastră persoană sau la alţii, trecerea de la o anumită stare la contrariul ei. Vă veţi spune în sine: acesta pare un alt om, nu seamănă cu cel care cu puţin timp în urmă era plină de mânie şi răutate. Acest om este cel „din care ieşiseră demonii… şezând jos, la picioarele lui Iisus” (Luca 8, 35) (adică blând şi smerit), cuminţit şi întreg la minte. Oare să nu se mai afle în el nici urmă din vechea răutate şi din nebunia de mai înainte? Unii tăgăduiesc existenţa duhurilor rele.
Dar asemenea cazuri precum cele de mai sus din viaţa unor oameni arată limpede că ele există. Dacă fiecare efect are propria sa cauză şi dacă pomul se cunoaşte după roade, cum ar putea să nu se vadă în cineva, care este cuprins de o furie dementă, duhul rău care lucrează în el şi care nu se poate manifesta decât într-un mod care îi este întru totul propriu. Poate cineva să nu recunoască în dezlănţuirea de ură a cuiva pe începătorul a toată răutatea? Mai mult decât atât, omul care s-a molipsit de ţâfnă şi iritare şi care emană ură simte desluşit în piept prezenţa unei forţe malefice; ea îi produce în suflet o cu totul altă stare decât aceea de care vorbeşte Mântuitorul, referindu-se la prezenţa Sa: „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30). Când este prezent cel rău, te simţi îngrozitor, simţi o apăsare trupească şi sufletească.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Filofteia
august 4, 2010 @ 3:18 pm
Dupa mine,daca oamenii nu ar mai gandi si nu ar mai interpreta legile in interesul lor propriu nu ar mai exista atatea suparari.Deasemenea,daca ne-am considera toti pe aceeasi lungime de unda si ne-am impaca unii cu altii de ex sa nu existe diferente intre saraci si bogati,femei si barbati,sefi si personalul de serviciu,tineri si batrani,etc ar fi mult mai bine.Adica bogatii sa nu mai judece saracii,ci sa-i considere oameni ca si ei,egali cu ei,femeia daca ar fi considerata egala cu barbatul,sefii nu si-ar mai jigni subalternii si i-ar respecta mai mult(ca pana la urma treaba in firma/fabrica este facuta de muncitori,seful doar da ordinele si apoi pleaca),batranii nu ar mai judeca tinerii asa cum am mai intalnit pe unii sa-i certe pe tineri ca nu stiu anumite lucruri,in loc sa le explice frumos…am intalnit si la Biserica niste batrane care discutau in legatura cu tinerii si spuneau ca ei degeaba se mai duc la Biserica daca mai apoi se duc la discoteca,se imbraca indecent,etc…dar cine le garanteaza lor ca e asa cum zic? nu toti tinerii sunt la fel,mai ales cei care se duc la Biserica,aia nu se vor mai duce la discoteca,chiar daca batranii judeca altfel…si deasemenea tinerii sa nu mai judece batranii ca ii incurca,ca sunt enervanti,cicalitori.Supararile vin din interpretarea celorlalti a faptelor noatre,din diferitele feluri de a gandi in propriul interes si de diferentele care se fac intre oameni.Cum sa nu te superi daca vrei sa ajuti pe cineva si el interpreteaza gresit?Cum sa nu te superi cand exista discriminare?Cum sa nu te superi cand fiecare interpreteaza ce ii place?Cum sa nu te superi cand vezi cum te considera altii?Cred ca toate supararile(ura,invidie,sentimente rele,dusmanie,nervi,rautate,manie,etc)au diaparea daca am avea grija la felul in care gandim si la felul in care ne purtam cu cei de langa noi.Degeaba se impune ca trebuie sa ne respectam….el este doar o formalitate…respectul cel adevarat,cel izvorat din suflet se castiga prin fapte,nu se impune.