Diferenţe doctrinare între ortodocşi – catolici şi protestanţi
Mai jos am făcut un tabel unde putem vedea mai clar şi mai sintetizat diferenţele doctrinare între Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică şi Bisericile Protestante
Subiect | Ortodoxia | Catolicismul | Protestantismul |
Iconografie | ![]() |
![]() |
![]() |
Succesiunea Apostolica – transmiterea harului preoţiei de la apostoli către episcopi şi de la aceştia către preoţi şi diaconi. | Este definitorie pentru credinţa ortodoxă, asigurând continuitate cu Biserica întemeiată de Hristos. | La fel ca şi în Ortodoxie, este de o importanţă vitală pentru biserică. | Cu excepţia Anglicanilor şi a câtorva Luterani, această idee este în general respinsă. E mai important accentul pe continuitatea învăţăturii apostoleşti, decât pe succesiunea directă după har. |
Biblia – cărţile pe care le cuprinde (Canonul Sfintei Scripturi) | Biserica Ortodoxă acceptă cele 39 de scrieri ale Vechiului Testament şi cele 27 ale Noului Testament dar în plus acceptă şi o colecţie de cărţi care nu se află în Biblia Ebraică. Aceste sunt cunoscute cu numele de carti deutero-canonice. (deuterocanon înseamnă al doilea canon) | La fel ca şi în Biserica Ortodoxă. | Protestanţii resping cărţile deuterocanonice ca nefiind inspirate şi le numesc apocrife. |
Preoţia | Episcopii, preoţii şi diaconii trebuie să fie bărbaţi. Preoţii şi diaconii se pot căsători înainte de hirotonie, dar nu după. Episcopii pe de altă parte, trebuie să fie monahi. | Tot clerul trebuie să fie de parte bărbătească. Preoţi şi episcopii trebuie să fie celibatari, cu excepţia Bisericilor Catolice de Rit Răsăritean, care permit căsătoria clericilor înainte de hirotonie. | Majoritatea protestanţilor nu trebuie să fie celibatari pentru a fi aleşi în cler. Multe biserici practică şi hirotonirea femeilor. Problema femeilor-episcop este încă dezbătută în Biserica Anglicană. |
Euharistia (semnificaţie) | Denumită şi Trupul şi Sângele Domnului sau Sfânta Euharistie. Este împărtăşirea reală din Trupul şi Sângele lui Hristos Cel mort şi înviat, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. | Denumită şi Sacrificiu Euharistic sau Missa. Are aceeaşi semnificaţie ca şi-n Biserica Ortodoxă. | Euharistia ca şi Botezul este doar un simbol al harului. Natura de jertfa a Euharistiei este respinsă. |
Prezenţa lui Hristos în Euharistie | În timpul Sfintei Liturghii preotul invocă Duhul Sfânt pentru a preface Cinstitele Daruri (pâinea şi vinul) în chip real în Trupul şi Sângele lui Hristos. Modalitatea precisă prin care aceasta se întâmplă este o taină dumnezeiască. | La fel ca şi în Ortodoxie, preotul invocă pe Duhul Sfânt în timpul Missei. Totuşi sfinţirea darurilor devine efectivă prin Preot, care acţionează în Persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul se schimbă în mod real în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar această schimbare se numeşte transsubstanţiere (la vedere darurile rămân la fel, dar substanţa lor se schimbă) | Pâinea şi vinul sunt simbolice şi nu îşi schimbă substanţa. Totuşi sunt mai multe păreri în Protestantism în privinţa acestui subiect. (Anglicanii acceptă punctul de vedere catolic, pe când baptiştii îl neagă.) |
Primirea Sfintei Euharistii de către credincioşi |
Sfânta Euharistie se oferă celor botezaţi şi doar după mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei şi după primirea binecuvântării de la duhovnic. Mirenii ortodocşii se împărtăşesc deodata cu Trupul şi Sângele Domnului, iar clericii se împărtăşesc cu fiecare, separat, din Trupul de pe Sfântul Disc şi din Sângele din Sfântul Potir. |
Sfânta Euharistie se oferă celor botezaţi fără condiţionarea mărturisirii păcatelor în Taina Spovedaniei. Creştinii primesc doar Trupul (pâinea) iar preoţii se împărtăşesc cu Sângele (vinul). Unele Biserici Catolice se împărtăşesc din ambele. | Euharistia este oferită tuturor creştinilor care se simt pregătiţi s-o primească. Marea majoritatea a protestanţilor se împărtăşesc şi dim pâine şi din vin. |
Duhul Sfânt | Este a treia Persoană a Sfintei Treimi, purcezând din Tatăl, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan (Sinodul I si II ecumenic). Tatăl trimite pe Duhul Sfânt prin Fiul. | Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această adăugire este numită Filioque, care înseamnă şi de la Fiul. | Aceeaşi credinţă cu cea din Biserica Catolică. |
Sfintele Taine | Biserica Ortodoxă are 7 Sfinte Taine şi mai multe ierurgii. Aceste taine sunt: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Maslul şi Hirotonia. | Biserica Catolică are aceleaşi Sfinte Taine ca şi în Biserica Catolică, doar că Mirungerea este numită de ei Confirmare, şi nu se face imediat după Botez, ci după vârsta de 7 ani. | Bisericile Protestante au două Taine: Botezul şi Euharistia numită şi Sfânta Comuniune sau Cina Domnului. |
Efectul Sfintelor Taine | Prin Sfintele Taine creştinii se împărtăşesc de Harul lui Dumnezeu şi se întăresc pentru a face binele, având ca ultim scop îndumnezeirea. | Sfintele Taine sunt semne eficiente ale harului. Ele sunt instituite de Hristos şi predate Bisericii, prin care viaţa veşnică este oferită nouă. | Sunt multe opinii despre Sfintele Taine în Bisericile Protestante. Totuşi majoritatea teologilor protestanţi văd Tainele ca simboluri sau reamintiri are harului care deja ni s-a oferit. |
Mântuirea | Mântuirea este iubirea exprimată prin fapte bune şi este văzută ca un proces de lungă durată. Scopul cel mai înalt al creştinului ortodox este îndumnezeirea. La această comuniune cu Dumnezeu se ajunge prin asceză (lăsarea păcatelor, post, rugăciune, vorbirea cu Dumnezeu, citirea Sfintei Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, etc.) | Suntem salvaţi (mântuiţi) prin har dar şi prin meritele pe care le obţin prin faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. Ca şi în Ortodoxie mântuirea este văzută mai mult ca un proces de lungă durată decât ca un eveniment. | Mântuirea este darul gratuit şi nemeritat oferit de Dumnezeu omului. Se obţine doar prin credinţa în Hristos. Prin jertfa lui Hristos devenim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi justificaţi înaintea Lui. |
Sfinţii | Oameni cu viaţă bineplăcută înaintea lui Dumnezeu care au ajuns la o stare duhovnicească înaltă. Sfinţii sunt persoane prin care Dumnezeu îşi face cel mai uşor voia şi prin care a lucrat mântuirea altor oameni. Sfinţii, sunt mijlocitori înaintea lui Dumnezeu pentru cei de pe pământ.. | La fel ca în Biserica Ortodoxă. Pentru ca o persoană să fie sanctificată este necesar să fi făcut cel puţin două minuni verificabile ca urmare a mijlocirii către Dumnezeu pentru alţi oameni. | Toţi creştinii sunt sfinţi, chemaţi să urmeze (imite) pe Hristos. Doar Hristos este Mijlocitor între om şi Dumnezeu. |
Primatul Papal | Episcopul Romei are o întâietate de onoare, atunci când este ortodox. În prezent autoritatea lui nu este efectivă pentru că papalitatea trebuie să se conformeze cu dogmele credinţei ortodoxe. Astfel autoritatea Papei nu este cu nimic mai mare decât cea a oricărui episcop din orice parte a Bisericii. | Papa este Vicarul lui Hristos, capul Bisericii văzute pe pământ şi succesor spiritual al Sfântului Apostol Petru. Are autoritate supremă în întreaga creştinătate, chiar şi peste Conciliile Bisericii. | Papa este conducătorul Bisericii Catolice, neavând niciun drept să vorbească în numele Bisericii ca Întreg. |
Infailibilitatea Papală | Infailibilitatea papală este respinsă. Duhul Sfânt este cel care călăuzeşe întreaga Biserică pe Calea Adevărului (de exemplu prin Sfintele Sinoade). Biserica Ortodoxă recunoaşte primele şapte Sinoade Ecumenice (325 – 787) ca fiind infailibile. | Papa este infailibil atunci când, prin Duhul Sfânt, defineşte o normă de credinţă sau de moralitate, ce trebuie respectată de membrii bisericii. Această afirmaţie de mai sus este o dogmă în Biserica Catolică şi ca urmare trebuie mărturisită prin credinţă. | Protestanţii resping şi ei infailibilitatea papală. Singura sursă de învăţături infailibile este Sfânta Scriptură. |
Conducerea Bisericii | Biserica Ortodoxă este formată din mai multe Biserici Autocefale surori (Biserica Ortodoxă Română, Rusă, Bulgară, Cipriotă, etc.), fiecare condusă de Adunarea episcopilor (Sinodul). Sfântul Sinod al fiecărei Biserici este îndrumat de Duhul Sfânt pentru luarea deciziilor corecte. Toţi episcopii sunt egali după har. Patriarhul Bisericii Autocefale este preşedintele Sfântului Sinod, egal după har cu ceilalţi episcopi, dar având atribuţii specifice. |
Conducătorul Bisericii Catolice la nivel mondial este Papa, infailibil în deciziile sale. Episcopii (sau arhiepiscopii) sunt conducători ai bisericilor locale având în subordinea lor un număr de parohii. Toţi episcopii sunt egali între ei şi se subordonează Papei. Papa este ajutat la nivel consultativ în slujirea sa de un număr de cardinali care formează Colegiul Cardinalilor. Aceaştia sunt aleşi din rândul episcopilor şi arhiepiscopilor. |
Unele Biserici protestante au o formă ierarhică de conducere (prin episcopi) similară cu cea a Bisericii Catolice, altele au o formă congregaţională. Altele au o combinaţie între cele două. Bisericile protestante au o ierarhie mai puţin definită. |
Purgatoriul |
Învăţătură respinsă de Biserica Ortodoxă. Mântuirea şi curăţirea de păcate se face aici pe pământ prin pocăinţă, fapte bune şi împărtăşirea de Sfintele Taine ale Bisericii. Pomenirea morţilor şi rugăciunile de iertare a păcatelor lor aduse înaintea lui Dumnezeu în sfintele slujbe privesc doar păcatele de o gravitate mai restrânsă, şi nu păcatele de moarte. |
Este un loc de pregătire şi curăţire pentru intrarea în împărăţia cerurilor. De asemenea, un loc în care pedeapsa pentru păcatele scuzabile poate fi ispăşită. | Învăţătura respinsă de Bisericile Protestante. Moartea lui Hristos pe cruce este de ajuns pentru scăparea de pedeapsă pentru păcatele noastre. |
Căsătoria şi divorţul | Cununia este unirea tainică între bărbat şi femeie după modelul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa. Divorţul este acceptat doar în caz de adulter. |
Casătoria este un contract indestructibil între bărbat şi femeie după modelul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa. Divorţul este acceptat doar dacă există impedimente canonice ca această căsătorie să continue. În acest caz se poate oferi o anulare. |
Căsătoria este un contract dar nu este indestructibil. Divorţul este descurajat dar este permis cu îngăduinţă pentru firea umană slabă. Unele denominaţiuni permit recăsătorirea în Biserică. |
Maria – Născătoarea de Dumnezeu – Urcarea la cer | Biserica Ortodoxă afirmă că Maica Domnului a fost născută de părinţii ei în chip omenesc. Ea a suferit moartea fizică, la fel ca toţi oamenii, dar trupul şi sufletul ei au fost ridicate de Hristos la cer, în sânul Sfintei Treimi. | Imaculata concepţie este dogma prin care Maica Domnului ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ca s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca. Biserica nu s-a hotărât dacă Maica Domnului a fost supusă morţii fizice, dar ridicarea la cer este considerată dogma ca şi cea cea de mai sus. Imaculata concepţie este necesară pentru că oamenii moştenesc nu numai o fire păcătoasă dar şi vina păcatului, astfel Maria fiind născută fără păcat a putut da naştere şi lui Hristos fără vina păcatului. | Imaculata concepţie este respinsă, la fel şi ridicarea la cer. Maria nu este fără de păcat. Singurul fără de păcat este Hristos. |
Venerarea Maicii Domnului | Maria este venerată ca Născătoarea de Dumnezeu (Theothokos) asta însemnând că Maria a născut pe Dumnezeu întrupat ca om, nu doar pe Omul-Hristos. Cele două firi, ale lui Hristos, dumnezeiească şi omenească sunt de nedespărţit. | Maria este venerată ca Născătoarea de Dumnezeu, dar se foloseşte mai degrabă apelativul de Mama a lui Dumnezeu. În plus Maica Domnului s-a arătat ea însăşi lumii prin mai multe apariţii minunate. | Maria a fost o femeie sfântă care a fost aleasă să nască pe Fiul lui Dumnezeu. Pururea fecioria ei şi mijlocirea către Dumnezeu este negată de protestanţi. |
Dumnezeiasca Revelaţie | Sursele Revelaţiei sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. | Sursele Revelaţiei sunt Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Magisteriul (autoritatea de a interpreta în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis, încredinţată numai magisteriului viu al Bisericii) | Sfânta Scriptură este singurul ghid infailibil şi autoritatea supremă în materie de credinţă creştină şi de exercitarea ei în practică. |
Cultul Bisericii şi Sfânta Liturghie | Centrul spiritualităţii ortodoxe este Sfânta Liturghie. | Cultul Bisericii se concentrează în jurul Missei Catolice. | Există mai multe tipuri de cult (închinare). Bisericile Penticostale se manifestă mai exhuberant, cu exaltări, pe când Biserica Anglicană are un cult mai tradiţional, mai pios. |
Subiect | Ortodoxia | Catolicismul | Protestantismul |
Simona
iulie 5, 2011 @ 9:01 pm
Si mai e o diferenta esentiala, zic eu. Cand isi termina slujbele la biserici, catolicii isi dau mana intre ei, se intorc si la vecinii din spate si din stanga si din dreapta, stabilesc un contact vizual si se imprietenesc. Si nu o fac pe-a omniscientii cum fac ortodocsii si, nici nu fac clanuri in biserica si nici nu-s atat de plini de prejudecati si de rautate. Si sunt uniti. Din pacate nu am avut ocazia decat de 2-3 ori sa intru in niste biserici catolice si intro catedrala, dar diferenta e izbitoare. Atat de primitoare e comunitatea catolica incat, chiar daca nu as renunta la ortodoxie, as prefera sa merg la slujbele lor, asa ortodoxa cum sunt. Si stiu sigur ca as fi bine primita si nimeni nu s-ar uita ciudat la mine.
Va uitati la alte biserici si judecati, si scoateti in evidenta partile care vi se par voua proaste dar care, per total, asupra oamenilor nu se rasfrang. Si la partile bune, net superioare bisericii ortodoxe, nu vreti sa aruncati nicio privire. Rusine! Avem multe de invatat de la catolicii. Si nu are legatura cu papa sau cu doctrina ci cu ei, ca si comunitate.
Administrator
iulie 5, 2011 @ 9:31 pm
Simona, tocmai ti-am suspendat dreptul de a mai posta comentarii pe site. Si nu, nu este pentru diferenta de opinii dintre noi si tine, ci pentru impertinenta de care ai dat dovada in mod repetat la diverse comentarii.
Adica nu tu bun simt de a pune intrebari in mod civilizat, ci cuvinte de blam la adresa oamenilor care se ostenesc aici, si interpretari tendentioase a lucrurilor pe care le prezentam.
PS: la comentariul pe care l-ai scris pentru acest articol nu vom raspunde intrucat una s-a discutat in articol (diferentele doctrinare) si alta ai comentat tu (opiniile personale despre diferentele dintre credinciosii catolici si ortodocsi). Deci ai vorbit pe langa subiect.
Asta a fost tot ce am avut de spus. Ne pare rau ca incheiem astfel experienta cunoasterii reciproce, dar unde nu-i respect, nu este decat pierdere de timp.
Iertare pentru toate cu cate te-am suparat.
Bogdan
iulie 6, 2011 @ 4:46 am
Inteleg ca spatiul este restrans, dar cred ca trebuie nuantate unele aspecte:
Maria – catolici: O supra-venereaza, ceea ce pare o exagerare pt ortodocsi. Mai mult, unele voci catolice o numesc co-Mantuitoare alaturi de ISHS – lucru care frizeaza blasfemia.
Preotia – protestanti: Au inceput sa aiba nu numai femei preotese sau episcopi, ci si homosexuali episcopi, oficiind chiar si casatorii intre homosexuali. Biserica anglicana e rupta in doua pe aceasta tema.
RESURECTION
iulie 6, 2011 @ 9:26 pm
Care sunt diferenţele într ortodoxie şi catolicism?
1. filioque: Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin fiul. (Ioan)
2. suprematia papala: Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat toti patriarhii! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru!
3. infaibilitatea papala: Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el ceea ce iarasi este o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa
4. purgatoriul: Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in Rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5. azimile: Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii
6. imaculata conceptie: Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7. substantialitatea: La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice: Luati mancati… si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri
8. celibatul preotilor: Preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor ecumenice care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie
RESURECTION
iulie 6, 2011 @ 9:27 pm
9. indulgente papale: Alta ratacire. Papei, daca-i dai parale multe, poti sa faci oricate pacate te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune
10. mirungerea: Catolicii nu miruiesc copii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana
Fragment din “Ne vorbeşte părintele Cleopa“, vol.3, p.65, ed. Episcopiei Romanului, 1996
Laura Stifter
iulie 7, 2011 @ 8:53 am
Gabriel,
Şi purgatoriul este o dogmă romano-catolică inexistentă în Ortodoxie.
Doamne ajută!
doarRaduR
iulie 7, 2011 @ 9:31 am
Doamne ajuta.Iertatima ca intervin si eu,dar din cite stiu si la noi,la ortodocsi Maica Domnului ,Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu are putere Mintuitoare.In Grecia ,in Muntele Sfint al Maicii Domnului ATHOS,Sfintii Parinti care au trait in munte ne spun ca Maica Domnului are puterea de MINTUIRE de la insusi Fiul ei,Domnul nostru IIsus Hristos.Acolo se cinta PREA SFINTA NASCATOERE DE DUMNEZEU MINTUIESTENE PE NOI.Eu asa stiu….daca gresesc va rog sa ma iertati….
RESURECTION
iulie 7, 2011 @ 11:27 am
laura….la ortodocsi intre rai si iad nu mai exista alt loc, sufletul dupa moarte se duce ori in rai ori in iad,pt curatirea pacatelor avem TAINA SPOVEDANIEI, acolo putem sa plangem si sa ne marturisim,,oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer …viceversa…luati Duh Sfant etc
Daca ar mai exista si purgatoriul atungi Taina Spovedaniei nu si mai are rostul, catolicii prin introducerea acetei inovatii gresesc enorm, dau sperante oamenilor ca pot sta in pacat toata viata ca de nu i problem exista PURGATORIUL…ILOGIC,SI TOTAL LIPSIT DE SUTINERE SCRIPTURISTICA, in schimb raiul si idul au temei scripturistic
Bogdan
iulie 7, 2011 @ 11:33 am
@doarRaduR: MD nu este co-mantuitoare. Atunci cand noi asociem cuvantul „mantuire” cu altcineva decat cu Mantuitorul, o facem in sensul ca acele persoane, inclusiv MD, se roaga Mantuitorului pentru noi. Si in Sfanta Scriptura, Apostolul Pavel spune ca noi putem mantui pe altii, dar nu in sensul in care o face Iisus Hristos. Catolicii insa o considera pe Maria la fel de mantuitoare ca Fiul ei, pentru ca si ea a suferit, atunci cand Fiul ei a fost rastignit, iar acea suferinta de mama ar califica-o ca Mantuitoare !
RESURECTION
iulie 7, 2011 @ 11:35 am
PT DOAR RADU R
Ortodocşii o cinstesc pe Maica lui Dumnezeu ca pe „cea mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Însă Fecioara Maria nu şi-a dat sângele sau viaţa pentru lume, ca răscumpărare pentru mulţi; ea nu a eliberat din Iad pe cei ţinuţi în el; ea nu a devenit primul rod pentru cei adormiţi; ea nu va veni din nou ca să judece viii şi morţii. Prin urmare, a o numi pe Maria drept Coredemptrix nu este doar o greşeală, ci şi o blasfemie şi o erezie.
ADICA Maica Domnului ca si Sfintii doar mijlocesc pt mantuirea noastra, singurul IIsus Fiul lui Dumnezeu este Mantuitorul.
Revelatia divina ne descopera ca toti oamenii se nasc cu pacatul stramosesc, ca nici un om nu poate veni pe lume, dupa caderea protoparintilor, fara acest pacat. “Precum printr-un singur om s-a introdus pacatul in toti, asa prin unul Iisus Hristos, a venit mantuirea tuturor” (Rom V, 15,16)
Zamislirea lui Hristos fara samanta barbateasca, se datoreaza faptului ca acum nu se naste un subiect care nu exista inainte, ci un subiect divin care se face si subiect al firii omenesti. Astfel, Hristos nu mai este produsul legii naturale de inmultire a omenirii, nu mai aduce cu sine pacatul legat de acesta lege. Purtatorul firii omenesti este Dumnezeu si Dumnezeu nu poate avea pacat, pacatul fiind un act sau o stare contrara lui Dumnezeu.
Administrator
iulie 7, 2011 @ 11:40 am
Subscriu intru totul cu ce a zis Gabriel.
Foarte corect si complet din punct de vedere dogmatic.
Eu personal, e prima oara cand aud ca Biserica Catolica ar considera-o pe Maica Domnului co-mantuitoare impreuna cu Domnul Hristos.
RESURECTION
iulie 7, 2011 @ 11:48 am
BOGDANMATE, faptul ca un sfant,MAICA DOMNULUI,un preot sau orice alt om care se roaga la IIsus nu inseamna ca mantuim,doar mijlocim la ,,SEFUL,,…CA DOAR EL ARE PUTEREA SA PIARDA SAU SA MANTUIASCA,atat trupul cat si sufletul, daca Maica Domnului ar avea aceasta putere pai atunci este deofiinta cu celelate persoane treimice, cam asta vor sa spuna catolicii, cam asa de sus o aseaza ei.
Unui sfant cinstirea pe care io aducem este de venerare de la grecescul DULIA, iar cinstirea Maici Domnului este de supravenerare adica iperdulia,, acest lucru iese de aici ceia ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii,,insa aceasta supravenerare se datoreaza faptului ca a nascut pe Dumnezeu intrupat ca om, nu din alte considerente
Laura Stifter
iulie 7, 2011 @ 12:24 pm
Gabriel, Doamne ajută!
Îţi mulţumesc mult pentru răspuns. N-am nicio îndoială în privinţa învăţăturii Bisericii ortodoxe despre viaţa veşnică. Sunt întru totul de acord cu tine. Problema este că nu citisem cu atenţie comentariul tău şi aveam impresia că nu ai menţionat şi purgatoriul ca dogmă specifică Bisericii catolice. De aceea voiam să completez ceea ce ai scris tu… dar acum, citind cu atenţie mesajul tău, am observat că ai prezentat şi învăţătura despre purgatoriu. 🙂
O zi binecuvântată!
Sorin
iulie 7, 2011 @ 12:38 pm
În legătură cu ce a spus doarRAduR în legătură cu Maica Domnului că ar fi co-mântuitoare mă gândesc la cuvintele din cartea „Rugăciunea lui Iisus” având ca autori pe arh. Mina Dobzeu şi ierod. Cleopa Paraschiv ce spune în capitolul 3: „Maica Domnului este asa de unita mistic cu Fiul ei, Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, incat exista o singura lucrare a Fiului si Maicii, adica lucrarea cea dumnezeiasca si necreata a Fiului ii uneste pe amandoi, neasemanat mai mult decat leaga lucrarea sufletului madularele trupului. Sfantul Teofan al Niceei spune ca: “Activitatile Fiului lui Dumnezeu sunt unite cu Maica Lui, decat inima ei cu ea insasi.”” (http://www.rugulaprins.go.ro/rugis/cap3.html)
Viorel
iulie 7, 2011 @ 4:07 pm
@Saurian »
Nu contest cele scrise de parintele Mina dar nu se refera la MANTUIREA SUFLETULUI. Aceasta doar Dumnezeu o poate face pentru ca-i Dumnezeu. Oricat de stransa ar fi legatura intre cele doua persoane, acestea nu se pot uni, amesteca etc. Este erezie a considera ca Maica Domnului sau oricine altcineva afara de Dumnezeu mantuieste sufletele. Mantuire mai are si sensul de izbavire (de patimi, de suferinte, de ispite).
Bogdan
iulie 7, 2011 @ 5:28 pm
Gabriel, sunt de acord cu ce spui tu. Aceasta este invatatura Bisericii. Eu doar am reprodus argumentul catolicilor privind calitatea de co-mantuitoare a MD. Avem un singur Mantuitor care prin jertfa Lui, pentru care a si fost trimis de Tatal, a mantuit lumea. Toti ceilalti, in frunte cu Maica Domnului, mijlocesc pe langa El pt noi.
doarRaduR
iulie 8, 2011 @ 10:10 am
Doamne ajuta.Sunt de acord cu ceea ce spuneti dumneavoastra domnii(Saurian,Gabriel,Bogdanmate),dar…daca stiti cumva rinduiala facuta de Bunul Dumnezeu cu Maica Domnului de a ajunge sa fie stapina si MINTUITOAREA tuturor celor ce vietuiesc curat in Muntele Sfint Athos,prin fagadauinta data ei de INSUSI MINTUITORUL nostru IIsus Hristos,atunci poate ca miati putea sau neati putea da si o alta explicatie.Nu vreau sa va contrazic ,sau sa va smintesc.Aveti perfecte dreptate prin toate argumentele aduse ,si nu neg…dar daca vreti sa va convingeti ca ceea ce va spun nu e o inventie sau minciuna,si e doar adevarul pe care lam auzit si eu de la Parintiii calugari traitori in Muntele Sfint,atunci va invit intrun Pelerinaj in Muntele Athos ca sa va convingeti si dumneavoastra.Iar daca cumva gresesc,imi voi cere iertare si va voi multumi pt adevarul care il veti scrie in continuare pt indreptarea mea si a tuturora.Daca vreti sa mergeti in pelerinaj contactatima.Doamne ajuta si va rog sa ma iertati daca cumva smintesc.
Sorin
iulie 8, 2011 @ 10:42 am
Părerea mea personală e că prea încercăm să o separăm pe Maica Domnului de Hristos şi de aici apar aceste neînţelegeri. Uităm că Maica Domnului şi Sfinţii sunt una în Hristos. Hristos se ruga Tatălui ca toţi să fie una aşa cum El e una cu Tatăl său iar avva Arsenie cel Mare când era întrebat ( sper să nu greşesc persoana ) de ce respinge oamenii spunea că deşi îi iubeşte totuşi în cer cu atâtea miliarde de sfinţi şi îngeri este o singură voie pe când aici fiecare are voia lui.
Bogdan
iulie 8, 2011 @ 11:09 am
Trebuie sa fim atenti la cuvintele pe care le folosim, pentru ca lucrurile sunt subtile. doarRaduR a spus ca „prea” incercam sa o separam pe MD de ISHS… Nu trebuie ca evlavia noastra fata de MD sa ne impinga la supra-venerarea ei, asa cum fac catolicii, si nici la erezie, atribuindu-i ei titluri sau calitati pe care le are numai Fiul lui Dumnezeu. Avem un singur Mantuitor, care e Iisus din Nazaret, si in jurul lui avem ceata SFintilor, cu MD in mijlocul lor, care se roaga Lui pentru noi. Noi, la randul nostru, ne rugam unii pentru altii. In masura in care El face ceva pentru tine, pentru rugaciunile MD, ale sfintilor sau ale mele pentru tine, se poate spune ca ea, ei sau eu te-am „mantuit”, insa nu cum mantuieste El, ci doar am ajutat la mantuirea ta.
Sorin
iulie 8, 2011 @ 11:59 am
@bogdanmate: doarRaduR şi subsemnatul suntem persoane diferite. Cred că prea ne-am băgat în dogme mari ce nu sunt de nasul nostru. Pe orice chestie dacă întrebi 100 de oameni vei găsi 100 de idei. Dumnezeu nu ne judecă după dogmele pe care le credem ci după viaţa pe care o ducem.
doarRaduR
iulie 8, 2011 @ 8:34 pm
Doamne ajuta.De ce nu incercati un pelerinaj in Muntele Athos.Este foarte clar si adevarat ceea ce spuneti.Eu nu incerc sa merg la supra-venerare fata de nimeni,eu doar va spuneam cum se roaga si ce se cinta in Grecia,in Muntele Sfint Athos.Iar din discutiile avute cu Parintii traitori de acolo(desi nu sunt vrednic),am inteles foarte clar ca si Maica Domnului are putere de mintuire de la Fiul ei,Domnul nostru IIsus Hristos.Nu stiu daca pentru toata lumea e aceasta fagaduinta data de Mintuitorul, Maicii Lui,sau e doar pentru cei care au ales sa lase lumea si toate ale ei ,pt o viata in Hristos si cu Hristos,in Muntele Athos.Credetima ca nam vrut sa smintesc pe nimeni prin interventia mea.Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa tinem doar calea Lui,si doar la el sa ajungem pentru rugaciunile Tuturor Sfintilor si ale Maiciii Lui, Fecioara Maria.
RESURECTION
iulie 8, 2011 @ 8:45 pm
De ce insisti si rastalmacesti?….un pelerinaj la SFANTUL MUNTE este binevenit si indicat,multumim pt sfat,insa ce spui acolo este total aiurea…citeste dogmatica,citeste dogmele noastre si vei vedea clar care este pozitia Prea Sfintei noastre Nascatoare de Dumnezeu,te rog sa nu mai ispitesti prin asta cum ca maica Domnului este una cu Mantuitorul,uita te si la Proscomidie si vei vedea ca Maica Domnului Sta de a dreapta Fiului,pozitia si rolul NASCATOAREI ESTE UNUL PRECIS,nu mai confunda ….si in Biserica noastra se mai zice ,,prea sfanta nascatoare de Dumnezeu mantuieste ne pre noi….insa cu sensul de mijloceste,nu cu celalalt sens, si de aceea s a stabilit sa se zica miluieste ca sa nu se inteleaga gresit
Sfintii traitori de acolo au vrut sa ti zica, ca MAICA DOMNULUI ARE MARE TRECERE INAINTEA SFINTEI TREIMI,adica Fiul asculta de Maica Domnului care se roaga pt noi x,y z, si pt cine se roaga Maica Domnului nimeni nu pleaca rusinat,adica are sanse de castig, insa MAICA DOMNULUI MIJLOCESTE NU MANTUIESTE,doar Fiul este mantuitor
RESURECTION
iulie 8, 2011 @ 8:55 pm
Asadar Maica Domnului in intelesul acesta ne mantuieste, ca a contribuit la mantuire, insa pentru ca Maica Domnului nu ne poate mantui singura, ci ne ajuta la mantuire impreuna cu Domnul Hristos – in principal ne ajuta Domnul Hristos – Sfanta noastra Biserica o cinsteste pe Maica Domnului in legatura cu Domnul Hristos, nu o desparte de Domnul Hristos. Asa cum cinstim si Crucea Domnului Hristos fara sa o despartim de Domnul Hristos, totdeauna in legatura cu Domnul Hristos, asa si pe Maica Domnului o cinstim in legatura cu Domnul Hristos. Ceea ce ii da Maicii Domnului maretia e faptul ca e in legatura cu Domnul Hristos, legatura aceasta cu Domnul Hristos ii da maretie Maicii Domnului. Si Maica Domnului are o maretie, are o marire, chiar zicem noi: „Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta ca tu fecioara neispitita de nunta ai avut in pantece pe Dumnezeu Cel peste toate si ai nascut Fiu pe Cel fara de ani, Cel ce daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine”.
Deci noi care o laudam pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiti de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dandu-ne pacea Sa noua. De ce? Pentru ca o laudam pe Maica Domnului. Si de ce o laudam pe Maica Domnului? Ne invata Biserica noastra sa o laudam. De ce ne invata sa o laudam? Pentru ca „s-au spaimantat toate de dumnezeiasca marirea ta”,
RESURECTION
iulie 8, 2011 @ 9:02 pm
CONCLUZIE
In cele duhovnicesti lucrurile sunt putin elastice, pentru ca se pot intelege, printr-un cuvant, mai multe lucruri. Cand zici: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi” poti sa te gandesti la ceea ce poate Maica Domnului, adica nu la mantuirea in sine, pentru ca mantuirea e prin Hristos, ci la contributia Maicii Domnului pentru mantuire in intelesul ca daca nu era Maica Domnului nu era nici Domnul Hristos aici pe pamant, n-ar fi fost posibila intruparea Mantuitorului. Bineinteles, e un fel de a vorbi, pentru ca, de vreme ce a existat Maica Domnului, nu se poate zice ce s-ar fi intamplat daca nu era Maica Domnului. Maica Domnului exista, si daca exista Maica Domnului, inseamna ca ea este mijlocitoare de mantuire in acest inteles ca prin Maica Domnului avem cele ce tin de Domnul Hristos.
Viorel
iulie 8, 2011 @ 9:25 pm
@GABRIEL resurection
„in intelesul ca daca nu era Maica Domnului nu era nici Domnul Hristos aici pe pamant, n-ar fi fost posibila intruparea Mantuitorului. „
Draga Gabriel, eu as propune sa fim foarte atenti cand propovaduim. Daca nu ar fi existat Maica Domnului, sau daca Aceasta nu si-ar fi dat acordul pentru participarea la Planul mantuirii neamului omenesc, Dumnezeu ar fi avut o infinitate de cai pentru a-si duce plaul la ideplinire . Fiind Atotputernic, nu poate fi conditionat de nimic.
RESURECTION
iulie 8, 2011 @ 9:36 pm
unde dai si unde crapa…exprimarile pot fi elastice, ….si asa putem interpreta la nesfarsit, citeste bine comentariile mele,care vizeaza ca raspuns pt doarradu r
Viorel
iulie 8, 2011 @ 11:26 pm
@GABRIEL resurection
Am citit foarte bine si foarte atent fii sigur. Cand discutam astfel de subiecte trebuie sa fim foarte exacti si cuvintele noastre sa nu poata fi interpretate si altfel. Cu atat mai mult cu cat formularea ta este cat se poate de clara. Nu avem voie sa ne exprimam „elastic” cand exprimam adevaruri dogmatice. Daca din elasticitatea exprimarii noastre, unul care citeste si este mai putin avizat se sminteste, si mantiurea noastra va fi „elastica”.
Lilii
iulie 11, 2011 @ 6:53 pm
Ar mai fi ceva,din cate stiam eu,protestantii(nu-s sigura daca toti,adica si anglicanii si luteranii si calvinistii si baptistii,etc..sau doar unii dintre ei) nu-si fac cruce niciodata.Care este de fapt motivul ?
Administrator
iulie 11, 2011 @ 7:17 pm
Salut Lilii,
Ai dreptate, acest aspect am omis sa-l abordam.
Protestantii nu cinstesc icoanele, nu se inchina lor si implicit nici Sfintei Cruci, desi prin ea a venit mantuirea intregii lumi, si din obiect de tortura Hristos a transformata-o prin jertfa Sa in arma impotriva celui rau si aparatoare a crestinilor.
Ne-inchinarea lor la sfintele icoane e o consecinta a renuntarii la Sfintele Taine, la ierarhie, la preotie, etc.
Lilii
iulie 11, 2011 @ 8:44 pm
Multumesc de raspuns admin.
Sunt cam de neinteles dogmele protestantilor,mai ales aceasta cu crucea si cea care vizeaza mantuirea,cum ca pt a te mantui ai nevoie doar de botez.Am citit undeva ca spre deosebire de ceilalti protestanti,anglicanii au 2 taine principale,iar celelalte 5 taine le considera importante doar ca nu la acelasi nivel ca si celelalte doua,iar din cate-mi aminesc(poate am retinut gresit) anglicanii isi fac cruce.Mi personal nu mi se pare normal sa il faci pe omul de rand care-i protestant/catolic,eretic,ceea ce sunt gresite sunt dogmele,iar cei care gresesc cu adevarat sunt mai marii bisericiilor respective.
Marius Dumitrescu
februarie 8, 2012 @ 12:49 pm
Hristos in mijlocul nostru! (salut crestin ortodox)
S-a gandit vreunul dintre cei care au scris ori au citit articolul asta si comentariile date, ca, desi este adevarat ca exista diferente dogmatice/canonice/doctrinare mai mult sau mai putin importante, in fond esenta mesajului transmis este aceeasi? Ma refer aici la cele 2 principale confesiuni (biserici-surori): cea ortodoxa si cea catolica. Moartea lui Hristos pe cruce, jertfa Sa pentru rascumpararea omului cazut si robit, intregul Sau parcurs in viata Lui pamanteasca, Sfanta Scriptura, toate ne vorbesc si ne indeamna la o viata in acord cu El, spre mantuire. Sunt complet de acord ca divergentele doctrinare trebuie rezolvate pentru a obtine comuniunea deplina, insa ganditi-va asa: Sa presupunem ca avem 2 frati din aceiasi parinti (frati „buni”), crescuti pana la varsta adolescentei impreuna, in aceeasi familie. Dupa care, intervine separatia. Fiecare o ia pe drumul sau. La maturitate, cand se vor reintalni, sigur ca vor avea unele principii diferite, dobandite prin experienta de viata proprie, insa dragostea lor pentru parinti nu va fi aceeasi? Respectul nu va fi acelasi? Dorinta de a-i mangaia si de a le fi alaturi nu va fi aceeasi?
Scopul Bisericilor: Ortodoxa si Catolica, este mantuirea prin credinta in Sfanta Treime si printr-o viata departe de pacat, in spiritul interpretarii corecte a Sfintei Scripturi. Sunt ca cei 2 frati de mai devreme, instrainati de secole de separatie, insa cu acelasi „foc” in suflet si cu aceleasi „arme” pentru mantuire. Dupa cum spune Sf. Ioan Chrisostom in liturghie: „(…) si pentru unirea tuturor, (…)”, asa sa-I cerem lui Dumnezeu unirea celor ce-L slavesc adevarat, curat si drept pe El: ortodocsi si catolici impreuna.
Laudati sa fie Iisus si Maria! (salut crestin catolic)
Claudiu Balan
februarie 8, 2012 @ 1:24 pm
Salut Marius,
Eu sunt autorul articolului si sunt deacord cu ceea ce spui.
Am scris articolul pentru ca pe internet nu exista un material care sa expuna succint diferentele intre cele trei Biserici.
Intelegerea diferentelor dintre noi ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa ne acceptam mai bine.
Schimbul de experienta pe care l-am avut cu ASCOR Galati in Germania la Tubingen m-au ajutat sa nu-i mai judec pe cei de alta credinta, sa-i inteleg asa cum sunt si sa-i vad cum traiesc in mediul lor.
Aceea perioada mi-a deschis ochii…eram tare incuiat si extremist in credinta mea.
Cred ca ne ajuta foarte mult sa ne cunoasteam asa cum suntem si sa stim ce este diferit dar si ceea ce este comun in credintele noastre.
Cele doua Biserici nu pot fi considerate surori in acelasi sens in care spunem ca Biserica Ortodoxa Rusa este sora cu Biserica Ortodoxa Romana.
Daca le consideram surori asa cum spui tu inseamna ca Biserica Una, Sobornicească şi Apostolească, aşa cum mărturisim în crez, există doar prin unirea lor formala, ori acest lucru nu este adevărat.
Biserica Ortodoxă mărturiseşte aceeaşi credinţă ca a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi de acum 1600 – 2000 de ani, pe când Biserica Catolică astăzi crede unele lucruri diferit. Nu mai mărturiseşte credinţa adevărată ci şi-a modificat discursul.
Bisericile se pot considera surori atunci când slujitorii lor se împărtăşesc din acelaşi potir. Ori astăzi nu se întâmplă aşa ceva.
Le putem vedea ca „surori” aşa prin prisma faptului că slujesc aceluiaşi Domn, dar totuşi şi aici sunt destule obiecţii.
Sandu
februarie 8, 2012 @ 2:22 pm
Este și va fi ! Am o nedumerire … Dacă scopul Bisericilor este comun ,de ce Învierea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită uneori în date diferite ? Nu ar fi normal să fie sărbătorite împreună ?
În veci Amin !(răspuns la salut )
Ana
februarie 8, 2012 @ 10:37 pm
@Claudiu
[quote]Schimbul de experienta pe care l-am avut cu ASCOR Galati in Germania la Tubingen m-au ajutat sa nu-i mai judec pe cei de alta credinta, sa-i inteleg asa cum sunt si sa-i vad cum traiesc in mediul lor.[/quote]
Sunt si eu de aceeasi parere cu ce scrii tu aici. Am observat insa ca este o mare diferenta intre biserica catolica intr-o tara ortodoxa si biserica catolica intr-o tara preponderent catolica cum este Polonia de exemplu. E aproape o normalitate sa fii catolic intr-o tara catolica, insa intr-o tara ortodoxa unde ai ocazia sa fii aproape de credinta ortodoxa, sa mergi la slujbe, sa o testezi etc, e aproape o incapatanare, daca nu chiar o orbire sufleteasca. Acelasi lucru desigur ca se intampla si cu multi dintre ortodocsii care raman doar la stadiu de botezati sau care merg de 2 ori pe an la biserica sau in situatii de criza.
Ce scriu nu se vrea o judecata a vreunei parti, ci vreau sa arat ca atat catolicul, cat si protestantul din tarile in care credinta ortodoxa nu este majoritara, nu poate avea posibilitatea sa experimenteze atat de usor credinta dreapta pe cat o au de exemplu catolicii si protestantii de la noi de acasa, sau din Grecia, Rusia etc
Doamne ajuta
Sorin
februarie 9, 2012 @ 6:00 am
Se folosesc două calendare: ortodocșii folosesc calendarul iulian iar catolicii folosesc calendarul gregorian. E o problemă destul de sensibilă cea a calendarului, problemă ce a dus la schisme în Biserica Ortodoxă.
Laura Stifter
martie 15, 2012 @ 10:43 pm
Părintele profesor Constantin Necula de la Sibiu a mărturisit Ortodoxia, în Duminica Ortodoxiei, în faţa penticostalilor:
http://www.youtube.com/watch?v=rtfTONbSZkk
Hristos în mijlocul nostru!
Ludmila Doina
martie 16, 2012 @ 1:00 am
„Părintele profesor Constantin Necula de la Sibiu a mărturisit Ortodoxia, în Duminica Ortodoxiei, în faţa penticostalilor….”
Cu toate ca nu are sobrietatea cuvantului preotului ortodox, care este necesara pentru a fi preot ortodox – ca daca nu te temi de Domnul – a marturisit intr-adevar Ortodoxia la eretici. Ciudat lucru. A marturisit-o in cuvant ecumenist, care nu-i face cinste. Cateva lucruri esentiale le-a marturisit, dar…felul in care a facut-o, iar nu-i face cinste.
Nu rostesti Axionul cu ton de batjocura, si nici in gluma ! Doamne, nu ne lasa ! Ca Ortodoxia nu este un drog, o euforie data de drog…, ci mod de viata(sobru), cum a spus-o, e adevarat, dar si modul dumnealui de viata ? Doamne fi cu el, sa nu se rataceasca, si daca s-a ratacit, intoarce-l la Tine !
Si chiar in Duminica Ortodoxiei, in care se rosteste Anatema – afara din Biserica a celor rataciti – iar parintele Nicula se duce sa se roage de ei sa revina in Biserica lui Hristos, cand lor le este asa de bine in biserica satanei, catand cu instrumente…samd.
Ce-o mai fi si asta? Cred ca ecumenism curat ! Domnul sa-l ierte pe parintele Nicula si sa-l ajute, ca macar pe unul sa-l fi pus pe ganduri, pentru pericolul mare la care s-a expus, intrand de buna voie in viespar, ca ascultarea o faci numai pana la pacat, si cand ti se cere sa faci pacat, nu mai faci ascultare, si gata !
Doamne ajuta-ne !
Ana
martie 16, 2012 @ 2:10 pm
@Ludmila, asa este.
SB
martie 16, 2012 @ 4:13 pm
Am urmărit şi eu filmuleţul şi chiar nu văd care e problema: nu mi se pare că rosteşte Axionul în ton de batjocură, ci doar imitând un copil de clasa 1 (pe vărul d-lui) pentru a povesti o întâmplare despre o minune a Maicii Domnului, pe care penticostalii o desconsideră.
În plus, e o diferenţă între ecumenicitate şi ecumenism, între rigoare şi rigorism, iar prin prezenţa d-lui în acea adunare nu văd să ia în derâdere cele sfinte sau să se dezică de adevărurile ortodoxiei; ba din contră, punctează adesea peste ideea de existenţă a Maicii Domnului, punctează de multe ori subtil peste ideea rătăcirii fără a cerceta înainte de unde pleci şi încotro te îndreăţi.
Este o onoare pt. d-lui şi îndrăznesc să spun că şi pt ortodocşi, faptul că a fost invitat de membrii unei alte confesiuni, deci practic ei sunt cei care simt ceva nelalocul lui în comunitatea lor; dacă în schimb ar fi fost invers, dacă un preot ortodox ar fi îndrăznit să invite în biserica lui Hristos pe vreun rătăcit să le vorbească credincioşilor, atunci da, ar fi fost o mare problemă ce ţine de ecumenism si de (ne)credibilitatea bisericii ortodoxe.
Sorin
martie 16, 2012 @ 5:50 pm
Am ascultat și eu acum conferința păr. Necula. Ca întotdeauna, păr. Necula, mi-a umplut inima de bucurie. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt și eu ecumenist. Am în mine ecumenismul păr. Constantin Necula și a ÎPS Serafim Joantă. 🙂
Cristina
martie 16, 2012 @ 6:22 pm
Mie mi-a placut curajul parintelui Necula de a predica fratilor nostri care au nevoie de Cuvantul Domnului si cred ca a actionat conform poruncii Mantuitorului: ‘Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti’, iesind in intampinarea fiului risipitor.
Biserica Ortodoxa are si misiunea de a duce Cuvantul lui Dumnezeu in randul celor care nu sunt crestini ortodocsi. Romanii acestia penticostali, adventisti, evanghelisti, atei, etc sunt tot fiii lui Dumnezeu; a venit si pentru dansii Hristos. Apostolii au indraznit sa predice Dreapta credinta in toate zarile pamantului, la triburi chiar complet salbatice, si noi acum ne ingrijoram de ce o sa se intample cu Ortodoxia daca parintele Necula merge sa predice la adunarea penticostalilor din Beius? Cum au ajuns acei romani sa fie penticostali, nu e o vina si a clerului ortodox care nu a aratat la momentul potrivit inselarea? Si nu e normal sa fie niste membri ai clerului ortodox care sa incerce sa indrepte greseala? Daca ai pe Hristos alaturi, si daca simti ca poti sa predici Cuvantul lui Dumnezeu, poti merge si in mijlocul paganilor, ca o sa fii ajutat in ce spui. Sfanta Ecaterina a vorbit numai la pagani. Nu toti oamenii au primit dar sa vorbeasca frumos, si acei care au primit acest dar si au primit si Taina Preotiei, e normal sa predice, altfel isi risipesc talantii. Poate ar fi bine sa ne intrebam ce facem noi concret pentru fratii nostri de alta religie. Sa ne mai intrebam si cum ar putea sa ajunga si sectantii si necrestinii la Cuvantul lui Dumnezeu.
Cristina
martie 16, 2012 @ 6:23 pm
Locuiesc in afara tarii si am ajuns in biserici ortodoxe neromanesti in care credeti-ma, se face mult mai multa misiune si se convertesc mult mai multe persoane decat in biserica romaneasca la care merg de obicei. In biserica romaneasca se boteaza din cei adulti neortodocsi doar cei care s-au casatorit cu ortodocsi romani si au fost convinsi de acestia sa treaca la Ortodoxie, insa nu pot spune ca respectivii trec la Ortodoxie dupa o catehizare prealabila (nici nu stiu daca si-o doresc; bineinteles, fiecare caz cu povestea lui). Alte Biserici insa (spre ex Biserica Antiohiana) are programe speciale de catehizare pentru cei interesati de Ortodoxie, care dureaza destul de mult, si se pastreaza traditia bisericii primare de a boteza oamenii de Pasti (cunosc un cuplu de catolici care au trecut si prin protestantism si prin alte religii pana au ajuns la Ortodoxie, la care au ramas, cu totul indragostiti si convinsi de Adevarul ei). Insa in biserica aceasta antiohiana, nu se vorbeste atat de mult daca vine o femeie in pantaloni sau fara batic sau machiata, probabil ca parintele ar prefera sa fie altfel dar are rabdare cu toti, cu fiecare la nivelul lui de induhovnicire, si sa stiti ca se simt bine in biserica aceea oameni care vin din ‘background-uri’ diferite. Spre exemplu, imi amintesc cum o doamna convertita care fusese catolica, intreba de ce nu au voie femeile in altar si de ce nu au voie femeile mai tinere sa pregateasca painea care urmeaza a fi sfintita si i s-a raspuns de catre preot foarte frumos si foarte bland, citand canoanele.
Cristina
martie 16, 2012 @ 6:23 pm
Mie mi s-au parut multe din comentariile de pe razboiintrucuvant cu privire la predica parintelui Necula (inainte si chiar si dupa predica) cam departe de duhul iubirii : iubiti-va unii pe altii si asa va vor recunoaste oamenii. Eu cred ca preotii ortodocsi romani poarta o responsabilitate si pentru toti romanii care au trecut la alte secte sau ai caror parinti au trecut la alte secte. Cand ti se face o invitatie sa le vorbesti, ca preot, nu cred ca poti sa refuzi sau sa te duci sa le spui ca vor sfarsi cu totii in iad. Parintele le-a spus si de minuni, si de icoane, si de jertfa si de Cruce, singura cale prin care ne putem mantui. Le-a spus si de martirii crestini, si de cei inchisi in temnitele comuniste, poate unii din penticostalii aceia va avea curiozitatea sa caute sa afle mai mult.
Doamne ajuta sa trecem cu bine de ispitele acestui post.
Si ajuta-i Doamne pe preotii nostri romani ortodocsi sa ajunga sa predice Cuvantul Domnului si la necredinciosi. Doamne ajuta!
Ludmila Doina
martie 16, 2012 @ 7:08 pm
Saurian, pe sectarii carora le-a predicat, nu cred ca i-a castigat, dar pe ortodocsii care-l asculta, sigur ii sminteste; nu-mi venea sa cred ascultandu-l, ma furase, pana ce m-a ajutat Domnul si mi-am revenit, si am meditat putin, si m-am intrebat ce face el de fapt, ca nu semana cu o lucrare de preot ortodox. Sincera sa fiu, nu-l mai audiez.
Si nu crezi ca un ortodox sincer, se schimba, nu mai este cel care a fost, si merge pe alt drum decat cel pe care a umblat? Ori dumnealui a ramas acelasi „baiat de cartier”(chiar e motiv de lauda?), dupa stilul cuvantarii – intro sala plina de adulti in puterea varstei, si prea putini tineri – doar cu o cultura acumulata, care ii face cinste de altminteri, niste diplome adunate, in timpul in care a devenit adult in toata firea.
Domnul fie cu el !
Dar aceasta lucrare este categoric ecumenista, nu ecumenica; si nu cred ca vin eu cu o noutate, cand Parintele Arsenie Boca a spus ca ecumenismul este este cea mai mare ratacire – ratacirea ratacirilor.
Mai periculoasa pentru ortodocsi, decat folositoare pentru sectanti. Concluzia mea este ca ecumenistii, vor sa ne castige pe noi, pentru noua religie globala, nu pe cei gata castigati.
Dar, cum zicea Parintele Cleopa, „Taticul este la carma”, si nu ne mai temem cand Domnul ne-a spus limpede „Nu te teme turma mica”. dar suntem obligati la prudenta.
Cristina
martie 17, 2012 @ 6:00 am
Ludmila, are Nicolae Steinhardt o povestire care cred ca ti se potriveste. Este vorba de sfantul Nicolae si de sf Cassian care ducandu-se la o intalnire cu Dumnezeu, imbracati frumos fiind, se intalnesc pe drum cu un taran caruia i se rasturnase caruta in glod. Sfantul Nicolae se opreste, isi sufleca manecile, se opinteste, se murdareste, ramane in urma cu taranul. Sfantul Cassian se grabeste la intalnire, stiind ca nu era frumos sa te prezinti in fata lui Dumnezeu patat pe haine sau intarziat. Iata insa ca Sfantul Nicolae, intarziatul, a ajuns la intalnire inaintea sf Cassian, caci in primul moment cand vrei sa ajuti pe cineva, te intalnesti cu Dumnezeu, in inima ta. Asa imi par, precum sf Cassian, si toti ortodocsii nostri care se feresc de orice contact cu vreun om de alta religie, de frica sa nu se polueze Ortodoxia cu ceva ecumenist. Uitam insa ca baricadandu-ne in asa fel, riscam sa nu ajutam nici pe taranul a carui caruta era rasturnata in drum, nici pe drumetul cazut intre talhari. Daca ne este atat de frica sa nu ne smintim credinta, inseamna ca de fapt credinta noastra e putin cam subreda, nu? Mantuirea prin jertfa vine si daca e adevarat ca orice ortodox care se duce sa le vorbeasca penticostalilor risca sa isi piarda dreapta credinta, atunci parintele Necula a riscat mult din dragoste pentru fratii penticostali. Nu sunt penticostalii fratii nostri care au cazut intre talhari si ale caror rani trebuie sa le oblojim, asa cum a facut si Samariteanul cel Milostiv?
Cristina
martie 17, 2012 @ 6:05 am
LUDMILA, din ce ai scris tu, imi pare ca tot ce ii reprosezi parintelui este ca are un stil mai nonconformist de a predica. Pot sa intreb, cum evaluezi stilul unui preot? Ai tu responsabilitatea unui preot, tii tu predici, in ce calitate apreciezi ca ‘aceasta lucrare este categoric ecumenista, nu ecumenica’ ? Citatul pe care l-ai dat din parintele Arsenie nu sprijina aprecierea facuta de tine, citatul este o afirmatie generala despre ecumenism, dar nu demonstreaza prin nimic ca predica parintelui Necula ar fi fost ecumenista. Mai mult, il numesti pe parinte, care este si decan al Facultatii de Teologie din Sibiu si autor a 43 de carti, ‘baiat de cartier’. Pai scuza-ma, Ludmila, dar imi pare ca esti mai degraba tu barfitoare, pentru ca l-ai calomniat pe parinte fara a duce nicio justificare, ai aruncat doar acuze. Iti inchei comentariul catre Saurian cu ‘suntem obligati la prudenta’. As adauga eu : ‘suntem obligati la jertfa si la dragoste’ si zau daca din atitudinea ta am vazut multa jertfa sau multa dragoste. Probabil ca si levitul care nu i-a dat ajutor celui cazut intre talhari tot la prudenta s-a gandit, sa nu se sminteasca atingandu-se de un necunoscut.
Ludmila Doina
martie 18, 2012 @ 12:49 pm
@cricri
“El a ascultat cu atenţie. Când am terminat, el mi–a pus o întrebare mai surprinzătoare: [b]‘Cei care au crezut aceste sisteme teologice şi au scris despre ele într–o ordine atât de perfectă, au dus vreodată vreo cruce?” A continuat: „un om nu poate gândi sistematic nici atunci când are o puternică durere de dinţi. Cum poate un om care duce o cruce să gândească în mod sistematic? Dar un creştin trebuie să fie mai mult decât purtător de cruce grea; trebuie să împărtăşească răstignirea lui Hristos. Durerile lui Hristos sunt ale sale, şi durerile întregii creaţii. Nu este nicio durere şi suferinţă în întreaga lume care să nu–L întristeze şi pe El. Dacă un om este răstignit cu Hristos, cum poate el să gândească în mod sistematic? Poate exista o astfel de gândire pe o cruce?[/b]
+
Sursa: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/107-postul-mare/18649-teologia-ca-fruct-al-gandirii-superioare.html
(Nu astept nici o argumentatie, ca nu o cred din start [si asta spune multe !] Nu cred in argumentatii docte, ci cred in trairi)
Laura Stifter
martie 18, 2012 @ 6:09 pm
Doamne ajută!
Şi Sfinţii Părinţi gândeau sistematic şi mărturiseau credinţa inclusiv prin argumente raţionale, deşi erau „răstigniţi împreună cu Hristos”, aşa cum foarte sugestiv v-aţi exprimat.
Sfântul Apostol Pavel, care şi-a dat viaţa pentru Domnul Hristos, nu a ezitat să predice în Areopagul atenienilor, mărturisindu-L pe Domnul în mijlocul filosofilor epicureici şi stoici (cf. F A 17). În cuvântarea sa ţinută în Areopag (deci, între păgâni), el a folosit strategii de argumentare specifice retoricii antice.
Sfinţii Părinţi, la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325) au mărturisit dumnezeirea Mântuitorului într-un limbaj filosofic… şi exemplele pot continua.
Cei mai mulţi dintre Părinţii Bisericii, care s-au confruntat cu răspândirea diferitelor erezii şi concepţii filosofice contrare creştinismului, L-au mărturisit pe Hristos prin exemplul personal, prin cuvântări duhovniceşti, dar şi luptând cu armele adversarilor – adică folosind, în argumentarea lor, logica, filosofia şi chiar ştiinţa acelei epoci.
„Hristos este simplu cu cei simplii şi învăţat cu cei învăţaţi” – spunea Sf. Maxim Mărturisitorul, unul dintre cei mai erudiţi şi înduhovniciţi Sfinţi Părinţi ai creştinătăţii.
O seară binecuvântată!
Ana
martie 18, 2012 @ 9:16 pm
Am avut zilele astea o discutie cu un parinte ieromonah si printre altele cineva a adus discutia despre parintele Necula. Eu mi-am exprimat parerea negativa cu privire la parintele Necula, insa parintele mi-a vorbit cu multa blandete despre misiunea pe care o face parintele Necula cu studentii si multe altele.
Discutia a fost ceva mai lunga insa in esenta am inteles ca parintele Necula e un traitor si ca felul sau de a fi aduce multe critici, insa el cu adevarat este un marturisitor al credintei ortodoxe.
Imi pare rau de tot ce am gandit aici sau in alta parte despre parintele Necula. Imi pare rau si de faptul ca mi-am permis sa judec un preot in Postul Mare indiferent ca am avut sau nu dreptate.
Mai cred ca uneori stirile de pe net ajung la noi distorsionate.
Va rog sa ma iertati.
Post usor
SB
martie 18, 2012 @ 9:31 pm
„Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu mucenicii Lui. Că erau mulţi şi-l urmau. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către mucenicii lui: De ce mănâncă şi bea învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii? Dar, auzind Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chemi pe drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.” [Marcu 2: 15-17]
Albinuta
martie 23, 2012 @ 8:58 am
Doamne ajuta ,zilele acestea m-am tot gandit daca ar fii bine sa spun cateva cuvinte sau nu ,nu despre „subiectul „care s-a discutat (s-au spus deja prea multe )ci vrea sa scriu cateva cuvinte pentru Ana -persoana care pentru mine este o mama de la care invat neicetaat cate ceva .De ce mi-au trebuit atatea zile pana sa ma urnesc sa scriu ceva pentru ca nu prea stiu ce anume ar fii potrivit sa-i spui unei mame cand este incercata ,cand poate ar dori din partea cuiva o vorba buna ,sau alceva ,cum eu nu ma pricep prea bine o sa spun doar atat :Ana i-mi lipsesti foarte mult ,abia astept sa citesc ceva scris de tine (pentru inceput cred ca este de ajuns si un salut ) si Dumnezeu sa ne ajute si sa ne trimita tot ce ne este de folos .Deoarece mie i-mi place foarte mult sa citesc in timpul liber cate un psalm o sa scriu ceva in incheiere folositor (zic eu pentru toti-iertare scriu din memori posibil sanu fie exact ca LA CARTE ):Greselile cine le va pricepe ,de cele ascunse ale mele curateste-ma ,de nu ma vor stapani ,atunci fara prihana voi fii si ma voi curati de pacat mare (Psalmul 18-cred).
Nadajduiesc ca „va lucra ” Dumnezeu cum va stii asfel incat sareusesti sa citesti Ana aceste randuri si IERTARE DACA CUMVA TE-AM SUPARAT
Ps:O mama trebuie sa stie ca nu aste preaplacut sa se indeparte-ze intr-u totul de copiii ,chiar daca acestia sunt mai maricei ,la casele lor ,au la randul lor copii ,un simplu cuvant al mamei de cele mai multe ori aduce multa bucurie in sufletul copiilor
Ana
martie 23, 2012 @ 10:14 am
Draga Albinuta nici nu stii tu cat de tare m-au atins cuvintele tale. Oriunde ai fi, oricum ai trai, Maica Domnului sa te ocroteasca in tot drumul tau. Am sa revin mai tarziu.
Multumesc Albinuta
Albinuta
martie 23, 2012 @ 11:51 am
Iertare Ana, nu am dorit sa te atinga vorbele mele intr-un mod neplacut , ,ideea era sa nu parasesti prea mult aceasta pagina ,sa mai scrii ceva din cand in cand cate ceva pentru ca este nevoie ,multumesc si eu pentru cuvintele frumoase si rugaciune ,Maica Domnului sa ne fie alaturi mereu tuturor.
Ana
martie 23, 2012 @ 12:20 pm
Draga Albinuta, nu trebuie sa-ti ceri iertare. Tu nu ai cum sa superi pe nimeni prin ceea ce scrii aici. Eu insa sunt o fire mai energica si „dau navala” vorba lui Eminescu. De aceea incerc sa ma ponderez.
Referitor la ce ai scris mai devreme, am reflectat si mi-am dat seama ca noi toti oamenii avem nevoie de iubire, de iubire in Hristos. Orice semn de iubire ne imblanzeste, ne linisteste si ne face mai milostivi. Tu esti genul de om care daruiesti. Ma bucur ca esti pe acest site. Cu toate ca tu crezi ca ai nevoie de altii, de fapt e tocmai invers. Tu prin cuvintele tale imblanzesti.
Maica Domnului sa te ocroteasca
Cristina
martie 25, 2012 @ 11:11 pm
Imi cer si eu iertare ca am scris cam multe comentarii la aceasta postare, am avut si eu o incercare, pentru ca citisem comentariile de pe razboiintrucuvant referitor la predica parintelui si am vrut acolo sa scriu un comentariu dar adminii inchisesera discutia asa ca nu a mai aparut comentariul meu si uite asa am pus aici ce voiam de fapt sa pun pe razboiintrucuvant : ) am avut si eu greutati postul acesta, m-am certat cu un coleg destul de tare, ne-am mai impacat dar tot a ramas ceva. Dumnezeu sa ne ajute (si mie sa imi dea un pic de vointa pentru ca mi-am pierdut-o de tot )! Sa vina Duhul Sfant si in inimile noastre!
Sarbatoare cu bucurie si La Multi Ani!
Ana
martie 26, 2012 @ 2:30 pm
@CriCri, hai sa te imbratisez.
In Postul Mare noi avem ocazia sa indreptam cate ceva in noi. Pentru acest mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, suntem ispititi in diferite feluri. De aceea caderile noastre sunt atat de durerooase. Eu imi amintesc deseori ca oricand putem pune inceput bun.
Asa de mareata si frumoasa este Ortodoxia noastra!
Mai exista ceva care s-o depaseasca?:)
sharbinsk
noiembrie 26, 2013 @ 11:47 pm
Interesant articol, mă bucur că l-am găsit aici pe site.