Părintele Mihail Aldea a lansat de curând cartea „Ortodoxia și artele marțiale”. În acest interviu interesant sfinția sa explica clar care este legătură între cele două.
Nu văd sincer nicio legătură. În cel mai bun caz, nu se autoexclud una pe cealaltă când vine vorba de întrebuințarea armatei pentru apărarea națională și a credinței. Dar încuviințarea armatei pt apărarea națională și pt menținerea ordinii e un [b]pogorământ[/b], urmând ca persoanele care[i] ucid sau păcătuiesc în exercitarea atribuțiilor miltare să primească un canon pt crimă sau respectivele păcate.[/i]
Existau canoane chiar și pt cei care ucideau în război [b]indiferent[/b] că era o cauză licită-apărarea patriei și a credinței sau ilicită-război de cucerire și jaf. Chiar în imperiul bizantin s-au iscat dispute între călugări și împărații care înrolau cu forța monahii. Până și stratificarea aceasta mireni-bărbați de arme și călugări+clerici, arată clar că era o delimitare între duhovnicie și artele marțiale. Dacă nu mă-nșel e un sacrilegiu din cele mai vechi timpuri, să intrii înarmat într-o biserică sau să ridici brațul ca să lovești un frate creștin.
Existau tipicuri pt binecuvântarea steagurilor de luptă pt că steagurile erau imprimate cu cruci sau cu reprezentări ale Sfinților și în felul acesta se cerea protecție divină pt sufletele creștinilor, ca aceștia să fie purtați în locurile drepților sau să învingă pt mântuirea neamului. [b]Țelul era tot sufletul nu măiestrirea unor tehnici marțiale.[/b] Împărtășania dinaintea bătăliilor se făcea pt sufletul celor care ar fi răposat, [b]în niciun caz nu era o binecuvântare pt a ucide sau vătăma[/b]. De aceea împărtășania se dădea înainte, urmând ca după, supraviețuitorii să-și ia canonul pt crima de război.
“Sfintii au purtat arme, le-au folosit si au binecuvantat pe cei care le foloseau.” Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea despre dreapta intelegere crestina asupra practicarii artelor martiale:[url]http://foaienationala.ro/sfintii-au-purtat-arme-leau-folosit-si-au-binecuvantat-pe-cei-care-le-foloseau-interviu-cu-parintele-mihaiandrei-aldea-despre-dreapta-intelegere-crestina-asupra-practicarii-artelor-martiale.html[/url]
„Ne uităm la sfinţi. Ei au purtat arme şi le-au folosit la nevoie. Şi chiar când nu le-au folosit, au binecuvântat pe cei care le foloseau. Iar dacă Dumnezeu i-a chemat la martiriu, au răbdat şi martiriul, cu toată credinţa.
[i]Da, însă s-a obiectat de unii că sfinţii de care aţi amintit, ca Sfinţii Dimitire şi Nestor, au fost ceva foarte rar, ba chiar o excepţie.[/i]
Păi înseamnă că avem mii şi mii de excepţii. De la Sfântul Andrei Stratilat şi de la cei două mii cinci sute nouăzeci şi trei de ostaşi ai săi, până la sfinţii noştri împăraţi, mari conducători de oşti, precum Iustinian, Teodosie cel Mare, Constantin cel întocmai cu Apostolii, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Marcian şi ceilalţi împăraţi creştini ai Romaniei împreună cu ostaşii lor. Ca să nu mai vorbim de Sfântul Dimitrie și Nestor. Cam multe excepţii.
[i]Dacă facem totalul cred că nu sunt mii, sunt sute de mii.[/i]
Mai curând milioane. Constantin cel Mare avea peste un milion de oameni sub arme, iar aceştia nu au fost aceiaşi în tot timpul domniei lui. Şi mulţi dintre ei erau creştini chiar de la început, iar mulţi au devenit în vremea stăpânirii lui. De aici iese un număr uriaş de sfinţi, chiar dacă nu toţi s-au mântuit, din sutele de mii de creştini din fiecare contingent. Dar s-au mântuit atunci mai mulţi decât se mântuiesc astăzi, căci aveau o credinţă vie şi plină de foc, nu bălăceala călduţă de azi. Ştim că armata a fost un mediu în care Credinţa lui Hristos a avut o lucrare puternică. Avem în calendar mii şi mii de sfinţi militari. Pe lângă aceştia sunt mulţi alţii care nu sunt în calendar. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu că toţi românii ortodocşi care au murit luptând împotriva bolşevismului s-au mântuit. Desigur, dacă n-au avut pe suflet cine ştie ce păcat mare nemărturisit. Oricum, sunt sute de mii de români care au murit pe frontul din Răsărit spovediţi şi împărtăşiţi chiar şi în linia întâi. Iar acesta este doar un război, al unui neam creştin. Sunt însă mulţi sfinţi militari şi la greci, sârbi, gruzini şi alte neamuri ortodoxe. Deci vorbim de cifre care, de-a lungul secolelor şi mileniilor, însumează milioane de suflete.
….aşa este Legea Românească, din moşi strămoşi, ca tot bărbatul să fie ostaş în rezervă. Şi tot bărbatul se pregătea de luptă la români, căci nu ştia când va fi chemat sub arme. Fără „Oastea cea Mare” a Ţării, de mult am fi dispărut ca neam. Ceea ce pare că se încearcă acum. E bine să înţelegem că „civilul” este un termen masonic, nu românesc. Uitaţi-vă chiar la cuvânt, că e neologism. În limba română nu există nici un termen sinonim neaoş. Înainte, la noi la români cel puţin, orice bărbat liber era şi ostaş. Doar robii nu erau ostaşi, nu trebuia să poarte arme. Dar toţi românii, ţărani, ciobani, boieri, târgoveţi, orice ar fi fost, toţi erau oşteni. Chiar şi Constituţia lui Cuza, cât era de masonică, recunoştea miliţiile populare. Şi aşa a fost până la Carol al II-lea şi bolşevici, plăgile care au nimicit sufletul românesc în secolul XX. Totdeauna la noi bărbaţii au fost purtători de arme, au fost luptători. Altfel de mult nu mai existau români!
[i]Aşa era în trecut. Astăzi?[/i]
Astăzi e la fel. Sau, cel puţin, s-ar cuveni să fie. Constituţia aceasta, aşa distrusă cum e, încă are unele prevederi care ţin de Legea Românească. La articolul 54 spune că apărarea ţării este o datorie sfântă pentru fiecare cetăţean. Deci, constituţional, toţi cetăţenii români sunt ostaşi în rezervă. Şi degeaba se amăgesc unii că lucrurile stau altfel. Dacă începe un război adevărat vor fi chemaţi sub arme. Toţi. Şi va fi război până la urmă, fie că cel dinainte de ivirea lui Antihrist, fie că este unul din nenumăratele războaie obişnuite istoriei. Şi când va fi război, vor fi chemaţi sub arme, conform Constituţiei, toţi bărbaţii. Chit că vor fi nepregătiţi, şi tehnic şi fizic. Dar cred că se şi doreşte să fie nepregătiţi românii, pentru ca în caz de război să fie măcelăriţi până la unul. Şi se vor văieta atunci o grămadă că nu s-au pregătit din vreme, dar este numai vina lor.
„În vreme de pace se face pregătirea de luptă, cu multă rugăciune să nu fie nevoie de ea vreodată într-un război.
[i]Dar dacă ne rugăm să nu avem război, ce rost mai are pregătirea de luptă?[/i]
Întâi şi întâi, să ţină războiul departe. Cu un popor de luptători mai greu îndrăzneşte cineva să se ia la harţă. Dar cu unul fără pregătire, oricine are curaj să facă război. Al doilea, pregătirea de luptă ne învaţă trupeşte cum să fim ostaşi duhovniceşti. Ne învaţă să ne instruim neîncetat, să fim curajoşi, să ne stăpânim, să ne înfrângem temerile, să fim pregătiţi de luptă, să căutăm să cunoaştem tactica şi strategia războiului duhovnicesc şi altele asemenea. De aceea şi Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi dau adesea pe ostaşi ca pildă pentru creştini. Acesta este, de fapt, cel mai mare câştig al ostăşiei. Nu că poţi să lupţi mai bine în războiul lumesc, ceea ce are doar o mică însemnătate, ci că poţi să lupţi mai bine în războiul duhovnicesc. Dacă îmi îndemn fiii să înveţe să lupte, nu este pentru a lupta fizic, în viaţa de toate zilele. Le doresc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoiţi să o facă vreodată. Însă îi îndemn la aceasta pentru două pricini: întâi pentru că este datoria noastră sfântă faţă de Neam şi Biserică să le fim apărători, dar mai ales pentru a folosi tot ceea ce le dăruieşte pregătirea în războiul duhovnicesc. Iar acest război este neîntrerupt şi totdeauna trebuie să îl ducem cu vrednicie.”
ştiinţa de a lupta se foloseşte numai pentru apărare. Aici este ceva destul de greu de înţeles. Desigur că nu te poţi apăra fără să faci un rău cât de mic celui cu care te lupţi. Însă ideea este că nu avem voie să învăţăm să luptăm pentru a face rău. Nu avem voie să pornim de la această idee, de a face rău, de a răni sau ucide, ci de la nevoia de a-i apăra pe alţii în primejdie. Acest lucru este fundamental. Dacă sunt atacat eu, rabd. Trebuie să rabd – sunt creştin. Dar dacă este atacat altul, am datoria de a-l apăra, chiar şi cu armele.
[i] Chiar ucigând?[/i]
Chiar ucigând. În faţa unor criminali sau violatori foloseşti ce poţi pentru a-i opri.
[i] Dar oare Dumnezeu îngăduie aşa ceva? Îngăduie ca un creştin să ucidă?[/i]
Îngăduie şi chiar binecuvântează. Am amintit de Sfântul Dimitrie şi de Sfântul Nestor. Dar puteam aminti de Avraam, părintele nostru, al tuturor creştinilor.
[i]Aţi amintit de Avraam, de Sfinţii mucenici Dimitrie şi Nestor. Mai sunt şi alte asemenea chipuri?[/i]
Nenumărate. De la Sfântul Teodor Stratilat sau Sfântul Andrei Stratilat până la Sfânta Teodora din Vasta, cea care s-a îmbrăcat ostăşeşte ca să fie primită să lupte cu armele împotriva tâlharilor, sau până la sfinţii români care au luptat cu arma în mână pe crestele munţilor, în bălţile Dunării sau în pădurile Ţării împotriva bestiei bolşevice.
Părinte, mulţi privesc un asemenea cuvânt ca pe un îndemn la violenţă. Îndemnaţi la violenţă?
În aceeaşi măsură în care a făcut-o şi Cuviosul Daniil Sihastrul cu Ştefan cel Mare şi Sfânt! Dacă este nevoie să apărăm pe alţii şi singura cale de a-i apăra este violenţa, trebuie s-o folosim. Dar niciodată pentru orgoliul nostru rănit, niciodată pentru poftele şi patimile noastre. Acesta este un păcat foarte mare.”
[i]Şi atunci, cum trebuie să practice creştinii arte marţiale?[/i]
Dacă le practică iresponsabil, este inadmisibil. Dacă le practică sub îndrumarea strictă a duhovnicului, în paralel cu o instruire bogată şi absolut necesară, este foarte bine.
[i]Ce înseamnă această „instruire bogată şi absolut necesară”?[/i]
Are trei laturi fundamentale. Întâi, Istoria Neamului. Mai ales de la Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici şi ierarhi din prigoanele păgâne şi Constantin cel Mare încoace. Desigur, cu un mare accent pe eroii Rezistenţei Anticomuniste şi Sfinţii prigoanelor comuniste. Trebuie spus că, aşa cum Neamul nostru nu poate fi gândit în afara Bisericii, căci atunci nu este Neamul Românesc ci orice altceva, nici Istoria Românilor nu poate fi despărţită de Istoria Bisericii. Deci, această instruire istorică este prima latură. Apoi, ca a doua latură de instruire, sunt cărţile de strategie şi tactică militară, de la „Tactica” lui Leon Înţeleptul sau „Strategiconul” lui Kekaumenos la Sun Tzu şi Sun Bin, Clausewitz şi alte asemenea cărţi militare. De la „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab la orice altă carte mare de strategie şi tactică, un creştin conştient de răspunderile sale trebuie să studieze tot ceea ce poate.
[i]Şi ajungem la a treia latură…[/i]
Cea fără de care celelalte două n-au nicio valoare! Instruirea duhovnicească!
[b]Citirea, sub îndrumarea duhovnicului şi cu aplicare preactică, a Sfintelor Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, a Patericului, Pidalionului, Limonariului şi altor asemenea cărţi sfinte. De la „Omilii la Matei” a Sfântului Ioan Gură de Aur la „Războiul nevăzut” al Sfântului Nicodim Aghiorâtul. Aici teoria istorică şi militară capătă o altă înţelegere, o altă adâncime. Aici se trece de la înţelegerea lumească a istoriei şi luptei la înţelegerea teologică, duhovnicească. Aici obişnuinţa cu studiul, dragostea de strămoşi, deprinderile de muncă şi luptă şi toate celelalte câştigate în cele două laturi anterioare sunt sfinţite, sunt transfigurate şi îl ajută pe om să urce către starea în care se găseau Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Constantin cel Mare şi mulţi alţii asemenea lor.[/b]
[i]Parcă spuneaţi că sunt două sau trei nuanţe în spusele Părintelui Iustin. Ne-aţi vorbit doar de două.[/i]
A treia este că nu trebuie să credem că prin aceste meşteşuguri ostăşeşti în sine vom putea câştiga un război. Pe de-o parte, sunt mijloace tehnice care depăşesc ceea ce poate omul realiza prin pregătire individuală. [b]Pe de altă parte, este şi lucrarea satanei, ce nu se biruieşte omeneşte. Până la urmă noi facem tot ce putem să facem, căci asta este datoria noastră sfântă, însă nădejdea nu este în ceea ce am făcut noi, ci în mila şi ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Dacă înţelegem acest lucru, este bine şi suntem pe aceeaşi cale cu sfinţii militari ai Bisericii lui Hristos. Dacă nu, ne-am abătut şi este bine să ne întoarcem de îndată.[/b]
…[b] artele marţiale nu sunt, în sine, de ajuns. Nici pentru războiul obişnuit şi cu atât mai mult pentru cel duhovnicesc. Şi, în primul rând, nimic nu este de ajuns dacă nu există Credinţa lui Hristos.[/b] Oricum însă, am spus şi altădată că artele marţiale sunt doar un mijloc pe lângă altele multe, atât în devenirea noastră de creştini români cât şi în apărarea Bisericii şi Neamului. Şi mărturia scrisă ori vorbită poate fi un mijloc – dacă se face după adevărul lui Hristos. Dar sunt şi alte mijloace. Să ne aducem aminte de loviturile pe care hackerii români le-au dat în ultimii ani în Italia, Ungaria, Franţa şi alte ţări celor care şi-au bătut joc de România şi români. Aceste lovituri exprimă o rezistenţă românească faţă de asuprirea Românilor. Asuprire la care conducătorii statului sunt complici, dar la care, iată există luptători români – IT, de această dată – care răspund, care ştiu să dea o replică.[b] Deci sunt multe mijloace de luptă, foarte multe, e bine să le ştim şi să le putem folosi la nevoie, dar, din nou, totul are valoare numai şi numai în măsura în care este făcut întru Hristos, pentru Hristos, către Hristos.[/b]
Că tot ne îndeamnă pr Aldea să citim Pidalionul și canoanele, Canonul Sfântului Vasile cel Mare mi se pare destul de clar cu privire la cei care ucid în război sau pt apărare de tâlhari. [i][b] 2008. -„Cel ce va ucide in razboi sau aparandu-se de talhari, trei ani sa nu se impartaseasca daca vor fi venit asupra lui cu arme ucigase. Daca talharii n-au venit asupra lui sa-l ucida, ci numai sa fure, iar el putea sa fuga, dar a scos arma si a ucis pe talhar, acela se canoniseste ca un ucigas”. -ILT, 335.[/i][/b] http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/uciderea-82080.html Deci chiar dacă e vorba de război de [b]apărare[/b] tot iei oprire de la împărtășanie dacă rămâi în viață, crima rămâne crimă. Pogorământul consta în faptul că nu luai 10-20 de ani ci 3 ani sau o perioadă cuprinsă până la 3 ani și era justificat de o stare specială provocată de pericolul iminent al atacatorilor.
În ce istorisire apar Sfinți care binecuvântează armele ? Așa ceva n-am mai auzit până acum.
Instrucția militară din ziua de azi nu mai are nicio legătură cu cea din vechime. Eu nu cred că trebuie confundată balistica și tirul militar cu artele marțiale, mi se par chestii distincte. Nici rachetele și aeronautica nu mai au nicio legătură cu ce a fost. [b]Azi armatele puternice nu sunt cele care au mobilizați sub arme milioane de soldați, ci cele care investesc miliarde în știință militară și-n proiecte ultrasecrete![/b] O armată numeroasă dar slab echipată nu intimidează pe nimeni.
Chiar pr Aldea zicea că azi cetățenii și statele sunt constructe care nu pun accent pe mântuire. Statele sunt[b] laice[/b], armatele sunt[b] multinaționale[/b] și servesc interese economice străine de Hristos și de națiunile care trimit carnea de tun. [b]La ce mă ajută pe mine că soldați români mor în Afganistan și cu ce i-a ajutat pe ei asta la mântuire?[/b] Statele corporatiste folosesc bibliile doar ca să motiveze conștiințele soldaților că vor fi iertați pt crime care se fac în scopul spolierii altora .
Războiul era ultimul resort și în vechime era preferată pacea și tributul decât pustiirea. Există destui Sfinți ai Închisorilor care n-au pus în viața lor mâna pe armă și care au folosit perioada interbelică drept o pregătire pt rugăciune și disciplină pt vremurile care vor veni. Și în mod sigur că le-a folosit. Pe de altă parte cei care practică arte marțiale și au performanțe sunt ispitiți de riscul mândriei și al încrederii în propriile puteri și de aici poate să vină o cădere mare, în care începi cu Hristos și termini departe de El.
Explica f.bine ce si cum, aduge in vedere anumite momente istorice putin cunoscute etc. De asemenea, ortodoxiatinerilor apare in carte. Mai exact, comentariile la un articol, din pacate in mod negativ. (pag.232 incepe capitolul, pag.240 se mentioneaza un argument postat aici.)
(daca nu puteti descarca cartea, sa imi spune-ti si o pot trimite pe mail, adresa mea fiind: lala.fire2@yahoo.com – am incredere ca sunt oameni seriosi aici.)
Artele martiale si yoga au un fond comun: sunt de la dracu’. Artele martiale chinezesti, din care au derivat atatea stiluri, inclusiv cele japoneze, au fost inventate de calugarii budisti care-si aparau „manastirile”. Cei care am practicat macar [i]Shotokan[/i], stim ca eram indemnati sa executam, pe langa [i]Kata[/i] si [i]Kumite[/i], exercitii de meditatie in pozitia [i]lotus[/i], practica din yoga. Artele martiale dracesti sunt de fapt niste yoga mai agresive, care nu se vor impaca niciodata cu Ortodoxia, oricati apologeti se vor gasi pentru ele printre mireni sau preoti.
[quote name=”kumite”]Artele martiale si yoga au un fond comun: sunt de la dracu’. Artele martiale chinezesti, din care au derivat atatea stiluri, inclusiv cele japoneze, au fost inventate de calugarii budisti care-si aparau „manastirile”. Cei care am practicat macar [i]Shotokan[/i], stim ca eram indemnati sa executam, pe langa [i]Kata[/i] si [i]Kumite[/i], exercitii de meditatie in pozitia [i]lotus[/i], practica din yoga. Artele martiale dracesti sunt de fapt niste yoga mai agresive, care nu se vor impaca niciodata cu Ortodoxia, oricati apologeti se vor gasi pentru ele printre mireni sau preoti.[/quote]
-artele martiale dracesti nu se impaca cu ortodoxia,dar Parintele Aldea vorbeste despre artele martiale nedracesti,mai ales cele europene; citez din cartea parintelui:
„Orice artă marţială ce presupune implicit, ca parte a tehnicilor fundamentale, ca parte a ceea ce este esenţa acelui sistem, fie meditaţii şi/sau exerciţii yoga sau zen, fie rugăciuni aduse zeilor, idolilor, spiritelor sau învăţătorilor păgâni, dar şi orice artă marţială care presupune fundamental „adunare de qi” sau de alte energii necunoscute [Adesea demonice şi care s-au dovedit a pieri – cu tulburări mari aduse practicanţilor – atunci când aceştia s-au stropit cu aghiasmă, ori s-au făcut rugăciuni de dezlegare ], [b]care cere jertfe sau ofrande – fie ele închinate întemeietorilor păgâni ai şcolii, unor zeităţi sau spirite – şi orice alte asemenea practici, este cu totul oprită creştinilor. [/b]
[Aici intră foarte multe stiluri de arte marţiale chinezeşti – dar nu numai! – în care practicanţii sunt obligaţi pur şi simplu de principiile fundamentale ale stilului să se supună dogmelor budiste, ori taoiste, ori ale altor religii păgâne. [b]Un creştin nu se va supune niciodată unor asemenea învăţături.[/b] ]”
Laura Nicoleta [quote] De asemenea, ortodoxiatineri lor apare in carte. Mai exact, comentariile la un articol, din pacate in mod negativ. (pag.232 incepe capitolul, pag.240 se mentioneaza un argument postat aici.)[/quote] Nu ar trebui să ne întristeze faptul că ortodoxia tinerilor apare într-un context negativ. Asta ar trebui să ne dea speranțe că pr. Aldea citește mesajele și se informează din surse variate. S-ar putea ca unele articole și comentarii de-ale noastre, să facă obiectul unor viitoare scrieri sau reeditări cu privire la acest subiect. Din ce văd părintelui îi convine o dezbatere publică bazată pe argumente, pentru că astfel, fiecare om își îmbunătățește perspectiva cu privire la un subiect și subiectul ajunge să fie cunoscut de cât mai multă lume.
Se pare că părintele nu degeaba se numește Mihail, are nume de luptător care îl motivează în acest demers, dar nu cred că se supără pe opiniile contrare argumentate. Nu e genul care să poarte ranchiună și eu îl apreciez pentru felul cum coagulează oamenii în parohia sa, deci NU scriu animat de antipatie.
Părintele Aldea deși se străduie să scoată în lumină o viziune nouă, nu poate legitima prin recursul la la istorie și la sfinți – artele marțiale [b]actuale [/b]sau cariera militară[b] contemporană. [/b] Din două motive mari și late. 1.Artele marțiale [b]europene[/b] sunt simple procedee existente dinaintea creștinismului, dar care stimulează în om mândria și încrederea de sine. Ele n-au nimic sfânt în ele, nu fac parte din mistica ortodoxă cum se întâmplă la budhiști sau la jihadiști.
Pregătirea militară se bazează[b] în mică măsură[/b] pe lupta corp la corp, datorită tehnicii militare avansate, [b]situațiile de luptă din apropiere sunt minimale[/b] în teatrele de război actuale. Un om care excelează în arte marțiale nu e neaparat și un bun soldat mai ales că tirul cu arme grele militare, necesită alte capacități decât cele pe care le poate exersa un om acasă.
2. Apoi pt că Armatele nu mai merg la luptă cu prapuri bisericești, statele sunt laice, războaiele nu se fac pt apărarea națiunilor, ci pt interese trans-naționale, pt dominația mondială a resurselor.
Bibliile, și preoții misionari sunt folosiți în mod fraudulos, pt a liniști conștiințele și angoasele soldaților care-și dau seama că viața lor valorează mai mult decât a fi carne de tun în războiul altuia.
Frauda religioasă în armatele corporatise, constă în faptul că guvernele sprijină prin legislație și finanțare, agende străine de creștinism precum avortul, evoluționismul, sincretismul religios, eugenia, hypersexualizarea în școli. Dar când vine vorba să motiveze lumea pt a merge la război își aduc aminte repede de creștinism pe care în alte cazuri îl schilodesc în mii de feluri.
Deci statul teocratic din vremea împăraților bizantini sau a voievozilor nu mai există, iar statul secular vrea să suprime orice fărâmă de confesionalitate din om. De aceea, nu e bine să fi soldat în războaiele lor.
Deci putem face arte martiale. Politistii si militarii fac arte martiale in pregatirea lor, si in moment ce Biserca ii binecuvinteaza, rezulta ca nu e gresit sa stii sa te aperi. Altfel, ar fi o mare contradictie. Cei care practica arte martiale e anatema, dar militarii pot si sunt chiar binecuvantati. Asta ca sa nu mai pomenim de miile de sfinti si martiri care erau si ostasi, Sf.Gheorghe fiind o regula, nu o exceptie. *
Păcat să facem arte amrțiale de origine păgână, unde se invocă duhurile zeităților orientale. Dacă totuși mergem să practicăm astfel de arte marțiale, neavând acces la cele de provieniență europeană, să nu ne băgăm în spiritualitatea lor, în meditații, doar în cele ce țin de antrenament fizic ! Nu, nu este păcat !
Călușul este un dans războinic, era practicat de aramta țărilor române pînă la fanarioți. Posibil de proveniență romană, zic unii, eu zic moșternire tracică creștinată. În Georgia este practicat și astăzi, de oameni activi ai bisericii, care sunt spovediți și împărtășiți, nici o dogmp nu-i împiedică să învețe a se apăra. Apoi Sf Gheorghe, Sf Teodor Stratilat, în armată făceau arte marțiale, dar trăiau în Hristos ! A spune că e rău în sine artele marțiale, a învăța să lupți, nu are legătură cu discernământul, ține de domeniul SF.
Respect toți profesioniștii din minister, bravo lor, celor care luptă să încreștineze aceste instituții, dar poliția este ceea ce a spus și dl Șinca, actual, apără mai degrabă niște drepturi universale ale omului, ceea ce fac toate instituțiile din întreaga lume, inclusiv din statele islamice unde nu domnește sharia, și unde este democrație. La fel și-n Israel, Japonia, SUA, Rusia, și alte state unde există democrație.
Guvernul și Președenția, conducerea statului, deși merg în biserici, mai ales in campanie, se fac că fac daruri bisericii, dau legi care descreștinează statul român. Statul român devine pe nesimțite de unii, pe simțite de alții, stat laic și, mi se pare mine, sat fără câini.Recunosc exemple personale de politiști evlavioși sunt, am întâlnit, dar și în cealaltă extremă foarte mulți, așa că eu nu pot numi această instituție una creștină, nici în perioada interbelică. Se știe cum băteau, schinguiau și intimidau tinerii naționaliști să renunțe la credința lor. Dacă reparau un pod, de exemplu la Buzău, pentru a preveni viitura, veneau și-i snopeau în bătaie pentru că ei considerau asta propagandă politică, air guvernul le cerea asta !
Am avut proteste reprimate violent de forțele de ordine, când am cerut acum câțiva ani demiterea președintelui, oameni care nici nu mersesră la protest, au fost loviți într-un mod sadic, un om a rămas schilod pe viață, doar că mergea spre casă pe unde erau proteste. Să arătăm lucruri așa cum sunt, să dăm exemple particulare une, dar să arătăm și partea întunecată a lor.
Așa cum spuneai, Dan, soția ta a văzut doctorița aceea care avea icoană, zicea că nu face avort în săptămâna mare, ceea ce ți se pare ipocrizie. Să vezi polițiști care lovesc oameni nevinovați care protestează lega, care-și cer drepturile, cazurile Pungești, mi se pare impostură. E drept, fără doctori, fără forțe de ordine, ar fi haos, anarhie, nimeni nu dorește asta, dar îmi place să văd lucrurile așa cum sunt, nu să mă mint singur, la mine s-a dus vremea idealismului, a fantasmelor. Avem parte de instituții laice, iar forțele de ordine execută ce le spun superiorii, și ar bate la comandă pe oricine dacă așa e ordinul.
Mie unul îmi place isotria, mă bucur că am citit lucruri inedite, și intenționez să citesc toată cartea dl Șinca, dar eu păstrez opinia cu privire la poliția română actuală. De asemeni, pe toți poliștii credincio îi respect, mă bucur să avem astfel de oameni în instituții și aș dori să fie pline de creștini aceste servicii care țin de apărarea țării, de protecția cetățenilor, dar nu pot afirma că ei veghează la respectarea moralei creștine, mai degrabă la drepturile universale ale omului. Sunt exemple bune, sunt exemple rele, printre ei. Sunt pentru echidistanță.
Eu unul, personal, dacă văd un politist, nu sunt liniștit, mai degrabă văd în el un potențial inamic, un dușman, țin să mă feresc de ei și mă simt mai bine când aceștia dispar.
Am mutat comentariul tău, dimpreună cu răspunsul dat de Carol, la acest articol pentru că nu-și avea sensul în cadrul articolului ”Poliția română este în misiune creștină”.
Faptul că ai problematizat acest subiect la articolul acela îmi lasă împresia că este o problemă care încă te frământă, o problemă despre care încă nu ești lămurită. Altfel nu-mi pot explica diferendul între subiectul articolului și comentariul tău.
Oricum ar fi, ești bine-venită să problematizezi cât simți nevoia pe acest subiect, de aceea am și mutat comentariile aici, într-un cadru adecvat.
Cred că ai observat că acest subiect a mai fost abordat pe site și în măsura timpului disponibil sper să-ți pot da și eu un răspuns, cu precizarea că opinia mea despre practicarea artelor marțiale este un pic diferită față de a părintelui Mihai Aldea, față de care am un respect deosebit, dar în cazul de față nu-i împărtășesc deplin opinia.
Acel comentariu avea legatura cu politia. Poate nu cu tot articolul, dar avea putin. Nu vroiam sa deschid o dezbatere despre arte martiale, ci am vrut doar sa precizez ca politistii si militarii, parctica arte martiale si ca nu e anatema. * @Carol
Calusul nu e dans. Bine, acum e dans, dar inainte nu era. Si e atestat documentar la romani, acesta e un fapt, nu o banuiala. Toate tarile care au facut parte din Imperiul Roman au o forma de calus. In trecut, toata tara Moldovei era impartita in trupe de calusari. Citeste Dimitrie Cantemir, stie el mai bine cum a fost cu calusul in Moldova.
Sa stii ca noi am mostenit f.putin de la traci. Apoi, doar ptr. ca ceva este un obicei pagan, nu e neaparat pre-crestin, de la traci. Unele obiceiuri pagane sunt de data f.recenta.
Stiu ca practicarea artelor martiale nu e pacat. Cum am spus, avem mii de sfinti care au fost ostasi inainte sa fie martirizati. Romanii in trecut practicau toti arte martiale. Adica, se pregateau de lupta, nu asteptau sa inceapa razboiul.
Artele martiale orientale nu sunt toate cu tenta spirituala. Marea majoritate sunt, dar mai sunt si cateva care sunt doar tehnice, sa spunem asa. * Nu consider ca practicarea artelor martiale e o chestiune de parere personala. Ma refer aici daca e sau nu pacat. Daca Biserica spune ca nu e pacat, atunci nu mai are importanta ce zice x sau y.
Mulți dintre traci au luptat cu eroism în armata romană. După invaziile masive ale barbarilor, după decadența Romei, a cetățenilor, a militarilor, sedentarismul, sau intinderea trupelor pe teritorii mult prea mari, a făcut ca imperiul să recruteze foarte mulți soldați traci, al căror eroism le-a fost recunoscut, și s-au bazat pe ei.
Împăratul Constantin, care era trac, se baza mult pe genralii traci și pe soldații traci, pentru a recuceri Moesie, prădată de atâția năvălitori. Tracii, având ca ocupație oieritul, care migrau iarna în munți, și vara veneau în câmpiile Moesiei, aveau nevoie de paza imperiului Roman, pentru a nu fi prădați de barbari.
De ce italienii nu joacă călușul, sau spaniolii, ori francezii, că și ei au fost romanizați ca noi. Pentru că fiecare zonă are moștenirea și specificul ei. Tracii fiind în număr mare în imperiu, au avut mare influență asupra romanilor. Se întâmplă ca multe imperiii, civilizații,, culturi, să se copieze între ele. De exemplu, lupul dacic este venerat și de celți. Lupul ține de un ritual de luptă, de armata dacilor, de spiritul războinic.
Așa că poate fi atestat în zone de influență romană pe la noi, la georgieni, la cine o mai fi pe aici prin zonele astea, cu rămășiță tracă, pentru că tracii au jucat un rol esențial în armata și imperiul roman !
Ia să luăm portul popular numai, specific zonelor ăstora, și vedem că dacii purtau astfel de haine. Nu ajunseseră la o perfecțiune așa estetică a costumelor, era mult mai simplu și mai rustic. Ia vezi jocul măștilor, specifice prin Moldova, la aromâni, deghizarea în animale, oare nu este specific acestor populații, considerate barbare, cu astfel de obiceiuri mai barbare? Așa se dansa pe vremea dacilor, și mulți păstrează acest obicei.
Apoi chestia asta cu urările de săbători, colindele, plugușorul cu specificele invocări, urări de bine, sunt de pe vrmea dacilor, alte popoare nu au așa ceva.
Apoi limba noastră, are multă latină, dar și multe tracisme. Caută dicționar român-aromân, să vezi câtă simplitate, subtilitate găsești în lima traco-ilirică a macedo-românilor, a armânilor, machidonilor.
Ia de exemplu, cuvîntul zbor. Are sens de zbor de pasăre, are sens de dor, de iubire de o persoană, de neam, are sens de crez, de credință. În latină, este volant, a zbura.
Apoi cuvântul mușat, musheat pe armânește, înseamnă frumos. Dapoi, acesta, numai rădăcină romană nu are. Și vezi, Ștefan cel Mare, neamul Mușatinilor, adică neamul frumos, ca să fie pe înțeles omului modern.
Avem atâtea lucruri bune și rele de la romani, la fel cum avem atâtea bune și rele de la traci, așa cum am de la ambii părinți moștenire bune și rele, important este să urmărim frumosul, sublimul, pentru a ne desăvârși și a duce mai departe credina, cultura, tot ce avem, în slujba Domnului, prin noi, generații care vin, să ducă crezul nostru la desăvârșire.
Dacă biserica zice că este păcat să lucrezi duminica, iar tu ai servici duminica, ce faci? Trebuie discernământ ! Nu o să vină sinodul să zică, faceți arte marțiale, nu este păcat, dar se înțelege că este nevoie. Dacă biserica a fost legată de popor, a avut grijă să vegheze la apărarea a tot ceea ce este moral, dând voie să se practice și arte marțiale, să învețe a se mânui o armă. Doar s-andura Dumnezeu, să ne mântuie și neamul nostru.
Sigur că nu este anatemă practicarea artelor marțiale, eu cred că nu a avut nimeni intenția să facă o astfel de ”demonstrație”. Deci [i]cui prodest[/i]?
Și desigur că Poliția română, armata și firmele autorizate de pază și protecție au de-a face cu artele marțiale dintr-un motiv foarte întemeiat: apărarea ordinii publice și a integrității cetățenilor.
Poliția, Armata și firmele autorizate de pază sunt instituții cu atribuții speciale puse în slujba cetățenilor tocmai pentru ca (auto)apărarea să nu degenereze în violență și agresiune după dictonul violența naște violență.
Acum, revenind la noi civilii creștini, practicarea artelor marțiale ridică niște probleme de conștiință care nu pot fi validate atât de simplu.
În prima ta observație vis-a-vis de poliția română, ai afirmat că [i]”putem face arte martiale. Politistii si militarii fac arte martiale in pregatirea lor, si in moment ce Biserca ii binecuvinteaza, rezulta ca nu e gresit sa stii sa te aperi. Altfel, ar fi o mare contradictie. Cei care practica arte martiale e anatema, dar militarii pot si sunt chiar binecuvantati. Asta ca sa nu mai pomenim de miile de sfinti si martiri care erau si ostasi, Sf.Gheorghe fiind o regula, nu o exceptie. ”[/i]
Însă argumentul folosit de tine, deși inocent, are efectele Cutiei Pandorei pentru că mergând pe aceeași idee argumentativă, noi creștinii putem să ne justificăm și portul de armă întrucât și polițiștii și militarii fac uz de armă în pregătirea lor iar Biserica le binecuvintează activitatea și acțiunile puse în slujba cetății. Desigur, vorbim despre portul legal de armă.
Cum ar fi ca noi creștinii, ca oameni puși în slujba iubirii de Dumnezeu și de semeni, să ne autorizăm în masă portul de armă? Putem, ca oameni ai păcii, să propăvăduim pacea cu arma la brâu? Sau cu spray-ul paralizant în poșetă? Evident că nu, chiar dacă le-am putea obține și utiliza legal.
Așadar, argumentul justificării practicării artelor marțiale, în scopuri personale, nu este suficient prin apelul la practicile din instituțiile de apărare ale statului.
Mai mult chiar, concluzia că ”[i]nu e greșit să știi să te aperi[/i] [cu ajutorul artelor marțiale n.m.]” nu decurge din premiza că Biserica îi binecuvintează pe polițiști și militari pentru că se folosesc de artele marțiale în pregătirea lor. De ce? Pentru că Biserica îi binecuvintează pe ei în practicarea artelor marțiale (puse în slujba ordinii publice), nu pe noi civilii. Deci fiecare are rolul și specificul său în societate, pentru bunul ei mers, iar binecuvântările sunt în funcție de rol și scop. Evident că Biserica nici nu condamnă pe creștinii care practică artele marțiale. Dar…. nici nu-i încurajează în general.
Până să ne lămurim de ce, mă simt nevoit să precizez că auto-apărarea (integrității corporale) se poate realiza mult mai eficient prin preîntâmpinarea situațiilor de agresiune, decât prin a răspunde cu violență legitimă la violența nelegitimă.
Dacă suntem înțelepți, ne ferim de persoanele dubioase, de aturajele păguboase, de participarea la manifestații cu risc de degenerare (ca de pildă galeriile de fotbal) ori pur și simplu evităm situațiile conflictuale cu semenii iritați prin tact, răbdare și blândețe. Este de o mie de ori mai eficient și mai nobil să preîntâmpinăm un conflict, să-l aplanăm prin puterea cuvântului, prin apelul la conștiință, decât prin legitimarea puterii corporale.
În plus, la modul practic vorbind, o femeie nu prea are vreo șansă de auto-apărare în fața unui bărbat agresiv/violent, oricâte arte marțiale ar fi practicat ea, pentru că natura bărbatului este net superioară femeii în privința forței fizice, mai ales cea a unuia violent. Mult mai eficient este un spray paralizant scos rapid din buzunar decât practicarea artelor marțiale în cazul doamnelor și domnișoarelor.
Eu zic că din perspectivă creștină, oportunitatea practicării artelor marțiale este mai degrabă o chestiune de conștiință și discernământ. Prin urmare, întrebarea care trebuie pusă în legătură cu ele, este următoarea: voi avea vreun folos sufletesc dacă practic artele marțiale sau nu?! Desigur, răspunsul depinde de mai mulți factori:
– ce motivații interioare am/ce urmăresc eu pentru practicarea artelor marțiale? – ce fel de arte marțiale sunt luate în calcul pentru practicare? – ce fel de impact va avea practicarea artelor marțiale asupra vieții mele sociale și mai ales asupra vieții duhovnicești?
Dacă la primele două întrebări se poate răspunde destul de ușor cu puțină onestitate și informare, la ce-a de-a treia este greu să estimezi pe termen scurt impactul asupra sufletului.
Ca fost practicant de arte marțiale, nu neg aportul lor benefic în planul dezvoltării personale, ca de pildă:
– cultivarea autoperfecționării/autodepășirii – cultivarea spiritului de inițiativă – cultivarea curajului – formarea unei discipline riguroase – deprinderea cu ascultarea – cunoașterea și încrederea în propriile forțe – stăpânirea de sine și mai ales stăpânirea fricii
Deasemenea, beneficiile artelor marțiale sunt de netăgăduit în ceea ce privește capacitatea organismului:
– ascuțirea reflexelor – creșterea rezistenței fizice – creșterea forței fizice – creșterea elasticității musculare și ligamentare – menținerea tonusului muscular – cultivarea unei excelente stări de sănătate.
Totodată artele marțiale sunt o formă de cultură, parte a culturii asiatice, mai ales cea din China, Japonia și Coreea, unde stiluri consacrate au devenit chiar mod de viață: shotokan, kyokushikay, jiu jitsu, taekwondo, etc.
Însă și ortodoxia este un mod de viață, este viața în Hristos, viața pentru dobândirea Duhului Sfânt. Să vedem deci dacă și în ce fel se poate împăca viața în Hristos cu practicarea artelor marțiale.
Ca orice practică umană, artele marțiale poartă și cultivă un duh. Care este acel duh? Pentru că ne interesează foarte mult asta. [i]Ce duh ne imprimă artele marțiale?[/i]
Așa cum le spune chiar numele, artele marțiale sunt sau pot fi o formă de artă. Însă ce fel de artă? Arta războiului/luptei corp la corp, desigur. Or creștinii, chiar dacă pot excela în arta acestui tip de război și chiar dacă se pot folosi de ea din pricini binecuvântate (vezi exemplele date chiar de tine), nu sunt chemați la război, ci la pace.
Creștinii sunt chemați să fie lumina lumii, nu artiști în arta războiului. Creștinii sunt chemați să fie fiii ai lui Dumnezeu după har, nu războinici, după cum însuși Mântuitorul arată că ”[i]Fericiți făcătorii de pace căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema[/i]”.
Creștinii sunt chemați să cultive în viața lor blândețea, nu violența, fie ea oricât de disciplinată și nobil canalizată.
Cred că este de la sine înțeles că practicarea artelor marțiale, oricare ar fi acelea, presupune utilizarea violenței. Să recunoaștem cinstit că în cadrul artelor marțiale învățăm să răspundem la forță cu forță, după reflexul legii talionului, iar nu să întoarcem și obrazul celălalt după modelul desăvârșit al lui Hristos.
Desigur, prin ceea ce spun nu doresc să contest utilitatea artelor marțiale pentru apărarea ordinii publice și naționale de către cei îndrituiți să o facă, câtă vreme trăim cu toții într-o lume căzută și în care mecanismele răului nu pot fi învinse/stăpânite în societate doar prin exemplul blândeții mielului.
Însă eu atrag atenția că artele marțiale practicate în scop personal au în mod sigur și un impact negativ asupra vieții duhovnicești, oricât de mic ar fi acela, în ciuda beneficiilor artelor marțiale în genere, pe care le-am și enumerat în mare.
Nu neg nici utilitatea artelor marțiale pentru copiii și tinerii cu dizabilități locomotorii, pentru recuperarea lor.
Nu neg nici folosul sufletesc al artelor marțiale pentru tinerii cu înclinație nativă spre agresivitate, și care prin artele marțiale își pot disciplina agresivitatea, manifestând-o într-un cadru civilizat și într-un scop nepăgubos. Desigur, de dorit este ca prin har să scăpăm cu totul de duhul războinicului din noi iar asta se poate face numai prin mijloacele Bisericii.
Însă mă îndoiesc de folosul sufletesc al practicării artelor marțiale în genere pentru creștinii ancorați în viața Bisericii, și mai ales al practicării acestor arte de către femei. De ce? Pentru că spiritul artelor marțiale intră în conflict cu firea delicată a femeilor, intră în conflict cu feminitatea lor, masculinizându-le cel puțin prin acțiunea de a răspunde la forță cu forță.
Nu este nimic grațios, nimic matern, nimic feminin în a vedea o femeie cu pumnul sau piciorul pregătit pentru a lovi, oricât de artistică ar fi lovitura în cauză. Nu este în firea femeii să lovească. Este însă înclinația aceasta în firea bărbatului, datorită structurii sale biologice, dar este înclinația omului căzut din har, nu a celui desăvârșit, la care suntem chemați cu toții.
Acum, mergând și mai în profunzime, artele marțiale au impact asupra rugăciunii și asupra predispoziției la rugăciune. Câtă vreme practicarea lor presupune canalizarea exclusivă a atenției pentru instrumentarea forței, nu mai avem capacitatea de a ne ruga.
Desigur, se poate obiecta că sunt și alte activități casnice, intelectuale ori chiar sporturi care necesită atenție exclusivă, ceea ce ne deraiază de la rugăciune. Și așa și este. Însă în cazul artelor marțiale ne transformăm conștient în conductori ai unui duh de războinici și atunci Duhul Sfânt, Duhul Blândeții, fuge de la noi, părăsindu-ne pentru un timp, răstimp în care suntem lăsați în cerbicia inimii, în starea omului căzut, a omului care se află pe Cale dar încă nu s-a lămurit să lase duhul lumii pentru Împărăție.
[b][i]Laura, eu nu sunt duhovnic iar ceea ce ți-am spus până acum nu ține loc de sfatul duhovnicului. Dacă practicarea artelor marțiale este o chestiune sensibilă pentru tine, atunci cere sfatul duhovnicului tău, și în funcție de cum este sufletul tău îți va da sfatul să faci.[/i][/b]
Eu după ce m-am împăcat cu Dumnezeu, am cerut sfat duhovnicului în acest sens și m-a îngăduit să practic artele marțiale în continuare, însă fără sparring-uri/kumite. Treptat însă, în scurt timp, am renunțat de tot la artele marțiale pentru că am simțit că mă împiedică în urcușul duhovnicesc. Pur și simplu, practicarea lor o resimțeam ca întoarcerea la omul cel vechi. Așa că am spus stop și chiar dacă înclinațiile spre arte marțiale au încă rădăcini ascunse în mine, nu-mi pare rău nicio secundă că am mai dat jos o povară. Acum, după atâta timp, sunt absolut convins că ar fi un dezastru sufletesc pentru mine să mă întorc la practicarea artelor marțiale. Însă iarăși spun că prin asta nu neg că pentru alți creștini s-ar putea ca practicarea lor să le aducă folos ori un oarecare echilibru până la înaintarea în viața Bisericii. În plus, beneficiile reale pe care le pot aduce artele marțiale, pot fi obținute și altfel, prin practicarea unui sport care să nu aibe impact negativ asupra vieții lăuntrice: înot, atletism, baschet, handbal, etc. (nu enumăr fotbalul aici pentru că din păcate este însoțit de cultura scuipatului și a înjuratului)
Laura, eu cred că va veni și ziua aceea pentru tine, când de bună voie și nesilită de nimeni, vei simți nevoia să renunți la artele marțiale pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și mai cu folos pentru semeni.
Foarte înelept Dan, cred că ai cugetat puțin aceste probleme, pentru a da un răspuns cât mai bun ! Este bine să reflectăm mai profund, pentru că anumite gânduri și reacții de moment, pot veni mai mult dintr-un impuls și instinct de a ne apăra și exprima unele idei nu prea explicit și de multe ori fără argumente strong.
Întrând in biserică, văd mereu icoane cu sfinți luptători. Ce îmi spui tu despre arme, dorea să-mi și un prieten. Dar sfinții purtau arme și de era nevoie le foloseau, unii dintre ei. Ajungând la anumite măsuri, unii le lepădau, nu mai aveau nevoie, dar, să fim serioși, nu toți suntem sfinți. Ia să apelezi la argumente de conștiința creștină, să spui la un soldat pașnic, sau polișist care poartă armă și se antrenează, că nu e bine ce face, apoi lasă la servici, lasă familia să moară de foame, vine altul în schimb care va face abuz de armă, de putere, etc.
Într-un anumit contex s-a spus Sfântului Apostol Petru să lase sabia, căc ine scoate sabia de ea va muri, pentru că profeția trebuia să se îndeplinească, iar Hristos nu avea nevoie de apărare. El era oricum apărat de îngerii di cer, și a fost ferit de multe tentative de asasinat din partea iudeilor.
„Pe Lie îl vei birui şi pe Hristos vei mărturisi” – argumentul acesta, îndemnul Sf Dimitrie, rămâne în veac, și arată că unele situații, cer folosirea sabiei ! Desigur, el sfântul pregătea astfel de martiriu și mărturisire pe Sf Glie, biruind apoi fără arme pe prigonitori și pe diavol. Dar fiecare om are o cale specifică în Hristos și spre Mântuire.
Vedem numai la sfinții din închisori. Vedem la Valeriu.Ce schimbări, profunde, ce etape speicife, ce stiluri de luptă, din vremile noastre…. cum spui și tu despre artele marțiale, le-au făcut, apoi când ai ajuns la un model de desăvârșire, ai renunțat la ele. Este bine, dar să spui că nu sunt de folos, nu mi se pare bine. Ele formează caracterul, modelează sufletul, pentru cei capabili.
Tinerețea, energia, e păcat să se consume în desfrâu și lâncezeală, distracție și alte cele. Mai repede un tînăr clădit pe lupte, disciplină, rezistență, se poate ancora în viața duhovnicească, decât cel care pierde vremea prin parcuri, pe banci, mâncând semințe, fumând, bând, uitându-se după fete, etc. Jocuri la Pc, pornografie, și alte cele. Chiar și creștin, cu credință sineră, dacă nu are apucături bune, ritmul de viață și înlesnirile din ziua de astăzi, în transofrmă în individ de masă, uniformizează gândurile, apucăturile, totul, în sens rău.
De asemenea, un individ care nu are pistol, care nu are cuțit, poate face mult mai rău decât unul care posedă o armă. Poate folosi arme mult mai viclene și mai tăioase. Cunosc exemple de creștini evlavioși, care poartă armă, au port de armă, și-i admir profund. Aș vrea ca într-o zi să obțin un astfel de permis, să pot vâna, în cadru legal. Să particip la trageri, tir….. mi-ar plăcea să se facă iarpși armata, ca fiecare să învețe să mânuiască o armă. În Israel, chiar femeile fac armata ! Ai văzut filmul acela, Thiers of The Sun, recomandat pe site, cât de bine trăgeau femeile creștine cu arma contra criminalilor și violatorilor din secta aceea islamistă fanatică. Și chiar așa se întâmplă pe acolo ! Desigur, pentur femei trebuiesc alte sporturi, care să le modeleze sufletește, dansurile, dans sportiv, etc. Dar în cazuri în care sunt puse viețile în pericol, cum sunt creștinii acum în orient, ar fi indreptățițe și ele să lupte, dacă simt, vor și pot.
Nu cred eu că soldatul din aramta lui Brâncoveanu se depărta de Hristos, dacă avea sabie la el și făcea antrenamente militare, și practicau arte marțiale. Venit-au ele și vremile când voievoul Brâncoveanu a fost arestat și ucis mișelește, dar și-a dus misiunea la capăt. A făcut multă unitate în popor, a făcut biserici, mănăstiri, a făcut facultăți, trezind spiritul culturii bizantine. Și atunci Țara Românească era plină de trupe, pentru a preveni războaie.
În Elveția, bărbații după ce termină armata, își plătesc arma și o păastrează, iar pe perete au colecție cu armele rămase din tată-n fiu. Și există o democrație mai frumoasă decât cea Elvețiană, iar acolo sunt vreo 4 popoare care se înțeleg. Aici ține de educație, Elvețianul nu ia armă să tragă în cap, să prădeze să facă jaf sau trafic de arme. Și sunt oameni pașnici. Au fost binepregătiți, strategic și militar, și nu s-a băgat nimeni peste ei.
Apoi armată au făcut mulți dintre sfinții părinți din Grecia, Rusia, chiar și-n România, și nu au căzut sub anatemă. Și au fost războaie, unii au trebuit să tragă…. chiar și dacă au lustruit o armă, au transportat cartușe, au prestat servicii de telefonie, cu ajutorul cărora au pierit ostași din armatele dușmane….. sacră datorie, și sfântă, apărarea patriei, iar artele marțiale și mânuirea armelor, este una esențială. Armata și educația militară ajută mult. Acolo cel cu dor de credință este chiar mai incercat, și se roagă mai mult să scape, să fie bun, să nu fie nevoie să ucidă, și va dori ca la final, când va termina cu cătănia să cute mântuirea, mănăstirea…..
E bine să avem mai multe puncte de vedere, nu cred că pretinde cineva că el deține adevărul, doar mărturisim din trăirile noastre, și credința noastră.
Salutare admin….Acest parinte nu imi place din principiu…pentru ca preot? fiind, vorbeste urat de alti preoti…cum ar fi Parintele Arsenie Boca….EL ISI MAI DA SEAMA DE CINE VORBETE URAT…Aproape ca imi vine sa ma dezabonez de la siteul vostru….Oricum, nu am facut contul pentru oameni ca el, ci pentru un articol pe care Carla l-a postat in 10iulie 2009 . Si eu am parcurs acelasi drum ca si ea, de la razboiul vazut ( am fost soldat intr-o armata straina ) , la cel nevazut…INDIVIDUL ASTA ARE PRIVIRE DE INDRACIT…pardon de expresie…Si apropos…sa faci un sport e foarte sanatos si pentru corp si pentru minte…( cu anumite conditii fireste ). Si admin….cum pot intra in legatura cu Carla, cea care a scris articolul mai sus mentionat?
sharbinsk
octombrie 18, 2014 @ 11:03 am
Nu văd sincer nicio legătură.
În cel mai bun caz, nu se autoexclud una pe cealaltă când vine vorba de întrebuințarea armatei pentru apărarea națională și a credinței.
Dar încuviințarea armatei pt apărarea națională și pt menținerea ordinii e un [b]pogorământ[/b], urmând ca persoanele care[i] ucid sau păcătuiesc în exercitarea atribuțiilor miltare să primească un canon pt crimă sau respectivele păcate.[/i]
Existau canoane chiar și pt cei care ucideau în război [b]indiferent[/b] că era o cauză licită-apărarea patriei și a credinței sau ilicită-război de cucerire și jaf.
Chiar în imperiul bizantin s-au iscat dispute între călugări și împărații care înrolau cu forța monahii.
Până și stratificarea aceasta mireni-bărbați de arme și călugări+clerici, arată clar că era o delimitare între duhovnicie și artele marțiale.
Dacă nu mă-nșel e un sacrilegiu din cele mai vechi timpuri, să intrii înarmat într-o biserică sau să ridici brațul ca să lovești un frate creștin.
Existau tipicuri pt binecuvântarea steagurilor de luptă pt că steagurile erau imprimate cu cruci sau cu reprezentări ale Sfinților și în felul acesta se cerea protecție divină pt sufletele creștinilor, ca aceștia să fie purtați în locurile drepților sau să învingă pt mântuirea neamului.
[b]Țelul era tot sufletul nu măiestrirea unor tehnici marțiale.[/b]
Împărtășania dinaintea bătăliilor se făcea pt sufletul celor care ar fi răposat, [b]în niciun caz nu era o binecuvântare pt a ucide sau vătăma[/b].
De aceea împărtășania se dădea înainte, urmând ca după, supraviețuitorii să-și ia canonul pt crima de război.
cristirg
octombrie 18, 2014 @ 12:30 pm
“Sfintii au purtat arme, le-au folosit si au binecuvantat pe cei care le foloseau.” Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea despre dreapta intelegere crestina asupra practicarii artelor martiale:[url]http://foaienationala.ro/sfintii-au-purtat-arme-leau-folosit-si-au-binecuvantat-pe-cei-care-le-foloseau-interviu-cu-parintele-mihaiandrei-aldea-despre-dreapta-intelegere-crestina-asupra-practicarii-artelor-martiale.html[/url]
„Ne uităm la sfinţi. Ei au purtat arme şi le-au folosit la nevoie. Şi chiar când nu le-au folosit, au binecuvântat pe cei care le foloseau. Iar dacă Dumnezeu i-a chemat la martiriu, au răbdat şi martiriul, cu toată credinţa.
[i]Da, însă s-a obiectat de unii că sfinţii de care aţi amintit, ca Sfinţii Dimitire şi Nestor, au fost ceva foarte rar, ba chiar o excepţie.[/i]
Păi înseamnă că avem mii şi mii de excepţii. De la Sfântul Andrei Stratilat şi de la cei două mii cinci sute nouăzeci şi trei de ostaşi ai săi, până la sfinţii noştri împăraţi, mari conducători de oşti, precum Iustinian, Teodosie cel Mare, Constantin cel întocmai cu Apostolii, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Marcian şi ceilalţi împăraţi creştini ai Romaniei împreună cu ostaşii lor. Ca să nu mai vorbim de Sfântul Dimitrie și Nestor. Cam multe excepţii.
[i]Dacă facem totalul cred că nu sunt mii, sunt sute de mii.[/i]
Mai curând milioane. Constantin cel Mare avea peste un milion de oameni sub arme, iar aceştia nu au fost aceiaşi în tot timpul domniei lui. Şi mulţi dintre ei erau creştini chiar de la început, iar mulţi au devenit în vremea stăpânirii lui. De aici iese un număr uriaş de sfinţi, chiar dacă nu toţi s-au mântuit, din sutele de mii de creştini din fiecare contingent. Dar s-au mântuit atunci mai mulţi decât se mântuiesc astăzi, căci aveau o credinţă vie şi plină de foc, nu bălăceala călduţă de azi. Ştim că armata a fost un mediu în care Credinţa lui Hristos a avut o lucrare puternică. Avem în calendar mii şi mii de sfinţi militari. Pe lângă aceştia sunt mulţi alţii care nu sunt în calendar. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu că toţi românii ortodocşi care au murit luptând împotriva bolşevismului s-au mântuit. Desigur, dacă n-au avut pe suflet cine ştie ce păcat mare nemărturisit. Oricum, sunt sute de mii de români care au murit pe frontul din Răsărit spovediţi şi împărtăşiţi chiar şi în linia întâi. Iar acesta este doar un război, al unui neam creştin. Sunt însă mulţi sfinţi militari şi la greci, sârbi, gruzini şi alte neamuri ortodoxe. Deci vorbim de cifre care, de-a lungul secolelor şi mileniilor, însumează milioane de suflete.
….aşa este Legea Românească, din moşi strămoşi, ca tot bărbatul să fie ostaş în rezervă. Şi tot bărbatul se pregătea de luptă la români, căci nu ştia când va fi chemat sub arme. Fără „Oastea cea Mare” a Ţării, de mult am fi dispărut ca neam. Ceea ce pare că se încearcă acum. E bine să înţelegem că „civilul” este un termen masonic, nu românesc. Uitaţi-vă chiar la cuvânt, că e neologism. În limba română nu există nici un termen sinonim neaoş. Înainte, la noi la români cel puţin, orice bărbat liber era şi ostaş. Doar robii nu erau ostaşi, nu trebuia să poarte arme. Dar toţi românii, ţărani, ciobani, boieri, târgoveţi, orice ar fi fost, toţi erau oşteni. Chiar şi Constituţia lui Cuza, cât era de masonică, recunoştea miliţiile populare. Şi aşa a fost până la Carol al II-lea şi bolşevici, plăgile care au nimicit sufletul românesc în secolul XX. Totdeauna la noi bărbaţii au fost purtători de arme, au fost luptători. Altfel de mult nu mai existau români!
[i]Aşa era în trecut. Astăzi?[/i]
Astăzi e la fel. Sau, cel puţin, s-ar cuveni să fie. Constituţia aceasta, aşa distrusă cum e, încă are unele prevederi care ţin de Legea Românească. La articolul 54 spune că apărarea ţării este o datorie sfântă pentru fiecare cetăţean. Deci, constituţional, toţi cetăţenii români sunt ostaşi în rezervă. Şi degeaba se amăgesc unii că lucrurile stau altfel. Dacă începe un război adevărat vor fi chemaţi sub arme. Toţi. Şi va fi război până la urmă, fie că cel dinainte de ivirea lui Antihrist, fie că este unul din nenumăratele războaie obişnuite istoriei. Şi când va fi război, vor fi chemaţi sub arme, conform Constituţiei, toţi bărbaţii. Chit că vor fi nepregătiţi, şi tehnic şi fizic. Dar cred că se şi doreşte să fie nepregătiţi românii, pentru ca în caz de război să fie măcelăriţi până la unul. Şi se vor văieta atunci o grămadă că nu s-au pregătit din vreme, dar este numai vina lor.
cristirg
octombrie 18, 2014 @ 12:39 pm
„În vreme de pace se face pregătirea de luptă, cu multă rugăciune să nu fie nevoie de ea vreodată într-un război.
[i]Dar dacă ne rugăm să nu avem război, ce rost mai are pregătirea de luptă?[/i]
Întâi şi întâi, să ţină războiul departe. Cu un popor de luptători mai greu îndrăzneşte cineva să se ia la harţă. Dar cu unul fără pregătire, oricine are curaj să facă război. Al doilea, pregătirea de luptă ne învaţă trupeşte cum să fim ostaşi duhovniceşti. Ne învaţă să ne instruim neîncetat, să fim curajoşi, să ne stăpânim, să ne înfrângem temerile, să fim pregătiţi de luptă, să căutăm să cunoaştem tactica şi strategia războiului duhovnicesc şi altele asemenea. De aceea şi Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi dau adesea pe ostaşi ca pildă pentru creştini. Acesta este, de fapt, cel mai mare câştig al ostăşiei. Nu că poţi să lupţi mai bine în războiul lumesc, ceea ce are doar o mică însemnătate, ci că poţi să lupţi mai bine în războiul duhovnicesc. Dacă îmi îndemn fiii să înveţe să lupte, nu este pentru a lupta fizic, în viaţa de toate zilele. Le doresc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoiţi să o facă vreodată. Însă îi îndemn la aceasta pentru două pricini: întâi pentru că este datoria noastră sfântă faţă de Neam şi Biserică să le fim apărători, dar mai ales pentru a folosi tot ceea ce le dăruieşte pregătirea în războiul duhovnicesc. Iar acest război este neîntrerupt şi totdeauna trebuie să îl ducem cu vrednicie.”
ştiinţa de a lupta se foloseşte numai pentru apărare. Aici este ceva destul de greu de înţeles. Desigur că nu te poţi apăra fără să faci un rău cât de mic celui cu care te lupţi. Însă ideea este că nu avem voie să învăţăm să luptăm pentru a face rău. Nu avem voie să pornim de la această idee, de a face rău, de a răni sau ucide, ci de la nevoia de a-i apăra pe alţii în primejdie. Acest lucru este fundamental. Dacă sunt atacat eu, rabd. Trebuie să rabd – sunt creştin. Dar dacă este atacat altul, am datoria de a-l apăra, chiar şi cu armele.
[i] Chiar ucigând?[/i]
Chiar ucigând. În faţa unor criminali sau violatori foloseşti ce poţi pentru a-i opri.
[i] Dar oare Dumnezeu îngăduie aşa ceva? Îngăduie ca un creştin să ucidă?[/i]
Îngăduie şi chiar binecuvântează. Am amintit de Sfântul Dimitrie şi de Sfântul Nestor. Dar puteam aminti de Avraam, părintele nostru, al tuturor creştinilor.
[i]Aţi amintit de Avraam, de Sfinţii mucenici Dimitrie şi Nestor. Mai sunt şi alte asemenea chipuri?[/i]
Nenumărate. De la Sfântul Teodor Stratilat sau Sfântul Andrei Stratilat până la Sfânta Teodora din Vasta, cea care s-a îmbrăcat ostăşeşte ca să fie primită să lupte cu armele împotriva tâlharilor, sau până la sfinţii români care au luptat cu arma în mână pe crestele munţilor, în bălţile Dunării sau în pădurile Ţării împotriva bestiei bolşevice.
Părinte, mulţi privesc un asemenea cuvânt ca pe un îndemn la violenţă. Îndemnaţi la violenţă?
În aceeaşi măsură în care a făcut-o şi Cuviosul Daniil Sihastrul cu Ştefan cel Mare şi Sfânt! Dacă este nevoie să apărăm pe alţii şi singura cale de a-i apăra este violenţa, trebuie s-o folosim. Dar niciodată pentru orgoliul nostru rănit, niciodată pentru poftele şi patimile noastre. Acesta este un păcat foarte mare.”
[i]Şi atunci, cum trebuie să practice creştinii arte marţiale?[/i]
Dacă le practică iresponsabil, este inadmisibil. Dacă le practică sub îndrumarea strictă a duhovnicului, în paralel cu o instruire bogată şi absolut necesară, este foarte bine.
[i]Ce înseamnă această „instruire bogată şi absolut necesară”?[/i]
Are trei laturi fundamentale. Întâi, Istoria Neamului. Mai ales de la Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici şi ierarhi din prigoanele păgâne şi Constantin cel Mare încoace. Desigur, cu un mare accent pe eroii Rezistenţei Anticomuniste şi Sfinţii prigoanelor comuniste. Trebuie spus că, aşa cum Neamul nostru nu poate fi gândit în afara Bisericii, căci atunci nu este Neamul Românesc ci orice altceva, nici Istoria Românilor nu poate fi despărţită de Istoria Bisericii. Deci, această instruire istorică este prima latură. Apoi, ca a doua latură de instruire, sunt cărţile de strategie şi tactică militară, de la „Tactica” lui Leon Înţeleptul sau „Strategiconul” lui Kekaumenos la Sun Tzu şi Sun Bin, Clausewitz şi alte asemenea cărţi militare. De la „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab la orice altă carte mare de strategie şi tactică, un creştin conştient de răspunderile sale trebuie să studieze tot ceea ce poate.
[i]Şi ajungem la a treia latură…[/i]
Cea fără de care celelalte două n-au nicio valoare! Instruirea duhovnicească!
[b]Citirea, sub îndrumarea duhovnicului şi cu aplicare preactică, a Sfintelor Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, a Patericului, Pidalionului, Limonariului şi altor asemenea cărţi sfinte. De la „Omilii la Matei” a Sfântului Ioan Gură de Aur la „Războiul nevăzut” al Sfântului Nicodim Aghiorâtul. Aici teoria istorică şi militară capătă o altă înţelegere, o altă adâncime. Aici se trece de la înţelegerea lumească a istoriei şi luptei la înţelegerea teologică, duhovnicească. Aici obişnuinţa cu studiul, dragostea de strămoşi, deprinderile de muncă şi luptă şi toate celelalte câştigate în cele două laturi anterioare sunt sfinţite, sunt transfigurate şi îl ajută pe om să urce către starea în care se găseau Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Constantin cel Mare şi mulţi alţii asemenea lor.[/b]
[i]Parcă spuneaţi că sunt două sau trei nuanţe în spusele Părintelui Iustin. Ne-aţi vorbit doar de două.[/i]
A treia este că nu trebuie să credem că prin aceste meşteşuguri ostăşeşti în sine vom putea câştiga un război. Pe de-o parte, sunt mijloace tehnice care depăşesc ceea ce poate omul realiza prin pregătire individuală. [b]Pe de altă parte, este şi lucrarea satanei, ce nu se biruieşte omeneşte. Până la urmă noi facem tot ce putem să facem, căci asta este datoria noastră sfântă, însă nădejdea nu este în ceea ce am făcut noi, ci în mila şi ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Dacă înţelegem acest lucru, este bine şi suntem pe aceeaşi cale cu sfinţii militari ai Bisericii lui Hristos. Dacă nu, ne-am abătut şi este bine să ne întoarcem de îndată.[/b]
…[b] artele marţiale nu sunt, în sine, de ajuns. Nici pentru războiul obişnuit şi cu atât mai mult pentru cel duhovnicesc. Şi, în primul rând, nimic nu este de ajuns dacă nu există Credinţa lui Hristos.[/b] Oricum însă, am spus şi altădată că artele marţiale sunt doar un mijloc pe lângă altele multe, atât în devenirea noastră de creştini români cât şi în apărarea Bisericii şi Neamului. Şi mărturia scrisă ori vorbită poate fi un mijloc – dacă se face după adevărul lui Hristos. Dar sunt şi alte mijloace. Să ne aducem aminte de loviturile pe care hackerii români le-au dat în ultimii ani în Italia, Ungaria, Franţa şi alte ţări celor care şi-au bătut joc de România şi români. Aceste lovituri exprimă o rezistenţă românească faţă de asuprirea Românilor. Asuprire la care conducătorii statului sunt complici, dar la care, iată există luptători români – IT, de această dată – care răspund, care ştiu să dea o replică.[b] Deci sunt multe mijloace de luptă, foarte multe, e bine să le ştim şi să le putem folosi la nevoie, dar, din nou, totul are valoare numai şi numai în măsura în care este făcut întru Hristos, pentru Hristos, către Hristos.[/b]
„
sharbinsk
octombrie 18, 2014 @ 2:06 pm
Că tot ne îndeamnă pr Aldea să citim Pidalionul și canoanele, Canonul Sfântului Vasile cel Mare mi se pare destul de clar cu privire la cei care ucid în război sau pt apărare de tâlhari.
[i][b]
2008. -„Cel ce va ucide in razboi sau aparandu-se de talhari, trei ani sa nu se impartaseasca daca vor fi venit asupra lui cu arme ucigase. Daca talharii n-au venit asupra lui sa-l ucida, ci numai sa fure, iar el putea sa fuga, dar a scos arma si a ucis pe talhar, acela se canoniseste ca un ucigas”. -ILT, 335.[/i][/b]
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/uciderea-82080.html
Deci chiar dacă e vorba de război de [b]apărare[/b] tot iei oprire de la împărtășanie dacă rămâi în viață, crima rămâne crimă.
Pogorământul consta în faptul că nu luai 10-20 de ani ci 3 ani sau o perioadă cuprinsă până la 3 ani și era justificat de o stare specială provocată de pericolul iminent al atacatorilor.
În ce istorisire apar Sfinți care binecuvântează armele ?
Așa ceva n-am mai auzit până acum.
Instrucția militară din ziua de azi nu mai are nicio legătură cu cea din vechime.
Eu nu cred că trebuie confundată balistica și tirul militar cu artele marțiale, mi se par chestii distincte.
Nici rachetele și aeronautica nu mai au nicio legătură cu ce a fost.
[b]Azi armatele puternice nu sunt cele care au mobilizați sub arme milioane de soldați, ci cele care investesc miliarde în știință militară și-n proiecte ultrasecrete![/b]
O armată numeroasă dar slab echipată nu intimidează pe nimeni.
Chiar pr Aldea zicea că azi cetățenii și statele sunt constructe care nu pun accent pe mântuire.
Statele sunt[b] laice[/b], armatele sunt[b] multinaționale[/b] și servesc interese economice străine de Hristos și de națiunile care trimit carnea de tun.
[b]La ce mă ajută pe mine că soldați români mor în Afganistan și cu ce i-a ajutat pe ei asta la mântuire?[/b]
Statele corporatiste folosesc bibliile doar ca să motiveze conștiințele soldaților că vor fi iertați pt crime care se fac în scopul spolierii altora .
Războiul era ultimul resort și în vechime era preferată pacea și tributul decât pustiirea.
Există destui Sfinți ai Închisorilor care n-au pus în viața lor mâna pe armă și care au folosit perioada interbelică drept o pregătire pt rugăciune și disciplină pt vremurile care vor veni.
Și în mod sigur că le-a folosit.
Pe de altă parte cei care practică arte marțiale și au performanțe sunt ispitiți de riscul mândriei și al încrederii în propriile puteri și de aici poate să vină o cădere mare, în care începi cu Hristos și termini departe de El.
Laura Nicoleta
octombrie 19, 2014 @ 1:53 am
Sa cititi cartea. In interviu nu a avut timp sa explice tot. Ori o cumparati, ori o cititi pe net, in format pdf (aici: https://www.scribd.com/doc/243353073/Ortodoxia-Si-Artele-Martiale)
Explica f.bine ce si cum, aduge in vedere anumite momente istorice putin cunoscute etc. De asemenea, ortodoxiatinerilor apare in carte. Mai exact, comentariile la un articol, din pacate in mod negativ. (pag.232 incepe capitolul, pag.240 se mentioneaza un argument postat aici.)
(daca nu puteti descarca cartea, sa imi spune-ti si o pot trimite pe mail, adresa mea fiind: lala.fire2@yahoo.com – am incredere ca sunt oameni seriosi aici.)
kumite
octombrie 19, 2014 @ 8:05 am
Artele martiale si yoga au un fond comun: sunt de la dracu’. Artele martiale chinezesti, din care au derivat atatea stiluri, inclusiv cele japoneze, au fost inventate de calugarii budisti care-si aparau „manastirile”. Cei care am practicat macar [i]Shotokan[/i], stim ca eram indemnati sa executam, pe langa [i]Kata[/i] si [i]Kumite[/i], exercitii de meditatie in pozitia [i]lotus[/i], practica din yoga. Artele martiale dracesti sunt de fapt niste yoga mai agresive, care nu se vor impaca niciodata cu Ortodoxia, oricati apologeti se vor gasi pentru ele printre mireni sau preoti.
cristirg
octombrie 19, 2014 @ 10:44 am
[quote name=”kumite”]Artele martiale si yoga au un fond comun: sunt de la dracu’. Artele martiale chinezesti, din care au derivat atatea stiluri, inclusiv cele japoneze, au fost inventate de calugarii budisti care-si aparau „manastirile”. Cei care am practicat macar [i]Shotokan[/i], stim ca eram indemnati sa executam, pe langa [i]Kata[/i] si [i]Kumite[/i], exercitii de meditatie in pozitia [i]lotus[/i], practica din yoga. Artele martiale dracesti sunt de fapt niste yoga mai agresive, care nu se vor impaca niciodata cu Ortodoxia, oricati apologeti se vor gasi pentru ele printre mireni sau preoti.[/quote]
-artele martiale dracesti nu se impaca cu ortodoxia,dar Parintele Aldea vorbeste despre artele martiale nedracesti,mai ales cele europene; citez din cartea parintelui:
„Orice artă marţială ce presupune implicit, ca parte a tehnicilor fundamentale, ca parte a ceea ce este esenţa acelui sistem, fie meditaţii şi/sau exerciţii yoga sau zen, fie rugăciuni aduse zeilor, idolilor, spiritelor sau învăţătorilor păgâni, dar şi orice artă marţială care presupune fundamental „adunare de qi” sau de alte energii necunoscute [Adesea demonice şi care s-au dovedit a pieri – cu
tulburări mari aduse practicanţilor – atunci când aceştia s-au stropit cu aghiasmă, ori s-au făcut rugăciuni de dezlegare ], [b]care cere jertfe sau ofrande – fie ele închinate întemeietorilor păgâni ai şcolii, unor zeităţi sau spirite – şi orice alte asemenea practici, este cu totul oprită creştinilor. [/b]
[Aici intră foarte multe stiluri de arte marţiale chinezeşti – dar nu numai! – în care practicanţii sunt obligaţi pur şi
simplu de principiile fundamentale ale stilului să se supună dogmelor budiste, ori taoiste, ori ale altor religii păgâne. [b]Un creştin nu se va supune niciodată unor
asemenea învăţături.[/b] ]”
sharbinsk
octombrie 19, 2014 @ 9:53 am
Laura Nicoleta
[quote] De asemenea, ortodoxiatineri lor apare in carte. Mai exact, comentariile la un articol, din pacate in mod negativ. (pag.232 incepe capitolul, pag.240 se mentioneaza un argument postat aici.)[/quote]
Nu ar trebui să ne întristeze faptul că ortodoxia tinerilor apare într-un context negativ.
Asta ar trebui să ne dea speranțe că pr. Aldea citește mesajele și se informează din surse variate.
S-ar putea ca unele articole și comentarii de-ale noastre, să facă obiectul unor viitoare scrieri sau reeditări cu privire la acest subiect.
Din ce văd părintelui îi convine o dezbatere publică bazată pe argumente, pentru că astfel, fiecare om își îmbunătățește perspectiva cu privire la un subiect și subiectul ajunge să fie cunoscut de cât mai multă lume.
Se pare că părintele nu degeaba se numește Mihail, are nume de luptător care îl motivează în acest demers, dar nu cred că se supără pe opiniile contrare argumentate.
Nu e genul care să poarte ranchiună și eu îl apreciez pentru felul cum coagulează oamenii în parohia sa, deci NU scriu animat de antipatie.
sharbinsk
octombrie 19, 2014 @ 10:54 am
Părintele Aldea deși se străduie să scoată în lumină o viziune nouă, nu poate legitima prin recursul la la istorie și la sfinți – artele marțiale [b]actuale [/b]sau cariera militară[b] contemporană.
[/b]
Din două motive mari și late.
1.Artele marțiale [b]europene[/b] sunt simple procedee existente dinaintea creștinismului, dar care stimulează în om mândria și încrederea de sine.
Ele n-au nimic sfânt în ele, nu fac parte din mistica ortodoxă cum se întâmplă la budhiști sau la jihadiști.
Pregătirea militară se bazează[b] în mică măsură[/b] pe lupta corp la corp, datorită tehnicii militare avansate, [b]situațiile de luptă din apropiere sunt minimale[/b] în teatrele de război actuale.
Un om care excelează în arte marțiale nu e neaparat și un bun soldat mai ales că tirul cu arme grele militare, necesită alte capacități decât cele pe care le poate exersa un om acasă.
2. Apoi pt că
Armatele nu mai merg la luptă cu prapuri bisericești, statele sunt laice, războaiele nu se fac pt apărarea națiunilor, ci pt interese trans-naționale, pt dominația mondială a resurselor.
Bibliile, și preoții misionari sunt folosiți în mod fraudulos, pt a liniști conștiințele și angoasele soldaților care-și dau seama că viața lor valorează mai mult decât a fi carne de tun în războiul altuia.
Frauda religioasă în armatele corporatise, constă în faptul că guvernele sprijină prin legislație și finanțare, agende străine de creștinism precum avortul, evoluționismul, sincretismul religios, eugenia, hypersexualizarea în școli.
Dar când vine vorba să motiveze lumea pt a merge la război își aduc aminte repede de creștinism pe care în alte cazuri îl schilodesc în mii de feluri.
Deci statul teocratic din vremea împăraților bizantini sau a voievozilor nu mai există, iar statul secular vrea să suprime orice fărâmă de confesionalitate din om.
De aceea, nu e bine să fi soldat în războaiele lor.
cristirg
octombrie 21, 2014 @ 7:54 pm
-a aparut si conferinta parintelui Aldea,ortodoxia si artele martiale:
[url]https://www.youtube.com/watch?v=KAovve4M4yk&feature=youtu.be[/url]
Laura Nicoleta
octombrie 21, 2014 @ 8:56 pm
Multumesc Cristi.
Se poate asculta sau/si descarca si aici:
http://a-tco.ro/?p=6113
Laura Nicoleta
mai 7, 2015 @ 11:15 pm
Deci putem face arte martiale. Politistii si militarii fac arte martiale in pregatirea lor, si in moment ce Biserca ii binecuvinteaza, rezulta ca nu e gresit sa stii sa te aperi. Altfel, ar fi o mare contradictie. Cei care practica arte martiale e anatema, dar militarii pot si sunt chiar binecuvantati. Asta ca sa nu mai pomenim de miile de sfinti si martiri care erau si ostasi, Sf.Gheorghe fiind o regula, nu o exceptie.
*
Carol
mai 8, 2015 @ 1:03 pm
Laura Nicoleta
Artele marțiale nu sunt păcat, nici anatemă !
Păcat să facem arte amrțiale de origine păgână, unde se invocă duhurile zeităților orientale. Dacă totuși mergem să practicăm astfel de arte marțiale, neavând acces la cele de provieniență europeană, să nu ne băgăm în spiritualitatea lor, în meditații, doar în cele ce țin de antrenament fizic ! Nu, nu este păcat !
Călușul este un dans războinic, era practicat de aramta țărilor române pînă la fanarioți. Posibil de proveniență romană, zic unii, eu zic moșternire tracică creștinată. În Georgia este practicat și astăzi, de oameni activi ai bisericii, care sunt spovediți și împărtășiți, nici o dogmp nu-i împiedică să învețe a se apăra. Apoi Sf Gheorghe, Sf Teodor Stratilat, în armată făceau arte marțiale, dar trăiau în Hristos ! A spune că e rău în sine artele marțiale, a învăța să lupți, nu are legătură cu discernământul, ține de domeniul SF.
Respect toți profesioniștii din minister, bravo lor, celor care luptă să încreștineze aceste instituții, dar poliția este ceea ce a spus și dl Șinca, actual, apără mai degrabă niște drepturi universale ale omului, ceea ce fac toate instituțiile din întreaga lume, inclusiv din statele islamice unde nu domnește sharia, și unde este democrație. La fel și-n Israel, Japonia, SUA, Rusia, și alte state unde există democrație.
Guvernul și Președenția, conducerea statului, deși merg în biserici, mai ales in campanie, se fac că fac daruri bisericii, dau legi care descreștinează statul român. Statul român devine pe nesimțite de unii, pe simțite de alții, stat laic și, mi se pare mine, sat fără câini.Recunosc exemple personale de politiști evlavioși sunt, am întâlnit, dar și în cealaltă extremă foarte mulți, așa că eu nu pot numi această instituție una creștină, nici în perioada interbelică. Se știe cum băteau, schinguiau și intimidau tinerii naționaliști să renunțe la credința lor. Dacă reparau un pod, de exemplu la Buzău, pentru a preveni viitura, veneau și-i snopeau în bătaie pentru că ei considerau asta propagandă politică, air guvernul le cerea asta !
Am avut proteste reprimate violent de forțele de ordine, când am cerut acum câțiva ani demiterea președintelui, oameni care nici nu mersesră la protest, au fost loviți într-un mod sadic, un om a rămas schilod pe viață, doar că mergea spre casă pe unde erau proteste. Să arătăm lucruri așa cum sunt, să dăm exemple particulare une, dar să arătăm și partea întunecată a lor.
Așa cum spuneai, Dan, soția ta a văzut doctorița aceea care avea icoană, zicea că nu face avort în săptămâna mare, ceea ce ți se pare ipocrizie. Să vezi polițiști care lovesc oameni nevinovați care protestează lega, care-și cer drepturile, cazurile Pungești, mi se pare impostură. E drept, fără doctori, fără forțe de ordine, ar fi haos, anarhie, nimeni nu dorește asta, dar îmi place să văd lucrurile așa cum sunt, nu să mă mint singur, la mine s-a dus vremea idealismului, a fantasmelor. Avem parte de instituții laice, iar forțele de ordine execută ce le spun superiorii, și ar bate la comandă pe oricine dacă așa e ordinul.
Mie unul îmi place isotria, mă bucur că am citit lucruri inedite, și intenționez să citesc toată cartea dl Șinca, dar eu păstrez opinia cu privire la poliția română actuală. De asemeni, pe toți poliștii credincio îi respect, mă bucur să avem astfel de oameni în instituții și aș dori să fie pline de creștini aceste servicii care țin de apărarea țării, de protecția cetățenilor, dar nu pot afirma că ei veghează la respectarea moralei creștine, mai degrabă la drepturile universale ale omului. Sunt exemple bune, sunt exemple rele, printre ei. Sunt pentru echidistanță.
Eu unul, personal, dacă văd un politist, nu sunt liniștit, mai degrabă văd în el un potențial inamic, un dușman, țin să mă feresc de ei și mă simt mai bine când aceștia dispar.
Dan Tudorache
mai 8, 2015 @ 2:35 pm
Doamne ajută, Laura!
Am mutat comentariul tău, dimpreună cu răspunsul dat de Carol, la acest articol pentru că nu-și avea sensul în cadrul articolului ”Poliția română este în misiune creștină”.
Faptul că ai problematizat acest subiect la articolul acela îmi lasă împresia că este o problemă care încă te frământă, o problemă despre care încă nu ești lămurită. Altfel nu-mi pot explica diferendul între subiectul articolului și comentariul tău.
Oricum ar fi, ești bine-venită să problematizezi cât simți nevoia pe acest subiect, de aceea am și mutat comentariile aici, într-un cadru adecvat.
Cred că ai observat că acest subiect a mai fost abordat pe site și în măsura timpului disponibil sper să-ți pot da și eu un răspuns, cu precizarea că opinia mea despre practicarea artelor marțiale este un pic diferită față de a părintelui Mihai Aldea, față de care am un respect deosebit, dar în cazul de față nu-i împărtășesc deplin opinia.
O zi cu inima senină îți doresc!
Laura Nicoleta
mai 10, 2015 @ 3:26 am
Acel comentariu avea legatura cu politia. Poate nu cu tot articolul, dar avea putin. Nu vroiam sa deschid o dezbatere despre arte martiale, ci am vrut doar sa precizez ca politistii si militarii, parctica arte martiale si ca nu e anatema.
*
@Carol
Calusul nu e dans. Bine, acum e dans, dar inainte nu era. Si e atestat documentar la romani, acesta e un fapt, nu o banuiala. Toate tarile care au facut parte din Imperiul Roman au o forma de calus. In trecut, toata tara Moldovei era impartita in trupe de calusari. Citeste Dimitrie Cantemir, stie el mai bine cum a fost cu calusul in Moldova.
Sa stii ca noi am mostenit f.putin de la traci. Apoi, doar ptr. ca ceva este un obicei pagan, nu e neaparat pre-crestin, de la traci. Unele obiceiuri pagane sunt de data f.recenta.
Stiu ca practicarea artelor martiale nu e pacat. Cum am spus, avem mii de sfinti care au fost ostasi inainte sa fie martirizati. Romanii in trecut practicau toti arte martiale. Adica, se pregateau de lupta, nu asteptau sa inceapa razboiul.
Artele martiale orientale nu sunt toate cu tenta spirituala. Marea majoritate sunt, dar mai sunt si cateva care sunt doar tehnice, sa spunem asa.
*
Nu consider ca practicarea artelor martiale e o chestiune de parere personala. Ma refer aici daca e sau nu pacat. Daca Biserica spune ca nu e pacat, atunci nu mai are importanta ce zice x sau y.
Carol
mai 10, 2015 @ 12:26 pm
@Laura Nicoleta
Mulți dintre traci au luptat cu eroism în armata romană. După invaziile masive ale barbarilor, după decadența Romei, a cetățenilor, a militarilor, sedentarismul, sau intinderea trupelor pe teritorii mult prea mari, a făcut ca imperiul să recruteze foarte mulți soldați traci, al căror eroism le-a fost recunoscut, și s-au bazat pe ei.
Împăratul Constantin, care era trac, se baza mult pe genralii traci și pe soldații traci, pentru a recuceri Moesie, prădată de atâția năvălitori. Tracii, având ca ocupație oieritul, care migrau iarna în munți, și vara veneau în câmpiile Moesiei, aveau nevoie de paza imperiului Roman, pentru a nu fi prădați de barbari.
De ce italienii nu joacă călușul, sau spaniolii, ori francezii, că și ei au fost romanizați ca noi. Pentru că fiecare zonă are moștenirea și specificul ei. Tracii fiind în număr mare în imperiu, au avut mare influență asupra romanilor. Se întâmplă ca multe imperiii, civilizații,, culturi, să se copieze între ele. De exemplu, lupul dacic este venerat și de celți. Lupul ține de un ritual de luptă, de armata dacilor, de spiritul războinic.
Așa că poate fi atestat în zone de influență romană pe la noi, la georgieni, la cine o mai fi pe aici prin zonele astea, cu rămășiță tracă, pentru că tracii au jucat un rol esențial în armata și imperiul roman !
Ia să luăm portul popular numai, specific zonelor ăstora, și vedem că dacii purtau astfel de haine. Nu ajunseseră la o perfecțiune așa estetică a costumelor, era mult mai simplu și mai rustic. Ia vezi jocul măștilor, specifice prin Moldova, la aromâni, deghizarea în animale, oare nu este specific acestor populații, considerate barbare, cu astfel de obiceiuri mai barbare? Așa se dansa pe vremea dacilor, și mulți păstrează acest obicei.
Apoi chestia asta cu urările de săbători, colindele, plugușorul cu specificele invocări, urări de bine, sunt de pe vrmea dacilor, alte popoare nu au așa ceva.
Apoi limba noastră, are multă latină, dar și multe tracisme. Caută dicționar român-aromân, să vezi câtă simplitate, subtilitate găsești în lima traco-ilirică a macedo-românilor, a armânilor, machidonilor.
Ia de exemplu, cuvîntul zbor. Are sens de zbor de pasăre, are sens de dor, de iubire de o persoană, de neam, are sens de crez, de credință. În latină, este volant, a zbura.
Apoi cuvântul mușat, musheat pe armânește, înseamnă frumos. Dapoi, acesta, numai rădăcină romană nu are. Și vezi, Ștefan cel Mare, neamul Mușatinilor, adică neamul frumos, ca să fie pe înțeles omului modern.
Avem atâtea lucruri bune și rele de la romani, la fel cum avem atâtea bune și rele de la traci, așa cum am de la ambii părinți moștenire bune și rele, important este să urmărim frumosul, sublimul, pentru a ne desăvârși și a duce mai departe credina, cultura, tot ce avem, în slujba Domnului, prin noi, generații care vin, să ducă crezul nostru la desăvârșire.
Dacă biserica zice că este păcat să lucrezi duminica, iar tu ai servici duminica, ce faci? Trebuie discernământ ! Nu o să vină sinodul să zică, faceți arte marțiale, nu este păcat, dar se înțelege că este nevoie. Dacă biserica a fost legată de popor, a avut grijă să vegheze la apărarea a tot ceea ce este moral, dând voie să se practice și arte marțiale, să învețe a se mânui o armă. Doar s-andura Dumnezeu, să ne mântuie și neamul nostru.
Dan Tudorache
mai 12, 2015 @ 1:47 pm
Doamne ajută, Laura!
Sigur că nu este anatemă practicarea artelor marțiale, eu cred că nu a avut nimeni intenția să facă o astfel de ”demonstrație”. Deci [i]cui prodest[/i]?
Și desigur că Poliția română, armata și firmele autorizate de pază și protecție au de-a face cu artele marțiale dintr-un motiv foarte întemeiat: apărarea ordinii publice și a integrității cetățenilor.
Poliția, Armata și firmele autorizate de pază sunt instituții cu atribuții speciale puse în slujba cetățenilor tocmai pentru ca (auto)apărarea să nu degenereze în violență și agresiune după dictonul violența naște violență.
Acum, revenind la noi civilii creștini, practicarea artelor marțiale ridică niște probleme de conștiință care nu pot fi validate atât de simplu.
În prima ta observație vis-a-vis de poliția română, ai afirmat că [i]”putem face arte martiale. Politistii si militarii fac arte martiale in pregatirea lor, si in moment ce Biserca ii binecuvinteaza, rezulta ca nu e gresit sa stii sa te aperi. Altfel, ar fi o mare contradictie. Cei care practica arte martiale e anatema, dar militarii pot si sunt chiar binecuvantati. Asta ca sa nu mai pomenim de miile de sfinti si martiri care erau si ostasi, Sf.Gheorghe fiind o regula, nu o exceptie. ”[/i]
Însă argumentul folosit de tine, deși inocent, are efectele Cutiei Pandorei pentru că mergând pe aceeași idee argumentativă, noi creștinii putem să ne justificăm și portul de armă întrucât și polițiștii și militarii fac uz de armă în pregătirea lor iar Biserica le binecuvintează activitatea și acțiunile puse în slujba cetății. Desigur, vorbim despre portul legal de armă.
Cum ar fi ca noi creștinii, ca oameni puși în slujba iubirii de Dumnezeu și de semeni, să ne autorizăm în masă portul de armă? Putem, ca oameni ai păcii, să propăvăduim pacea cu arma la brâu? Sau cu spray-ul paralizant în poșetă? Evident că nu, chiar dacă le-am putea obține și utiliza legal.
Așadar, argumentul justificării practicării artelor marțiale, în scopuri personale, nu este suficient prin apelul la practicile din instituțiile de apărare ale statului.
Mai mult chiar, concluzia că ”[i]nu e greșit să știi să te aperi[/i] [cu ajutorul artelor marțiale n.m.]” nu decurge din premiza că Biserica îi binecuvintează pe polițiști și militari pentru că se folosesc de artele marțiale în pregătirea lor. De ce? Pentru că Biserica îi binecuvintează pe ei în practicarea artelor marțiale (puse în slujba ordinii publice), nu pe noi civilii. Deci fiecare are rolul și specificul său în societate, pentru bunul ei mers, iar binecuvântările sunt în funcție de rol și scop. Evident că Biserica nici nu condamnă pe creștinii care practică artele marțiale. Dar…. nici nu-i încurajează în general.
Până să ne lămurim de ce, mă simt nevoit să precizez că auto-apărarea (integrității corporale) se poate realiza mult mai eficient prin preîntâmpinarea situațiilor de agresiune, decât prin a răspunde cu violență legitimă la violența nelegitimă.
Dacă suntem înțelepți, ne ferim de persoanele dubioase, de aturajele păguboase, de participarea la manifestații cu risc de degenerare (ca de pildă galeriile de fotbal) ori pur și simplu evităm situațiile conflictuale cu semenii iritați prin tact, răbdare și blândețe. Este de o mie de ori mai eficient și mai nobil să preîntâmpinăm un conflict, să-l aplanăm prin puterea cuvântului, prin apelul la conștiință, decât prin legitimarea puterii corporale.
În plus, la modul practic vorbind, o femeie nu prea are vreo șansă de auto-apărare în fața unui bărbat agresiv/violent, oricâte arte marțiale ar fi practicat ea, pentru că natura bărbatului este net superioară femeii în privința forței fizice, mai ales cea a unuia violent. Mult mai eficient este un spray paralizant scos rapid din buzunar decât practicarea artelor marțiale în cazul doamnelor și domnișoarelor.
Eu zic că din perspectivă creștină, oportunitatea practicării artelor marțiale este mai degrabă o chestiune de conștiință și discernământ. Prin urmare, întrebarea care trebuie pusă în legătură cu ele, este următoarea: voi avea vreun folos sufletesc dacă practic artele marțiale sau nu?!
Desigur, răspunsul depinde de mai mulți factori:
– ce motivații interioare am/ce urmăresc eu pentru practicarea artelor marțiale?
– ce fel de arte marțiale sunt luate în calcul pentru practicare?
– ce fel de impact va avea practicarea artelor marțiale asupra vieții mele sociale și mai ales asupra vieții duhovnicești?
Dacă la primele două întrebări se poate răspunde destul de ușor cu puțină onestitate și informare, la ce-a de-a treia este greu să estimezi pe termen scurt impactul asupra sufletului.
Ca fost practicant de arte marțiale, nu neg aportul lor benefic în planul dezvoltării personale, ca de pildă:
– cultivarea autoperfecționării/autodepășirii
– cultivarea spiritului de inițiativă
– cultivarea curajului
– formarea unei discipline riguroase
– deprinderea cu ascultarea
– cunoașterea și încrederea în propriile forțe
– stăpânirea de sine și mai ales stăpânirea fricii
Deasemenea, beneficiile artelor marțiale sunt de netăgăduit în ceea ce privește capacitatea organismului:
– ascuțirea reflexelor
– creșterea rezistenței fizice
– creșterea forței fizice
– creșterea elasticității musculare și ligamentare
– menținerea tonusului muscular
– cultivarea unei excelente stări de sănătate.
Totodată artele marțiale sunt o formă de cultură, parte a culturii asiatice, mai ales cea din China, Japonia și Coreea, unde stiluri consacrate au devenit chiar mod de viață: shotokan, kyokushikay, jiu jitsu, taekwondo, etc.
Însă și ortodoxia este un mod de viață, este viața în Hristos, viața pentru dobândirea Duhului Sfânt. Să vedem deci dacă și în ce fel se poate împăca viața în Hristos cu practicarea artelor marțiale.
Ca orice practică umană, artele marțiale poartă și cultivă un duh. Care este acel duh? Pentru că ne interesează foarte mult asta. [i]Ce duh ne imprimă artele marțiale?[/i]
Așa cum le spune chiar numele, artele marțiale sunt sau pot fi o formă de artă. Însă ce fel de artă? Arta războiului/luptei corp la corp, desigur. Or creștinii, chiar dacă pot excela în arta acestui tip de război și chiar dacă se pot folosi de ea din pricini binecuvântate (vezi exemplele date chiar de tine), nu sunt chemați la război, ci la pace.
Creștinii sunt chemați să fie lumina lumii, nu artiști în arta războiului. Creștinii sunt chemați să fie fiii ai lui Dumnezeu după har, nu războinici, după cum însuși Mântuitorul arată că ”[i]Fericiți făcătorii de pace căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema[/i]”.
Creștinii sunt chemați să cultive în viața lor blândețea, nu violența, fie ea oricât de disciplinată și nobil canalizată.
Cred că este de la sine înțeles că practicarea artelor marțiale, oricare ar fi acelea, presupune utilizarea violenței. Să recunoaștem cinstit că în cadrul artelor marțiale învățăm să răspundem la forță cu forță, după reflexul legii talionului, iar nu să întoarcem și obrazul celălalt după modelul desăvârșit al lui Hristos.
Desigur, prin ceea ce spun nu doresc să contest utilitatea artelor marțiale pentru apărarea ordinii publice și naționale de către cei îndrituiți să o facă, câtă vreme trăim cu toții într-o lume căzută și în care mecanismele răului nu pot fi învinse/stăpânite în societate doar prin exemplul blândeții mielului.
Însă eu atrag atenția că artele marțiale practicate în scop personal au în mod sigur și un impact negativ asupra vieții duhovnicești, oricât de mic ar fi acela, în ciuda beneficiilor artelor marțiale în genere, pe care le-am și enumerat în mare.
Nu neg nici utilitatea artelor marțiale pentru copiii și tinerii cu dizabilități locomotorii, pentru recuperarea lor.
Nu neg nici folosul sufletesc al artelor marțiale pentru tinerii cu înclinație nativă spre agresivitate, și care prin artele marțiale își pot disciplina agresivitatea, manifestând-o într-un cadru civilizat și într-un scop nepăgubos. Desigur, de dorit este ca prin har să scăpăm cu totul de duhul războinicului din noi iar asta se poate face numai prin mijloacele Bisericii.
Însă mă îndoiesc de folosul sufletesc al practicării artelor marțiale în genere pentru creștinii ancorați în viața Bisericii, și mai ales al practicării acestor arte de către femei. De ce? Pentru că spiritul artelor marțiale intră în conflict cu firea delicată a femeilor, intră în conflict cu feminitatea lor, masculinizându-le cel puțin prin acțiunea de a răspunde la forță cu forță.
Nu este nimic grațios, nimic matern, nimic feminin în a vedea o femeie cu pumnul sau piciorul pregătit pentru a lovi, oricât de artistică ar fi lovitura în cauză. Nu este în firea femeii să lovească. Este însă înclinația aceasta în firea bărbatului, datorită structurii sale biologice, dar este înclinația omului căzut din har, nu a celui desăvârșit, la care suntem chemați cu toții.
Acum, mergând și mai în profunzime, artele marțiale au impact asupra rugăciunii și asupra predispoziției la rugăciune. Câtă vreme practicarea lor presupune canalizarea exclusivă a atenției pentru instrumentarea forței, nu mai avem capacitatea de a ne ruga.
Desigur, se poate obiecta că sunt și alte activități casnice, intelectuale ori chiar sporturi care necesită atenție exclusivă, ceea ce ne deraiază de la rugăciune. Și așa și este. Însă în cazul artelor marțiale ne transformăm conștient în conductori ai unui duh de războinici și atunci Duhul Sfânt, Duhul Blândeții, fuge de la noi, părăsindu-ne pentru un timp, răstimp în care suntem lăsați în cerbicia inimii, în starea omului căzut, a omului care se află pe Cale dar încă nu s-a lămurit să lase duhul lumii pentru Împărăție.
[b][i]Laura, eu nu sunt duhovnic iar ceea ce ți-am spus până acum nu ține loc de sfatul duhovnicului. Dacă practicarea artelor marțiale este o chestiune sensibilă pentru tine, atunci cere sfatul duhovnicului tău, și în funcție de cum este sufletul tău îți va da sfatul să faci.[/i][/b]
Eu după ce m-am împăcat cu Dumnezeu, am cerut sfat duhovnicului în acest sens și m-a îngăduit să practic artele marțiale în continuare, însă fără sparring-uri/kumite. Treptat însă, în scurt timp, am renunțat de tot la artele marțiale pentru că am simțit că mă împiedică în urcușul duhovnicesc. Pur și simplu, practicarea lor o resimțeam ca întoarcerea la omul cel vechi. Așa că am spus stop și chiar dacă înclinațiile spre arte marțiale au încă rădăcini ascunse în mine, nu-mi pare rău nicio secundă că am mai dat jos o povară. Acum, după atâta timp, sunt absolut convins că ar fi un dezastru sufletesc pentru mine să mă întorc la practicarea artelor marțiale. Însă iarăși spun că prin asta nu neg că pentru alți creștini s-ar putea ca practicarea lor să le aducă folos ori un oarecare echilibru până la înaintarea în viața Bisericii. În plus, beneficiile reale pe care le pot aduce artele marțiale, pot fi obținute și altfel, prin practicarea unui sport care să nu aibe impact negativ asupra vieții lăuntrice: înot, atletism, baschet, handbal, etc. (nu enumăr fotbalul aici pentru că din păcate este însoțit de cultura scuipatului și a înjuratului)
Laura, eu cred că va veni și ziua aceea pentru tine, când de bună voie și nesilită de nimeni, vei simți nevoia să renunți la artele marțiale pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și mai cu folos pentru semeni.
Inimă cu pace îți doresc!
Carol
mai 13, 2015 @ 9:00 am
Foarte înelept Dan, cred că ai cugetat puțin aceste probleme, pentru a da un răspuns cât mai bun !
Este bine să reflectăm mai profund, pentru că anumite gânduri și reacții de moment, pot veni mai mult dintr-un impuls și instinct de a ne apăra și exprima unele idei nu prea explicit și de multe ori fără argumente strong.
Întrând in biserică, văd mereu icoane cu sfinți luptători. Ce îmi spui tu despre arme, dorea să-mi și un prieten. Dar sfinții purtau arme și de era nevoie le foloseau, unii dintre ei. Ajungând la anumite măsuri, unii le lepădau, nu mai aveau nevoie, dar, să fim serioși, nu toți suntem sfinți. Ia să apelezi la argumente de conștiința creștină, să spui la un soldat pașnic, sau polișist care poartă armă și se antrenează, că nu e bine ce face, apoi lasă la servici, lasă familia să moară de foame, vine altul în schimb care va face abuz de armă, de putere, etc.
Într-un anumit contex s-a spus Sfântului Apostol Petru să lase sabia, căc ine scoate sabia de ea va muri, pentru că profeția trebuia să se îndeplinească, iar Hristos nu avea nevoie de apărare. El era oricum apărat de îngerii di cer, și a fost ferit de multe tentative de asasinat din partea iudeilor.
„Pe Lie îl vei birui şi pe Hristos vei mărturisi” – argumentul acesta, îndemnul Sf Dimitrie, rămâne în veac, și arată că unele situații, cer folosirea sabiei ! Desigur, el sfântul pregătea astfel de martiriu și mărturisire pe Sf Glie, biruind apoi fără arme pe prigonitori și pe diavol. Dar fiecare om are o cale specifică în Hristos și spre Mântuire.
Vedem numai la sfinții din închisori. Vedem la Valeriu.Ce schimbări, profunde, ce etape speicife, ce stiluri de luptă, din vremile noastre…. cum spui și tu despre artele marțiale, le-au făcut, apoi când ai ajuns la un model de desăvârșire, ai renunțat la ele. Este bine, dar să spui că nu sunt de folos, nu mi se pare bine. Ele formează caracterul, modelează sufletul, pentru cei capabili.
Tinerețea, energia, e păcat să se consume în desfrâu și lâncezeală, distracție și alte cele. Mai repede un tînăr clădit pe lupte, disciplină, rezistență, se poate ancora în viața duhovnicească, decât cel care pierde vremea prin parcuri, pe banci, mâncând semințe, fumând, bând, uitându-se după fete, etc. Jocuri la Pc, pornografie, și alte cele. Chiar și creștin, cu credință sineră, dacă nu are apucături bune, ritmul de viață și înlesnirile din ziua de astăzi, în transofrmă în individ de masă, uniformizează gândurile, apucăturile, totul, în sens rău.
De asemenea, un individ care nu are pistol, care nu are cuțit, poate face mult mai rău decât unul care posedă o armă. Poate folosi arme mult mai viclene și mai tăioase. Cunosc exemple de creștini evlavioși, care poartă armă, au port de armă, și-i admir profund. Aș vrea ca într-o zi să obțin un astfel de permis, să pot vâna, în cadru legal. Să particip la trageri, tir….. mi-ar plăcea să se facă iarpși armata, ca fiecare să învețe să mânuiască o armă. În Israel, chiar femeile fac armata ! Ai văzut filmul acela, Thiers of The Sun, recomandat pe site, cât de bine trăgeau femeile creștine cu arma contra criminalilor și violatorilor din secta aceea islamistă fanatică. Și chiar așa se întâmplă pe acolo ! Desigur, pentur femei trebuiesc alte sporturi, care să le modeleze sufletește, dansurile, dans sportiv, etc. Dar în cazuri în care sunt puse viețile în pericol, cum sunt creștinii acum în orient, ar fi indreptățițe și ele să lupte, dacă simt, vor și pot.
Nu cred eu că soldatul din aramta lui Brâncoveanu se depărta de Hristos, dacă avea sabie la el și făcea antrenamente militare, și practicau arte marțiale. Venit-au ele și vremile când voievoul Brâncoveanu a fost arestat și ucis mișelește, dar și-a dus misiunea la capăt. A făcut multă unitate în popor, a făcut biserici, mănăstiri, a făcut facultăți, trezind spiritul culturii bizantine. Și atunci Țara Românească era plină de trupe, pentru a preveni războaie.
În Elveția, bărbații după ce termină armata, își plătesc arma și o păastrează, iar pe perete au colecție cu armele rămase din tată-n fiu. Și există o democrație mai frumoasă decât cea Elvețiană, iar acolo sunt vreo 4 popoare care se înțeleg. Aici ține de educație, Elvețianul nu ia armă să tragă în cap, să prădeze să facă jaf sau trafic de arme. Și sunt oameni pașnici. Au fost binepregătiți, strategic și militar, și nu s-a băgat nimeni peste ei.
Apoi armată au făcut mulți dintre sfinții părinți din Grecia, Rusia, chiar și-n România, și nu au căzut sub anatemă. Și au fost războaie, unii au trebuit să tragă…. chiar și dacă au lustruit o armă, au transportat cartușe, au prestat servicii de telefonie, cu ajutorul cărora au pierit ostași din armatele dușmane….. sacră datorie, și sfântă, apărarea patriei, iar artele marțiale și mânuirea armelor, este una esențială. Armata și educația militară ajută mult. Acolo cel cu dor de credință este chiar mai incercat, și se roagă mai mult să scape, să fie bun, să nu fie nevoie să ucidă, și va dori ca la final, când va termina cu cătănia să cute mântuirea, mănăstirea…..
E bine să avem mai multe puncte de vedere, nu cred că pretinde cineva că el deține adevărul, doar mărturisim din trăirile noastre, și credința noastră.
Marian
noiembrie 22, 2018 @ 6:05 am
Salutare admin….Acest parinte nu imi place din principiu…pentru ca preot? fiind, vorbeste urat de alti preoti…cum ar fi Parintele Arsenie Boca….EL ISI MAI DA SEAMA DE CINE VORBETE URAT…Aproape ca imi vine sa ma dezabonez de la siteul vostru….Oricum, nu am facut contul pentru oameni ca el, ci pentru un articol pe care Carla l-a postat in 10iulie 2009 . Si eu am parcurs acelasi drum ca si ea, de la razboiul vazut ( am fost soldat intr-o armata straina ) , la cel nevazut…INDIVIDUL ASTA ARE PRIVIRE DE INDRACIT…pardon de expresie…Si apropos…sa faci un sport e foarte sanatos si pentru corp si pentru minte…( cu anumite conditii fireste ). Si admin….cum pot intra in legatura cu Carla, cea care a scris articolul mai sus mentionat?