Skip to content

13 Comentarii

  1. tiberiu
    ianuarie 17, 2011 @ 4:34 pm

    frumoos

    Reply

  2. Andreea
    ianuarie 18, 2011 @ 5:05 am

    Sandra, mi-a placut mult articolul. Cand l-am citit primul meu gand a fost la episcopul nostru vicar 🙂 Poate suntem din acelasi oras 😉

    Reply

  3. Ana
    ianuarie 18, 2011 @ 10:22 am

    Bun articol
    Puternic, clar si la obiect. Da, asta este ortodoxia. De aceea nici nu ne este prea usor sa fim ortodocsi.

    Reply

  4. Laura-optimista
    ianuarie 18, 2011 @ 2:44 pm

    Felicitări, dragă Sandra!
    M-a impresionat în mod deosebit acest pasaj din articolul tău: "Ce ne invata Ortodoxia ? Cum sa luptam cu patimile noastre. Cum sa ne sfintim. Cum sa il primim pe Hristos si cum sa ne purtam fata de aproapele nostru. Ortodoxia propovaduieste dragostea si cuvantul lui Dumnezeu. Biserica ofera mangaiere celor bolnavi si ii invata pe pacatosi cum sa traiasca curat si bineplacut inaintea lui Dumnezeu. Ortodoxia nu vrea moartea noastra, ci invierea noastra. Nu vrea suferinta noastra, ci tamaduirea noastra". Este o descriere concisă şi clară a Ortodoxiei!
    Dumnezeu să fie cu tine, draga mea!
    Doamne ajută!
    Cu prietenie,
    Laura

    Reply

  5. Αποκαλυψ
    ianuarie 18, 2011 @ 3:11 pm

    Este un articol de învățătură.Cea mai mare descoperire, pe care poate să facă omul e să se descopere pe sine însuși,fiind că descoperindu-se îl găsește pe Hristos,Împăratul și Dumnezeul nostru.

    Reply

  6. S.
    ianuarie 19, 2011 @ 8:20 pm

    Draga Andreea,

    episcopul vicar mentionat este cel al Timisoarei. Poate este vorba de acelasi

    Draga Laura,
    multumesc. Dumnezeu sa fie cu tine asemenea

    Doamne ajuta

    Reply

  7. Roxana Loredana
    iunie 23, 2013 @ 6:25 pm

    Realist articolul, însă eu am o altă viziune.Ai spus la un moment dat :”Nu vrem sa renunțăm la patimile noastre, nu vrem sa le vedem.”
    Eu mă tot gândesc la acest lucru de ceva timp… Într-adevăr, o idee aproape general răspândită printre cunoscuții mei este întocmai cea pe care tu ai contracarat-o mai mult sau mai puțin, că Ortodoxia ar implica duritate. Tocmai la acest capitol consider eu că slujitorii Bisericii sunt puțin deficitari. Se pune atât accent pe „ce trebuie să faci”, pe cât de mult trebuie”Să rupem rădăcinile și buruienile din sufletul nostru”-ca și cum ar fi forțat, în chinuri mari-încât uităm, zic eu, ce este cel mai important. Dumnezeu este dragoste, acesta este lucrul pe care ni-l oferă. Să fii ortodox, zic eu, este o invitație la dragoste. Schimbarea vine de la sine, câte puțin-fiecare după măsura sa. Bine, nu zic, e greu să lupți cu patima, dar Dumnezeu ne ajută iar răsplata e mult mai mare. Iisus știe cât de mult încercăm, totul este să vrem să Îl acceptăm cu toată ființa noastră. O să ne ajute El, nici nu se pune problema. Important este să încercăm și să ne dăruim. După ce ai făcut acest pas, totul va curge ca mierea cu puțin efort, doar nu ne cere imposibilul.
    Îmi place articolul tău, însă cred că instituie o viziune puțin pesimistă asupra creștinului de astăzi, nu că nu ar fi adevărat. Te pune la curent și te trezește la realitate.
    Ce păcat este că privim mai mult cu ochii decât cu inima…

    Reply

  8. Dan Sorin
    iunie 23, 2013 @ 6:42 pm

    Roxana, eu totuși nu pot fi de acord cu tine. Nu am fost de la început pe drumul Bisericii și la întoarcerea mea am trecut prin multe suferințe, chiar foarte multe suferințe. Au fost momente când am vrut să renunț dar din mila lui Dumnezeu am trecut de acele momente. Și acum trebuie să recunosc că mi-e foarte greu pe acest drum. Iar aceasta e probabil din cauză că e foarte greu să lupți cu tine, să omori egoismul din tine. Citeam undeva că cel mai greu lucru e să ucizi egoismul din tine deoarece e normal să îți fie frică de moarte iar Hristos ne cere să murim ca să înviem odată cu El.

    Reply

    • Roxana Loredana
      iunie 23, 2013 @ 8:14 pm

      [quote name=”dan-s”]Roxana, eu totuși nu pot fi de acord cu tine. Nu am fost de la început pe drumul Bisericii și la întoarcerea mea am trecut prin multe suferințe, chiar foarte multe suferințe. Au fost momente când am vrut să renunț dar din mila lui Dumnezeu am trecut de acele momente. Și acum trebuie să recunosc că mi-e foarte greu pe acest drum. Iar aceasta e probabil din cauză că e foarte greu să lupți cu tine, să omori egoismul din tine. Citeam undeva că cel mai greu lucru e să ucizi egoismul din tine deoarece e normal să îți fie frică de moarte iar Hristos ne cere să murim ca să înviem odată cu El.[/quote]
      Nu mi se pare normal să privești ca pe un chin drumul care te duce către Hristos. Dumnezeu nu vrea să ne chinuie, ci să ne ajute să ne îndreptăm pentru binele nostru. Schimbarea vinde de la sine, odată ce te-ai îndrăgostit de El. Nimic nu ne este impus, fiecare renunță din propria voință. Un tânăr care tocmai s-a întors pe calea cea bună bineînțeles că va renunța la discotecă, la cluburi, la fumat, alcool sau la mai știu eu ce dar asta nu trebuie luat ca pe un chin! Îl are acum pe Iisus în suflet și începe să învețe să aibă grijă de sufletul lui, începe să vorbească cu Hristos prin rugăciune, să cunoască adevărata bucurie… Să distingă mai bine ce e rău. ‘Ce rost are să porți fuste până în pământ dacă tu te uiți cu deznădejde la picioarele vecinei și râvnești să fii ca ea?” E cam puieril exemplul, dar este cel care m-a izbit cel mai mult. Dacă îl iubești pe Dumnezeu și guști din dragostea Lui, să-mi fie cu iertare, dar nu consider că e bine să ne considerăm calea spre El chinuitoare, așa cum sugerați, ba mai degrabă să ne bucurăm, căci totul este pentru binele nostru… Totul trebuie făcut cu iubire și răbdare. Din iubire pentru El…
      Pe mine m-a ajutat foarte mult această carte, v-o recomand cu toată inima și vă rog frumos să mă ierțați dacă am spus ceva greșit. Bucurii multe..
      http://ia701504.us.archive.org/28/items/cleopa-ilie-despre-nestiutele-judecati-ale-lui-dumnezeu/cleopa-ilie-despre-nestiutele-judecati-ale-lui-dumnezeu_text.pdf

      Reply

  9. Dan Sorin
    iunie 24, 2013 @ 9:38 am

    Roxana, sper sa nu te superi pe mine dar cred ca ai o viziune foarte romantica a vietii duhovnicesti. In viata duhovniceasca nu se poate fara suferinta. Omului caruia ii merg toate bine si frumos este un om care nu va putea creste duhovniceste.

    Tu vorbesti ca renunti foarte usor la patimi si celelalte. Ceea ce renunti foarte usor ( bautura, fumat etc. ) este sa faci pacatele superficiale. In momentul in care patrunzi in adancul fiintei tale, atunci cand incerci sa iti reformatezi intreaga ta fiinta te vei trezi cu niste monstri oribili.

    Spunea cineva: in viata duhovniceasca nu se poate fara suferinta. Uita-te la toti marii sfinti si spune-mi care din ei au trait fara suferinte? Citeam despre Nifon, patriarhul Constantianei, ca a ajuns sa fie atat de puternic posedat de diavol incat timp de 3 ani nu mai putea sa creada in Hristos si tot ce vedea era doar demoni si iad. Iarasi citesti despre pustnicul de pe Muntele Francesc care spunea ca luni intregi diavolii il trageau de par si il aruncau in mare iar el iarasi se urca pe munte. Si sunt multe astfel de cazuri. In unele cazuri, atunci cand sfintii isi biruiau monstrii din ei venea dracii si ii loveau direct. Pe cand la altii se chinuiau ei insisi cu proprii lor demoni ani intregi ( cum e cazul patriarhului Nifon ).

    Nu vreau sa sperii pe nimeni dar nu se poate fara suferinta. Copilul niciodata nu va invata sa vorbeasca daca totdeauna va primi ce va dori. In momentul in care copilul simte lipsa a ceva atunci incepe sa planga si se forteaza sa-i faca sa inteleaga pe parinti ce vrea. Si prin acea fortare invata sa vorbeasca. Iarasi daca copilul nu ar fi fortat sa mearga nu ar invata asta niciodata. Dar uneori parintii il lasa pe copil sa mearga singur oricat ar plange ca sa isi formeze muschii picioarelor si sa mearga. Da, la inceput il tii pe copil in brate cand il inveti sa mearga. Dar dupa ce si-a format putin muschii il cam lasi singur sa se chinuie ca doar asa poate sa se dezvolte normal. Asa e si in viata duhovniceasca.

    Reply

    • Roxana Loredana
      iunie 24, 2013 @ 1:53 pm

      Sf Apostol spune astfel: „iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste” Dumnezeu se uită la inimă în primul rând… Ce rost are să fac 200 de metanii dacă eu mă gândesc „of nu se mai termină odată că m-am săturat”. Au și ele rostul lor, dar după măsura duhovnicească a fiecăruia se aplică tratamentul, dacă îl pot numi așa.
      La un moment dat aveam și eu o viziune asemănătoare, mă simțeam foarte constrânsă, priveam religia ca pe o povară într-o oarecare măsură. Duhovnicul meu mi-a spus ceva de genul: Atât timp cât Dumnezeu îți mai acordă o nouă șansă, îți iartă păcatele, tu de ce Îl înjunghii pe la spate?
      Noi suntem oameni simpli, nu ne putem compara greutățile cu cele ale sfinților. Bineînțeles că vor exista greutăți, dar acestea ne ajută să iubim mai mult, sunt spre folosul nostru. Suntem foarte superficiali dacă ne uităm de ex la un pustnic și ne gândim cât de mult pătimește el, mamă mamă! Nu e chiar așa. O face de bună voie și mă îndoiesc că se va plânge de mulțimea sacrificiilor ptivite din afară. Totul este pentru Iisus și cu dragoste, altfel degeaba

      Reply

  10. Dan Sorin
    iunie 24, 2013 @ 4:00 pm

    Bine, Roxana. Să te ajute Dumnezeu în continuare să ai pace și bucurie în viață. 🙂

    Reply

    • Roxana Loredana
      iunie 24, 2013 @ 4:56 pm

      [quote name=”dan-s”]Bine, Roxana. Să te ajute Dumnezeu în continuare să ai pace și bucurie în viață. :)[/quote]
      mă scuzați pentru încăpățânare. :)) Bucurii multe:)

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *