Ortodoxia = Smerenie și Dragoste

Spunea Părintele nostru Sofian că trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei sunt smerenia şi dragostea. Cu aceste frumuseți şi puteri ale sufletului mărturisim şi noi ascultarea de Dumnezeu şi dăruirea către semenii noştri. Smerenia şi dragostea sunt roadele pe care ni le caută Dumnezeu la vremi de cercetare şi încercare… Întru acestea arătăm, de fapt, cât de ortodocşi suntem.

Prin smerenie şi dragoste devenim şi noi ucenici ai Domnului, ne integrăm şi noi în trupul lui Hristos, în comunitatea Bisericii, răspunzând chemărilor Mântuitorului nostru: ”Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Matei 3, 2) şi ”Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35)

Cu smerenia punem începutul urcuşului duhovnicesc, al înnobilării şi îmbunătățirii vieții, iar cu dragostea deschidem şi altora acest drum pe care nu trebuie să-l săvârşim singuri. De fapt, cu cât deschizi mai multor semeni drumul către împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai mult înaintezi şi tu pe acest drum împreună cu ei. Nu este un drum uşor, nici larg. Nu are scurtături, nu poți face salturi. Cu toții trecem printr-un lanț de încercări, de examene ale credinței prin care Dumnezeu-Tatăl nostru ne ajută să creştem. Nu să cădem, ci să ne mai ridicăm cu câte o biruință peste noi înşine.

Oare am trecut toate examenele, oare le-am ratat pe cele mai multe? Suntem notați cumva în catalogul lui Dumnezeu, în ”cartea vieții” (Apocalipsa 3, 5)? Cum ne mai putem îndrepta din căderile trecute? Din examenele căzute? Tot prin smerenie şi dragoste. Căci Dumnezeu ne dă iară şi iară şanse să ne pocăim şi să iubim, să-L iubim smeriți şi să-L mărturisim senini prin fapte, prin cuvinte şi prin gânduri ziditoare de comuniune. Doar aşa-L mărturisim pe Dumnezeu. De aceea, să fim smeriți că suntem ortodocşi… Nu c-am fi meritat. Poate că nu puteam duce crucea căutării lui Dumnezeu în afara Bisericii, şi de aceea ne-a întărit şi binecuvântat El cu harul Duhului Său Sfânt şi Iubitor ca să-I mulțumim pentru aceasta şi să mijlocim smeriți mântuirea celorlalți semeni care nu-L cunosc încă. Iubindu-i şi pe cei ce nu-s ca noi, dorindu-le mântuirea lor precum ne-o dorim şi nouă.

Totuşi, mă tem… că din prea multă ”ortodoxie” nu le dorim mântuirea neortodocşilor. Poate nici a tuturor ortodocşilor… Şi tare mă tem să nu o ratăm şi noi… Ar trebui să ne bucurăm când întâlnim un neortodox, sau un ortodox rătăcit. Să mulțumim Tatălui nostru că ne-a dat o nouă şansă a mărturisirii iubirii Lui şi a lui rugându-ne pentru mântuirea lui, purtându-i neputințele, răbdându-i neştiințele, pansându-i rănile şi alinându-i durerile… Şi pentru el a venit Hristos. Şi ni l-a adus nouă înainte ca să-l îngrijim, nu ca să-l judecăm. Ca să-l luminăm prin iubire, nu ca să-l întunecăm prin izgonire. Ca să-l ajutăm, nu ca să-l anatematizăm. Ca să-l împodobim cu harul lui Hristos, nu ca să-l dezgolim de orice virtute… Nu care cumva din nedibăcia noastră vreun suflet să se smintească şi calea mântuirii să fie defăimată!

Ne trebuie, e drept, multă înțelepciune, multă răbdare şi gingăşie ca să-L mărturisim pe Hristos, fără agresivitate, fără aroganță, fără îndârjire. Să fim creştini adevărați, smeriți şi iubitori. Dar pe cât de râvnitori suntem când ne rugăm pentru noi, la fel de râvnitori se cade să fim şi când ne rugăm pentru ceilalți. Pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl nostru iubitor ”voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). Să ne rugăm şi noi împreună cu Sfântul Siluan Athonitul:

Aşa cum ai dat Apostolilor Tăi pe Duhul Sfânt

şi ei Te-au cunoscut pe Tine,

aşa, Doamne Iisuse Hristoase, dă tuturor oamenilor

să Te cunoască pe Tine

prin Duhul Tău cel Sfânt. Amin.

Cu pace si voie buna.
Arhim. Mihail – Manastirea Antim