„Pacatele” mantuitoare

M-am gandit ca daca tot ne place sa ne balacim in patimi si faradelegi, fiind din cale-afara de indaratnici a asculta cuvantul lui Dumnezeu, ar fi bine sa ne orientam un pic patimile, si sa le prefacem astfel incat  sa dobandim si noi ceva folos duhovnicesc si o sansa de mantuire, daca tot ne ostenim atata cu ele.
Asa fiind lucrurile va indemn sa fiti:
  • Neinfranati la pofta duhovniceasca
  • Lacomi la a face milostenie
  • Zgarciti la a vorbi de rau
  • Barfitori de bine
  • Nepasatori la razbunare
  • Risipitori de iubire cu aproapele
  • Avari cu desfatarile lumesti
  • Impietriti la desfranare
  • Lenesi la cearta
  • Defaimatori ai gandului viclean
  • Batjocoritori ai dracestilor invataturi
  • Uratori de nedreptate
  • Neascultatori de clevetiri
  • Necredinciosi fata de minciuna
  • Necinstitori de lucruri desarte
  • Neiertatori cu patimile noastre
  • Maniosi pe toata faradelegea din noi
  • Intoleranţi cu păcatele noastre,
  • Răzvrătiţi împotriva tuturor ispitelor,
  • Intristaţi după Dumnezeu,
  • Mândrii de virtuţile celorlalţi,
  • Incăpăţânaţi în păstrarea dreptei credinţe,
  • Deznădăjduiţi de statornicia celor pământeşti,
  • Temători de dreptatea lui Dumnezeu,
  • Nepricepuţi la viclenii,
  • Incapabili de a ne aminti greşelile semenilor,
  • Nestatornici în rău,
  • Dezinvolti în mărturisirea credinţei,
  • Lacomi de virtuti,
  • Dependenti faţă de iubirea lui Hristos,
  • Extremişti în blândeţe,
  • Neîncrezători în erezii şi superstiţii,
  • Trădători ai patimilor,
  • Neatenti la mânie,
  • Nerăbdători de a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu!

Aşadar, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii, orice tendinţă aparent negativă din sufletele noastre poate fi transfigurată într-o sursă de virtuţi creştine. Potrivit Sfinţilor Părinţi, partea irascibilă a sufletului, pe care o utilizăm spre săvârşirea păcatului mâniei, ne-a fost dăruită de către Creatorul nostru, pentru a o folosi în practicarea virtuţii curajului, iar tendinţa de a pofti este utilă pentru aprinderea iubirii faţă de Hristos. De asemenea, toate celelalte facultăţi ale sufletului, pe care Dumnezeu le-a pus în fiinţa noastră, pot fi folosite în mod pozitiv (cu scopul împlinirii voii divine), sau în mod contrar naturii noastre (spre săvârşirea răului), în funcţie de liberul arbitru al fiecăruia dintre noi.

Scris de Razvan in iulie 2009, completat de Laura in iulie 2010 si republicat acum

(Visited 6 times, 1 visits today)