De ce păcatul este pedepsit

Un bun mod de a înţelege mecanismul păcatului este de a analiza traficul dintr-un oraş.

În trafic fiecare participant trebuie să respecte nişte reguli pentru ca el să circule în siguranţă şi pentru a nu-i pune în pericol pe alţii. Fiecare participant se bazează pe celalălalt că va respecta regulile şi va fi corect: de exemplu toţi cei care trec pe culoare verde a semaforului sunt convinşi că ceilalţi vor aştepta pe culoarea roşie, şi-i vor lăsa să treacă, deşi s-au întâmplat multe cazuri când nu a fost aşa.

Dacă cineva greşeşte în trafic sau nu respectă regulile, în mod intenţionat, atunci vor fi afectaţi şi ceilalţi şoferi şi astfel greşeala unuia are consecinţe asupra mai multora. Dacă cineva trece pe roşul şi loveşte pe altcineva, la o oră de vârf, atunci se blochează circulaţia în acea intersecţie, iar coada de maşini de la semafor se măreşte vizibil: încep să fie afectaţi şi cei de pe alte străduţe şi astfel aglomeraţia creată de accident se propagă în câteva minute pe toate marile bulevarde ale oraşului. Astfel greşeala unui singur om, care s-a grăbit, trecând pe roşu, influenţează direct şi indirect un număr foarte mare de oameni.

De aceea este normal ca poliţia să pedepsească pe cei ce greşesc, este normal să dirijeze circulaţia, deci în concluzie e normal să asigure buna circulaţie a traficului.

Noi oamenii care ne-ntâlnim unii cu alţii zilnic suntem participanţii la trafic (la viaţa nostră) şi trebuie să respectăm anumite reguli pentru ca să ne fie nouă bine şi tuturor în general. Dumnezeu este Cel care dirijează circulaţia şi care asigură la bunul mers al tuturor. Când cineva greşeşte vocea Lui Dumnezeu (conştiinţa) îl mustră şi-l ceartă sau câteodată Dumnezeu îl pedepseşte, ca pe viitor durerea pedepsei să-i fie sfătuitor şi să nu mai greşească. Dumnezeu nu doreşte doar aşa o bună înţelegere între oameni ci vrea chiar să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne iubim familia noastră.

Dumnezeu e Tatăl iar noi toţi, participanţii la trafic, suntem copiii Lui. Noi toţi suntem fraţi unii cu alţii. Când un frate face rău celorlalţi fraţi, bâtându-i, înşelându-i sau minţindu-i atunci Tatăl vine şi-l pedepseşte, îl mustră pentru că a stricat armonia şi liniştea familiei. Dumnezeu vrea mereu ca în familia Lui toţi să se-nţeleagă bine, toţi să se ajute unii pe alţii, toţi să-i ceară ajutorul pentru a se iubi. El este şi arbitrul, şi medicul, şi judecătorul nostru, El ne ajută în toate felurile, şi-n tot timpul ca să ne-nţelegem ca fraţii.

Păcatul strică armonia familiei, păcatul făcut de un frate îi afectează pe toţi fraţii.  Cel ce face păcatul nu-l iubeşte nici pe Tată nici pe fraţii lui, ci caută să-i fie numai lui bine. Cel ce face păcatul este egoist şi-şi caută doar plăcerea lui.

De aceea păcatul este pedepsit, de aceea păcatul e boala familiei (a lumii) căci strică armonia ei.

De aceea uciderea, avortul, ura, mândria, zgârcenia, lăcomia, beţia, fumatul, desfrânarea, etc. sunt toate păcate, pentru că fac rău tutoror direct sau indirect. De aceea Dumenzeu le pedepseşte, dar le şi iartă.

„Căci nu este om care să fie viu şi să nu greşească, numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul” (Rugăciune pentru cei adormiţi)

(Balan Claudiu)