Skip to content

4 Comentarii

  1. roxi
    ianuarie 23, 2010 @ 12:50 pm

    Foarte frumos punctat! Dar cate familii intra in aceasta categorie?
    Ce facem cu generatia crescuta de parinti comunisti? Este o generatie de atei care va creste copii atei, din pacate!
    Pe de alta parte, nebanuite sunt Caile Domnului si El stie cum lucreaza pentru fiecare.

    Reply

  2. Sorin M.
    ianuarie 23, 2010 @ 2:54 pm

    Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. ( Matei 5,9 )

    Mâ întreb: sunt eu o persoană făcătoare de pace? Ştiu să iau două mâini reci şi să le pun împreună, încălzindu-le? Ştiu să apropii două inimi însigurate de vrăşmăşie şi să le pun într-o frumoasă prietenie şi părtăşie?
    Poate pare imposibil…dar, măcar visez la aşa ceva?…Mă rog?…

    Pacea este moştenirea fără de preţ a lucrării harului Duhului Sfânt.
    „Dar fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de acolo l-au trimis la Tars. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt. ” ( Fapte 9:31)

    Uimitor însă, dacă ne întoarcem la activitatea lui Saul dinaintea convertirii, am spune că ceva nu este în regulă. Saul era cel care alerga prin toată Iudeea, Galilea şi Samaria să-i prindă şi să-i ucidă pe ucenicii Domnului Iisus. Şi dintr-o dată acest om se umple de pace, de o pace în care nu se mai regăseşte nici un fel de remuşcare. Iată ce spune el mai târziu: ” Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu. ” ( Fapte 20:26-27) Ce-i dădea Sf. Ap. Pavel această pace sufletească, dacă nu încrederea că orice păcat poate fi răscumpărat prin sângele Domnului Iisus. De unde venea această pace? Nu provenea din ştiinţa dobândită la picioarele marelui învăţător Gamaliel. Nu provenea nici dintr-o amiţie firească, ci venea în urma unei întâlniri pe care o avuse pe drumul damascului.

    Fiecare dintre noi ne urăm de sfintele sărbători pace sufletească unii altora, dar pentru a o putea dărui trebuie mai întâi să o ai. Iar ca să o ai, trebuie să fi avut loc în viaţa noastră, o astfel de întâlnire ca şi a Sf. Pavel cu Domnul Iisus. De această întâlnire şi de felul cum schimbă viaţa noastră o astfel de întâlnire, depinde şi felul cum răspundem la întrebările de mai sus.

    Sfântul Isaac Sirul ne sfătuieşte atâte de frumos:”Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pamantul !”
    Înţeleg din acest scurt sfat că pentru a dobândi pacea inimii şi a sufletului, dar şi pacea părtăşiei cu semenul meu, trebuie să mă mulţumesc cu puţin şi să mă bucur pentru orice clipă cât de mică de părtăşie, să caut mereu să dau întâietate şi să fiu sub ascultare, să mă silesc să fac mai mult voia altuia decât a mea şi nu în ultimul rând să mă rog lui Dumnezeu să se facă întotdeauna voia Lui întru mine..
    Când îl avem pe Domnul Iisus în inima noastră, în mijlocul părtăşiei noastre, atunci, pământu-i sus iar ceru-i jos…îngerii sunt fraţi iar fraţii îngeri… atunci am împăcat cerul cu pământul, căci Domnul Iisus este ” Domnul păcii” .

    Se spune că atunci când Sf. Mucenic Papia, care a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian ( prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 28 Iunie) , a fost aruncat în foc pentru că nu dorea să se lepede de creştinism, a strigat dintre flăcările care-i cuprinsese trupul:” Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decât arde focul acesta trupul meu !”
    Dacă inima noastră ar arde la fel, am avea pace, zidindu-ne şi umblând în frica de Domnul, şi sporind în toate prin mângâierea Duhului Sfânt.

    Reply

  3. ionutz
    ianuarie 24, 2010 @ 6:24 pm

    frumos!:-)

    Reply

  4. Guest
    iunie 20, 2010 @ 7:58 pm

    :love:

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *