Pacea lui Hristos: echilibrul sufletesc pentru a lua deciziile corecte

Mi-aduc aminte cum spunea Părintele Teofil Pârâian că la Sfânta Liturghie există patru momente când se aminteşte de pace, momente când preotul sau episcopul rostește în numele lui Dumnezeu: Pace tuturor! Mi-a amintesc şi de intrarea Mântuitorului prin uşile încuiate, când le-a spus apostolilor: Pace vouă!

De atâţia ani de când sunt în Biserică am citit şi am auzit de multe ori vorbindu-se despre pace dar asta nu mă atingea în mod special, nu avea rezonanţă în sufletul meu. Am copilărit într-o familie fericită. în care nu existau certuri sau vorbe urâte, din acest motiv pacea nu-mi lipsea… cel puţin aşa vedeam eu lucrurile atunci. Apropiat de Dumnezeu fiind, cu ani în urmă, îi ceream altceva, şi nicidecum pace.

Dar odată ajuns în viaţa de familie şi confruntat cu situaţia de a o conduce şi de a o susţine moral, duhovniceşte şi financiar, lucrurile s-au schimbat. La mama acasă le aveam pe toate de-a gata, nu trudeam pentru nimic. În viaţa de familie trebuie să le fac pe toate şi uneori chiar lucrurile care acasă la părinţi păreau banale, acum puteau să-mi aducă tulburare. Părăsind copilăria şi ajungând în viaţa responsabilă de familie am dat nas în nas cu toate problemele societăţii, care înainte nu mă interesau în vreun fel.

Am ajuns practic la cuvintele Mântuitorului care spune: „În lume necazuri veţi avea”. Aceste necazuri pe care le-am întâmpinat în societate au la bază slăbiciunile şi păcatele mele şi a celor din jur. Gândiţi-vă ce se întâmplă când în societate, oameni cu slăbiciuni intră în diverse relaţii economice, sociale, emoţionale cu alţi oameni păcătoşi! Apar certurile, neîncrederea, birocraţia, hoţia, pagubele materiale, bolile trupeşti, etc.

În fiecare zi poţi întâmpina situaţii care te pot tulbura, pierzându-ţi pacea sufletească: începând de la o banală durere de cap atunci când te trezeşti, apoi continuând cu aglomeraţia din trafic, cu problemele de servici, apoi cu micile ghiduşii ale copiilor, şi terminând cu tot felul de obligaţii şi probleme financiare din familie.

Am avut zile când am fost foarte tulburat şi când îmi simţeam sufletul împietrit şi departe de Harul lui Dumnezeu. Atunci am început să strig la rugăciune după ajutor: Doamne adu pace între noi! Atât ceream, doar pace! Asta simţeam că ne lipseşte în mod stringent. Chiar dacă aveam şi alte lipsuri totuşi erau mult mai uşor de îndurat decât tulburarea sufletească şi continua stare latentă de conflict.

Şi Dumnezeu ne-a ascultat şi ne-a dăruit pacea Lui. Asemenea şi Maica Domnului a răspuns rugăciunilor noastre. Acum, încerc să cer cât mai des la rugăciune mai întâi pace şi apoi altceva. Diavolul găseşte aşa de multe căi de a ne arunca în ispită încât nimeni nu e scutit de tulburare.

Ispite vom avea până la sfârşitul vieţii, indiferent cât de sfântă ne este viaţa, pentru că suntem chemați într-un război duhovnicesc pe care trebuie să-l ducem. Dacă încercăm mereu să dobândim pacea rezolvându-ne problemele de zi cu zi vom vedea că problemele nu se mai termină, ci se înmulţesc odată cu vârsta şi responsabilităţile. E o pistă falsă pe care trebuie s-o părăsim.

Domnul Hristos spune: „Pacea Mea o dau vouă! Nu precum va da lumea vă dau eu vouă.” Pacea pe care ne-o oferă Dumnezeu ca urmare a cererilor noastre este rod al Duhului Sfânt care vine şi se sălăşluieşte întru noi. Dar această pace nu depinde de ceea ce este în exterior. Cel ce a dobândit pacea lui Dumnezeu nimic nu-l mai tulbură din lume, pentru că nu mai are aşteptări de la lume, nu mai caută plăcere în ea, nu mai vede rezolvarea problemelor cu soluţii lumeşti, ci mereu cu cele dumnezeieşti.

Pacea pe care o oferă Hristos omului e o pace rezistentă la toate necazurile şi tulburările lumii în care trăim. Doar păcatul, sau neascultarea de poruncile lui Dumnezeu poate alunga pacea din suflet nostru, în rest nimic.

Astfel, pacea lui Hristos este în acelaşi timp rod al împlinirii poruncilor Lui dar şi scut puternic împotriva necazurilor lumii. Sfântul Serafim de Sarov spunea: Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău. Pacea lui Hristos ne oferă acel echilibru sufletesc atât de necesar luării deciziilor în viaţa de zi cu zi.

Cu cât te tulbură mai puţin lumea din jur, cu toate ale ei, cu atât pacea lui Hristos devine o stare constantă a sufletului tău. Pacea sau tulburarea sufletului nostru e un semnal clar ar stării noastre duhovniceşti.

Mi-aduc aminte de un sfânt care spunea că la rugăciune, mai presus de orice, să cerem pace între noi. Există atâta ceartă şi tulburare între oameni!

Pacea lui Hristos se dobândeşte şi se păstrează prin multă rugăciune, prin spovedanie, post, înfrânare, vorba puţină şi nebârfitoare, prin împărtăşirea cu Trupul şi sângele Domnului, prin participare la slujbele Bisericii, prin iubire şi fapte bune.

Am tulburat pe alţii de multe ori cu păcatele şi vorbele mele, şi alţii m-au tulburat pe mine. Am cunoscut pe pielea mea care sunt roadele tulburării şi de atunci încerc să mă feresc de ele.

Cereţi pacea lui Hristos în inima şi în viaţa voastră şi veţi vedea cum se linişteşte marea ispitelor şi furtuna păcatelor.

Creştinul este prin excelenţă un om al păcii, dar şi al adevărului. De aceea când Hristos Domnul spune: „N-am venit să aduc pace pe pământ ci sabie” se referă la despărţirea conceptuală a binelui de rău. Noi oamenii amestecăm permanent binele şi răul fără să le deosebim. De aceea Hristos ne spune: „Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri este” adică faceţi binele în mod desăvârşit şi condamanți răul… de aici şi dezbinarea dintre oameni. Noi suntem oameni ai păcii dar nu ai unei păci strâmbe şi mincinoase care în timp ar izbucni iarăşi în conflict, ci ai unei păci în Adevăr, în Duhul Evangheliei lui Hristos.

(Claudiu)