Pălmuieşte-mă, dar nu mă lăsa să cad!

Probabil deja v-ati gandit din cauza titlului la o violenta propriu zisa, dar nu la violenta ma refer, ci la imensa iubire a lui Dumnezeu, daaa! la imensa Lui iubire care nu intarzie sa si-o arate fata de noi, copiii Săi. Dupa ce am revenit in Ortodoxie si incerc sa urmez acestei credinte si cu sufletul si trupul (nu numai cu numele), am sesizat de la prima spovedanie o usurare grozava, dar spunea un parinte:

Iata te-ai intors la Hristos prin faptul ca i-ai deschis dupa ce El a batut, dar parca a plecat! Da inteleg destul de bine aceste cuvinte, le-am trait pe „spinarea” mea de ortodox, pana a trebuit sa imi dau seama ca Dumnezeu ingaduie celor rai sa te ispiteasca parca mai grozav ca niciodata sa vada cum rabzi in ispite dupa ce ai deschis usa inimii tale.

Aceste ispite sunt pentru izbavirea vechilor patimi de pe suflet care imi macinau sufletul inainte. Am primit putere de la Domnul ce-i drept, dar iarasi am cazut, caci in sufletul meu era mandria, o boala necrutatoare. Nu intelegeam de ce permanent cad si cadeam de multe ori, dar nici eu nu ma lasam, de cate ori cadeam, fuga la spovedanie, pentru ca suparand pe Domnul ma chinuia grozav constiinta.

Smerenia cu adevarat este un mare scut impotriva diavolului, caci aceasta virtute nu numai ca te apara, dar il si arde, pentru ca diavolul a cazut din mandrie. Am inteles ulterior ca Dumnezeu ingaduia sa cad din cauza mandriei mele spre a ma smeri, dar in urma acestor evenimente am cazut in deznadejde. Dupa Impartasanie am simtit un râu grozav de mangaiere. Am primit un dar minunat de la Domnul asupra patimilor mele si aveam si smerenie in suflet.

Era ceva minunat, inexplicabil nu puteam sa cred ca intr-o clipa Domnul a luat de la mine razboiul cu patimile mele (bineinteles au urmat ispite, dar le-am trecut cu ajutorul Sau cu succes). A trecut o vreme indelungata de atunci si au inceput sa ma ispiteasca din nou gandurile de mandrie si nu stiam cum sa le birui, caci veneau asupra mea cu o forta grozava, dar cred ca ma rugam eu prea putin.

Iarasi au inceput ispitele fostelor mele patimi sa imi vina in gand mai acut si deja ziceam Domnului: Iti multumesc Doamne caci ma ajuti sa ma smeresc, dar nu ma lasa sa cad!! Te rog Doamne nu ma lasa sa cad! Si nu m-a lasat Domnul sa cad, dar mi-a tras o „palma” din iubire luandu-mi pentru cateva zile darul Sau pentru a ma invata sa ma smeresc. Iti multumesc Doamne caci datorita Tie traiesc azi in Ortodoxie si cu ajutorul Tau am auzit Chemarea Ta…..