Până și caii mâncau din lumină…

Fericirea e un exercițiu de admirație. E ceea ce admiri constant, sagace și insațiabil.

Chiar și baba care nu se mai poate ridica de cocoașă și pe care o dor picioarele asurzitor…a mers cândva cu capul gol, cu fusta trei sferturi…și se credea nemuritoare…

E normal să fii invidios când vrei, în mod prostește, ceea ce nu poți să faci. Pentru că invidia e neputința de a-ți admite limitările.

Libertatea nu are valoare decât dacă o transformi în capodoperă.

De ce tânjim noi după „stabilitatea” comunismului? Pentru că nu vrem să admitem că o primeam pe spatele celor care erau încătușați în închisori.

E trist de ușor să fii neam prost, adică neomenos, un om plin de cruzime și de infatuare. Când îl pui pe unul ca acesta să se rețină de la mârlănia lui înțelege întru câtva…cât de sclav, cât de îndatorat e răutății.

Avem vicii scumpe pentru că suntem prea ieftini.

Eu suspectez pe foarte mulți de faptul, că nu au gândit nici măcar odată vreun gând.

De-a lungul timpului mi-am dat seama că oamenii comuni nu pot să-l înțeleagă pe omul mult, pe omul inepuizabil, pe cel care creează abisal. Și pentru că li se opreștea mintea și nu știu ce să creadă și să spună despre el, îl consideră…tot la fel ca ei.

Primul simptom al necrozei intelectuale e acela că nu mai poți să admiri măreția din altul.

Asceza ortodoxă nu e o eliberare de carne ci o transfigurare a ei.

Credulitatea e soră cu grosolănia. Dacă credulul amestecă lucrurile bune cu cele rele ca pe salata dintre otravă și castraveți, cel cu comportament grosolan e „delicat” numai când interesele i-o cer. Numai că atunci când vrea să pară domn…grosolanul e un drac travestit în arhanghel.

Ura e productivă…pentru că e o dragoste maladivă. Numai că pe cât produce obiecte, scandaluri, furtișaguri…ura devine grețoasă…până la a nu-și mai suporta propriul hoit.

Când adolescentul petrecăreț înțelege prima dată că vomitarea e un proces fiziologic…și că mai multe ejaculări într-o noapte nu aduc „extaz” ci o oboseală soră cu greața începe să reconsidere basmele despre dragoste…și să le aducă în spațiul nemetaforic al realității brutale.

Orice curiozitate are nevoie de explicații. În lipsa lor…îți imaginezi prea multe lucruri colorate despre lucruri care nu sunt întotdeauna rogvaiv.

Copiii sunt niște oameni maturi care încep să uite cât de frumoasă e simplitatea.

Moartea are o logică simplă: te lasă să presimți liniștea ei…înainte de a trece pragul. Frica provine tocmai din aceea că mulți nu au liniște convivă cu liniștea morții.

Cum să nu vezi atât de multe zâmbete tâmpe pe fețe…dacă gândirea e un lux la care nu mai sperăm nici măcar în glumă?

Ortodocșii înfumurați vor ca lumea să fie pe măsura minții lor. Asta pentru că nu și-au dat seama că Dumnezeu nu lucrează cu măsuri atât de improprii frumuseții.

Nu vreau ca vreun om, vreun lucru, vreo carte să fie pe măsura mea, pe cât pot eu să înțeleg, să simt sau să admit. Unde ar mai fi greul sublim, greul iluminator atunci, dacă tot ce m-ar înconjura nu m-ar provoca deloc spre înțelegere și iubire?

Da, poți să faci pe arlechinul când e vorba să simbolizezi și să reprezinți idei, sentimente, stări de spirit…dar nu și atunci când tu însuți ești o dramă. Cu alte cuvinte: nu ne place să râdem de noi…când ne doare din toată ființa.

Cuvintele esențiale se pot spune în multe feluri și pe multe tonuri…Ceea ce e important e să te pui la ușa cuvântului, de fiecare dată când cineva vrea să te descopere în toată autenticitatea ta.

Mizeria poate naște mărgăritare. Numai că ea trebuie filtrată printr-o inimă și un ochi care știe să vadă mărgăritare, acolo unde alții văd numai miros insuportabil.

Frumusețea e riscul pe care și-l asumă oamenii care se încred cu totul în Dumnezeu.

(Pr. Dorin Octavian Picioruș)