Paradoxul sanatatii!

Lumea acesta este plina de bolnavi. De boli ce sa mai zicem? …cine le mai stie numarul? Durerea bolilor? …nu este scoala a cuvintelor care sa invete sa asternem durerea trupului pe hartie!

Alearga neincetat umanitatea dupa doctori, dupa analize si dupa tratamente, doar doar sa scape de neputinta si durerea trupului. Insa cad saracii oameni si mai mult in deznadejde.

Insa de ce avem parte de toata nebunia aceasta? De ce atata agonie cu atata tehnologie? Ce lipseste omului din toata aceasta ecuatie?

Adesea, oamenii fac abstractie de constitutia duala a firii lor – cea trupeasca si cea sufleteasca. De cele mai multe ori omul neglijeaza sufletul, tocmai in detrimentul trupului pe care se straduieste sa-l vindece. Sta sarmanul la cozi dupa analize, se programeaza pentru radiografii, tomografii, si rmn-uri, numai sa vada ce este in neregula cu trupul lui. Dar cand vine vorba de sanatatea sufletului fuge paradoxal, de analiza cea mai detaliata a sufletului: oglinda constiintei. Fuge iresponsabil, ca sa nu stie ce boala are si se preface sanatos.

In schimb, cand vine vorba de trup, chiar si la cele mai banale raceli, se trateaza omul cu o armata de metode: isi face infuzii de ceaiuri, toarna pe gat nenumarate bauturi efervescente, ba ia chiar si antibiotice in excesul sau de zel, gandindu-se sa se faca sanatos, precum a fost. Dar numai cand i se raceste inima fata de semeni si fata de Dumnezeu nu face omul nimic. Sta gripat, tuseste in urechile celor de langa el cu vorbe infestate de rautate, transmitand raceala lui sufleteasca si altora, si tot nu pricepe de ce nu se face sanatos. Nu-si incalzeste inima cu milostenie si nu i-a pastila blandetii, stand aproape impietrit de frigul sufletesc, desi oricand are aceste tratamente la indemana.

Daca si-a luxat sau daca si-a rupt piciorul, se duce omul la ortoped, apoi asteapta rabdator incorsetat in gips, ca sa dobandeasca din nou libertatea de miscare. Insa, cand vine vorba de suflet, dupa ce si-a amputat picioarele inimii in laturile poftelor lumesti, nu vrea sa primeasca macar niste carje duhovnicesti (invatatura Bisericii) ca sa se poata sprijini in ele. Sta sarmanul om la pamant si se taraste fara sa vrea sa primeasca tratamentul de vindecare. In schimb isi face iluzii ca va alerga pe campurile fericirii cu inima ologita de patimi.

Apoi, bate omul la toate usile chirurgilor, daca vede ca are vreo tumora sau vreun tesut cangrenat, ce il supara cu durerea, dar numai la Chirurgul de suflete nu vine sa scape de cangrena pacatului, si de tumora rautatii. Apoi se intreaba omul istovit, de ce razbesc atea boli in trupul lui, si tot in trup cauta raspunsuri. Dar raspunsurile ne se gasesc acolo si agonia continua.

Se duce omul disperat si da buzna la oricare stomatolog liber in toiul noptii, numai ca sa-l scape de durerea sacaitoare de masea, dar nu s-ar duce in ruptul capului la Stomatologul de suflete, dupa ce mania si ura de aproapele i-au ros sufletul ca o carie. Nu! Oricat l-ar sacai repulsia fata de unii semeni, nu se duce omul bolnav sa se vindece, ci sta vorbind doar despre raul pe care il suporta din partea lor, precum si cel sagetat de durerea dintilor nu se vaita decat de raul care il stapaneste. Si precum gura neingrijita este urat mirositoare, din lipsa igienei si a pastei de dinti, asemenea este si omul care nu-si clateste inima cu iertarea de aproapele. Ii miroase inima urat, si rautatea il roade neincetat precum o carie.

Alearga omul la oftalmolog cand ii slabeste vazul, si ar da orice ca sa il dobandeasca din nou, macar in parte. Dar cand sufletul ii este orb de atata necredinta in Dumnezeu si indiferenta la strigatele aproapelui, nici macar niste ochelari duhovnicesti (Sfintii Parinti) nu cauta. Orbecaie prin intunericul mintii sale, si isi imagineaza extraterestri, universuri paralele, horoscoape si evolutii, dar numai realitatea in adevaratele ei culori nu o vede. Si pe cat de mult isi doreste orbul trupesc sa-si recapete vederea, pe atat de mult nu-si doreste vindecarea cel orb sufleteste.

Dar timpul trece, omul imbatraneste si ajunge apoi sa caute un cardiolog bun, vazand ca inima il inteapa de durere sau ii slabeste in putere. Insa nici vorba sa se duca la Cardiologul de suflete cand vede ca inima il inteapa cu rautati si cand ii slabeste in dragoste, inca din tinerete. Ar tine omul orice regim si ar face orice operatie, oricat de costisitoare, si oricat de periculoasa sau dureroasa ar fi, numai sa nu-i stea inima in loc, dar numai de bataile inimii duhovnicesti nu se intereseaza. In inconstienta sa, face abstractie de durerea sufleteasca a inimii sale si cauta sa faca performante in iubirea lumeasca, desi infarctul duhovnicesc sta sa se declanseze dintr-o clipa in alta.

Alergam neobositi dupa trup, dar numai pentru sanatatea sufletului nu ne facem timp. Vitaminizam trupul cu de toate si il inbalsamam cu toate parfumurile lumii, dar numai sufletul il lasam sleit si in paragina. La toti doctorii cautam leac trupului, numai la Doctorul Vesnic de Garda nu cautam vindecarea sufletului.

Cel mai rau pentru omul bolnav sufleteste, este sa creada despre sine ca este sanatos, cand defapt el sta sa moara. Din pacate asa este omul zilelor noastre. Moral se crede sanatos tun, dar nu stie ca pacatul din el a rezervat deja sicriul sufletului sau.

Bine ca avem totusi pe Cineva, care din cand in cand, ne mai resusciteaza si fara voia noastra.

” … iata fiilor duhovnicesti , Hristos sta nevazut primind marturisirea voastra cea cu umilinta deci sa nu va rusinati sau sa va temeti si sa ascundeti de mine vre-un pacat ci fara sfiala sa spuneti toate cate ati facut… iar eu sunt numai un martor ca sa marturisesc inaintea lui Dumnezeu pentru toate cate imi veti spune mie ,iar de veti ascunde de mine vre-un pacat sa stiti ca toate pacatele indoit vi se vor intoarce inapoi luati seama dar de vreme ce ati venit la doctorul sufletesc care este duhovnicul sa nu va intoarceti nevindecati.”

(Indemn la spovedanie)

(Visited 16 times, 1 visits today)