Părintele Sabin Vodă, fiu duhovnicesc al Părintelui Teofil Pârâian timp de 17 ani
Are 40 de ani, trăieşte în Alba Iulia şi este proaspăt paroh peste o mână de case de la hotarul oraşului. Redactor la radio România, apoi director al postului de Radio Reîntregirea, şi-a dorit din tot sufletul să intre în viaţă activă a Bisericii şi slujeşte, cu multă pasiune şi dăruire, într-o baracă pe care a transformat-o în paraclis. Aşezat în dreptul ferestrei prin care lumina înserării aureşte blând icoanele de pe pereţi, părintele Sabin Voda îşi aşteaptă viitorul ca pe o împlinire. Preoţia e pentru el bucurie. Aşa cum a învăţat de la duhovnicul său, părintele Teofil Pârâian *
„Dacă ochiul îţi este acoperit de păcat, nu mai vezi nimic”
– Părinte, vi s-a dus vestea de preot misionar, dar puţină lume ştie că dragostea sfinţiei voastre pentru Hristos şi Biserica n-a existat dintotdeauna. Cred că ar fi folositor pentru cititorii noştri să începem prin a afla cum aţi ajuns credincios.
– Sunt unul dintre acei mulţi tineri care, după 1990, s-au întors la credinţă. A fost lucrarea lui Dumnezeu cu generaţia noastră. Eram student la ASE, în Bucureşti, şi până atunci nu intrasem în nici o biserică. N-aveam ochi pentru biserică. Dacă ochiul îţi este acoperit de păcat, nu mai vezi nimic. Însă Dumnezeu mi-a scos în cale un om minunat, care mi-a luat foiţa de plumb de pe privire. Am început să studiez acupunctură cu dr. Ioan Ladea, o mare personalitate, pe lângă care am ucenicit doi ani şi jumătate, zi de zi. De la el am aflat pentru prima dată de Hristos. Oamenii veneau să-i mulţumească şi el le spunea: „Nu eu vindec, Hristos vindeca”, şi mă tot întrebam cine e Hristos. După orele de cabinet, unde mă învaţă să tratez prin acupunctură, mergeam la el acasă, pentru a continua studiul. Avea o bibliotecă imensă şi o la fel de mare disponibilitate de a-şi împărtăşi cunoştinţele.
Într-o seară, după ce am terminat cu studiul, m-a întrebat dacă vreau să-mi citească din Sfânta Scriptură. Dr. Ladea citea în fiecare seară câte două capitole din Noul Testament şi cinci psalmi, după cum am aflat, mai târziu, că recomanda şi părintele Teofil Pârâian. Din politeţe, am acceptat să-mi citească. Dar nu acela a fost momentul hotărâtor pentru credinţa mea. Prin 1992, dr. Ladea îl trata pe părintele Dumitru Stăniloae. şi mai vorbeam despre el, dar n-am fost curios să cunosc un popă. Într-o zi, am văzut în biblioteca dr. Ladea foarte multe cărţi semnate de părintele Stăniloae, şi am aflat că acesta nu era orice popă, ci cel mai mare teolog român. şi atunci, din curiozitate, am vrut să-l văd şi eu pe acest faimos cuvântător despre Dumnezeu. Am mers cu doctorul Ladea la părintele Stăniloae, şi cât l-am tratat, ne-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu care se revărsa asupra noastră, prin energiile necreate – adică despre învăţătura Sf. Grigorie Palama. Acesta a fost momentul convertirii mele.
În Biserică, se spune că omul n-are nevoie decât de o secundă să-L vadă pe Hristos, şi din această secundă se poate hrăni o viaţă întreagă. Ei, la mine, secunda aceasta a fost cuvântul părintelui Stăniloae, care m-a luminat. Am început să citesc multă teologie, primele cărţi fiind chiar cele ale părintelui Stăniloae, şi pe urmă am urmat şi Facultatea de Teologie.
– Nu vedeţi o incompatibilitate între medicina tradiţională chineză, care ţine de o altă spiritualitate, şi învăţătura ortodoxă?
– Nu, nu văd nici o incompatibilitate. Am rămas surprins să regăsesc în spiritualitatea creştină, de exemplu la Sf. Gheron Iosif Isihastul, cel care a revitalizat Sf. Munte Athos la mijlocul secolului XX, elemente care în medicina tradiţională chineză sunt de 5000 de ani. De pildă, faptul că mediul ne influenţează sufleteşte. Când e frig, ploaie, vânt, ele au efect asupra sufletului nostru. Sigur că starea indusă de aceste fenomene meteorologice e depăşită de omul duhovnicesc, dar noi nu prea avem o viaţă duhovnicească, trăim la nivelul sentimentelor, unde suntem ca vremea. Părintele Teofil, care mi-a fost duhovnic 17 ani, mi-a şi spus să mă reapuc de acupunctură. Deocamdată, sunt în neascultare. (Zâmbeşte)
„Părintele Teofil Pârâian m-a fascinat imediat cu bucuria pe care o emana şi mi-a devenit duhovnic”
– Să revenim. Aţi mers la Teologie. Simţeaţi că aveţi vocaţie de preot sau aţi dorit să aflaţi mai mult despre Dumnezeu?
– Până să-l cunosc pe părintele Stăniloae, voiam să urmez Medicină, ca să pot practica acupunctură. Dar, după aceea, am simţit că locul meu este în teologie, nu în medicină. Am aflat că teologia vindeca sufletul, care este mai important. Fiind pe calea Bisericii, mi-au zis mai mulţi prieteni să-mi caut un duhovnic, că nu pot să cred şi să fiu „de sine”, ci trebuie să fiu mădular viu al Bisericii. Primul duhovnic mi-a fost părintele Ion Buga, un om extraordinar. Este părintele care m-a născut în Hristos. Cu el am ucenicit intru ale credinţei. Prin sfinţia sa am ajuns în Liga Tinerilor Ortodocşi şi apoi la ASCOR, iar prin ASCOR am ajuns la părintele Teofil Pârâian, în 1993. M-a fascinat imediat cu bucuria pe care o emana şi mi-a devenit duhovnic. Am fost foarte apropiaţi şi am învăţat multe de la părintele. I-am organizat o serie de conferinţe în Bucureşti şi i-am luat cred că vreo sută de interviuri pentru Radio România, unde am lucrat din 1997.
– Şi iată că am ajuns la momentul în care v-aţi început, propriu-zis, lucrarea de misionarism, căci radioul este un instrument eficient de răspândire a învăţăturii creştine. V-aţi gândit la asta, când aţi optat pentru microfon sau altceva v-a determinat să o faceţi?
– Nașul meu, părintele Tudor Peiu, lucra la Radio România şi m-a chemat acolo ca să am şi eu un serviciu. Mi-a prins foarte bine experienţa aceea, mai ales că aveam o echipă foarte bună, şi am reuşit să fac câteva lucruri care m-au bucurat. Dar n-am rămas mult. În 1999, fiind căsătorit şi având o fetiţă, mi-am zis că trebuie să plec din Bucureşti, într-un loc mai liniştit, unde să pot să-mi cresc mai bine copiii. Ştiam că Bucureştiul îmi oferea oportunităţi duhovniceşti şi culturale pe care nu le găseam nicăieri, dar a primat pacea familiei. Cunoscându-l pe Înaltpreasfinţia Sa Andrei, Arhiepiscopul Albei, i-am spus că aş vrea să mă mut aici, pentru că am făcut liceul la Cugir, prietenul meu, părintele Florin Botezan, era deja preot în Alba, şi zona îmi era familiară. S-a potrivit şi cu dorinţa Înaltului Andrei de a deschide un post de radio. Am dat drumul la „Radio Reîntregirea”, pe care l-am condus trei ani. După aceea, m-am retras din funcţie, din pricina unor probleme de sănătate, şi am rămas doar redactor. Înaltul Andrei m-a preoţit şi m-a rânduit secretar al său, duhovnic la Seminar, preot la biserica memorială Mihai Viteazul
„Noi, ortodocşii, sărutăm evanghelia, dar nu o prea citim”
– Iar anul acesta, aţi fost numit paroh în cartierul Orizont din Alba Iulia. Sunt doar 30 de familii acolo. Vine lumea la slujbe?
– Da, se umple camera aceea, pe care am transformat-o în paraclis. În fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, slujesc şi ţin cuvânt de învăţătură. Pentru că degeaba îi spui omului să citească singur, dacă nu-i deschizi mai întâi gustul pentru Sfânta Scriptură. Adevărul este că noi, ortodocşii, sărutăm evanghelia, dar nu o prea citim. Sâmbătă seara, după cateheză, este program de spovedanie. Oamenii se pot spovedi oricând, căci eu le stau la dispoziţie, dar e bine să ştie că eu îi aştept sâmbătă. Voi începe un ciclu de cateheze din ultima carte a părintelui Teofil, Paşi pe calea duhovnicească. Voi lua fiecare temă şi o voi explica, apoi vom purta un dialog, pentru că nu e de ajuns ca preotul să vorbească, trebuie şi credincioşii să poată pune întrebări. Numai aşa se vor lămuri.
– Cunosc mulţi oameni care cred în Dumnezeu, dar spun că preferă o relaţie personală cu El şi nu văd rostul Bisericii şi al preotului. Ce le-aţi spune acestora, ca să le arătaţi că sunt în eroare?
– Părintele Teofil spunea: „Pe cei care nu merg la biserică, la păgâni îi număr”. Avem nevoie de Biserică, pentru că rostul nostru nu e să ne împlinim pe pământ, ci să ne pregătim pentru viaţa veşnică, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ca să ajungem acolo, trebuie să facem experienţa comuniunii încă din această viaţă. Experienţa în biserică este nimic altceva decât o pregustare a împărăţiei lui Dumnezeu. şi nu poţi avea această experienţă de unul singur, ci numai în comuniune şi numai cu ajutorul unei călăuze. Una e să urci un munte bazându-te numai pe puterea şi instinctele tale, şi alta este să ai un ghid, care cunoaşte toate cărările şi capcanele. Duhovnicul nu este numai cel în faţa căruia îţi deşerţi toată mizeria ta sufletească, în marile posturi de peste an. Pentru că o relaţie ucenic – duhovnic să fie vie şi roditoare, trebuie să fie una de permanentă sfătuire. Nu că sunt condiţionat de duhovnicul meu, dar dacă îl am, să mă folosesc şi să întreb. Aşa urc mai repede muntele sfinţirii, căci nu numai preoţii şi călugării sunt chemaţi la sfinţenie, ci toţi creştinii. Singuri nu putem să ne depăşim neputinţele, ca să ajungem la sfinţenie. Trebuie să avem lângă noi o conştiinţă superioară, care să ne lumineze.
„Prin credinţă, iei în tine pe Dumnezeu, tot Cerul şi tot Raiul”
– Poate că, pe lângă orgoliul inteligenţei, oamenii care spun că nu au nevoie de preoţi, ca să-l afle pe Dumnezeu, trăiesc şi ruşinea de a mărturisi păcatul. De aceea pledează pentru o relaţie directă şi personală cu Dumnezeu. Cum îi convingeţi că greşesc?
– Nu pot să-i conving, doar Hristos poate. Dar şi El ne respecta libertatea şi ne lasă în voia noastră, deşi atunci trebuie să schimbăm formula din rugăciunea „Tatăl nostru”. Să nu zicem: „Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, ci: „Facă-se voia mea, Doamne, precum mă gândesc eu, cam aşa să faci şi Tu cu mine”. E greu să te smereşti, să te pleci cu mintea în faţa unui părinte duhovnic, care ţi-ar putea fi inferior din punct de vedere intelectual, dar cu siguranţă superior în cele ale sufletului. Intelectualii trăiesc, de obicei, mai ales la nivelul minţii, dar Sfinţii Părinţi ai Bisericii vorbesc despre depăşirea raţiunii prin harul credinţei. şi dacă n-ai o viaţă duhovnicească, nu capeţi nici harul credinţei. Dacă am înţelege că prin credinţa iei în tine pe Dumnezeu, tot Cerul şi tot Raiul… Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de Sfintele Taine ale Bisericii, de spovedanie şi Împărtăşanie. Darul cel mare al lui Dumnezeu este că El ni se dăruieşte, ne invită la ospăţul său. Noi îl tratăm cu refuz, cu nepăsare. Aşa nu-l lăsăm pe Hristos să lucreze în noi.
– Mulţi dintre cei care lipsesc de la Liturghie şi evită spovedania nu înţeleg importanţa Împărtăşaniei. şi dacă nu-şi doresc împărtăşania, de celelalte se pot lipsi.
– Împărtăşania este cel mai mare dar pe care omul îl poate primi în această viaţă. Pentru că noi suntem chemaţi să ne sfinţim viaţa.
Şi fără Hristos nu ne-o putem sfinţi. Or, Liturghia întoarce darurile aduse de oameni la biserică, pâinea şi vinul, în sfintele daruri, Sângele şi Trupul Mântuitorului. Liturghia, ca orice taină, este o breşă în timp. Este o ieşire din timpul nostru şi o intrare în veşnicie. Dacă am înţelege rugăciunile care se fac în timpul Sfintei Liturghii, am putea beneficia de această scurtă intrare în veşnicie şi ne-am bucura sufletele de frumuseţile de acolo. Dacă nu avem perspectiva veşniciei, nu vom înţelege niciodată rostul vieţii duhovniceşti şi nici nu vom cunoaşte bucuria deplină, care vine numai din lucrarea credinţei. Zice Sf. Simeon Noul Teolog: „Cine nu s-a întâlnit în viaţa aceasta cu Hristos nu se va întâlni nici dincolo”.
Iar întâlnirea, contopirea noastră cu Hristos, se petrece prin Împărtăşanie. Sigur că există mai multe feluri de împărtăşire: din icoană, din cuvântul lui Dumnezeu, din slujbe, dar toate acestea sunt numai pregătiri pentru adevărata întâlnire: aceea cu sângele şi trupul lui Hristos. Pentru că a zis Mântuitorul: „De nu veţi mânca şi nu veţi bea trupul şi sângele Fiului Omului, nu veţi avea viaţă în voi”. Adică, fără împărtăşanie, suntem morţi sufleteşte. Părintele Teofil nici nu stătea de vorbă cu cei care nu mergeau la biserică. Numai dacă trăieşti comuniunea cu ceilalţi credincioşi şi te raportezi la adevărurile Bisericii înţelegi că un anume lucru este păcat. Altfel te raportezi la valorile şi gândurile tale, nu la valorile lui Hristos. Sfinţii Părinţi ne spun că păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu cu bună ştiinţă şi voinţa. Dar mai zic ceva: înaintea a tot păcatul merg trei uriaşi: uitarea, neştiinţa şi nepăsarea. Dacă nu mergi la biserică, e mai greu să ştii, să-ţi pese, să nu uiţi. şi nu e o scuză să nu ştii, nici să uiţi de voia lui Dumnezeu.
„Tot ce ne este dat pe pământ este un fel de drum al crucii, pe care dacă avem tăria să mergem până la capăt, ne putem mântui”
– Nu o dată am auzit întrebarea: de unde ştim noi că învăţătura Bisericii este şi a lui Hristos?
– Un om care nu are experienţa vieţii în Biserică, deci nici a rugăciunii adevărate – care este oglinda sufletului şi te arata aşa cum eşti – se va îndoi de toate şi va găsi mereu argumente pentru a respinge învăţătura Bisericii. Păi, dacă de două milenii se tot nasc mucenici şi sfinţi pentru Hristos, care mărturisesc şi se jertfesc pentru această credinţă ortodoxă, cum să te îndoieşti că Biserica are învăţătura Mântuitorului?
– Mai este o problemă: teoretic, majoritatea credincioşilor accepta învăţătură, dar când viaţa îi loveşte, nu-şi pot asuma această învăţătură. Când ţi se îmbolnăveşte grav cineva apropiat, când îţi moare o rudă sau când ţi se întâmplă chiar ţie să suferi diferite necazuri, mai accepţi cu uşurinţă că e voia lui Dumnezeu?
– Despre ispite, încercări şi necazuri am un lung interviu cu părintele Teofil Pârâian, în ultima sa carte, „Paşi pe calea duhovnicească”. Ispita este o probă, care în general este înţeleasă ca ducând spre păcat. Dar şansa unui om îmbisericit este că poate să întoarcă un rău în bine. Dumnezeu îl poate lumina să înţeleagă cum, printr-o boală sau un necaz, să convertească răul în bine. Păcatele noastre ne aduc boală sau alte necazuri. Dar nu întotdeauna. În Noul Testament, avem exemplul orbului din naştere. El s-a născut aşa, ca prin el să se slăvească Dumnezeu. Nu e uşor de înţeles şi de admis. Însă, să ne gândim şi altfel. Mântuitorul avea multe căi de a ne deschide poarta mântuirii, nu trebuia numaidecât să se răstignească. Dar prin răstignirea Să ne-a arătat că nu există moarte fără suferinţă şi nu există înviere fără moarte. Deci, tot ce ne este dat pe pământ este un fel de drum al crucii, pe care dacă avem tăria să mergem până la capăt, ne putem mântui.
(Interviu realizat în 2011 de Formula AS | Preot SABIN VODA – „Cine nu s-a intalnit in viata aceasta cu Hristos nu se va intalni nici dincolo”)
Părintele Sabin Vodă este acea voce minunată pe care ați ascultat-o de multe ori în conferințele duhovnicești cu multe personalități din Biserica Ortodoxă, sau pe care o știți de pe cd-urile primite prin revista Familia Ortodoxă. Iată aici un interviu:
Claudiu Balan
noiembrie 12, 2014 @ 9:18 am
L-am cunoscut personal acum câteva săptămâni pe Părintele Sabin Vodă. Este un om deosebit, un om liniștit, blând și fericit. Un om așezat duhovnicește, așa mi s-a părut.
Tată a 5 fete, sufletul Radioului Reîntregirea de la Alba-Iulia, și paroh într-o parohie care crește frumos de la o zi la alta, părintele Sabin este un misionar blând și bun al Domnului Hristos.
cristirg
noiembrie 12, 2014 @ 2:30 pm
-tot respectul pentru Parintele Teofil,si eu m-am spovedit 2 ani la el,dar din pacate avea si greseli,care s-au transmis si ucenicilor.
-credea ca yoga e o simpla gimnastica,cand de fapt yoga e demonica
-nu facea deosebirea intre catolici si ortodocsi,deci accepta ecumenismul eretic si pierzator de suflete,a recomandat celor din strainatate care nu au acces la biserica ortodoxa sa se impartaseasca la catolici
-accepta homeopatia-care e magie simpatica-si acupunctura- care sunt metode de tratament neconforme cu ortodoxia
Homeopatie = vrajitorie si ascultare de diavol: [url]http://cartearomaneasca.blogspot.ro/2014/11/homeopatie-vrajitorie-si-ascultare-de.html[/url]
sdaniel
noiembrie 12, 2014 @ 5:46 pm
[quote name=”cristirg”]
….credea ca yoga e o simpla gimnastica,cand de fapt yoga e demonica
-nu facea deosebirea intre catolici si ortodocsi,deci accepta ecumenismul eretic si pierzator de suflete,a recomandat celor din strainatate care nu au acces la biserica ortodoxa sa se impartaseasca la catolici
-accepta homeopatia-care e magie simpatica-si acupunctura- care sunt metode de tratament neconforme cu ortodoxia
Homeopatie = vrajitorie si ascultare de diavol: [url]http://cartearomaneasca.blogspot.ro/2014/11/homeopatie-vrajitorie-si-ascultare-de.html[/url][/quote]
Cu tot respectul dar mi se pare ca sunteti prea dur. Cu toate ca nu am practicat-o niciodata eu cred ca yoga este benefica, de asemenea catolicii sunt si ei tot oameni, fratii nostri in credinta. Habar n-am cum e cu homeopatia dar sa ii arunci repede sintagma ca e de la diavol (si nu e prima data cand alaturati cuvinte ca demonic, satanic etc. pentru niste obiceiuri amarate) inseamna instigare la ura fata de tot ceea ce nu e ultraortodox si se abate un milimetru de la stricta invatatura ortodoxa. Probabil demonice, satanice, diavolicesti sunt si calculatorul, banii, medicamentele, telefonul, televizorul, Mos Craciun, alimentara de la colt, centrul de dezalcoolizare etc.
Parintele Teofil era si el om si probabil avea greselile lui.
Andrei Calin
noiembrie 12, 2014 @ 7:51 pm
[quote name=”sdaniel”]Habar n-am cum e cu homeopatia dar sa ii arunci repede sintagma ca e de la diavol (si nu e prima data cand alaturati cuvinte ca demonic, satanic etc. pentru niste obiceiuri amarate) inseamna instigare la ura fata de tot ceea ce nu e ultraortodox si se abate un milimetru de la stricta invatatura ortodoxa. Probabil demonice, satanice, diavolicesti sunt si calculatorul, banii, medicamentele, telefonul, televizorul, Mos Craciun, alimentara de la colt, centrul de dezalcoolizare etc.
Parintele Teofil era si el om si probabil avea greselile lui.[/quote]
Homeopatia este o pseudostiinta, o tampenie, cu alte cuvinte. Dar tampeniile vin de la oameni, nu de la vreo creatura mistica.
sdaniel
noiembrie 12, 2014 @ 9:39 pm
[quote name=”AndreiCalin”]
…. Dar tampeniile vin de la oameni, nu de la vreo creatura mistica.[/quote]
Aici sunt 100% de acord cu tine. Ar fi bine sa nu mai dam vina pe presupuse creaturi „demonice” cand ar trecui sa recunoastem ca greselile sunt ale noastre, ale oamenilor.
cristirg
noiembrie 13, 2014 @ 12:17 am
[quote name=”sdaniel”]
Cu tot respectul dar mi se pare ca sunteti prea dur. Cu toate ca nu am practicat-o niciodata [b]eu cred ca yoga este benefica[/b], de asemenea catolicii sunt si ei tot oameni, fratii nostri in credinta. Habar n-am cum e cu homeopatia dar sa ii arunci repede sintagma ca e de la diavol (si nu e prima data cand alaturati cuvinte ca demonic, satanic etc. pentru niste obiceiuri amarate) inseamna instigare la ura fata de tot ceea ce nu e ultraortodox si se abate un milimetru de la stricta invatatura ortodoxa. Probabil demonice, satanice, diavolicesti sunt si calculatorul, banii, medicamentele, telefonul, televizorul, Mos Craciun, alimentara de la colt, centrul de dezalcoolizare etc.
Parintele Teofil era si el om si probabil avea greselile lui.[/quote]
-yoga clar ca e demonica: Părintele Ilie Cleopa despre rătăcirea numită yoga: [url]http://cartearomaneasca.blogspot.ro/2014/11/parintele-ilie-cleopa-despre-ratacirea.html[/url]
„”[b]Yoga nu este o simplă gimnastică nevinovată, cum vrea să se înţeleagă la prima vedere, ci o practică păgână, vrăjitorească[/b], [b]prin care se invocă în mod conştient sau inconştient forţe malefice (draci)[/b], prin acele mantre din limba sanscrită pe care mintea nu le înţelege (Mantra = vers vedic cu valoare magică, adică vrăjitoresc) şi prin poziţiile (asane) corporale adoptate.”
-catolicii sunt si ei oameni dar sunt in erezie
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
“[b]Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat,[/b] ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”
[b]Sfintul Fotie cel Mare[/b], Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
“Cea mai buna comuniune este comuniunea in credinta si in dragostea cea adevarata… Nu exista nimic mai minunat decit Adevarul! [b]Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, apostoleasca si soborniceasca. Nu mai multe, nici macar doua. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al razvratitilor.[/b] Noi, dreptcredinciosii crestini, acestea gindim, asa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sa pazesti toate fara nici o exceptie si, mai presus de toate, cele ale credintei. Pentru ca daca ai devia cit de putin, pacatuiesti pacat de moarte… Si acestea care au fost hotarite la Sinoadele ecumenice si de obste, trebuie ca toti sa le pazeasca.”
[b]Sfintul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului [/b](+1444)
“Credinta noastra este dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. Toti Dascalii, toate Sinoadele si toate dumnezeiestile Scripturi ne indeamna sa fugim de cei ce cugeta in mod diferit si sa ne indepartam de impartasirea cu ei.”
”[b] Invataturile dascalilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, incredintat fiind ca sunt inselatoare.[/b] In materie de credinta ortodoxa nu exista concesie. Distrugerea credintei obstesti este pierzarea de obste a tuturor. Chestiunile credintei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodata nu s-au indreptat cele bisericesti prin solutii de mijloc. Intre lumina si intuneric poate cineva sa spuna ca exista ceva de mijloc, numit inserare sau amurg; dar intermediere intre adevar si minciuna nu poate nimeni sa gindeasca, oricit s-ar stradui. Mijloc de impacare intre adevar si minciuna nu exista! In problemele de credinta nu incape pogoramintul si iconomia, deoarece pogoramintul provoaca imputinarea credintei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul si du-te unde vrei.”
” [b]Noi pentru nimic altceva nu ne-am despartit de latini, decit pentru ca sunt nu numai schismatici, dar si eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sa ne unim cu ei!”[/b]
“Acela care il pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare[b], fugiti de ei, fratilor, ca si de impartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni.[/b] Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba in ingeri ai dreptatii, al caror sfirsit va fi dupa faptele lor.”
-homeopatia e magie simpatica: [url]https://oanaiftime.files.wordpress.com/2014/06/iftime-homeopatia-evanghelismos-2014.pdf[/url]
sharbinsk
noiembrie 13, 2014 @ 2:02 am
Văd că s-a deviat discuția către greșelile părintelui Teofil in loc să se sublinieze esența interviului,curățirea vieții prin relația enoriaș -duhovnic.
Fiind nevăzător, accesul părintelui la scrieri pe teme periferice ortodoxiei gen yoga,homeopatie sau acupunctură era drastic limitat fie pt că nu se găseau scrieri braille pe aceste teme, fie pt că ajutoarele părintelui nu-i citeau astfel de lucruri.
Importante pentru el erau scrierile Filocaliei, Sf Scriptură, Sf Isaac Sirul, Patericul.
[b]Din duhul acestor scrieri i-a îmbogățit el pe enoriași.[/b]
Cărțile care tratează dogmatic homeopatia sunt relativ noi, subiectul n-a fost supus unei dezbateri nici măcar în Sfântul Sinod.
Citatele despre yoga si homeopatie apar intr-un singur loc, intr-o carte, mentionate in treacăt.
Nu cred că părintele îndemna lumea din amvon sau la spovedanie, să practice yoga, homeopatia.
Starețul Iustin de la măn Oașa este unul dintre ucenicii săi.
Eu n-am auzit pe nimeni de acolo să promoveze împărtășania la catolici, yoga sau homeopatia.
Acupunctura dacă e studiată la Facultatea de Medicină e limpede că reprezintă o știință dezbărată de superstiții asiatice.
Când e simplă știință- bazată pe studiul centrilor nervoși,rezultate și aplicații practice, fără incantații sau ustensile descântate, nu se poate vorbi de incompatibilitate cu ortodoxia.
Altfel în trecut era păcat să spargi bășicile de la ciuma bubonică, până când s-au prins că ar putea reprezenta un tratament.
Citez din articol [i]
Am mers cu doctorul Ladea la părintele Stăniloae, şi cât[b] l-am tratat[/b], ne-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu care se revărsa asupra noastră, prin energiile necreate – adică despre învăţătura Sf. Grigorie Palama. Acesta a fost momentul convertirii mele.[/i]
Deci dacă părintele Stăniloae care era doxă la toate capitolele și a cunoscut mii de personalități culturale nu avea nicio problemă să fie tratat de un medic specialist în acupunctură, ce pretenții să ai de la pr Teofil, care nu putea lectura cu proprii ochi și n-avea cum să se focuseze astfel de teme ?
[b]
Dacă părintele Teofil promova într-adevăr rătăciri, n-am văzut pe nimeni să vină cât timp era în viață să-i atragă atenția.
Astfel de atacuri îmi seamănă cu procesul de linsaj la care e supus pr Arsenie Boca de circa 2-3 ani de zile,[/b] si el acuzat de yoga si de fantasmagorii că ar fi adunat rafturi de cărți yoghine în biblioteca măn Sâmbăta de Sus(deși abia avea bani de studii darămite pt sute de cărți).
De fapt lucrurile se leagă si văd că atacul are aceeași scop, de prezentare a preoților de bază din Ardeal drept papistășiți, yoghini, etc.
E urât ca un ortodox să colporteze la așa ceva din dorința de a-i face duhovnici doar pe cei din zona lui geografică, mă refer la cei care au fabricat și rostogolit subiectele pe internet, nu la cristirg.
Dan Tudorache
noiembrie 13, 2014 @ 9:07 am
Andrei, ți-am șters comentariul la acest articol: nu ai discutat la subiect.
Dan Tudorache
noiembrie 13, 2014 @ 9:22 am
Cristi, ți-am lăsat comentariile doar pentru că Ioan a făcut efortul de a-ți aduce niște lămuriri, altfel le-aș fi șters pentru divagație de la subiect. Pentru că ești un casnic al acestei comunități, am rugămintea să dai dovadă de disciplină în dialog și de tact.
A reduce un subiect la veșnicile pricini de răzmeriță între creștini (ecumenism, erezii, masonerie, acte biometrice) mi se pare că este efectul unui duh de tulburare, necreștin. Te rog să nu te superi pe observație. E o constatare făcută în timp.
ESTE o mare, mare problemă în rândul creștinilor de tânără generație că divaghează de la subiect până la compromiterea acestuia… prin interminabilele controverse sau pretexte de apărare a ortodoxiei citate mai sus în paranteză.
Am văzut de prea multe ori creștini care se erijează în apărători ai ortodoxiei, prin atacarea ecumenismului/catolicismului/masoneriei, etc… dar care n-au nici răbdare, nici blândețe cu frații lor creștini, ci aduc numai tulburare cu astfel de abordări abrupte.
Eu nu te acuz de lucrurile acestea dar văzând direcția greșită pe care ai dat-o dialogului m-am folosit de acest pretext pentru a spune că problemele creștinilor ortodocși de comunicare pătimașă sunt mai mari și mai grave decât ecumenismul, masoneria, și toată cohorta de subiecte ”anti”.
Am rugămintea să fii disciplinat în dialog și mai ales să fii prevăzător și să ai tact. Nu se discută despre o problemă (oricât de reală) în orice conjunctură, în orice loc, și mai ales nu oricum, pentru că oricâtă bună intenție ai avea, riști să transformi dialogul în ”cu de toate”… și nicio concluzie.
Dan Tudorache
noiembrie 13, 2014 @ 9:25 am
Ioan, ca de obicei, mulțumesc pentru intervenție. În ultimele luni am fost foarte strâns cu timpul, nici acum nu stau bine, astfel că nu am mai putut modera din timp anumite discuții (nu e cazul aici), devenind chiar penibile.
sharbinsk
noiembrie 13, 2014 @ 7:39 pm
Doamne ajută Dane,e ok moderarea, eu abia m-am adunat să citesc Reeducarea Pitești de D.Bacu, chiar e o binecuvântare să nu te încarci mental cu traumele pe care le-au suferit cei din închisori, poate fi un blocaj mental uneori mai ales dacă te imaginezi în situația lor.
E bine că nu ai fost afectat de acest aspect pe parcursul muncii la site-ul [i]fericițiceiprigoniți[/i] și că vă faceți timp amândoi să moderați acest site pe lângă celelalte provocări zilnice .
Dan Tudorache
decembrie 18, 2014 @ 2:43 pm
Nu pot să zic că nu am fost afectat Ioane, cel puțin primul an. Dacă prin [i]afectare[/i] înțelegem [i]efecte negative[/i] atunci desigur că am avut de străbătut o perioadă de cernere sufletească, în care am fost tulburat, cuprins de repulsie și revoltat profund până la osândirea semenilor căzuți. Dar ușor, ușor am învățat să mă detașez și să înțeleg că acele lucruri, oricât de strigătoare la cer, s-au terminat și acum fiecare își culege roadele, fără să mai cer eu o dreptate iminentă. Și nu mai zic că între timp am realizat că cel puțin în privința fenomentului Pitești cei mai mulți torționari au avut mari și foarte mari circumstanțe atenuante.
Acum culeg cu drag și spor partea luminoasă a lucrurilor, iar cealalaltă știu că e deja judecată de Domnul. De aceea, stau liniștit și bucuros.
Am ajuns chiar să cochetez cu ispita că nu m-ar mai putea surprinde nimic în materie de pătimire în temnițele roșii, deși eram conștient că oricând Dumnezeu mi-ar putea arăta contrariul. Și vai, cât de dureros mi l-a arătat.
De curând am împrumutat o carte de memorialistică de detenție de la Bibliotecă (”pusă” sub ochii mei prin rânduiala minunată a Domnului – [i]e o poveste extraordinară cum le așează Domnul pe toate la timpul lor, și să găsesc ceea ce părea de negăsit[/i]), carte în care am găsit relatarea unui episod care efectiv m-a zdruncinat sufletește. Atât de dezamăgit am fost de ceea ce am citit, încât am lăsat imediat cartea jos și am zis că pentru câteva zile nu-mi mai trebuie să citesc absolut nimic. M-am culcat adânc mâhnit de slăbiciunea umană.
Se înțelege de la sine că păstrez doar pentru mine acel episod, nefiind de folos pentru nimeni deocamdată.
Consider că memorialistica de detenție este o hrană tare, și trebuie însoțită permanent de rugăciune pentru a nu ne vătăma sufletește, așa cum excelent a sintetizat domnul Ciomâzgă sfaturile călugărului pătimitor, în romanul catehetic Se întorc morții acasă: [i]”Un al treilea motiv pentru care nu ar trebui să avem acces la astfel de orori ar fi, după Gheronda Filip, faptul că e greu „să nu-şi ştirbească pacea lăuntrică” cei „nealcătuiţi sau slab alcătuiţi duhovniceşte, doritori să privească însă prin gaura cheii de la uşa iadului”. Ele se vor transforma „într-o otravă pentru unii ce o vor îngurgita fără să ştie ce fac şi fără să aivă la îndemână mijlocul adecvat de proteguire care este rugăciunea” ”[/i] [url]http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/post-negru-pentru-poarta-alba[/url]