Online nu se va mântui nimeni! Parohia rămâne singura alternativă viabilă pentru o adevărată familie ortodoxă.
Au trecut aproape cinci ani de când administrăm acest site, care la început a fost un blog. Am început să vorbim despre Dumnezeu pe internet atunci când blogosfera ortodoxă era încă la început și am beneficiat de acest avantaj al primilor veniți. După tot acest timp aș vrea să vă împărtășesc unele gânduri, care poate vă vor fi de folos în activitățile voastre.
Așa cum am mai spus-o și în alte ocazii, am pornit acest site doar pentru că îmi doream să vorbesc oamenilor despre Dumnezeu, să le împărtășesc ceea ce eu am trăit și am simțit. Am resimțit această nevoie de a suplini ceea ce-mi lipsește… și așa am început să scriu. Mi s-a alăturat Dan, apoi Talita și mulți alți tineri care au scris articole și ușor ușor lucrurile au evoluat.
Totuși deși eu și Dan, uitându-ne în urmă, putem vedea destule lucruri bune, eu personal am și unele regrete. În primul rând recunosc faptul că o comunitate nu se poate forma online. Nicidecum. Deși astăzi se vorbește despre astfel de comunități, ele nu pot fi o familie, așa cum este o parohie. Întâlnirile online vor rămâne mereu doar frânturi neconvingătoare ale întâlnirilor reale.
Au trecut 5 ani de zile și nu pot vorbi despre o familie Otodoxia Tinerilor, pentru că nu ne leagă nimic mai mult decât discuțiile pe care le-am avut la unele articole. Sunt tineri care s-au împrietenit unii cu alții prin acest site, sunt mici grupuri de oameni care s-au apropiat. Dar aceste mici grupuri nu s-au reunit într-o familie, și o să vă explic de ce.
Totuși după 4 tabere organizate de asociația noastră și două la care am participat printr-un grup de tineri la taberele de la Mănăstirea Oașa, pot spune că s-au legat câteva prietenii în mediul real. Puține, firave… abia abia se întrevăd. Dar realizez din ce în ce mai mult ce greu este să legi o comunitate, o familie.
Cele mai mari impedimente în acest sens sunt: spațiul și timpul. Indiferent în câte tabere am merge unii cu alții odată la 2-3 luni, dacă ne despart sute de kilometri sau chiar mii, atunci prieteniile au de suferit. Site-ul nostru are cititori din toate orașele țării, dar și din diaspora, dar nu putem spune că suntem o familie adevărată, ci doar cititori care ne-am întâlnit ocazional pe un site.
Iată de ce parohia rămâne singura alternativă viabilă pentru o adevărată familie ortodoxă. Parohia reunește creștinii dintr-un spațiu apropiat bine delimitat. Aici creștinii stau foarte aproape unii de alții, la câteva minute. Aici trăiesc, aici au familiile, iar serviciul sau școala se află în aceeași zonă apropiată. Se pot aduna ușor, se pot ajuta rapid, se pot uni pentru o anumită cauză, depășind mult mai ușor spațiul și timpul.
O turmă trebuie să aibă și un păstor, așa cum o familie își are capul ei: tatăl, și toți se adună în jurul lui. Am observat că un grup nu se poate lega singur, ci doar printr-o persoană. Dacă pui la un loc o sută de tineri și vrei să-i unești, n-ai să poți face acest lucru de la sine, fără să impui asta, fără să încerci explicit acest lucru. Tinerii se vor apropia unii de alții și vor forma „bisericuțe”, mici grupuri formate după gusturile și interesele lor. Dar aceste grupuri nu se vor uni dacă nu au interes comun. Și chiar dacă l-ar avea ele trebuie să se unească prin cineva, printr-o persoană.
Conducătorul este liantul grupului. Preotul este liantul parohiei. Prin preot credincioșii se unesc unii cu alții, așa cum întreaga omenire se unește în Hristos și prin Hristos. Preotul îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos atunci când se află în mijlocul parohiei sale. El îi unește pe toți prin Duhul Sfânt care lucrează în inima sa.
Oricât de multe ne-am chinui noi asociațiile și fundațiile ortodoxe să propovăduim credința în Dumnezeu, totuși nu putem fără parohii și episcopii, familiile lui Dumnezeu cele mai apropiate de casa omului.
Nu cred în comunitățile ortodoxe care n-au și un centru liturgic, care nu se adună în jurul unui preot, în jurul unui altar. În parohie oamenii nu sunt invitați la discuții ci în primul rând la masă, la a gusta real din Trupul și Sângele Domnului, și abia apoi la discuții. Oamenii trebuie hrăniți la propriu cu Dumnezeu.
Oamenii trebuie să-și vadă păstorul, să-l simtă, să-l atingă, să-i sărute mâna, să-i ofere daruri, să primească daruri de la el, să-l salute respectuos, să-i vadă chipul feței, să-i simtă duhul, să-i cunoască sufletul…. să știe familia, să știe unde-i casa lui… să-l caute…
Iată de ce cred că o comunitate online este foarte limitată în propovăduirea Evangheliei.
Setea și foamea din om îl face să-și dorească și ceva material, nu doar sfaturi și cuvinte, ci și pâine și Duh Sfânt. Ori blogosfera ortodoxă nu va putea da niciodată pâinea vieții veșnice și nici pe Duhul Sfânt.
Întâlnirile reale dintre oameni nu vor putea fi niciodată înlocuite de relațiile virtuale, fie ele și video sau chiar prin holograme care aduc persoana prezentă în casa noastră. Sufletul știe și simte că acel om nu este prezent fizic lângă noi și dorul de el îl va sâcâi în continuare.
Blogosfera ortodoxă nu poate decât să trimită pe oameni în biserici, către preoți, către sfinți, către Maica Domnului, către o relație reală cu Hristos. Blogosfera ortodoxă a crescut și s-a maturizat, dar mai este loc mult de creștere și îmbunătățire a mesajului site-urilor. Totuși acești 7-8 ani ne-au arătat și limitările propovăduirii online.
Fiecare creștin ar trebui să se simtă parte din parohia lui, din familia lui Dumnezeu cea mai apropiată de casă. Adeziunile de membri la diferite fundații și asociații nu pot ține loc de adeziunea la un spațiu liturgic și dumnezeiesc, așa cum este Biserica lui Hristos în care toți am intrat prin Botez.
Mi-aș fi dorit să facem mai mult și mai bine… dar limitările întâlnirilor virtuale ne fac neputincioși.
Sper ca Domnul să formeze cât mai multe familii duhovnicești în parohiile satelor și orașelor noastre. Sper deasemenea să educe Domnul cât mai mulți păstori buni, pentru a coagula în jurul lor familii sfinte.
Doar așa ne putem mântui.
Online nu se va mântui nimeni!
Hristos a înviat!
(Claudiu Balan)
Carol
mai 29, 2013 @ 9:06 am
Adevarat a inviat !
Gand la gand, si pe mine ma preocupa aceasta problema de la prima noastra intalnire in Agronomie, mi-ai transmis si mie din dorinta ta de unitate si a face ceva concret pentru a forma familii, nu doar sa scriem articole si sa mergem in tabere. Daca vrea Dumnezeu o sa facem foarte multe, dar e si multa neputinta deocamdata, in timp insa vom progresa
Din grupul care am fost la manastire aproape toti sunt studenti, majoritatea in sesiune, unii merg la o parohie anume, la duhovnicul lor, si este foarte greu sa faci o comuniune in 7 locuri deodata, in perioade de sesiune si alte momente de genul acesta.
Din toamna e posibil sa ma mut si eu in Bucuresti, ar fi foarte bine, trebuie sa o fac intrucat nu sunt posibilitati de a continua studiile de specializare si a-mi gasi ceva de lucru in domeniul medical aici in oras si e pacat sa raman pe loc.
Aici am format un mic grupulet cu greu, cu ajutorul parintelui Georgian din parohia Buna Vestire din Giurgiu, prima data am fsot 2, acum am mai gasit 2 fete care au fost convinse de parinte sa mearga cu noi in acitunea „Suflet de copil” si sper sa ramanem asa, abia ne-am vazut odata cu totii duminica trecuta, si sper sa mai marim familia. Desi credeam ca nu pot face nimic, pentru asa si este, noi nu putem face nimic fara Dumnezeu, am reusit pana la urma sa ne strangem, si chiar mi-ar parea rau sa parasesc aceasta mica comuniune care sper sa lege si sa maraesca, in Bucuresti nu as mai avea aceleasi forte, decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas.
Cea mai buna este organizarea zonala, pe parohii, si un anumit centru cu care sa ne consutam, sa ne intalnim la o anumita perioada cu totii si sa ne mai sfatuim intre noi.
Taberele sunt nemaipomenite, ele ne leaga cel mai tare, iar vara asta, desi nu prea am timp sper sa pot participa macar la una din ele, sa mai imi gasesc cativa doritori din oras , si nu am cum sa nu-i conving sa se alature si ei si sa formeze o mare familie. Mai greu, dar se poate.
Onlineul ne poate fi folositor doar atat cat ne ajutam sa ne cunoastem intre noi,doar atat. E ca si o carte, te ajuta sa intelegi si sa cunosti, dar daca nu pui in aplicare e totul zadarnic.
Sa ne ajute Dumnezeu sa facem mai multe, unitatea e foarte necesara !
Manoiu Alexandru-Dumitru
mai 29, 2013 @ 9:19 am
eu propun totusi si o alt lucru intalniri de o zi in diverse orase ale tarii , intalniri cand putem sa ne cunoastem mult mai bine si mai mult . In tabere ny poate toata lumea sa vina din diverse motive . Am putea macar ca in fiecare saptamana sa stabilim o zi anume in care sa facem diverse activitati , sa punem la punct diverse proiecte pentru site si de ce nu sa legam prietenii si familii
Carol
mai 29, 2013 @ 9:33 am
Alex – vezi tu, timpul, o mare problema.
E buna si intalnirae de o zi, dar ce faci cu ea?
Weeck-enduri impreuna, macar cate ore impreuna duminica dupa sfanta Liturghie, mersul la biserica impreuna in aceeasi parohie, e foarte important. Asa ne mai vedem si noi cate o zi, discutam, mai mergem si la cate un mars, e faorte bine,dar daca ne rezumam doar aici, nu e bine !
Ar fi bine sa ne cunoastem cu totii, ne mai vedem daca s-ar putae si toti din tara sa ne intalnim, dar e imposibil la o intalnire de o zi si discutii online sa faci familii si chiar sa legam mai departe familii crestine. Asta e daor inceputul. Ne vedem cand putem, e ok, dar pe zone, pe orase, sa fie unitate. In parohii, asa cum a spus Claudiu, mergem la liturghie, dupa care dsicutam cu parintele, mai cerem ssfat, vedem cum putem fi de folos parohiei, si ei noua, paricipam la evenimente, conferinte, sau orice altceva ne mai poate uni sa ne cunoastem mai bine.
Ce sa dsicutam despre site ? Nu spune clar,site trebuie sa ne ajute sa ne cunoatem, sa facem comuniuni, sa en concentram puterile pentru a face lucruri frumoase si de mantuire, scopul in sine nu este site, site e facut pentru noi sa ne ajute , e doar un mijloc. E foarte bine daca poti ajuta cu ceva site, ca formam si aici o micuta familie care trebuie sa se concretizeze in mari familii parohiale, din marae familie ortodoxe, si familii crestine, poat ca vom face si asta, dar in timp si muncind, trudindu-ne si noi, punand osul si in viata reala mai mult decat aici
Stoica Alexandra
mai 29, 2013 @ 9:46 am
Claudiu, multumesc pentru articolul asta!
Era un gand in coltul mintii mele care nu-mi dadea pace. E foarte bine ca ai ales sa le spui tuturor ce simti si gandesti despre limitarile spatiului virtual, ca nu cumva cineva sa aiba impresia ca aici se opreste totul.
In orice caz, mie (si cred ca si multor altor tineri) mi-a fost si imi este de foarte mare ajutor si sprijin site-ul acesta. Cel mai mult a contat la inceput, cand bajbaiam pe prima treapta a drumului catre Dumnezeu… sa pornesc, sa nu pornesc… acest site mi-a dat avantul de care aveam nevoie. Cand vezi ca sunt altii care sunt deja pe drum si le e bine, sunt fericiti.. e altceva.
Multumesc pentru tot!
Hristos in mijlocul nostru! 🙂
Claudiu Balan
mai 29, 2013 @ 9:56 am
Alexia, ne bucurăm că acest site ți-a fost de folos. Mărturiile voastre ne dau și nouă curaj să mergem înainte.
Cât privește întâlnirile noastre, ideal ar fi să existe filiale ale asociațiilor în fiecare oraș, adunate în jurul unui părinte duhovnic care să-i îndrume. Abia așa s-ar putea crea mici familii.
Ludmila Doina
mai 29, 2013 @ 10:50 am
HRISTOS A INVIAT !
Banuiesc ca niciun tanar care acceseaza acest site n-a inteles ca este suficient atata ca sa se mantuiasca, caci nici un site nu este Biserica, ci doar un site care trimite tinerii in Biserica, iar [b]voi adeministratorii, si altii, sunteti marturisitori:[/b]
http://ramurainflorita.blogspot.ro/2013/05/un-mod-de-marturisi-credinta-in-ziua-de.html
Dar in privinta asta:
” ideal ar fi să existe filiale ale asociațiilor în fiecare oraș, adunate în jurul unui părinte duhovnic care să-i îndrume”
trebuie sa ai multa rabdare, caci idealul este doar un ideal, si-ti trebuie multa munca si perseverenta pentru a-l atinge. Deci trebuie sa va gasiti voi, dintre cei cu care va intalniti in tabere, de ce nu, tineri care sa va ajute in aceasta lucrare de voluntariat.
S-ar putea ca nici Domnul sa nu sprijine astfel de lucrari, caci nu vrea sa se formeze bisericute in Biserica; am vazut eu cu ochii mei astfel de bisericute, a caror membrii isi tineau nasucul atat de sus, de parca numai ei erau crestini,
iar ceilalti, desi impartasiti din acelasi Sfant Potir, erau niste venetici.
Sa ne fereasca Domnul.
HRISTOS A INVIAT!
Claudiu Balan
mai 29, 2013 @ 11:00 am
Adevărat a înviat!
Așa este, uneori asociațiile ortodoxe pot avea tendințe de a ieși din Biserică sau de a suplini anumite atribuții ale Bisericii.
Poate într-adevăr nu este voia Domnului spre acest lucru.
Avem un exemplu de asociația ortodoxă de acest gen: Oastea Domnului dar și ASCOR.
Ambele vin cu istorie îndelungată de lucruri frumoase dar și de unele greșeli.
Bogdan Munteanu
mai 29, 2013 @ 2:21 pm
Adevărat a înviat, Claudiu!
Ader şi eu la ideea articolului, deşi nu m-am simţit direct ‘vizat’, pentru că nu mă număr între cei care şi-or fi făcut prea mari aşteptări legate de posibilitatea de a suplini online sau cu prieteni aflaţi la mare depărtare nevoile umane de apropiere şi a se afla în comuniune cu cineva.
Cu atât mai puţin nu cred că viaţa adevărată a Bisericii poate fi online…
Este binevenită precizarea ta, însă vreau să adaug la ea că nu trebuie nici să-i judecăm prea aspru pe cei care, interacţionând pe acest site sau întâlnindu-se unii cu alţii în tabere, şi-or fi făcut nişte iluzii.
Cred că este foarte greu ca, tânăr fiind, să doreşti o apropiere de cei de-o seamă cu tine, care Îl caută pe Hristos, dar să nu găseşti asemenea oameni, astfel că te atrage mirajul comunităţilor online. La şcoală poţi fi batjocorit drept un ‘bisericos’, iar parohiile sunt în fel şi chip (sunt şi cauze obiective să nu ne simţim bine într-una, nu doar ifosele noastre), iar şi noi oamenii, cu multe neputinţe…
La un moment dat ai exprimat un ideal, ca fiecare să se ducă în parohia sa, dar pentru vremurile prin care trecem este mai greu de atins:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/abecedar-ortodox/17836-simti-ca-faci-parte-din-parohia-ta
În practică, fiecare se duce acolo unde este ‘atras’ şi nu cred că este ceva păcătos în această alegere. Oricum, odata ce ai făcut o alegere, este bine să te ţii de ea şi să încerci să te apropii de cei din jurul tău!
Ar fi de dorit ca tot ceea ce învaţă cineva pe internet, din aceste relaţii online (care par) ideale sau din tabere care se pot dovedi superbe – dar rămân nişte supape, nişte vacanţe, nu înlocuiesc viaţa de zi cu zi – să aplice şi în parohia sa.
Tanase Alina
mai 29, 2013 @ 8:11 pm
Adevarat a inviat,frate Claudiu 🙂
Urmaresc de ceva timp site-ul vostru si marturisesc ca pentru mine este ca o pastila de imbarbatare si de binecuvantare tot ce gasesc aici.
Niciodata nu am crezut ca internetul te poate mantui, dar te poate ajuta si incuraja atunci cand nu stii pe unde esti, la cine sa te duci, de ce sa crezi un lucru sau altul.
Internetul este ca un supliment alimentar la viata duhovniceasca, dar asa cum scrie in prospect , trebuie sa avem grija sa mancam echilibrat iar suplimentul nu inlocuieste mancarea adevarata.
Din toate putem invata. Exista foarte putine pagini de internet care pot oferi teme de discutii si de gandire atat de provocatoare si interesante. De fiecare data cand citesc un articol, simt ca gandim la fel, ne pasa la fel, incercam sa nu stam, ci sa lucram ceva pana mai este ZI.
Eu va multumesc pentru aceasta oportunitate.
Datoria noastra este sa semanam,iar Domnul va face sa rodeasca. ” Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” scrie la Romani 8:14 Asa ca noi suntem o familie, o familie a lui Dumnezeu!
Multa binecuvantare de la Dumnezeu!
Claudiu Balan
mai 29, 2013 @ 8:39 pm
Adevărat a înviat, Alina!
CItind comentariul tău parcă-l auzeam pe Sorin vorbind. Am reținut în mod deosebit de la el aceste două idei:
– să lucrăm cât încă este zi
– datoria noastră este să semănăm, iar Domnul va face să rodească.
Se vede că sunteți un trup 🙂
Ce frumos! Îmi place mult acest lucru.
Și eu am observat-o pe Iulia copiindu-mi ideile și invers.
Mergem înainte, Alina! Nu deznădăjduim.
Doamne ajută!
Tanase Alina
mai 29, 2013 @ 8:43 pm
Deznadejdea nu e pentru oamenii lui Dumnezeu! Si cum inapoi nu putem da, nu avem decat sa mergem inainte :)!
Doamne ajuta-ne
albinuta
mai 30, 2013 @ 5:17 am
Adevarat a inviat ,Claudiu,multumesc pentru acest articol si pentru tot ceea ce gasesc aici,ai dreptate nu este acelas lucru cu ce se poate face intr-o parohie insa cea ce faceti voi este ceva foarte folositor nu numai pentru tineri ,v-am descoperit intr-o perioada destul de intunecata a vietii mele ,citindu-va articolele am inteles muulte despre ortodoxie care nu mi le explicase nimeni pe intelesul meu la o varsta pe care trebuia deja sa le stiu destul de bine ,nici macar in gand sa nu crezi ca nu are importanta ceea ce faceti voi ,ai dreptate online nu se mantuieste nimeni insa ca sa-ti doresti sa te mantuiesti (sa stii macar ce inseamna aceasta )uneori este nevoie sa citesti cateva articole care le poti gasi pe o pagina ortodoxa ,sa i-ti doresti sa participi la o Sfanta Liturghie trebuie uneori sa fii chemat de cineva sau tot de un articol scris foarte bine undeva pe o pagina online si exemplele ar putea continua .
Mi-a placut articolul ,este bine intentionat insa sunt de parerea ca ceea ce faceti voi este un lucru minunat ,este o prelungire la ceea ce se face in parohie ,la Biserica si este foarte bine venit ,nu sunt putine situatii in care intrebandu-ma ce trebuie sa fac intr-o anumita problema in vine in gand un sfat sau un indemn citit aici pe aceasta pagina
Dumnezeu sa va ajute sa continuati ceea ce a-ti inceput sa publicati cat mai multe articole la fel de folositoare
Ana
iunie 1, 2013 @ 8:40 pm
Albinuta, ca de obicei un cuvant frumos caruia ma alatur si eu.
Cu adevarat nu se poate forma o comunitate ortodoxa pe internet, asa cum nu se poate forma o familie pe internet. Cu toate acestea acest site a atins subiecte de foarte mare importanta ptr tineri, subiecte care discutate in alt mediu decat cel ortodox, devin dificile chiar periculoase (ma refer la cele legate de sexualitate).
Bucurie, curaj si multa rezistenta in fata incercarilor. Statornicie in bine si rabdare familiilor voastre.
Doamne ajuta