Inimă, tu ai ştiut? din ce răsuflu eşti dăruită să baţi?

Precum de foc arde şi se mistuie jarul, tot aşa de iubire omul însetat cu prezenţa Ta. Paşii Tăi, picuraţi ca roua din măduva ierbii, în adierea miresmei de floare, în cântecul licărit de stele… Tu, Doamne… aşa ne-ai creat. Cu sărutare sfântă din Duhul Tău…

Inimă, tu ai ştiut? din ce rasuflu eşti dăruită să baţi?

Duhul Tău, inima mea. Chipul Tău, chipul fratelui meu. Lumea întreaga, trupul Cuvântului Tău. Cum ne-ai născut, şi cum mori să ne înviezi… în adâncă tăcere şi afundare prin moartea în care ne-am ascuns. Tu eşti Lumina cea vie, la Tine cunoaşterea surâde nesfârşirea. Ah, pentru cine Te-a primit… cu legământ veşnic i Te-ai dăruit.

În Adam ai zidit tainic, nepătruns prima icoană a rodului Tău de iubire pentru ultimul om. Iată osul lui în plămădeala Evei şi viaţa ei dintr-o cunoaştere pe care numai Tu o grăieşti. În faţa creaţiei unui alt dumnezeu, cât de profund Adam a tăcut. În adormirea-i, coasta i-a zamislit… un alt dor după Dumnezeu, Eva lui. Iar el cum mai sublim putea fi numit ei decât ,,Cel ce a dăruit” din ,,Cel ce S-a dăruit”. Iată omenirea, rodul dumnezeiesc din os dăruit…

Omule, sfinţenie este trupul tău, jar aprins din răsuflarea care te-a creat. Cui te dăruieşti şi cum te împarţi? O lege a scris Dumnezeu în tine: a nu revărsa aproapelui altă asemănare decat pe cea a Chipului Său. A Adevărului odihnitor de Sfinţenie. Paşii Tăi înţelepţi sunt în cunoştinţă şi integritate, în statornicie şi consistenţă, în încredere şi înţelegere, în siguranţă şi valoare, în frumuseţe şi rezistenţă, în limpezime şi delicateţe, profunzime şi căldură şi… în atâtea bunuri ce izvorăsc inimii esenţa firii umane.

Chipul Tău e Adevărul cel viu. În acest Duh Te învoieşti nouă a împărţi rodul Tău. A iubi totuna e cu a fi serios…

(Maria)