Pe cine bârfești e greu să iubești!

E o poruncă a Domnului care mie personal îmi dă multe bătăi de cap: ”Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1). Am greșit de mii de ori și gura mea nu încetează să comenteze. Zi de zi greșesc, deși într-un an mi-am propus și am cerut Domnului să mă ajute să judec mai puțin oamenii.

Am văzut și îmbunătățiri și am învățăt mai bine de ce ne dă Domnul această poruncă. Din această zbatere a mea vreau să vă las câteva gânduri practice care să vă ajute.

Domnul ne-a poruncit să nu ne judecăm (bârfim) unii pe alții ca să păstrăm dragostea între noi. Aici e interesul mare al Domnului ca Tată iubitor, și câștigul împlinirii acestei porunci.

1. Când judec pe cineva pleacă Harul Domnului din inima mea

Am observat că dacă bârfesc sau judec pe cineva când nu e de față, ceva se întâmplă în sufletul meu. Imediat ce încep judecarea (adică vederea păcatelor aproapelui și disprețuirea defectelor lui) Harul Domnului începe să se retraga încet din inima mea. Discret, secundă de secundă simt cum inima mea se golește de pacea lui Dumnezeu și rămân gol. Retragerea Harului lasă în mine o sete aspră, un gust amar, un început de tulburare. Conștiința instant, chiar în timp ce vorbesc de rău pe aproapele, simte și știe că nu e plăcut Domnului ce fac. Dar eu continui să vorbesc pentru că omul sau oamenii de lângă mine mă ascultă și m-aș face de râs dacă mă opresc. În acest fel Domnul îmi semnalează că nu e de acord cu mine, că dragostea Lui care se revarsă prin Harul Lui în inimile noastre, nu mai poate rămâne într-o inimă care disprețuiește și nu iubește.

De când am tot început să observ acest mod pedagogic al Domnului de a vorbi cu mine, am început să mă tem să mai judec așa ușor. Uneori mergeam cu judecata foarte departe, și foarte dur, și simțeam cum un duh rău intră în inima mea. De atunci mă tem să mai fiu așa dur și radical. De atunci mă opresc înainte de a judeca sau după ce încep judecata, de frică să nu plece pacea Domnului din mine.

2. Când mă întâlnesc cu cel pe care l-am bârfit fără să știe, mă mustră conștiința.

Am fost suprins să descopăr că după ce am acuzat și bârfit pe cineva foarte dur, fară ca el să fie de față, când m-am întâlnit prima dată cu acea persoană, am avut o mare surpiză. Persoana respectivă m-a salutat prietenos, dar în mine instant a început să mă apese conștiința. Mă simțeam de parcă el mă prinsese chiar în timp ce-l bârfeam. Mă simțeam atât de rușinat în inima mea de parcă îi făcusem un rău atât de mare. El vorbea cu mine, iar eu mă comportam cu el de parcă îi furasem ceva sau îi creasem suferință. Aș fi vrut să mă depărtez de el, să fug, ca nu cumva să descopere tot ce i-am făcut. De parcă inima mea era deschisă ochilor lui.

Acea rușine pe care o simțeam, m-a smerit, m-a îndemnat la pocăință, dar în același timp mă simțeam dator față de persoana din fața mea. Simțeam de parcă aș vrea să repar greșeală pe care am făcut-o față de el. Și plusam vorbind mai frumos cu el, fiind mai disponibil cu iubirea mea față de el, sau rugându-mă Domnului pentru el, și pentru iertarea păcatelor mele.

Atunci am realizat că judecarea aproapelui mă schimbă în primul rând pe mine. Mă face pe mine mai rău, mai închis față de ceilalți. Bârfa mea răcește iubirea față de aproapele meu. Atunci am simțit cum păcatul făcut se întoarce împotriva mea cu putere.

3. Când o altă persoană bârfește înaintea mea pe cineva, mă apropii de el cu reticență, judecându-l și eu

Mi s-a întâmplat ca cineva drag din familia mea s-o bârfească pe verișoara mea, arătându-mi tot felul de lucruri rele față de ea. Eu mă înțelegeam bine cu ea, și nu aveam nimic față de ea, și nici ea față de mine. După ce am auzit tot felul de judecăți și slăbiciuni despre ea, am început și eu în inima mea s-o judec. Când m-am întâlnit cu ea, am avut mult mai multă reticență în a vorbi cu ea, având în inimă ”răul” auzit de la alții.

Atunci am stat și m-am gândit: Oare ce am eu cu ea? Ea nu mi-a făcut mie nimic. Eu mă înțeleg bine cu ea, de ce oare mi-e teamă să vorbesc cu ea și să mă apropii sufletește de ea? Atunci mi-am dat seama că toate bârfele auzite s-au pus ca un zid între mine și ea. Atunci am înțeles că zidul n-a fost ridicat de mine ci de altcineva, dar eu am îngăduit și am fost martor la zidirea lui.

Faptul că am fost martor indirect la o bârfă, și în urechile mele au ajuns acele cuvinte, m-a învățat să gândesc răul despre acea persoană. E ca și cum cineva străin a semănat neghină în grădina sufletului meu și eu nu m-am împotrivit.

La câte bârfe nu am asistat dealungul vieții. Câte prejudecăți ale altora față de oameni nu am ascultat și primit în jurul meu!!! Of, Doamne! Câte ziduri s-au ridicat în in inima mea față de oameni și față de Dumnezeu. Câte ziduri am ridicat eu cu mâna mea în inima mea judecând și râzând de neputințele și păcatele aproapelui meu!

În loc să-l văd pe aproapele meu cu ochi de frate, cu ochi de mamă sau de tată iubitor, îl văd cu ochii răi de diavol și de dușman. Și uite așa se răcește dragostea între noi! Și uite așa pleacă și Harul Domnului din inima noastră! Și uite așa vine duhul cel rău în noi care ne dezbină, ne învrăjbește, ne depărtează, ne însingurează.

Data viitoare când vrei să bârfești pe cineva în fața altora gândește-te că tu practic construiești o percepție despre lume. Dar construcția e demonică, ea dărâmă prieteniile dintre oameni. Ești responsabil înaiantea lui Dumnezeu pentru duhul rău pe care l-aia dus în tine, în cei care te ascultă și între ei și cel bârfit. De fapt bârfind greșim față de toți oamenii.

4. Când judec pe cineva pentru păcatele și neputințele lui mă aștept să vină peste mine o situație în care și eu să cad în aceleași păcate ca ale lui

De atâtea ori mi s-a întâmplat să judec pe altul pentru un păcat, iar Domnul să mă ducă și pe mine în aceeași situație ca să cad și eu în același păcat, dându-mi aceeași neputință. De ce? Ca să-l judec așa cum mă judec pe mine. Pe alții îi judec foarte aspru când cad iar cu mine sunt foarte îngâduitor. Astfel, după ce am căzut, să folosesc de acum înainte această îngăduință și față de ei.

5. Mă înșel că judecând pe oamenii pe care nu-i cunosc sau sunt departe de mine, nu e niciun efect în inima mea

Adesea judec politicieni, actori, cântăreți, fotbaliști sau persoane de care am auzit în zbor din presă și cred că nu e nimic rău. Dar în sufletul meu se întâmplă același lucru: Harul Domnului pleacă, iubirea față de oameni mi se împuținează, iar eu în loc să mă ocup de păcatele mele, le văd pe ale altora.

6. Când judec pe alții simt un duh de mândrie în mine, ca și cum eu aș judeca cu dreptate.

Numai Domnul judecă pe oameni cu dreptate și multă milă, Numai El își judecă fiii și ficele Sale cu multă răbdare și îngăduință căutând mereu numai binele lor. Numai Domnul știe adevărul despre fiecare persoană în parte. Numai El are toate informațiile și judecă pe oameni în contextul vieții lor, nu doar după fapte.

7. Am judecat și bârfit pe oameni și de atâtea ori m-am înșelat

Am judecat aspru pe cei care îi credeam mari păcătoși și de fapt erau altfel, și bârfele mințeau. Și invers, am fost înșelat de persoane care credeam că sunt bune și de fapt erau altfel.

Ar fi multe de spus despre judecarea aproapelui, și Sfinții Părinți au scris atât de multe despre această patimă. Dar eu mă opresc aici cu câteva concluzii.

Judecarea aproapelui răcește dragostea dintre noi oamenii și depărtează Harul Domnului de la noi. Judecarea aproapelui e în multe privințe o înșelare. De aceea mai bine tac decât să vorbesc pe cineva de rău. Iar dacă vorbesc despre cineva, să vorbesc numai de bine. Căci făcând așa cei din fața mea cresc în deschidere și dragoste față de cel care nu e de față.

Nu judecați ca să nu fiți judecați e un altfel de a spune:

„Să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”

Ce patimă grea e judecata aproapelui.

Fugi de prietenii care bârfesc adesea. Fugi de întâlnirile în care bârfa e principalul scop. Fugi de oamenii gâlcevitori!

Caută pe cei blânzi, stai cu oamenii care discută mai mult despre principii și înțelepciunea lui Dumnezeu decât despre oameni.

Fugi de duhul vorbirii de rău !

Vorbește doar de bine. Caută doar cuvintele cele mai frumoase. Dacă nu ai nimic bun de spus despre cineva, mai degrabă taci.

Urmărește-ți simțirile sufletului atunci când judeci și învăță-te de la ce simți. Caută pacea și o urmează pe ea!

Autor: Brad Teodor-Ștefan