Pe sfinţi îi ştie numai Dumnezeu!

Întâi aş vrea să mă refer la cei care sunt împotriva cinstirii sfinţilor. Argumentul lor cel mai tare se referă la canonizarea unor sfinţi care au ajutat Biserica Ortodoxă şi care totuşi nu au avut o viaţă de măsura unui Antonie cel Mare. Şi mă refer la Sfântul Constantin cel Mare sau Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cel mai mult sunt contestaţi aceştia ca modele de sfinţenie. Am văzut pe forumuri că necredincioşii sau neoprotestanţii întrebau de ce sunt făcuţi sfinţi nişte ucigaşi ca aceşti împăraţi. Problema aici este datorată faptului că noi aşteptăm să vedem la sfinţi modelul nostru de sfinţenie din minte, că ne aşteptăm ca sfinţii să fie ca idolii noştri din minte. Un sfânt ar trebui să fie bun, blând, iubitor, să nu se certe cu nimeni, să facă totul pentru ceilalţi şi altele de gen.

În momentul în care vedem un sfânt dur, care nu elimină sclavia deşi ar avea puterea să o facă, un sfânt care ucide ne smintim. Şi motivul principal pentru care ne smintim e faptul că noi îi judecăm pe sfinţi după exterior nu după interior. Dumnezeu în schimb vede inima omului şi în acelaşi timp vede contextul în care a trăit. Este o poveste frumoasă despre problema asta în Patericul Egiptean la avva Arsenie:

„Se spunea pentru avva Arsenie, ca bolnavindu-se odata la schit, s-a dus preotul si l-a adus la biserica si l-a pus pe asternut cu o perna mica la capul lui. Si iata un batran venind sa-l cerceteze pe el si vazandu-l pe asternut si perna sub capul lui s-a smintit zicand : acesta este avva Arsenie ? Si pe acestea este culcat ? Si luandu-l pe el preotul indeosebi, i-a zis lui : ce lucru ai avut la satul tau, iar el a zis : pastor am fost. Cum dar – a zis el – petreceai viata ta ? Iar el a zis : cu multa osteneala petreceam. Si i-a zis lui iarasi : dar acum cum petreci la chilie ? Iar el a zis : mai mult ma odihnesc. Si atunci i-a zis lui : vezi pe avva Arsenie acesta ? Cand a fost in lume era tata al imparatilor si mii de slugi cu brauri de aur incinsi si toti cu bratari si cu haine de matase imbracati stateau inaintea lui si asternuturi scumpe erau sub dansul. Iar tu, apstor fiind, nu ai avut in lume odihna pe care o ai acum si acesta n-are aici desfatarea pe care a avut-o in lume. Iata, dar, tu te odihnesti, iar acesta se trudeste. Iar el auzind acestea, s-a umilit si a pus metanie zicand : iarta-ma, avvo, ca am gresit caci intr-adevar, aceasta este calea cea adevarata, ca acesta a venit la smerenie, iar eu la odihna. Si folosindu-se batranul, s-a dus”.

De multe ori ignorăm ce ispite şi ce fel de viaţă au cei care sunt născuţi în familii de împăraţi şi în acelaşi timp ne e greu să înţelegem cât de mult ne pot corupe bogăţiile. Poate pentru un om care trăieşte într-o familie modestă nu e mare lucru ce au făcut aceşti împăraţi dar pentru unii care toată viaţa lor au trăit ca să fie slujiţi, pentru unii care au fost crescuţi cu ideea de stăpânitor, pentru unii care au fost obişnuiţi ca alţii să se smerească faţă de ei este mare lucru să recunoşti pe un Dumnezeu mai presus de tine şi să Îl slujeşti. Pentru un împărat să se smerească la epitrahilul unui preot e mult, pentru un împărat să se îngrijească de problemele Bisericii e mult. Şi aceşti oameni sunt sfinţi din cauză că în împrejurările lor au făcut lucruri foarte mari faţă de alţii ce ar ajunge ca ei. În condiţiile acelea în care mândria era la loc de cinste faptul că aceşti împăraţi s-au smerit atât de tare în faţa lui Dumnezeu şi s-au preocupat de Dumnezeu a arătat ce virtuţi foarte mari aveau în ei. Văzută problema din exterior nu pare mare lucru dar în momentul în care încerci să trăieşti în universul celuilalt totul ia o altă formă. Iar Dumnezeu a văzut aceste virtuţi foarte mari în aceşti oamenii, Şi-a regăsit chipul Lui la o măsură foarte înaltă şi de asta i-a şi cinstit precum ei L-au cinstit pe El.

Problema asta o putem să o extindem şi la felul în care noi credincioşii vedem pe sfinţi. Cu toţii ne aşteptăm la nişte călugări cuvioşi cu barbă albă şi învechiţi de zile care să fie tot timpul cu zâmbetul pe buze. Iar această imagine preconcepută a sfinţilor ne face să nu vedem pe sfinţii lângă noi cum ar fi un doctor care după o exorcizare mai fuma câte o ţigară (de care vorbeşte păr. Rafail Noica într-o conferinţă din 2005), o femeie de la ţară (pe care a văzut-o păr. Cleopa strălucind când se ruga), o femeie nebună îmbrăcată în haine de bărbat (Sf. Xenia Nebună pentru Hristos), un cerşetor (Sf. Alexei omul lui Dumnezeu), o maică beţivă şi leneşă (pentru care a fost trimis avva Daniil ca să descopere nevoinţa ei), o femeie din Bucureşti (al cărui „Jurnal duhovnicesc” a fost privit cu neîncredere de unii monahi)  precum şi alte cazuri care te fac să nici nu îţi pui problema ca acel om să fie sfânt.

De multe ori sfinţii sunt ascunşi şi nimeni nu îi ştie. Sfinţii pe care noi îi ştim încă din viaţă sunt de obicei oamenii prin care Dumnezeu a făcut milă cu noi, cei păcătoşi, şi ne-a dat nişte modele. Aceşti sfinţi sunt doar din cauza noastră care tot timpul judecăm pe alţii. Adevăraţii sfinţi stau ascunşi şi se feresc să spună altora măsura lor duhovnicească (îmi spunea un părinte rasofor de la Petru Vodă că uşile exterioare din biserică ce fac intrarea în altar nu sunt încuiate noaptea ca să poată veni pustnicii să se împărtăşească. Îmi spunea că aceştia nu sunt văzuţi de oameni deoarece harul lui Dumnezeu îi face să fie nevăzuţi iar dacă un astfel de om e văzut acel pustnic consideră că a făcut un mare păcat şi de asta a permis Dumnezeu asta. În acelaşi timp când am fost cu o prietenă la peşterea Sf. Teodora spunea un om de acolo că un călugăr ce conducea un tractor i-a spus totul despre el. Uitaţi la sfinţii lui Dumnezeu. Sau am mai citit un caz pe un forum în care un domn era la o mănăstire şi era nemulţumit cu soţia că vrea un frigider iar gândindu-se la asta întâlneşte un călugăr tânăr care îi spune că nu trebuie să se supere pentru un frigider). Şi sunt cazuri de sfinţi care îi vedem în fiecare zi, care nu ne atrag atenţia, care ni se pare că merg la biserică că aşa au fost obişnuiţi şi care ascund în sufletele lor sfinţenia.

(Sorin)