Judecându-i pe ceilalţi, te judeci pe tine însuţi
Într-un oraş micuţ şi liniştit îşi trăia viaţa o femeie frumoasă şi credincioasă, însă, virtuţile erau umbrite de o mare patimă: judecarea aproapelui. Credinţa ei nu avea la temelie cuvintele Mântuitorului „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi’’ şi, deşi citea Sfânta Scriptură, a trecut cu vederea această învăţătură.
Într-o duminică, aşa cum obişnuia, se pregăteşte să meargă la sfânta biserică. Îmbrăcându-se cu cea mai frumoasă rochie pe care o deţinea, pentră că, în gândirea ei, nu se putea lăsa mai prejos decât vecina şi prietena ei alături de care stătea în biserică, iese din curtea casei sale, când, un om al străzii, nebunul cum îl numeau toţi, îi iese în cale.
Privindu-l cu dispreţ, îi zice:
– Pieri din calea mea, nebunule, şi nu cumva să te apropii de mine pentru că mirosul tău îngrozitor îmi va pătrunde în rochie. Ar trebui să te apuci de lucru, nu să trăieşti din mila altora.
Replicându-i acestea, îsi vede de drumul ei. La scurt timp, se intâlneşte cu un om ameţit de alcoolul necruţător:
– Doamne, ce om nevrednic. În loc să se roage, el se înneacă în băutură.
Într-un final ajunge la biserică; după ce se închină la icoană, se îndreaptă spre locul ei, unde era aşteptată de către prietena sa. Zâmbindu-i, îşi ocupă locul.
Pe la jumătatea slujbei, în biserică îşi face apariţia o tânăra îmbrăcată sărăcăcios, dar cu un chip blând, precum al unui înger.
– Hm, uită-te şi la asta. Cum poate veni în sfânta biserică îmbrăcată aşa? Gândea, în sinea ei, femeia ce era un veritabil judecător al aproapelui.
Fiind un loc liber, lângă cele două vecine, fata săracă se aşează, smerită, lângă ele. Când strana cânta, aceasta, cu un glăscior ce abia se putea auzi, cânta după strană, dar, deşi nu cânta tare, nu scapă de judecata femeii de alături.
– Vai, cum cântă. Mai bine ar tăcea pentru a nu-i mai deranja şi pe alţii. Însă pe sărmana fată nimeni nu o mai auzea, înafară de Dumnezeu.
Ridicând ochii spre icoana Mântuitorului, după ce şi-a judecat din nou aproapele, femeia Îi zice: „Doamne, mi-ar plăcea să ştiu ce este în mintea şi în sufletul acestor oameni care îşi permit să vină îmbrăcaţi aşa în casa Ta sau preferă să Te părăsească.”
Restul zilei a trecut fără nici un eveniment major; în curând lumina zilei cedează locul întunericului nopţii. Razele jucăuşe ale lunii valsau pe suprafaţa pământului, ascunzându-se, uneori, după un nor trecător.
După ce citeşte câteva capitole din Sfânta Scriptură şi îşi zice rugăciunile, frumoasa femeie adoarme. Nu au trecut cinci minute când, o prezenţă luminoasă apare în cameră. Deranjată de lumina necunoscută, femeia se trezeşte…un bărbat îmbrăcat în veşminte albe şi cu o sclipire stranie şi minunată în priviri, stătea în faţa ei. Femeia tresare.
– Cum ai intrat aici? Cine eşti ?
– Sunt îngerul tău păzitor. Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi poţi vedea ce gândesc şi simt ceilalţi oameni; vei fi surprinsă de ceea ce vei vedea. Învaţă această lecţie şi nu pierde esenţa ei! Spunând acestea, îngerul dispare, lăsând în urma lui o mireasmă de mir divin.
Orele au trecut greu pentru femeia nerăbdătoare să vadă sufletul oamenilor. Odată cu ivirea zorilor, se îmbracă în grabă şi merge pe străduţele înguste, în speranţa că, în curând, va zări un om.
Prima persoană pe care o vede este fata smerită care, în urmă cu o zi, a stat alături de ea în biserică. Stătea la un colţ de stradă şi vindea câteva mere culese cu mânuţele ei în urmă cu două ore. Era o dimineaţă destul de răcoroasă iar fata era îmbrăcată cu aceleaşi haine subţirele pe care le purtase şi în urmă cu o zi.
– Ce coincidenţă…fie, să vedem ce suflet are această fată.
Privind spre ea, femeia rămâne surprinsă de sufletul tinerei. Fata avea un suflet frumos precum un crin alb, cântând neîncetat lui Dumnezeu, oprindu-se din când în când pentru a-şi cere iertare că nu poate să-I cânte mai frumos. De pe buzele fetei ieşeau nişte flori superbe, precum nu sunt în această lume, flori născute din iubirea şi din sufletul ei pur; aceste flori se ridicau spre Cer, purtând cu ele rugăciunile fierbinţi şi smerite ale tinerei cu chip angelic.
– Nu pot să cred ceea ce văd. Cum am putut să mă înşel atât de tare ?
Ruşinată de comportamentul pe care îl avusese timp îndelungat, femeia îşi întoarce privirea, alegând să parcurgă o străduţă distinctă. La capătul străduţei, îl întâlneşte pe bărbatul ameţit de alcool, căruia îi atribuise titlul de „om nevrednic”. Sufletul lui era cuprins de o tristeţe sfâşietoare, aceasta fiind principala cauză pentru care şi-a găsit refugiul în băutură. În mintea lui era prezentă soţia care, în urma unei boli necruţătoare, a murit, iar, din când în când, gândul se ridica la Dumnezeu, Căruia Ii zicea că-I încredinţează iubita sa soţie şi Îl ruga să îl ia şi pe el de pe acest pământ.
Femeia, cu lacrimi în ochi, îndurerată de ceea ce vede, se întoarce cu spatele, dorindu-şi să ajungă cât mai repede acasă, dar încă nu se terminaser[ întâlnirile.
Următoarea persoană care îi iese în cale este nebunul, aşa cum era cunoscut. Urma să aibă parte de cea mai mare surpriză de până acum. Privindu-i sufletul şi mintea, femeia se cutremură…în faţa ei era un sfânt al lui Dumnezeu pe care Acesta îl chemase să fie nebun pentru El, nebun în fața lumii, dar drept în faţa Lui. Ochii ,,nebunului’’ emanau ceva nelumesc, dar, totodată era atât de uman.
Cei doi se priveau fără a scoate vreun cuvânt. Primul care rupe tăcerea este sfântul.
– Femeie, nu îţi mai întina sufletul cu păcatul judecării aproapelui. Citeşti Scriptura, dar nu iei aminte la cuvintele „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Du-te în pace la casa ta şi renunţă la acest păcat, iar atunci vei privi viaţa cu alţi ochi!
După aceste cuvinte, sfântul îşi reia comportamentul de om nebun, lăsând-o singură pe femeia ce rămâne împietrită şi cu privirea pierdută. O voce cunoscută o trezeşte la realitate:
– Vecino, ce este cu tine?
– Eu..eu
„Mă mir că nu are nimic de zis la cât de mândră se ţine….este o prefăcuta doar ,iar acuma o face pe femeia smerită’’, gândea aşa-zisa prietenă.
Cu lacrimi în ochi, femeia îşi priveşte prietena şi, ştiindu-i gândul, afirmă:
– M-am înşelat în privinţa ta şi nu numai…i-am judecat pe mulţi oameni fără ca măcar să mă întreb ce este în sufletul lor, ce simt şi din ce cauză au comportamentul respectiv.
În hohote de plâns, fuge în casă, închizând uşa cu zgomot. Căzând în genunchi, începe să se roage :
– Doamne, am greşit mult judecându-mi aproapele. Vreau să-mi văd propriul suflet pentru a-mi ţine mereu gândul la faptele, la păcatele mele…
În acel moment, aceeaşi siluetă luminoasă apare în camera pe care o îmbracă în lumină cerească. În mâini ţinea o oglindă şi, apropiindu-se de femeie, îi zice:
– Aceasta este oglinda sufletului tău. Priveşte-te!
Sufletul îi era înnegrit de păcatul judecăţii, care, precum o umbră, acoperea sclipirea virtuţilor.
– Cât am păcătuit…ce am făcut cu sufletul meu? Iartă-mă pentru netrebnicia mea, Dumnezeule, iartă-mă pentru îndrăzneala de a-Ţi cere să văd sufletele celorlalţi…nu mai vreau să le văd gândurile şi sufletele, vreau să-i iubesc, aşa cum ne-ai cerut Tu să-i iubim pe semenii noaştri
Îngerul îi zâmbeşte duios:
– Aşa să faci. De azi nu vei mai vedea ce simt sau gândesc ceilalţi, dar să nu uiţi ce ai văzut tu în sufletul tău! Având fărădelegile tale înaintea ta, vei vedea doar virtuţile celorlalţi oameni şi aşa vei ajunge să îi iubeşti, iar atunci pacea şi fericirea îţi vor acapara sufletul.
Judecarea celuilalt ne orbeşte, ne împiedică să vedem partea frumoasa din cel de lângă noi, determinându-ne să ne credem fără de prihană, iar inima noastră va deveni rece precum gheaţa, care, fără iubire nu se va putea topi. Judecându-i pe ceilalţi, te judeci de fapt pe tine însuţi.
(Mihaela Gligan)
Stefan Viorel Cristian
decembrie 11, 2013 @ 5:37 pm
Imi aduc aminte cum la sfarsitul unei Sfinte Liturghii, un vechi si fost duhovnic al meu spunea ca asa cum nu omul a fost facut pentru lege (adica omul sa fi fost creat doar din dorinta de a se supune unei legi) ci legea a fost facuta pentru om (legea sa-l indrume pe om la ce e bun si sa-l ajute sa aiba o viata luminata si viata usoara), tot la fel omul n-a fost facut pentru post (postul nu e un simplu regim alimentar) ci postul a fost facut pentru om (oferindu-i omului oportunitatea de a se lepada de mancaruri grase, ori de bauturi alcoolice si de a petrece mai mult timp in rugaciune catre Dumnezeu).
Intiparindu-mi in minte rolul legii date de Dumnezeu mi-am pus intrebarea “e mai bine sa nu judeci pe altul?”. Si atunci mi-am zis: “daca nu era prostul nu stiam ce e desteptul, daca nu era uratul nu stiam ce e frumosul, daca nu era coruptul nu stiam ce omul integru s.a.m.d. Dar cum putem afla noi care e prost ori destept, care e urat ori frumos, care e integru ori corupt?” Raspunsul a fost “punand in balanta faptele, vorbele si gandurile aceluia si comparandu-le ce cele pe care Domnul ar vrea sa le vada la om, adica judecand acea persoana”. Daca nu l-am judeca pe om atunci in mod logic Domnul n-ar trebui sa se supere pe cel ce nu judeca si trece de la religia ortodoxa la alta: catolicism, islamism, budism, judaism s.a.
In ziua de azi judecarea aproapelui este folosita si preoti cu toate ca la randul lor ne cer sa nu judecam aproapele. Si cum o fac? Cum v-am spus eu mai sus: punand in balanta faptele, vorbele si gandurile aceluia si comparandu-le ce cele pe care Domnul ar vrea sa le vada la om.
Judecarea aproapelui este intr-o oarecare masura sustinuta si de Ioan Gura de Aur, care spunea “…ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim…”(vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 16.
Cum poate “acela” sa mustre pe cei ce pacatuiesc ori sa arate cand altii gresesc? Judecandu-l pe acela. V-as intreba “daca omul nu si-ar mai judeca aproapele atunci cine ar mai putea fi omului, un prieten asa cum il vede Sfantul Ioan Gura de Aur?
Eu personal cred ca expresia “a nu judeca pe altul” se refera mai degraba la a nu pedepsi pe aproapele nostru dupa cum gandim noi, sa lasam ca pedeapsa sa vina de la Dumnezeu. De n-am mai judeca pe altul dupa invataturile crestinesti, am risca sa cadem prada “lupilor” asa cum si Eva nejudecand a cazut capcana diavolului intruchipat in sarpe.
mihaela G
decembrie 11, 2013 @ 7:58 pm
Nu judeci persoana, ci fapta, dar: cu ce drept judeci tu pacatele celuilalt, cand, de multe ori, nu iti vezi propriile pacate? In zilele noastre, putini sunt cei care cred ca judeca strict pacatul si nu persoana in sine, implicit sufletul ei. ,,Acela” poate sa mustre pe celalalt mai degraba datorita iubirii ce i-o poarta, pentru ca daca iti vezi prietenul ca isi distruge sufletul prin diverse pacate, e normal sa incerci sa-l ajuti, apeland chiar la mustrare. Tu nu iti judeci prietenul, ci fapta rea pe care o face. Cand am scris ,,judecandu-i pe ceilalti, te judeci pe tine insuti” m-am referit indeosebi la faptul ca, de multe ori, ceea ce nu ne place la aproapele nostru nu ne place, de fapt, la noi insine si judecandu-i pentru comportamentul lor, ne judecam pe noi insine, fiindca si noi facem aceleasi lucruri chiar daca, de multe ori, nu recunoastem aceasta nici in sinele nostru, mintindu-ne …orb pe orb nu se poate calauzi
sharbinsk
decembrie 11, 2013 @ 8:04 pm
@xiorel123
Articolul de mai sus, se referea la judecata după aparenţe, după faţa omului, care e greşită d.p.d.v. creştinesc, indiferent de intenţii.
Şi după 2-3 fapte e greşit să judeci, pt că nu ai vedere de ansamblu asupra vieţii respectivului şi s-ar putea să prinzi un om fix într-o pasă proastă, el nefiind aşa de obicei sau având mai multe calităţi decât defectele pe care le-ai văzut.
Pe urmă, mai poate fi şi faptul că impresia pe care o ai despre un om poate fi doar la tine în cap, nu şi conformă cu realitatea de fapt şi atunci rişti să judeci trunchiat.
Cred că interdicţia de la judecata aproapelui se referă în primul rând la fraţii de credinţă şi la cei neutrii.
Ea nu mai e valabilă atunci când există certitudinea că se încearcă strâmbarea învăţăturii pt că lupii răpitori trebuiesc daţi pe faţă ca să nu vateme mai mult.
Sau când cineva încearcă să strecoare sub masca mieroasă „iubirismului” sau sub fel de fel de sofisticării teologice, erezii şi inovaţii dogmatice sau chiar practici anatemizate în cartea Cârma Bisericii – Pidalion.
Stefan Viorel Cristian
decembrie 11, 2013 @ 8:32 pm
@miha2009, da ai dreptate: nu judeci omul ci fapta. Pe langa asta pot sa-ti spun ca anul trecut, judecarea aproapelui m-a ajutat enorm in 2 situatii pe care n-am sa le uit in viata mea:
1)daca nu-mi judecam partenera si asa zisul viitor socru, riscam sa ma iau de mana cu d…u cerand-o de sotie asa cum vroia tatal ei ce-mi asigura fctia de consilier juridic in primaria judetului meu(deci nu m-as fi casatorit din iubire ci din interes).Dar judecandu-i am refuzat totul si am spus „prefer sa mor de foame decat sa ma iau de mana cu d…u”;
2)daca nu-l judecam pe tatal meu, pe care l-am iubit mai mult decat pe mine (o sa v-o demonstrez) riscam sa ma lepad de Dumnezeu si sa ajung in inchisoare nenorocind-o pe femeia cu care el era si care mi-l furase (dintr-un tata iubitor devenise propiul meu dusman)…in clipa aceea durerea sufleteasca ajunsa-n jumatate din creierul meu imi spunea „nenoroceste-o Cristi pentru ca ti-a furat tatal”, insa cealalta jumatate imi spunea „nu face tampenia asta, nu te lepada de Dumnezeu ca pierzi tot”.
Iata cat de mult mi-a folosit. Astfel, puteti realiza ca judecatile nu au fost cu intentia de a batjocori, ori a injosi pe cel de langa mine ci din dorinta de a alege calea cea dreapta.
Boitos
decembrie 12, 2013 @ 6:44 am
Adica xiorel123, ai judecat rational cu ajutorul Domnului in ambele situatii.
Stefan Viorel Cristian
decembrie 12, 2013 @ 8:00 am
@Simona, e posibil sa ai dreptate. De multe ori, aducandu-mi aminte de acele clipe, ma intrebam cum ar fi mai bine sa spun: m-am aflat intre ciocan si nicovala sau intre inger si demon? A fost o intrebare pe care mi-am pus-o inca din ziua cand am luat decizia sa nu fac prostia aceea ca sa nu ma lepad de Dumnezeu. Plecand in ziua acea spre casa mi-am adus aminte de cuvintele unui fost duhovnic care spunea ca multi oameni din ziua de azi cand reusesc un lucru in viata se lauda cu ceea ce au facut dar putin se gandesc ca poate Cel de sus i-a ajutat si ca ar trebui sa-i multumeasca. Astfel m-am dus la biserica si in fata icoanei Domnului am zis in gandul meu „Doamne, daca tu mi-ai luminat mintea si m-ai ajutat s-o iau pe calea cea dreapta, iti multumesc! Dar daca eu insumi am luat aceasta hotarare te rog sa iei in calcul ca nu m-am lepadat de la Tine!”
Dan Tudorache
decembrie 12, 2013 @ 8:18 am
Este adevărat că noi creștinii ne scuzăm de multe ori păcatul judecării aproapelui cu faptul că judecăm doar păcatul. Și eu am căzut în această înșelare. Însă este lesne de observat dacă doar judecăm păcatul și tragem aminte sau dacă judecăm și aproapele, înrăindu-ne:
a) dacă atunci când vedem aproapele că păcătuiește iar inima noastră este compătimitoare și se roagă pentru cel înșelat, atunci înseamnă că vedem păcatul aproapelui dar nu-l judecăm pe păcătos ci îi purtăm iubire de mamă.
b) dacă atunci când vedem aproapele că păcătuiește, rămânem iritați și nu ne rugăm pentru cel căzut, înseamnă că-l judecăm în mintea și în sufletul nostru. Deci ne vătăm și noi, că ne umplem de răutate.
Deci așa deosebim dacă judecăm doar păcatul sau și păcătosul, după însăși starea noastră sufletească: dacă purtăm dispreț păcătosului sau ne rugăm cu durere pentru el.
Stefan Viorel Cristian
decembrie 12, 2013 @ 8:46 am
„Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.”- nu cred ca omul poate lua decizia asta decat dupa ce va pune in balanta cele doua parti: pe Domnul, dupa care toate celelalte; si asta ca sa fie sigur ca nu greseste, ca nu o ia pe drumul cel rau. Si cand ne gandim ca punem in balanta cele doua parti ne gandim ca vom cantari/judeca cele doua parti.
Si inca ceva, pentru @Dan. Citeste aici ce spunea Sfantul Pavel!Despre eretici in sine Pavel zice:
„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.”
” În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.”
„Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.”
le : da dar vezi tu, Iisus are puterea iertarii pacatelor. Daca cineva ne face rau si noi il iertam dar el nu se pocaieste de acel pacat, el tot cu pacatul ramane. Tu esti dezlegat de ceea ce e intre voi doi, insa pacatul ramane pacat.
Apoi, binecuvantarea dusmanilor nu implica convietuirea cu ei.
„Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.”
Trebuie luate in ansamlu. Cand e vorba de erezii in biserica Biblia e clara : „Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” . De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.”
Cat despre iertarea aproapelui tu nu ai putere sa ii ierti pacatul ci doar sa ierti omul si sa nu tii supararea. Iertarea pe care o proclama Iisus atunci este una definitiva pentru cei ce Il crucificau, pentru ca El are putere sa ierte pacatele.
le2: inca ceva. Tu poti ierta din dragoste pe oricine, asa cum cere Scriptura. Dar asta tine doar de dragostea ce o cere Iisus sa o avem. Ii binecuvantam si iertam pe toti, insa spalarea greselii celui ce ne’a facut’o sta, totusi, in cairea lui.
„A castiga pe fratele inseamna a-l aduce pe calea cea buna, a-si da seama de greseala si a voi a se corecta. ” Exact, pe calea cea buna. Dar daca respectivul nu vrea sa asculte, tu il ierti, dar el ramane ‘cu ale lui’. Oameni despre care si Iisus si Pavel zice sa ne ferim. Iisus spune aste cu tenta personala si Pavel cu tenta generala, la intreaga BIserica.”
Iata deci o alta dovada clara ca judecata este totusi folositoare crestinului.
Boitos
decembrie 12, 2013 @ 9:21 am
Xiorel123, tu nu ai judecat aproapele ci ai judecat faptele pe care le face aproapele.
Adica este o mare diferenta intre ele.Tu te-ai luptat pt tata tau si este normal, deoarece ai vazut ce vrea sa faca si ce face acea femeie.
Ai luptat intre suflet si materialism cand ai fost in relatie cu acea persoana.Ai judecat asa, dupa ceea ce ai vazut si dupa ccea ce ai stiu tu despre acei oameni.
Dumnezeu, asa cred eu, nu ne vrea prosti ci destepti sa ne putem proteja si sa ne rugam Lui sa ne protejeze.
Dan Tudorache
decembrie 12, 2013 @ 9:23 am
Viorel, nu înțeleg ce legătura are judecarea aproapelui cu citatele date despre eretici.
Pe de altă parte, tocmai că suntem datori cu iertarea aproapelui, ba chiar suntem invitați la iubirea dușmanilor. Că iertăm e una, că nu-i putem dezlega păcatul e altceva. Deci putere avem să iertăm (celor care ne-au greșit) dar nu să-i dezlegăm. Într-adevăr, indiferent că iertăm, păcatul rămâne pe cel care l-a făcut, dacă nu s-a căit de el, dacă nu s-a spovedit.
Totuși, cred mai degrabă că nu îți sunt clari termenii de ”a judeca” (a raționa) și ”a judeca aproapele” (a-l osândi). Una este să judeci o situație și un om, încercând să iei cea mai bună decizie de mântuire atât pentru el cât și pentru tine, și alta este ”să-l judeci” cu sensul de avea doar mânie față de el (deci nu compătimire, așa cum se cere față de un bolnav sufletește), de a avea dispreț, răutate.
Stefan Viorel Cristian
decembrie 12, 2013 @ 10:03 am
@Dan, sunt de acord cu tine legat de felul meu de a intelege acei termeni. Dar dupa cum ai vazut (probabil) am mentionat mai sus ca modul de a judeca ar fi sa punem in balanta faptele, vorbele ori gandurile omului si sa le comparam cu faptele, vorbele si gandurile pe care Dumnezeu ar vrea sa le vada la om. Multumesc tuturor!
Dan Tudorache
decembrie 12, 2013 @ 10:20 am
Păi sigur că da Viorel, așa și trebuie să facem, să punem toți oamenii, toate situațiile și toate faptele în lumina Evangheliei, să comparăm ca să discernem binele de rău până la cele mai mici amănunte, și să aplicăm iubirea de Dumnezeu și de oameni… de la caz la caz.