Pelerina înţeleaptă

În momentele când scriu aceste rânduri stau pe una din banchetele trenului care duce de la Galați la Bucureşti. Locurile sunt aşezate în grupuri de patru patru, câte două față în faţă. Exact în faţa mea se afla o tânără cu vârsta probabilă între 25 şi 30 de ani. În diagonală se afla o doamnă în vârsta, probabil peste 70 de ani, cu o aliură firava, îmbrăcată frumos, şi cu o atitudine smerită. Pare o femeie educată, vorbește foarte frumos şi îi lipseşte accentul acela specific gălăţenilor, dovada că a călătorit, că nu a stat prea mult prin aceste zone. Prin felul cum arată pare mai mult a fi o doamnă de București decât o bătrânică din Galați.

Când trenul s-a a pus în mișcare, bătrânica şi-a făcut cruce cuviincios cerând ajutor ca totul să fie bine pe drum. Inițial am vrut să nu-mi fac cruce pentru că în acel moment l-am perceput ca un gest pe care-l copiez, nu pe care-l fac din suflet.

Totuşi până la urma mă închin şi eu. Văzându-mă, doamna imediat zâmbeşte şi mă întreabă fericită: „Trenul acesta merge spre București?” Eu îi răspund afirmativ şi îmi dau seama că întrebarea a venit mai mult ca o bucurie de moment că are în preajma ei o persoană care își exprimă fără ruşine, la fel ca şi ea, credința în Dumnezeu.

Ajungem la Brăila şi pe locul liber de lângă mine se aşează o doamnă de 53 de ani, la fel de bine îmbrăcată, cu o atitudine deschisă, zâmbăreaţa şi părând la fel de educată ca doamna mai în vârstă.

Trenul pleacă şi nimeni nu spune nimic. După ceva vreme apare în vagon o persoană surdo-mută care vindea diferite obiecte: lanterne, jucării, şurubelniţe, brelocuri, etc. Lăsa câteva pe măsuţa dintre banchetele noastre şi pleacă. Deodată eu şi cele două doamne devenim interesați şi captivaţi de micile obiecte şi începem să le mânuim. În câteva clipe intrăm în vorbă. După câteva minute vine o altă persoană surdo-mută şi lăsa alte obiecte şi pe începutul timid de discuții se stârnesc alte conversaţii.

Bătrâna ne spune că ar vrea să-şi cumpere o lanternă pentru că va avea nevoie de una în pelerinajul pe care-l va face în Egipt la Sfânta Ecaterina.

Timid şi neîncrezător doamna în negru, mai tânără, intră în discuție. Recunosc că şi eu o priveam pe bătrână cam suspect, gândindu-mă că ar fi o persoană habotnică, cu o credință mai mult superstiţioasa decât dreaptă.

Bătrâna continua să vorbească, fiind bucuroasă ca un copil de lanterna pe care şi-a cumpărat-o.

Îmi sună telefonul şi încep să vorbesc. În acest timp doamnele profită de lipsa mea de atenție şi încep să discute mai intim, cu voce scăzută şi apropiindu-şi capurile, ele stând chiar faţă-n faţă. Chiar şi aşa eu auzeam totul, trebuia doar să mă concentrez puţin.

Bătrâna începe să-i povestească doamnei despre credința pe care o are în Dumnezeu. Civilizată, doamna o ascultă, o aprobă, dar era încă reticenta… O privea ciudat.

Bătrâna începe să-i povestească de cum s-a hotărât ea să plece astăzi la București, deodată, fără nimic plănuit. Am aflat cu mirare că merge la moaştele Sf Dimitrie la București, fără să aibe cazare, sau pe cineva care să o aștepte. Zicea: ”Are grijă Dumnezeu, va fi bine.”

Auzind, intru şi eu în discuție repede şi-i spun că sunt 18 biserici din București care oferă cazare pelerinilor şi sunt echipe de oameni rânduiţi de la Patriarhie care oferă mâncare şi băuturi calde.

După scurta mea intervenție mă retrag şi le las pe doamne să continue în liniște blânda lor discuție. Femeia de 53 de ani devenea din ce în ce mai interesată, bătrânica o captiva treptat.

Mi-am dat seama că doamna din Brăila nu prea merge la biserică şi nu prea este familiarizată cu legătura aceasta a creştinilor cu Dumnezeu și sfinții Săi. În schimb, părea deschisă faţă de acest subiect şi se vedea că este o persoană care ar putea cu uşurinţă să se schimbe, să creadă.

Văzând oportunitatea, sunt tentat să intru în discuție ca să-i vorbesc doamnei de Dumnezeu şi de frumuseţea trăirii ortodoxe. Dar hotărăsc să tac şi s-o las pe bătrânica „să-şi facă treaba”.

Mi-am dat seama că doamna devine din ce în ce mai interesată pentru că a întrebat-o pe bătrânică la un moment dat: “Cum vi s-au părut că au trecut acești 70 de ani.”

Bătrâna pelerină răspunde: „Ca un vis. Viaţa noastră, aşa cum spune Biblia, e ca un fir de iarbă, ca o floare.” “Acum sunt mult mai atentă şi apreciez fiecare clipă.”

Doamna mai tânără mărturiseşte şi ea sincer: “Am 53 de ani şi nu știu când au trecut anii, parcă gândul îmi este tot la cele ale tinereţii.” Bătrânica replică: „Eu mă uit în oglindă şi-mi zic: Ce faci băbuţo? Cum o mai duci?”

Am rămas impresionat de modul în care își accepta vârsta înaintată şi bucuria cu care îşi trăiește viața.

Povestea cum cineva ia spus odată maliţios că are 80 de ani iar ea a răspuns zâmbind şi fără răutate: „Vă înşelaţi eu am 120 de ani, vedeți ce bine arăt, ce frumoasă sunt la vârsta asta.”

Bătrânica mai zicea: „În tinereţe mi-am cumpărat multe cărți şi ce am reușit să citesc am citit, ce nu, am zis că le voi citi la pensie. Acum când sunt la pensie nu mai sunt interesată de ceea ce eram acum mulți ani. Acum citesc cărți duhovniceşti: Știți ce frumoase sunt! Nu mai pot citi romane, nu mă mai interesează, citesc chestii de viața…”

“Cine iubeşte pe Dumnezeu trebuie să fie senin.”

“Tandreţea nu este doar la tinereţe ci şi la bătrâneţe. Mi-a plăcut foarte mult cum te-a salutat soțul la geam, cum te-a condus cu privirea…”

Draga noastră pelerină vorbea aşa blând, cu o voce aşa delicată. Foarte atentă la tot ce zice, fără să se grăbească, cu multă credință în Dumnezeu, iar doamna vedea în ea din ce în ce mai mult un model de viaţă.

Îi vorbea doamnei mai tinere despre pelerinajele în care a fost, de frumuseţea mănăstirilor din România…  Bătrânica era un adevărat apostol al lui Dumnezeu. Nu vă gândiţi că bătrâna era o sfântă ci doar o persoană înţeleaptă, trecută prin toate cele ale vieţii şi plină de o înţelepciune creştină care te captivează.

Spunea la un moment dat, discutând ele de sănătate: “Pe mine nu mă mai interesează cum arăt la faţă, eu îmi concentrez atenţia pe sănătatea picioarelor şi a mâinilor, ca să mă pot deplasa şi îngriji.”

Eu cred în Dumnezeu, poate știu mai multă teologie (dogme) decât ea, dar oricât aş şti nu pot vorbi despre Dumnezeu aşa cum o face ea. L-am cunoscut pe Dumnezeu din experienţă ca şi ea, doar că diferența dintre noi este vârsta, anii în plus în care ea a stat lângă Dumnezeu, şi a simțit cum gândește, cum reacţionează, ce-şi dorește El de la oameni.

În tot acest timp tânăra de 25 de ani de lângă noi nu spunea nimic, asculta muzică la telefon, încerca să doarmă… dar uşor uşor devenea şi ea interesată de ceea ce se întâmplă. Nu după mult timp, îşi scoate căştile din urechi, semn că ar vrea să tragă cu urechea la ceea ce discută atât de molipsitor doamnele de lângă ea. Uşor, uşor discuţia alunecă spre medicamente, iar fata tuşind de câteva ori, fără să vrea este adusă în discuţie. Se integrează destul de bine şi cele trei femei, de generaţii diferite, par că socializează foarte bine.

Era ora 21 şi ne apropiam de Bucureşti. Mă uit afară, este noapte, frig, bate vântul şi mă gândesc în sinea mea: „Cum s-o fi descurcând femeia aceasta oare să ajungă până-n Piaţa Unirii.”

După ceva vreme o întreb: „Vă descurcaţi să ajungeţi până la Patriarhie?” iar ea răspunde: „M-am descurcat eu în Piaţa Roşie în Moscova…” Din discuţii am aflat că doamna călătorise mult şi nu îi era teamă.

La câteva clipe după ce o întreb zice: „Am văzut o doamnă aici în vagon şi cred că merge şi ea tot la Patriarhie, mă duc s-o întreb.” Aşa era, bătrânica îşi găsise repede partenere de pelerinaj… iar noi ne uitam miraţi cât de frumos aşează Dumnezeu lucrurile pentru ea. Nu avea cazare, nu ştia exact cum să ajungă, venise singură, dar uşor, uşor toate s-au rezolvat. Ba mai mult, ea era pregătită să stea toată noaptea la coadă la sfintele moaşte până dimineaţa, iar eu în sinea mea eram neliniştit că în garsoniera finului unde voi dormi nu am pătură. 🙂

Trenul ajunge în gară, noi toţi patru eram deja prieteni, şi ne înţelegeam foarte bine, despărţirea venea oarecum trist pentru toţi. Doamna de 53 de ani o îmbrăţişează pe bătrânică, o sărută pe obraji, îi spune că se bucură mult că a întâlnit-o şi exclamă: „Să ştiţi că nu întâmplător m-am întâlnit eu cu dumnevoastră.” I se citea pe faţa ei bucuria pe care a căpătat-o din această întâlnire. Ne salută şi pe noi doi urându-ne toate cele bune şi ne despărţim.

Ce m-a fascinat pe mine la tot acest drum e ca doamna din Brăila “a picat” la locul potrivit, în momentul potrivit, cu persoana potrivită care să-i deschidă inima. Nu oricine ar fi putut să-i vorbească de Dumnezeu. Bătrânica aceea era educată, îmbrăcată frumos, cu experienţă de viaţă. Femeia se vedea în acea bătrână peste 20 de ani, şi din acest motiv a acceptat-o foarte uşor în sufletul ei.

Ceea ce nu ştia doamna din Brăila era că a nimerit şi lângă un absolvent de teologie care mergea tot la Patriarhie, iar exact în spatele nostru erau 3 băieţi de la Seminarul Teologic care mergeau şi ei tot la Sfântul Dumitru. Avea în jurul ei, pe o rază de maxim doi metri 6 persoane care cred în Dumnezeu şi nu se ruşinează cu asta.

Pentru mine asta e o minune, e un mic plan de convertire pe care Dumnezeu i l-a pregătit doamnei cu atâta frumuseţe.

A fost unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care le-am avut şi vă mărturisesc că acum îmi dau seama că viaţa ne oferă uneori surprize aşa frumoase, că Dumnezeu rânduieşte totul aşa de cuviincios şi de înţelept… trebuie doar să avem ochi să vedem.

În primul moment când m-am aşezat pe scaun în tren mi-am zis că voi citi tot drumul şi probabil la un moment dat mă voi plictisi şi voi căsca ochii pe geam. M-am înşelat….

Nimic nu e întâmplător, iar Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Dimitrie Basarabov ne-au făcut o frumoasă surpriză.

Încercaţi să fiţi mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul vostru, bucuraţi-vă de fiecare clipă…

Spunea bătrâna: “Apreciaţi tot ce aveţi acum pentru că vor veni vremuri când le veţi pierde!”

(Claudiu)