Pelerinaj în Grecia și în insule (18-26 mai 2024)

Dragilor, așa cum v-am obișnuit, o dată pe an mergem în pelerinaj la sfinții noștri dragi în frumoasa Grecie. Anul acesta pelerinajul nostru va fi în perioada Învierii Domnului și vom avea un plus de bucurie. Mergem cu drag să ne întâlnim cu Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cu Sf. Ierarh Nectarie, Sfântul Efrem cel Nou, Sf. Spiridon, Sf. Gherasim din Kefalonia, Sf. Porfirie, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Parashevi și alții și să ne bucurăm de darurile sufletești pe care ei ni le împărtășesc. Față de anii precedenți vom avea câteva locații noi: Insula Corfu, Patras și Insula Kefalonia. Vom merge iarăși să ne întâlnim cu Maica Domnului în Mănăstirea Katoxenia, unde se află la închinare o părticică din brâul ei.
Nelipsite din această călătorie vor fi zilele minunate de la Meteora, loc de pace și liniște, loc de adunare sufletească și de împreună bucurie.
Vor fi cu ajutorul lui Dumnezeu 9 zile pline și aproximativ 3200 de kilometri.
Itinerar: București – Tesalonic – Meteora – Corfu – Patras – Corint – Atena – Nea Makri – Eghina – Milesi – Katoxenia – Valea Tembii – Tesalonic – București
Iată programul propus:
Ziua 1 – Sâmbătă, 18 mai 2024
Traseu: București – Tesalonic | 680 km
Cazare: Tesalonic | The Mavili urban stay
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (1): De ce se desparte sufletul de trup?
- 05.30 – Întâlnire pe Dealul Patriarhiei
- 06.00 – Plecare spre Tesalonic
- 16.30 – Cazare în Tesalonic
- 18.00 – Plimbare de seară pe faleza Mării Egee din Tesalonic și vedem Turnul Alb
- 20.00 – Masa undeva în oraș
Ziua 2 – Duminică, 19 mai 2024
Ne întâlnim cu: Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Grigorie Palama, Sf. Vasile cel Nou
Traseu: Tesalonic – Meteora | 230 km
Cazare: Kalabaka / Meteora | Hotel Meteoritis
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (2): Lumina Învierii țâșnește din fiecare ungher al Bisericii lui Hristos!
- 08.00 – Mic dejun
- 09.00 – Participăm la sfânta liturghie la Catedrala Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Ne închinăm la moaștele sale.
- Vizităm Biserica Sfântul Gheorghe (cea mai veche biserică din Grecia, sec. V, construită inițial ca mausoleu al împăratului Galeriu), Arcul lui Galeriu (monument situat pe Calea Ignatia, ridicat în anul 304 d.Hr., din porunca împăratului Galeriu în amintirea victoriei romanilor asupra perşilor din anul 297). Ne închinăm la moaştele Sfântului Vasile cel Nou în Biserica Sfânta Sofia (construită în sec. VII după modelul Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol) şi la moaştele Sfântului Grigorie Palama care se află în Catedrala Mitropolitană din Salonic (cu hramul Sfântului Grigorie Palama, prima biserică a fost construită în sec. VIII).
- 14.00 – Plecăm spre Meteora
- 16.00 – Ajungem la Kalabaka. Cazare.
- 18.00 – Traseu montan la Stânca Duhului Sfânt de unde avem o priveliște minunată.
- 20.00 – Mâncăm ceva prin oraș.
Ziua 3 – Luni, 20 mai 2024
Ne întâlnim cu: Cuv. Atanasie Meteoritul
Traseu: Meteora – Igoumenitsa – Insula Corfu | 220 km
Cazare: Insula Corfu | Arion Hotel
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (3): Bucuria Învierii nu este auto-sugestie ci este consistentă!
- 08.00 – Mic dejun
- Program de vizitare a Meteorelor. Ținutul Mănăstirilor din Complexul Monastic Meteora este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe planetă, fiind al doilea centru monastic al Greciei ca importanță și dimensiune după Muntele Athos. Monahii s-au retras pe vârfurile greu accesibile în sec. IX. Numele de Meteora vine de la Cuv. Atanasie, fondatorul Mănăstirii Marea Meteoră în sec. XIV. De-a lungul timpului au fost în această zonă mai multe mănăstiri, schituri, chili, dintre care astăzi doar șase mai sunt active.
- 09.00 – Vizităm Mănăstirea Marea Meteoră
- 10.00 – Vizităm Mănăstirea Varlaam
- 11..00 – Plecăm spre Insula Corfu
- 14.30 – Luăm ferryboatul de la Igoumenitsa spre Insula Corfu
- 17.00 – Cazare în Corfu
- 18.00 – Plimbare de seară în Corfu
- 20.00 – Mâncăm ceva prin oraș.
Ziua 4 – Marți, 21 mai 2024 – sărbătoarea Sf. Împărați Constantin și Elena
Ne întâlnim cu: Sf. Spiridon, Sf. Împărăteasă Teodora
Traseu: Insula Corfu – Igoumenitsa – Patras | 280 km
Cazare: Patras | Hotel Mediteranee
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (4): Învierea Domnului este o explozie de iubire și de lumină, plină de iertare și mângâiere pentru întreaga lume.
- 07.00 – Micul dejun
- 08.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Ierarh Spiridon și ne închinăm la moaştele lui şi la moaştele Sfintei Împărătese Teodora (care au fost aduse în Insula Corfu împreună cu moaștele Sfântului Spirirdon înainte de căderea Constantinopolului)
- 12.00 – Traversare cu feribot Corfu – Igoumenitsa.
- 14.00 – Plecăm spre Patras.
- 18.00 – Cazare în Patras
- 18.00 – Plimbare de seară în Patras
- 20.00 – Mâncăm ceva prin oraș.
Ziua 5 – Miercuri, 22 mai 2024
Ne întâlnim cu: Sf. Gherasim din Kefalonia
Traseu: Patras – Insula Kefalonia | 60 km
Cazare: Killini | Brati II Beach Hotel
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (5): Iisus Hristos vrea să dea oamenilor toată slavă ÎNVIERII Sale primită de la Tatăl
- 08.00 – Mic dejun.
- 10.00 – Plecăm spre feribotul din Killini.
- 12.15 – Feribot Killini – Poros (Insula Kefalonia – cea mai mare insulă din Marea Ionică)
- 14.00 – Închinare la moaştele Sfântului Gherasim, ocrotitorul insulei în Mănăstirea Sfântul Gherasim (în anul 1560, Sfântul Gherasim a venit aici, unde a reconstruit vechea capelă a satului, închinata Adormirii Maicii Domnului și unde a întemeiat mănăstirea de maici numită de el, “Noul Ierusalim”. Sfintele moaștele sunt păstrate cu mare evlavie într-o raclă de sticlă protejată de alta de argint, asezată pe mormântul sfântului. Biserica actuală a fost zidită deasupra mormântului).
- 19.15 – Feribot întoarcere Poros-Killini.
- 21.00 – Mâncăm ceva prin oraș.
Ziua 6 – Joi, 23 mai 2024
Ne întâlnim cu: Sf. Apostol Andrei, Sf. Patapie, Sf. Efrem cel Nou
Traseu: Killini – Canalul Corint – Mănăstirea Loutraki – Nea Makri | 350 km
Cazare: Pireus / Atena | Hotel Noufara
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (6): Minunile făcute de apostoli sunt o MĂRTURIE a Învierii lui Iisus
- 08.00 – Mic dejun.
- 09.00 – Vizităm Biserica Sfântului Apostol Andrei din Patras care a fost ridicată în anul 1908, este cea mai mare biserică din Balcani, în interiorul ei putând încăpea 5500 de oameni), închinare la moaştele şi o parte din Crucea Sfântului Andrei.
- 10.30 – Plecare spre Atena cu oprire la Canalul Corint (este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee, construit între 1881 – 1893, are 6,3 km lungime și doar 21 m lățime).
- 12.30 – Oprire la Mănăstirea Loutraki, închinare la moaştele Sfântului Patapie.
- 17.00 Vizităm Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou (sfântul a fost călugăr în această mănăstire, care la acea vreme avea hramul Bunei Vestiri și a fost martirizat de către turci în timpul invaziei otomane în sec. XV. Sfintele sale moaște au fost descoperite în chip minunat în anul 1945 și așezate în actuala mănăstire. Tot aici este și copacul pe care a fost martirizat sfântul). Dacă avem timp vizităm și Mănăstirea Sfântului Rafael, Nicolae și Irina de la Ana Souli, un loc sfințit unde se fac multe minuni. Aici se află o piatră pe care s-a arătat Sf. Rafail.
- 19.00 – Plimbare prin centrul vechi al Atenei
- 20.00 – Mâncăm ceva prin oraș.
Ziua 7 – Vineri, 24 mai 2024
Ne întâlnim cu: Sf. Nectarie din Eghina
Traseu: Atena – Insula Eghina | 30 km
Cazare: Pireus / Atena | Hotel Noufara
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (7): 40 de zile mai speciale pentru viața noastră decât toate cele ale anului
- 07.00 – Micul dejun
- 08.00 – Plecăm cu feribotul către Insula Eghina pentru o zi superbă pe insulă.
- 11.00 – Vizităm Mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina și ne închinăm la moaștele lui.
- 13.00 – Vizităm Mănăstirea Sfânta Treime.
- 13.30 – Admirăm marea la Agia Marina
- 14.30 – Vizităm Mănăstirea Sf. Anastasia
- 15.30 – Vizităm Biserica Sf. Hristofor.
- 18.00 – Ne îmbarcăm pe feribot și ne întoarcem în Atena.
Ziua 8 – Sâmbătă, 25 mai 2024
Ne întâlnim cu: Maica Domnului, Cuv. Porfirie Kavsokalivitul, Sf. Paraschevi
Traseu: Atena – Milesi – Manastirea Katoxeni – Valea Tembii – Tesalonic (570 km)
Cazare: Tesalonic | Hotel Ambassador
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (8): Odată cu Învierea încep vremurile cele din urmă
- 07.30 – Micul dejun
- 08.30 – Plecăm spre Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Milesi, ctitoria Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul, un loc retras de lume, și frumos.
- 12.00 – Vizităm Mănăstirea Katoxenia unde se află Brâul Maicii Domnului
- 15.00 – Trecem prin Valea Tembi, închinare la moaştele Sfintei Paraschevi în Mănăstirea Sfânta Paraschevi (tot aici se află şi un izvor cu apă tămăduitoare pentru cei cu probleme la ochi).
- 16.00 – Plecăm spre Tesalonic.
- 20.00 – Cazare în Tesalonic
Ziua 9 – Duminică, 26 mai 2024
Ne întâlnim cu: Sf. Paisie Aghioritul
Traseu – Tesalonic – București (731 km)
Tema zilei: Gânduri despre Înviere (9): Tatăl-Părintele Luminilor, Hristos-Lumina și creștinii-fii ai Luminii
- 07.30 – Mic dejun
- 08.00 – Plecăm spre Mănăstirea Souroti unde se află mormântul Sfântul Paisie Aghioritul
- 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie
- 12.00 – Plecăm spre București
În fiecare zi vom avea o temă de discuții bazată pe câte o meditație teologică la Învierea Domnului.
Numărul maxim de locuri este 18. Cazarea se va face în camere de 2 și 3 persoane și în apartamente de 4 și 5 persoane. Dați click pe linkul hotelului din fiecare zi pentru a vedea condițiile de cazare.
Vom călători cu un microbuz de 9 persoane și alte 2 mașini personale. Pentru cei care călătoresc cu microbuzul închiriat costul total al taberei este 620 de euro și include 8 nopți de cazare și 8 mic-dejun-uri. Taxele de drum ale microbuzului sunt incluse.
Pentru cei care călătoresc cu mașina proprie sau a altei persoane costul taberei este 450 de euro și include 8 nopți de cazare și 8 mic-dejun-uri. La acestea se adaugă costurile de transport, împărțite de călătorii fiecărui automobil. Costul combustibilului este între 120 și 150 de euro pentru 4 persoane și consum de 7l / 100 km cu tot cu taxe de drum.
Nu sunt incluse: taxa de ferryboat pentru fiecare persoană. Iată care sunt tarifele
- Igoumenitsa-Corfu (2 calatorii) – 5,5 euro / pers / călătorie
- Killini – Poros (2 calatorii) – 14 euro / pers / călătorie
- Piraeus – Eghina (2 calatorii) – 10 euro / pers / călătorie
Participanții trebuie să aibă vârsta între 18 și 40 de ani și pot fi din orice oraș al țării sau din străinătate.
Plecarea se face în București și vom ieși din țară pe la vama Giurgiu-Ruse. Pentru călătoria în Grecia și Bulgaria ca țară de tranzit nu este nevoie de pașaport ci doar de buletin, pentru că sunt țări ale Uniunii Europene.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la telefon sau whatsapp – 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un avans de 200 de euro în contul de mai jos. Până pe 15 mai trebuie achitați toți banii pelerinajului în contul de mai jos.
Simpla confirmare telefonică sau pe whatsapp a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea sumei veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 9 mai 2024 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorele conturi bancare:
Puteți trimite avansul sau suma întreagă pe Revolut (în euro) pe numărul de telefon +4 0740 004 215 (Claudiu Balan) sau la codul @claudiu4ot
Dacă nu aveți cont și card Revolut puteți trimite banii în contul IBAN:
Cont euro: LT56 3250 0350 3064 7737
Titular: Claudiu Balan
Banca: Revolut
BIC: REVOLT21
În caz că nu aveți nici Revolut și cont în euro, atunci puteți trimite banii la cursul euro al BNR în următorul cont de euro:
Cont lei: RO28 BREL 0005 5167 7941 0100
Titular: Claudiu Balan
Banca: Revolut
Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi.
Pentru impresii și fotografii din taberele OT intrați aici.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)