Pentru aceia dintre noi care încă mai așteaptă o veste bună!

Când eram adolescent, pare-mi-se că de prin liceu, tot așteptam o veste bună. Copil fiind, și cu vise mari, cu gânduri că voi ajunge, că voi face și voi drege, priveam viitorul foarte încrezător, fiind convins că viața mi se poate schimba oricând în bine. Tot așteptam ca să mă afirm într-un fel, tot așteptam ca un anume cineva să-mi observe „calitățile”și să-mi ofere o șansă prin care să mă realizez în viață.

Auzeam colegi care pleacă la studii în străinătate la diferte universități, și îmi doream și eu o astfel de poveste de succes. Astă mă facea să verific mereu poșta de la bloc, poate-poate cineva să-mi trimită o scrisoare prin care să-mi schimbe viața. Verificam mailul mai des, având același gând. Eram într-o continuă așteptare.

Au trecut anii și nu s-a întâmplat nimic măreț, extraordinar, care să-mi schimbe viața radical, ci totul a urmat firesc ca o consecință a alegerilor mele, nu prin minune.

Au trecut anii și uitându-mă în urmă recunosc că au fost câteva vești bune care ar fi putut să-mi schimbe cursul vieții. Unele m-au influențat destul de mult, altele mai puțin. Uitându-mă și la cei din jur am observat că viața ți se poate schimba într-o secundă din cauza sau datorită unei singure vești, bune sau rele.

Experiența dobândită în lume îmi spune că veștile sunt importante. Mi-aduc aminte că acum câțiva ani am vorbit cu mama la telefon și am simțit că ceva nu este în regulă. Tata căzuse în baie și ajunsese la spital, ar fi putut muri în acel moment, dar Dumnezeu s-a milostivit de noi și l-a făcut bine. Vocea mamei era tremurândă și plină de milă, de smerenie și suferință, dar ea încerca să-mi ascundă acest lucru. Am întrebat-o dacă este ceva în neregulă, am întrebat-o ce face tata și m-a mințit, a zis ca e bine și că lucrează. La puțin timp după ce am închis telefonul m-a sunat un prieten care mi-a spus că tata a fost luat cu salvarea din fața blocului.

De la acel moment, orice telefon pe care mi-l dă mama, e încărcat pentru mine de o anume tensiune, mai ales dacă ora e târzie sau e prea dimineață. Mi-e frică de o nouă veste rea…

Și astăzi, deși nu mai sunt tânăr, iar pe plan personal și profesional sunt așezat, și gândesc că mari schimbări nu prea mai pot surveni, totuși încă aștept o veste bună. De fiecare dată când apăs butonul pentru a răspunde la telefon mă gândesc că poate e o veste bună, și viața mea se va schimba. La fel se întâmplă la fiecare mail pe care-l primesc sau scrisoare care vine în poștă.

Cred că fiecare dintre noi așteptăm o veste bună.

Analizând acum mai profund, cred că tânjirea noastre după vești bune are defapt la bază dorința de mai bine, evoluția noastră continuă spre ceva și mai înalt, și mai frumos, spre o viață mai altfel decât cea pe care o trăim.

Oare de ce ne plac știrile? De ce vrem să fim informați mereu? De ce nutrim mereu să aflăm vești noi?

Pentru că poate în sfârșit una din acele vești va fi vestea care ne va schimba viața. Dar omul se obișnuiește repede cu binele și vrea și mai mult. Și dacă reușește să atingă vârful muntelui, vrea și mai sus, să zboare spre cer. Iar dacă a ajuns să zboare vrea să iasă din atmosfera planetei Pământ și să exploreze galaxia… și apoi Universul.

Și dacă a cunoscut tot Universul tot nu va fi fericit, pentru că bucuria adevărată și netrecătoare vine mereu din relația cu oamenii. Orice ar face, omul care caută sincer va ajunge până la urmă să-L caute și pe Dumnezeu.

Așteptarea permanentă a unei vești bune este în fapt evoluția noastră spre Creator, singur teorie evoluționistă pe care Biserica o acceptă. 🙂 Fericitul Augustin spunea: „Neliniştit este sufletul meu până ce se va odihni întru Tine, Doamne”. Așteptarea unei vești bune este în realitate neliniștea sufletului nostru care tot caută și caută ceva care să-l împlinească și în sfârșit să-i dea odihnă, punând capăt căutării.

Nu întâmplător cartea de căpătăi a creștinilor se numește Evanghelie, cuvânt care provine din limba greacă veche și care înseamnă „vestea cea bună.” Iată și motivul pentru care Mântuitorul Hristos la începutul arătării sale în lume ca Fiul al lui Dumnezeu, spune:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, și să vestesc anul plăcut Domnului”.

Evanghelia este vestea cea bună care satisface năzuințele din sufletele oamenilor din lumea întreagă.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu, viața Lui pe pământ, minunile, predicile, jertfa pe Cruce, moartea și Învierea reprezintă pentru fiecare creștin moartea omului vechi, care așteaptă în zadar ceva necunoscut, și nașterea omului nou, care se împărtășește de Dumnezeu gustând din Trupul și Sângele Lui.

Creștinii adevărați nu mai așteaptă nimic, au totul la dispoziție să fie fericiți, îl au pe Dumnezeu la o distanță de un gând și de o rugăciune. Au Sfintele Taine, au Biserica, au pe sfinți, au scrierile lor, au Sfânta Tradiții, se au unii pe alții. Împărăția cerurilor este în sufletul nostru, și poate fi trăită acum! Fără nicio amânare.

Dacă încă mai așteptați o veste bună, înseamnă că Duhul credinței în care trăiți încă nu va inundat inima de bucurie, sau înseamnă că păcatele pe care le faceți vă țin departe de Vistierul bunătăților și dătătorul de Viață.

Oriunde am fi și orice am face, indiferent de conjunctura familială, socială, economică sau politică, putem fi alături de Hristos, deci fericiți. Părintele Arsenie Boca spunea la un moment dat: „tot necazul este bun!” pentru că e „Dumnezeu pe cine iubește mustră” pentru a-l îndrepta.

Sfântul Ioan Botezătorul, în închisoare fiind, nedumerit dacă Iisus este chiar Mesia pe care-L așteptau trimite un ucenic de al lui ca să-L întrebe: „Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?”

Domnul îi răspunde extraordinar: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.” (Matei 11, 4-6)

Pentru noi creștinii vestea bună este însuși Hristos!

De aceea goana aceasta de a fi informat, pentru creștini nu mai aduce nicio veste bună care să schimbe esențial lucrurile. Știm tot ce ne trebuie pentru a ne mântui!

(Claudiu)