Piesa de teatru „Testament”- un strigăt puternic în conștiințele celor ce nu mai aud

Sâmbătă seară am fost la piesa de teatru „Testament” a trupei Artist Liber, la Teatrul „Ion Creangă” din București. Sala plină… mulți creștini… de fapt e o piesă care-i atinge în primul rând pe ei, ca unii ce știu sensul suferinței. Altfel, din afara Bisericii, jertfa și demnitatea nu capătă forță… ci inspiră doar un oarecare respect.

Auzisem lucruri frumoase despre această piesă, iar motto-ul:„Povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc”, m-a emoționat. Din clipa în care l-am citit, mi-a intrat la inimă încât am zis: „Trebuie să văd acest spectacol”.

A fost la măsura așteptărilor. Sunt uneori uimit cum poți spune așa de multe prin simboluri, prin artă… mai multe uneori decât prin știință și argumente raționale. „Testament” nu este o simplă piesă de teatru ci este o lecție de istorie povestită pe limba tinerilor, novicilor… celor care încă nu știu în ce țară trăiesc.

Am citit undeva ceva așa de frumos: „Tăcerea este cel mai puternic țipăt” și am stat și m-am mirat cât de mult adevăr este în această vorbă. Acum pot să spun și eu că piesa „Testament”, deși are puține momente în care actorii spun ceva, și mult mai multe în care cântă și ilustrează prin gesturi fel de fel de ipostaze, e de fapt un strigăt puternic către o lume care nu mai aude, și care nu mai vrea să vadă.

„Testament” e povestea neamului românesc în perioada regimului comunist.

Totul începe așa de frumos pe ritmurile „Rapsodiei Române” a lui George Enescu, care parcă e în sângele neamului nostru românesc, și continuă cu simboluri puternice: crucea lui Hristos având brațele sculptate asemenea Coloanei Infinitului lui Brâncuși; costumele naționale, coșurile cu flori, munca la câmp și tot relieful minunat al țării noastre, hărnicia, talentul și ospitalitatea românului, drapelul național, iubirea curată întru Hristos dintre un băiat și o fată (familia ortodoxă), și continuă cu hora românească – acea unitatea indisolubilă a neamului nostru care are la bază credința în Dumnezeul cel Adevărat.

Primele 10 minute descriu raiul plaiurilor românești, curăția și simplitatea vieții țăranului român, bucuria nepieritoare care izvorăște din tradițiile și cultura noastră.. și tot ce e mai frumos în patria mamă…

Și… la un moment dat totul se sfârșește brusc.

Regimul comunist portretizat frumos în chipul unei doamne îmbrăcate în roșu, dă năvală peste țara noastră. Ne împotrivim. Stăm demni în fața lor… Dar ei sunt mai puternici și ne doboără.

Așa începe poate cel mai sângeros capitol de istorie al României: viața sub regimul comunist: 1948-1989.

Începe suferința. Începe calvarul. Credința românului în Dumnezeu e supusă testului ultim: mucenicia.

Scenariul te ține mereu în priză și uneori îți explică prea multe, alteori mai nimic, lăsându-te să înțelegi cât poți, sau cât știi din istoria neamului tău.

Intriga se învârte în jurul suferinței din temnițele comuniste, în care mulți români au ajuns la sfințenie… prin suferință.

Românul-creștin ajunge să se întâlnească cu Hristos acolo unde-și închipuia mai puțin: în temniță…în cele mai cumplite suferințe.

Povestea de iubire întru Hristos a neamului nostru are la baza mărturisirea adevărului prin jertfa până la sânge.

{youtube}YAdElxGp5ZY#!{/youtube}

Și așa, ușor-ușor încep să pășească românii din temnițe spre sinaxare. Intră în temniță condamnați ca dușmani ai poporului și ies din această viață dezpătimiți și cu inima curată. Ei sunt sfinții de mâine… bisericile vor fi pline de icoanele lor… moaștele lor vor vărsa mir spre vindecare neamului nostru oropsit… iar privirea lor va inspira mult curaj celor ce azi se tem să mărturisească Adevărul.

Deși aparent împotrivirea lor față de sistem și demnitatea, n-au schimbat nimic important în țară la acel moment, astăzi jertfa lor încurajează multe suflete chemându-le spre Dumnezeu. Ei ne-au lăsat un testament, o poruncă: Să avem grijă de neamul nostru, căci prin el a trecut mult sânge de martiri.

Nu vă povestesc mai multe ci vă las pe voi singuri să mergeți să-l vedeți.

La final actorii au făcut un gest foarte frumos, ieșind în public și oferind tuturor testamente (suluri-pergament) legate cu drapelul național. Fiecare testament avea o poezie a celor care au suferit în regimul comunist. Eu am primit poate cea mai frumosă poezie care am citit-o vreodată. Cu siguranță a contat și faptul că am citit-o imediat după terminarea spectacolului:

Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sământă-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

Radu Gyr

 

„Testament” e o invitație subtilă la a ne cunoaște istoria neamului… și la a nu mai fi creduli față de așa-zisul bine pe care ni-l vor mai marii țării.

„Testament” poate zgudui un suflet împietrit în modernismul autosuficient, promovat mereu ca neavând legătură cu trecutul… pentru ca nu cumva să vedem ce ”binefaceri” a mai adus modernismul și altor epoci.

„Testament” e o palmă peste fața ne-simțită a românului care tot mai așteaptă o revigorare economică pentru a fi mai fericit.

„Testament” descrie de fapt metaforic soarta acestui neam de la începuturi și până astăzi: jertfă, jertfeă și iar jertfă. Dar nu orice jertfă ci una mântuitoare… cu direcția către Împărăția Cerurilor..

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)