Pionul, o piesă de şah din altă lume

16 piese, 16 componente  ale unei armate împărţite pe două rânduri. În prima linie cei 8 pioni care stau ca un zid de apărare înaintea familiei regale, a cavaleriei, a episcopilor şi a turnurilor de control. Pionul e singura piesă de pe tabla de şah căreia i s-a încredinţat prima mutare.

Marele şahist rus, Anatoly Karpov spunea:  “Pionii nu creează doar schiţa întregului tablou, ci ei sunt şi pământul, fundaţia pe care se va construi orice poziţie viitoare.”

Pionii, deşi limitaţi în mişcări şi cu un atac firav, prin poziţia lor vor decide întreaga luptă. Aşezarea lor va întări apărarea sau dimpotrivă, va crea spaţii vulnerabile uşor de speculat pentru adversar.

Pionii sunt asemenea gândurilor rele, firave şi iniţial fără prea mare putere de a influenţa realitatea, dar care cu cât persista în jocul minţii omului cu atât capătă şanse mai mari de a se transforma în fapte, aşa cum pe tabla de şah pionii neopriţi la timp se transforma la capăt în regine.

Pionul este soldatul devorat, gata primul să-şi dea viaţa în focul luptei. Pionul este omul simplu de la ţară, este omul sărac şi cinstit. Pionii sunt poporul.

Pionii sunt faptele bune cele mici şi multe. Pionii sunt gesturile mici dar cu mare influenţă în timp. Pionii sunt faptele mici pe care se vor construi în viitor faptele cele mari.

Pionii merg doar înainte, fără posibilitate de a da înapoi nici măcar un pas. Scopul şi puterea lor stă tocmai în posibilitatea de a se transforma într-o piesă de valoare mult mai mare. Pionii sunt asemenea creştinilor care odată botezaţi au ca scop doar Învierea, nu se mai uită înapoi, nu se mai întorc la omul vechi ci înaintează fără frică şi cu speranţa că într-o zi se vor transforma, vor trece din moarte la viaţă, ajungând asemenea lui Hristos, asemenea lui Dumnezeu. În asta şi stă puterea creştinilor în faţa celor care-i prigonesc: în nădejdea Învierii. Creştinii se aruncă cu capul înainte în faţa morţii pentru că pentru ei moarte e un mare câştig. Pionii sunt armata drept-credincioasă a lui Hristos. Pionii sunt sfinţii mucenici gata să-şi de viaţă pentru  poruncile lui Dumnezeu, decât să calce strâmb şi să păcătuiască.

Pionul este singură piesă care nu poate ataca înapoi, în pătrăţelele din spate, ci doar înainte, în cele două diagonale. Odată ce a trecut de o poziţie de atac nu se mai poate întoarce şi nu mai poate emite nicio pretenţie asupra ei, ba dimpotrivă devine mai vulnerabil. Creştinii sunt primii care trebuie să ierte pe oamenii cu care s-au certat, şi să uite, să nu-şi mai aducă aminte de răul pe care alţii l-au făcut, să nu se mai uite înapoi. Un creştin adevărat nu-i mai judecă şi nu le mai face rău celor cu care în trecut nu s-a înţeles bine.

Deşi cel mai slab valoric de pe toată tabla de şah, pionul e singurul care se poate autodepăşi, care își poate schimba condiția, care poate spera să ajungă mai bun decât este. Cu cât înaintează spre capătul liniei pionii cresc din ce în ce mai mult în valoare, putând fi schimbaţi pe piese mai grele valoric. Pionul e singurul care moare şi apoi înviază mai puternic decât era. Asemenea pionilor, credinţa în Dumnezeu şi faptele bune sunt singurele care duc la Înviere. Înţelepciunile lumii, asemenea celorlalte piese de şah, deşi par mari şi puternice, valoroase şi lăudate de toate lumea, totuşi n-au ca finalitate Învierea, iar la un moment dat vor dispărea, fără a da celor ce le posedă posibilitatea transformării.

Pionul este singura piesă de pe tabla de şah care poate ataca pe o poziţie neocupată de vreo piesă dar tranzitată la un moment dat. (En pasant) Pionul poate ataca retroactiv. E ca şi cum nu s-ar supune regulilor jocului şi timpului de joc, capturând un alt pion care la un moment dat a trecut pe acolo, dar acum e pe o altă poziţie. E ca şi cum ar da timpul înapoi pentru a-şi cere drepturile.

En pasant-ul şi transformarea pionului în regină sunt semne că pionul, paradoxal, deşi cea mai simplă piesă de şah, este cea mai atipică. Pionul pare că joacă în două lumi paralele, în care timpul se trăieşte diferit.

Creştinul, asemenea pionului, trăieşte în două timpuri diferite, timpul acestei vieţi trăit în societate şi veşnicia lui Dumnezeu pe care o trăieşte prin intermediul sufletului.

Pionul care ajunge la capăt şi se transformă în regină, răsturnând balanţa valorică a meciului şi dând o mare forţă armatei din care face parte este asemenea lui Hristos care ducându-şi viaţa până la capăt fără  păcat, moare şi înviind îi salvează pe toţi, răsturnând miraculos întregul curs al istoriei: înainte și după Hristos (î. Hr. și d. Hr. sau varianta seculară î.e.n și e.n).

Cei opt pioni aşezaţi unul lângă altul, formând un cordon puternic de apărare, sunt asemenea monahilor din mănăstiri care stau înaintea lui Dumnezeu şi se roagă pentru mântuirea întregii lumi. Monahii stau în prima linie a luptei cu diavolul aşa cum pionii stau în prima linie a luptei cu duşmanul.

Pionii, deşi sunt mulţi, sunt mereu apăraţi din spate de piesele mai puternice, fără de care ar cădea uşor. Pionii sunt poporul drept credincios care fără călăuzirea episcopilor, preoţilor şi a diaconilor cu uşurinţă pot cădea în păcate şi în final chiar devia de calea mântuirii.

Menţinerea unei legături strânse între pioni poate aduce un mare avantaj pe parcursul partidei şi jocul se va concentra în final în jurul lor. La fel, menţinerea unei legături strânse între creştini poate aduce un mare bine întregii Biserici, de fapt întregii lumi. Cu toate acestea pionul, în anumite partide poate fi definitoriu pentru rezultatul final de pe tabla de șah  așa cum în anumite perioadei ale istoriei Dumnezeu s-a folosit doar de un singur om pentru a influenţa şi chema la mântuire mii de alţi oameni.

Jucătorii de şah începători sau din nivel mediu subevaluează puterea de joc a pionilor. Dacă un şahist ar înţelege valoarea pionilor cu adevărat ar putea câştiga foarte multe partide. La fel, dacă oamenii ar aprecia credinţa în Dumnezeu la adevărata ei valoarea ar putea câştiga foarte multe în viaţă și mai ales viața veșnică.

Pionul e singurul care are un ideal pe tabla de şah. Pionul fără posibilitatea de a se transforma în regină este ca omul credincios fără posibilitatea de a învia după moarte.

“Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre… “(1Co 15, 13-17)

(Claudiu)

(Teologia Şahului – un altfel de a-L cunoaşte pe Dumnezeu)