Planuri fără Dumnezeu
Am avut multe gânduri şi planuri, dar de câte ori au fost ele dărâmate! Câte întâmplări neaşteptate care mi-au întors viaţa la 180 de grade! În copilărie am fost înscris la un club de fotbal şi îmi plăcea şahul şi vroiam să ajung contabil Am făcut liceul cfr cu atestat de electromecanic locomotivă, apoi am făcut ase-ul iar acum termin teologia. Am fost telefonist, ofiţer bancar, economist, reporter şi după mulţi ani mi-am dat seamă că cel mai frumos lucru din lume pentru mine este preoţia. Ce înseamă să-ţi faci planuri fără Dumnezeu! Cum să ştii dinainte ce planuri are Dumnezeu, şi ce talant ţi-a dat?
Iată ce ne spune Sfântul Iacob referitor la planurile şi gândurile noastre:
„Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are.”
Şi dumnezeiescul Prooroc Isaia concluzionează frumos:
„Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.”
Dar oricare ar fi planul Lui cu noi, ştim sigur că în final ne vrea mântuirea. Vrea să ajungem toţi să fim prieteni cu El în împărăţia cerurilor.
(Claudiu)